Petru-Ioan Gârda - Nădejdea Phoenixului, vol II De Pavel Ferghete Rătundeanu

Nădejdea Phoenixului, vol II

De Pavel Ferghete Rătundeanu

Noul volum din “Nădejdea Phoenixului” al autorului Pavel Ferghete Rătundeanu este, de la un capăt la altul, un manifest pentru iubire între oameni și întru Hristos și de iubire pentru țară și limbă. Autorul inspiră un otimism debordant, pentru el renașterea (României, umanității, omeniei?) din cenușa proprie este mai mult o certitudine decât o nădejde.

Aici soarele răsare pe zeci de pagini, dar nu apune niciodată, e dimineață mereu!

Autorul îl pomenește obsedant pe Hristos, dar și pe Eminescu și pe alți mari autori români, trecând aluziv sau cu citate prin numeroasele sale lecturi.

Dar Pavel Ferghete dedică multe din poeziile sale și unor autori contemporani (mulțumesc frumos!), pe care îi cunoaște personal sau din lecturi.

Cea mai mare parte a poeziilor se dedică însă lui (sau sunt convorbiri dcu) Ben Todică, autor român din Australia, cu care Pavel Ferghete Rătundeanu are o îndelungată și fructuasă colaborare.

Mi-au plăcut multe titluri de poezii, dintre care amintesc: “Cu stelele e prins binele la plug”,  „Cuvântul, ca să nu fac degeaba umbră pământului” „Lucind de bunețe-n frumusețe”

Și aș cita mai mult dintr-o poezie dedicată (întâmplătortor) mie, în care PVF se autodefinește destul de bine ca scriitor:

“Că eu scriu amice liturghie de pâine şi de pace,

Scriu în spice, scriu în grâne pe cont propriu, scriu cum ştiu

Strigând bolund în drum către oază, strigând disperat prin pustiu

De dragoste şi dor flamând, profund Însetat de-o fată morgană la curți de dragoste şi dor

Şi nu strig degeaba, în zădar, având talanții înmulțiți în har,

Nu strig în van, nătâng, pe fata morgană,

Mireasă, să fie trecută peste pragul casei,

Trecută de mine, ca fecior holtei

S-o transform în nevastă între neveste,

Nevastă de bună veste, de poveste,

Că fata morgana mă conduce la oaza din pustiu,

Ca pe o camilă să mă adape,

Să mă sature şi astâmpere de foame şi de sete,

Prin iubire să-mi dea drept la înviere, drept de a candida la fericire,

Din prisos, prinos de fericire să împart celorlalți, să împart nebun, buiac,

Să împart şi celorlalți făcând şi lui Dumnezeu pe plac

Întru răsărit de soare...”

Pe ici, pe colo, găsim și scântei de umor ironic,

„Pe unde trece

Ioan Petru Gârda efemer

Inventând apa rece, ca inginer...”

Sau (vorbind de Simona Halep)

„Copilul stelar şi cum mai rar îşi merită vacanța,

Deşi e timid cu lintea-n blid,

Dar e candid în splendid,

În tenis e trimbulind

După Nichita, un foe verde de albastru”

Personal, nu sunt de acord cu foe în loc de foaie, dar  poate că autorul vrea să sublinieze extragerea inspirației sale din bogatul folclor autohton, lucru iar evident pe tot parcursul cărții.

Închei seria citatelor cu unul definitoriu pentru o bună parte din carte:

„Simfonic scriind avem un profund

Din afund de cer de izvor

Cu rădăcini de stejar în frumos suntem o culme prin ce avem: o culme Hristos

Cu profunzime şi limpezime Eminescu,

Iubire şi fericire PATRIE LIMBA ROMÂNA

Cu îndemână de pace şi pâine-adăpost la înălțime

Tras cu iscusință conştiință-n mâine.”

(IUBIRE ŞI FERICIRE)

Ca o concluzie, consider că acest nou volum arată un progres față de precedentul ca exprimare și ca redactare, deși mai sunt unele scăpări (ex: proprii – articulat, în loc de propriii).

Succes și spor în scrierea volumului următor!

Petru-Ioan Gârda