Ne grăbim,
~*~
Doamne căt ne mai grăbim să creștem,
Să depășim anii cei mai frumoși ai
vieții, copilăria,
Uitând cănd eram mirați, curioși,
dornici de a fi alintați,
Când coloram cerul in culorile
specifice copilăriei.
Acum părinții uită să umple sufletele
copiilor,
Doar cu iubire, timp, răspunsuri la
multele lor întrebări,
Oferind doar hăinuțe ultima modă si
tehnologia actuala la jucării,
Fiind singura lor preocupare,
convinși că ei asta își doresc.
Uită că iubirea nu se compensează
cumpărand diverse,
In loc sa o înlocuiască se întâmplă o
dereglare,
In sensul că formeaza oameni
speriați, lipsiți de responsabilități,
Speriați de iubire, de greutăți, și
chiar de viață.
Căt de simplu le-ar fi să-î învețe să
rămână mereu frumoși și buni,
Să ia decizii proprii cu încredere în
propriile talente,
Învațăndu-i să se creadă unici,
neimitănd nicicănd pe alții,
Umani ramănănd in orice situație
apărută.
Părinții pot fi semuiți cu copacii
falnici,
De unde copiii își trag seva, având
rădăcinile adânc înfipte,
Dar în acest ritm de creștere fără
iubire, timp, dăruire,
Acești falnici stejari se transformă
curând în arbori trecători.
Arbori fără umbră, foșnete, triluri
de păsări,
Fără boabe de roua mereu dăruită
însetaților trecători,
Fără umbră căutată in zilele
caniculare,
Sau adăpost la furtuni și viscole în
iarnă.
În timp vor dispărea chiar păduri
întregi,
De aceea părinții trebuie să
conștientizeze că nu există,
Nimic mai frumos în lume decăt
familia, copiii,
Crescuți cu iubire, timp și
înțelegere pentru a deveni oameni adevărați.
~*~
Popa Genoveva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu