sâmbătă, 29 septembrie 2018

CĂ TREBUIA SĂ SE NASCĂ CEL FĂRĂ SFÂRŞIT ŞI FĂRĂ DE ÎNCEPUT





CĂ TREBUIA SĂ SE NASCĂ CEL FĂRĂ SFÂRŞIT ŞI FĂRĂ DE ÎNCEPUT

Lui Anton Vasile Iaşi


~*~

Tu eşti la lucru nebenefic potrivnic
şi dacă faci ceva eşti bun măcar pentru asta,
ca om potrivit la locul potrivit sfințit
întru magnific har îmulțit de iubire la înălțime
cu profunzime la  cote maxime de inimă română
cu treburi de precizie maximă a lucrului bine făcut cu vizibilitate clară,
comoară rară de cazanie ce o cântă la vatra lor țăranii
la muncă cugetare adâncă pe luncă la plug,sapă,coasă,
ca să ne fie viața bună,cum nu mai fu mai hristoasă luminoasă
cu acuratețe nemaipomenit de frumoasă având instanteneu cu Dumnezeu tupeu,
ìn perfectă dreptate ,care ne menține pe linia de plutire de fericire România de
artă,
că însumi cunoscându-mă am aripi şi rădăcini de stejar de România profundă, de credință cu esență şi de speranță
cu voință ce respiră conştință cu ştiință de ce suntem prin iubire drept la înviere,
că nimic nu poate să ne despartă şi departă
de acest tot şi toate,Domn Savot,în bine şi rău,
că drumul de flacară, de veşnică prezență în lumina de primăvară, de sacralitate,
nu ne desparte de tandru,ai perfectă dreptate:
că nimic nu ne desparte de România, care ne încarcă de România noastră plină până la refuz de verde şi albastru de cer şi de terestu,palpabil prin cunoaştere,
că implicit în perfectă libertate,
nimeni nu ne desparte de România şi de cruda ei realitate,
cântec şi poveste şi de bună veste,
de curți de dragoste şi dor comănduite depopor,
ca să supravețim prin ce ştim,
că ştim nobil şi sublim,
ştim pentru'că-n bunăvoință ştim fără să ne prefacem
în Raiul de neam ce-l avem dezinteresat luminat şi curat:aur strecurat,
că Dumneze ne-a dat din lumina zilei dintâi,
din lumina de minunat şi început
pentru'că trebuia să se nască cu obiectivul muncii,pâinii şi păcii
cu veşnicia de adevăr şi viață,luturghie şi armonie în spice,
că s-a născut din lumină  pentru lumină cel fără de sfârşit şi cel fără început.

~*~


PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu