Domnule Dragnea,
Vă susțin de
la începutul guvernării PSD de după alegerile din decembrie 2016. Deși
programul de guvernare al PSD nu întrunea toate așteptările mele, era
acceptabil în liniile sale mari. Merita să fie susținut! Mai ales că era și
singurul program de guvernare propus de competitorii din cursa electorală.
Am regretat
intervenția nedreaptă, imorală și ilegală a președintelui Johanis de a nu vă
accepta ca prim ministru, așa cum ar fi fost benefic pentru programul de
guvernare al PSD. Am înțeles și am scris pe acest site despre acuzațiile care
v-au fost aduse în justiție, cât sunt de nedrepte, de absurde. Am investit
încredere în dumneavoastră ca persoană și ca om politic, și m-am considerat
confirmat de prestația dumneavoastră în public și în Parlament în legătură cu
Legea off shore. Am înțeles cât de dificilă este misiunea dumneavoastră să
reparați acum niște contracte de concesiune acceptate de politicieni români
corupți și șantajați, aparținând tuturor partidelor care s-au succedat la
guvernare, inclusiv din PSD, indivizi care au acționat împotriva celor mai
elementare interese românești.
Am apreciat
gestul dumneavoastră de opoziție la aceste contracte oneroase, păguboase pentru
România, și am urmărit cu strângere de inimă eforturile pe care le faceți în
această luptă cu forțe care, în principiu, vă depășesc potențialul de a schimba
lucrurile. Ați dovedit o insistență și o abnegație demnă de toată admirația și
stima publicului românesc. Am înțeles că toată proganda deșănțată care se face
împotriva dumneavoastră are, în ultimă instanță, legătură cu implicarea
dumneavoastră în modificarea legii off shore! Ați stârnit persoane și entități
economice care nu se împacă cu intențiile dumneavoastră, persoane capabile de
orice gest. Am în vedere și disponibilitatea acestora de a-și lichida fizic
adversarii... Nu trebuie luată în glumă această eventualitate, există
nenumărate precedente, inclusiv în România post-decembristă.
Vă
mărturisesc însă, domnule Dragnea, că sunt mult mai îngrijorat de soarta legii
off shore. Trecută din nou prin Senat, legea arată acum mult mai rău decât în
varianta trimisă la Cotroceni pentru promulgare. Încerc să-mi explic această
in-voluție și am mai multe variante. Dar indiferent de asemenea explicații,
contează acum ce se va întâmpla la Camera Deputaților. Din nou legea este la
mâna dumneavoastră, s-o aduceți la o formă care să confirme vorbele și
intențiile dumneavoastră afirmate public în numeroase ocazii, îndosebi în
emisiunile TV de la Antena 3.
Țineți-vă
tare în dezbaterile care urmează la Cameră! Țineți-vă de promisiunile făcute!
Bănuiesc că nu vă este ușor! Dar vă asigur că dacă veți reuși să vă țineți
promisiunile legate de legea off shore veți determina o cotitură istorică în
politica post decembristă! Veți înscrie România pe direcția normalității și a
legitimității. Iar opinia publică nu va întârzia să-și dea seama de importanța
implicării dumneavoastră, a riscului pe care vi l-ați asumat ca un adevărat
bărbat de stat.
Țineți-vă
tare și veți avea și sprijinul Celui de Sus!
Doamne,
ajută
Ion Coja
26.09.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu