Conturul unei șoapte
~*~
Îmbrățișați, în tăcerea eterică îți
ating surâsul pâlpâit.
De undeva din adâncuri îți răsare
azurul intens din priviri.
Cu inflexiuni colorate, vii, inefabile,
de nepovestit prin slove,
ne sunt toate clipele,
brodate spontan,
în complexitatea lor,
într-o nebănuită călătorie,
asemeni misterului ceasului din
perete
și-a orelor desprinse,
ca frunzele de toamnă,
în dansul lor,
ce trec fără a le simți.
Tic-tac, tic-tac… Tic-tac, tic-tac...
Căldura șoaptei tale îmi poartă pașii
spre mine.
Aici sunt eu, trestie înălțată spre
soare,
lângă tine plutesc amintirile.
Fără să mai aștepte,
coridoare greu de atins
îți dau târcoale.
Pe drum, o cărare
ne-așteaptă
albul înghețat al gândurilor.
~*~
29 septembrie 2018
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu