ACUL CU GĂMĂLIE - Părintele Ilie Cleopa
Iarăşi, de mirare ne este faptul că
numărul atomilor cuprinşi într-o gămălie de ac se ridică la cifra, ce nu se
poate concepe, de 8 sextilioane (8 urmat de 21 de zerouri) şi dacă cineva ar
voi să numere aceşti atomi, de ar număra câte un miliard pe secundă, i-ar
trebui 250 de ani pentru a face această socoteală. Fraţii mei, nimeni din
oameni sau din Îngeri nu poate cârmui aceste preaminunate şi nemărginite
zidiri, decât numai Preaveşnicul şi Preaputernicul Dumnezeu, Care pe toate din
nimic le-a făcut, după cum este scris: „El a zis şi s-au făcut, El a poruncit
şi s-au zidit” (Psalm 148, 5). El pe toate din nimic le-a făcut şi tuturor legi
le-a pus, precum şi tuturor le poartă de grijă, după cuvântul: „Cel ce dă hrană
la tot trupul, că în veac este mila Lui” (Psalm
135, 25).
Cuviosul Paisie Aghioritul, „Nevoința
duhovnicească”
„De
multe ori pierdem ore întregi în zadar ca să aflăm singuri rezolvarea unei
probleme, folosind toată lipsa noastră de experienţă. Capul ni se face sonerie,
ochii ne ustură, somnul nu ne prinde, pentru că ne-a prins aghiuţă cu gânduri
insistente. In cele din urmă aflăm o soluţie, dar după aceea Dumnezeu ne dă şi
o alta, o soluţie mai bună, la care nu ne gândisem şi ne rămâne numai durerea
de cap a unei nopţi nedormite. Oricât de corectă ar fi părerea noastră, dacă
Dumnezeu nu merge înainte, mintea se oboseşte şi ne vine durerea de cap, în
timp ce rugăciunea cu încredere în Dumnezeu odihneşte. De aceea cele greu de
izbutit omeneşte să le lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu şi să nu ne
sprijinim pe acţiunile noastre omeneşti, iar Acela va face ceea ce este mai
bine.
Şi pentru orice lucru pe care vreţi
să-l faceţi, să spuneţi întotdeauna: “Dacă vrea Dumnezeu”, ca să nu păţiţi ceea
ce a păţit unul cândva. Cineva se hotărâse să meargă la via sa ca să lucreze:
“Mâine dis-de-dimineaţă, mă voi duce la vie”, îi spune femeii lui. “Dacă vrea
Dumnezeu vei merge”, îi răspunde aceea. “Vrea, nu vrea Dumnezeu, eu voi merge”,
spune iarăşi acela. A doua zi a pornit de cu noapte. Pe drum a început o ploaie
atât de mare încât a fost nevoit să se întoarcă acasă. Nu se luminase încă de
ziuă. Bate în uşă: “Cine este?”, întreabă femeia lui. “Dacă vrea Dumnezeu, sunt
bărbatul tău…”, răspunse acela.”
Cuviosul Paisie Aghioritul, „Trezire
duhovnicească”
CONȘTIINȚA
„Nu exista in om lucru mai mare decat constiinta odihnita. Este lucru
mare sa nu te mustre constiinta ca ai fi putut face si altceva si nu ai
facut-o. Atunci omul are o bucurie launtrica si toata viata lui este praznuire.
Aceasta bucurie launtrica da putere duhovniceasca.
– Parinte,
cum va pricepe cineva daca ceea ce face este placut lui Dumnezeu?
– Omul are o
vestire launtric.
– Ii ajunge
vestirea lui proprie sau ii trebuie si marturia altora?
– Vorbesc
despre unul care are constiinta corecta. Nu vorbesc despre unul care are
constiinta gresita. Constiinta corecta il vesteste corect pe om. Atunci omul
simte siguranta, nadejde si spune cu smerenie: “Eu nu sunt vrednic de rai; sunt
pentru iad, dar cred ca dragostea si mila lui Dumnezeu nu ma vor lasa”. Simte
aceasta pentru ca se nevoieste; nu sta fara sa faca ceva si isi odihneste
gandul sau, spunandu-si: “Dumnezeu ma va mantui”. Constiinta… lucru
infricosator! Nu exista foc mai mare, iad mai mare ca arderea constiintei. Nu
exista vierme mai infricosator si mai chinuitor ca viermele constiintei. Cei
osanditi vor suferi vesnic, deoarece ii va chinui gandul ca au pierdut
bunatatile raiului pentru putini ani de viata pamantesca, desi acestia au fost
plini de mahniri si neliniste. Atunci patimile dobandite nu-i vor mai
satisface, iar aceasta va fi un alt chin.
– Parinte,
cum poate trai monahul in chip practic martiriul constiintei?
– Martiriul
constiintei este pentru toti oamenii; nu numai pentru monah. Monahii au pe
deasupra si martiriul cel dulce al nevointei. In esenta, nu exista martiriul
constiintei pentru unul care se nevoieste corect. Pentru ca pe cat il doare mai
mult pe cineva duhovniceste, adica pe cat il doare mai mult fie pentru halul in
care se afla, fie pentru ca se face partas la Patima Domnului, cu atat este
rasplatit prin mangaiere dumnezeiasca. Chiar daca are mahniri, suparari etc.,
atunci cand constiinta ii este odihnita, simte inlauntrul sau mangaiere
dumnezeiasca”.
IMAGINI SI SIMBOLURI - Sfantul Ioan
din Kronstadt
Exprimarea
prin imagini si simboluri constituie un dat necesar al fiintei umane, tinând
seama de nivelul sau actual de sensibilitate spirituala. Ea ofera o explicatie
convingatoare multor aspecte ale universului nostru sufletesc, pe care, facând
abstractie de imagini si de simboluri nu le-am putea cunoaste. Iata de ce
dumnezeiescul Învatator, Întelepciunea ipostatica atotcreatoare, Fiul lui
Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos i-a învatat adesea pe oameni cu ajutorul
metaforelor si al pildelor. De aceea, în bisericile noastre ortodoxe exista
traditia comunicarii cu credinciosii prin imagini vizuale sugestive – de pilda,
icoana Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a îngerilor, ale
tuturor sfintilor – pentru a ne putea orândui vietile, forma conceptiile,
cuvintele si faptele dupa modelul conceptiilor, cuvintelor si faptelor
Mântuitorului si ale sfintilor Lui. De aici frecventa reprezentare a semnului
Crucii, cadirea cu tamâie, lumânarile si candelele aprinse, intrarile si
iesirile din altar; aceluiasi scop slujesc închinaciunile, plecarea capului,
metaniile mari (semn al caderii noastre adânci prin pacat). Toate acestea ne
amintesc diferite subiecte sau stari spirituale. Imagistica lucreaza intens
asupra sufletului omenesc, asupra capacitatilor sale de a crea si de a actiona.
Se spune ca atunci când mama, în timpul graviditatii priveste staruitor fata
sau portretul sotului iubit, copilul ce se va naste va semana leit cu tatal
sau, sau daca priveste portretul unui copil frumos, fatul ce se va naste va fi
frumos. Tot asa, daca crestinul priveste des, cu dragoste si evlavie icoana
Domnului nostru Iisus Hristos, a preacuratei Sale Maici sau a sfintilor Sai,
sufletul sau îsi va însusi trasaturile spirituale ale chipului contemplat cu
iubire (blândetea, smerenia, milosârdia, înfrânarea). O, daca am contempla mai
des icoanele si, mai ales, daca am cuprinde cu mintea viata Domnului si vietile
sfintilor Sai, cât de mult ne-am schimba, am merge „din slava în slava”. Tot
astfel si placuta mireasma a tamâiei în biserica sau acasa evoca, prin
analogie, buna mireasma a virtutilor si, prin contrast, miasma pacatelor, si-i
învata pe cei sensibili la trairile launtrice sa se fereasca de duhoarea
patimilor, a neînfrânarii, curviei, rautatii, invidiei, trufiei, deznadejdii si
a altor patimi, sa se împodobeasca cu virtutile crestinesti. Tamâia ne aduce
aminte cuvintele Apostolului: „Pentru ca suntem lui Dumnezeu buna mireasma a
lui Hristos între cei ce se mântuiesc si între cei ce pier; unora, adica,
mireasma a mortii spre moarte, iar altora mireasma a vietii spre viata” (2
Corinteni 2, 15-16). În acelasi chip, lumânarile si candelele ne reamintesc de
lumina si focul spiritual, de pilda, de cuvintele Mântuitorului: „Eu Lumina am
venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine sa nu ramâna în întuneric” (Ioan 12,
46). Sau: „Foc am venit sa arunc pe pamânt si cât as vrea sa fie acum aprins!”
(Luca 12, 49). Sau: „Sa fie mijloacele voastre încinse si facliile voastre
aprinse. Si voi fiti asemenea oamenilor care asteapta pe stapânul lor când se
va întoarce de la nunta, ca venind si batând, îndata sa-i deschida” (Luca 12,
35-36). Sau: „Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, asa încât sa
vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri”
(Matei 5, l6). Aceste materii prin însasi substanta lor ne învata despre
realitati spirituale care sugereaza o analogie cu focul si lumina: de exemplu,
ca inimile noastre sa arda neîncetat de dragoste de Dumnezeu si de aproapele;
ca nu trebuie sa îngaduim sa se aprinda în noi focul patimilor sau al gheenei,
ca prin exemplul unei vieti virtuoase ne luminam unii pe altii, ca si cu
luminile pe care le folosim în gospodarie.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 356-357
SIMPLITATE
„Simplu, lin
să le faceţi pe toate…Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi
nesinceră. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru
el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli.”
„Un frate
l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a
răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbește pentru Dumnezeu bine face și cel ce tace
pentru Dumnezeu, asemenea.”
Sursa: Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu