Sforăitoarea declarație ungurească
urmată de grave fapte antiromânești
Corneliu Florea, Canada
Duminică, 16 Septembrie 2018 16:47
Semnatarii-declaratiei-de-la-Budapesta-1989Un
grup de 12 unguri naționaliști, iredentiști și revanșarzi și cinci români
regățeni, un basarabean și un evreu comunist, toți bătuți de vânturile
vremurilor printre străini, au semnat la Budapesta o declarație antiromânească
ignobilă, adică ticăloasă. Neagu Juvara - aromân, diplomat, rămas în
străinătate după 1944; Paul Goma român basarabean, scriitor, deținut politic,
exilat după 1977; Virgil Ierunca - român vâlcean, literat, s-a autoexilat la
Paris în 1947; Monica Lovinescu - bucureșteancă, pariziană din 1947,
comentatoare la REL; Bujor Nedelcovici - avocat bârlădean, scriitor, ajuns în
străinătate în 1987; Vladimir Tismăneanu - comunist, fiul nomenclaturistului
evreu Tismeninski; Doru Braia - bucureștean, plecat din România în 1987 la REL,
ziarist.
Nici un
român ardelean, nici o analiză temeinică a declarației întocmită de unguri.
Nici faptele istorice ale Unio Trium Nationum din 1437, care a impus
monstruoasa subjugare a românilor ardeleni, ce a durat și s-a amplificat timp
de cinci sute de ani – ei fiind nemeși, românii iobagi și slugi - nici
intențiile revoluționarilor lui Kossuth din 1848 -1849 de alipirea Ardealului
la Ungaria, nici agresiunea comunistului evreu, Bela Kun, împotriva unirii
neamului românesc, nici ocupația ungurească și atrocitățile lor barbare
împotriva românilor ardeleni în Nord-Vestul transilvan din 1940-1944, nu le-a
dat nici cea mai mică tresărire în cuget, sau să gândească analitic ce
semnează, cu cine semnează.
Ex-rex-ul care a semnat, contra
avantaje, propria abdicare, a semnat şi Declaraţia de la Budapesta.
La 4 iulie
1989, ungurii și românii semnatari îmbrăcați de sărbătoare, cu protocolul regal
buchisit și cu bune maniere, de circumstanță, până în vârful urechilor, s-au
prezentat la reședința ex-rex-ului Mihai din Elveția, să-i ceară și „majestății
sale" înalta sa semnătură. Ex-rex-ul care și-a semnat, contra avantaje, și
propria demisie, semnează și această declarație antiromânească. Ce mai conta,
pentru ex-rex încă o semnătură, după ce l-a arestat pe Mareșalul Ion Antonescu,
și-a lăsat, fără remușcări, 170.000 de militari români prizonieri la sovietici,
iar restul armatei a pus-o la dispoziția glorioasei Armatei Roşii, care ne-a
ciuntit națiunea, a ocupat și a jefuit țara prin dictatura comunistă impusă cu
forța.
Înainte de 1989 am trăit și profesat
17 ani în Ardeal și nu am simțit nici o criză acută; am comunicat lejer și
eficient, cu maghiarii.
Ex-rex-ul,
un alt josnic trădător al românilor din secolul al XX-lea, semnează orișice,
fie și împotriva identității și integrității României, chiar și numai, pentru o
tinichea de agățat în piept. De data aceasta a semnat Declarația de la
Budapesta: „Noi, români și unguri, considerăm că libertatea și propășirea celor
două popoare pot fi realizate și garantate numai într-un cadru politic
pluralist de respectare integrală a drepturilor și libertăților fundamentale
ale omului". Înălțător de supra democratic pe hârtie!"...dictatura
ceaușistă a creat o situație de criză acută, care împiedecă comunicarea dintre
români și maghiari". Criză acută?! Eu, sub dictatura ceaușistă am trăit și
profesat 17 ani în Ardeal și nu am simțit nici o criză acută; am comunicat
lejer, și eficient, cu maghiarii. Știam că mulți nu ne iubesc, dar public nu-și
manifestau resentimente, ura. „Dialogul început astăzi între noi dorește să
învingă aceste piedeci și să stabilească bazele unor relații normale între cele
două națiuni care s-au format în același spațiu geografic. „Semnatarii români,
de dragul adevărului istoric, puteau cere semnatarilor maghiari să evite
această frază falsă, contrafăcută, perfid introdusă, dar ei, săraci cu duhul și
simțire patriotică, au semnat din toleranță prost înțeleasă.
Semnatarii români habar nu aveau de
complementaritatea ungurească, au luat-o drept glazura democratică, au aplaudat
și au semnat în turmă.
Știind cu ce
ignoranți ai istoriei și problemelor ardelenești au de-a face, maghiarii au
mers mai departe, și așa, doar de-a reamintire trecutului, le-a spus că
„soluționarea conflictelor (care conflicte?, cine le-a generat?) nu pot veni de
la revizuirea frontierelor". Bine țintită, reamintirea revizuirii
frontierelor de către semnatarii unguri, care prin criza acută au adus
declarația la conflicte și mai departe, la ce este cu adevărat în mintea și
voința lor: revizuirea frontierelor! Dar, nici de data asta, în mintea
semnatarilor români nu s-a aprins vreun beculeț, beznă! În această situație
semnatarii maghiari au mai făcut un pus strategic pentru scopul lor secular:
„Transilvania a fost și este un spațiu de complementaritate și trebuie să
devină un model de pluralism". Semnatarii români au rămas cu gura căscată,
habar nu aveau de complementaritatea ungurească și au luat-o drept glazura
democratică a declarației, au aplaudat și au semnat în turmă, în frunte cu
ex-rex-ul, după care s-au alăturat și alții turmei. Ungurii au câștigat din
nou, au mai făcut pasul iredentist, revizionist mimând democrația acelui moment
istoric.
La 22 decembrie 1989, a izbucnit
barbar ura antiromânească a ungurilor; a urmat segregația, revizionismul,
purificarea etnică prin izgonirea românilor!
Trec peste
reacțiile și ripostele ardelenilor ce au suferit cumplit istorica
complementaritate ungurească între 1940-1944, au motive întemeiate de
neîncredere în declarațiile ungurilor, trec și peste replicile apărute în
articolele specialiștilor și a bine cunoscătorilor maghiarizări și
iredentismului unguresc și mă opresc la realitatea istorică din decembrie 1989,
în Ardeal. Nu trecuseră nici șase luni de la semnarea mult trâmbițatei
declarații democratice, prin care ungurii semnatari erau plini de arzător
pluralism, de respectarea integrală a drepturilor și libertăților fundamentale
ale omului în Transilvania numai pentru ei. În fapt, în spațiul lor de
complementaritate, în 22 decembrie 1989, a izbucnit barbar ura lor
antiromânească; segregația, revizionismul, purificarea etnică prin izgonirea
românilor!
Fapte
În secuimea
maghiarizată, dintr-odată românii au devenit din nou, „budos olah" și vor
fi uciși cei care vor manifesta opoziție față de „revoluția secuiască". Și
revoluția secuiască a ucis pe : Coman Dumitru, locotenent colonel, lovindu-l în
cap cu ranga, apoi l-au linșat în stradă. Mort fiind, a fost aruncat în curtea
spitalului. Pe Gabor Szekely subofițer de miliție l-au omorât în bătăi pentru
că a vrut să-și ajute nașul, care era român. Uciderea bestială a maiorului
Aurel Agachi, a făcut înconjurul lumii. L-au ucis cu bestialitate și i-au
profanat cadavrul în stradă, băgându-i în gură un șobolan. Soția sa și frații ei,
de etnie secuiască, au vrut să-i ridice cadavrul din stradă dar au fost
amenințați, pentru că s-a organizat un marș al victoriei secuiești împotriva
românului, în care ei, învingătorii, treceau scuipând și lovind cadavrul.
Secolul al XX-lea, al „pluralismului
unguresc în spațiul secuiesc de complementaritate".
În comuna
Dealul, șeful de post, Cheuchișan Liviu, a fost bătut groaznic, muribund fiind
au început să-l belească și să-i dea foc. Soția sa cu cele două fetițe au rămas
în casă, căreia i s-a dat foc, le-a salvat, în ultimul moment, un Om, un secui.
Șeful de
post din Zetea, Dănilă Gabriel, a fost hărțuit de o gloată revoluționară,
bătut, înjunghiat și la urmă un maghiar complementar i-a scos pistolul din toc
și l-a împușcat în cap, era căsătorit cu o unguroaică, aveau o fetiță.
În Cristurul
Secuiesc, plutonierul major Ferencz Emeric și-a pus la adăpost colegii români,
pentru care a plătit cu viața, fiind înjunghiat mortal de către etnicii săi.
Iată faptele
„cadrului pluralist, iată dialogul" și nici o reacție din partea
semnatarilor unguri, nici un protest din partea semnatarilor români, nici o
retragere de semnătură.
În Decembrie
1989, în secuimea maghiarizată au fost distruse, parțial sau total, 38 sedii de
Miliție și Securitate, vandalizate, jefuite, distruse 200 de locuințe ale
românilor, ce au lăsat totul refugiindu-se îngroziți, 100 de ofițeri și
subofițeri au fost agresați, bătuți, spitalizați, conform Raportului Comisiei
Parlamentare. În acea iarnă, 4.000 de români au fost forțați să plece imediat;
începea exodul românilor din România în România. Revoluția secuiască ucise și
complementaritatea pe hârtie a mult trâmbițatei Declarații de la Budapesta.
U.D.M.R. a apărat ferm, cu mult tupeu
coetnicii pentru agresivitatea, bestialitatea, uciderile comise afirmând:
„omorurile intră în sfera actelor revoluționare".
Ion Marcel
Ilici Iliescu și Petre Roman-Neulander erau ocupați cu mușamalizarea ucișilor
de la București, nu aveau vreme și de „complementaritatea" din Ardeal, cu
epicentrul în secuimea de mult maghiarizată. Conducătorii uniunii ungurilor din
România, și-au zis imediat democrați (U.D.M.R.) și au pus placa suferințelor
etnice datorită lui Ceaușescu și-a Securității sale. De asemenea și-au apărat
ferm, cu mult tupeu coetnicii pentru agresivitatea, bestialitatea, uciderile
comise cu: „omorurile intră în sfera actelor revoluționare". E drept,
istoria revoluțiilor e plină morți, de uciși din furia oarbă a momentului, dar
după zilele înfocate ale revoltelor, răzvrătirilor apar schimbări cumpănite,
rezonabile, chibzuite, reparatorii. Nu în „complementaritate pluralistă
democrată" a secuilor maghiarizați, care au hotărât continuarea
discriminării, segregației și purificării etnice.
„Aici, în Odorhei, trebuie să se
vorbească numai ungurește!"
Pentru acest
scop de complementaritate ungaro-secuiască au hotărât: „dacă nu plecați în 24
de ore vă linșăm!" Și au început cu insulte și injurii directe în public
și instituții, amenințări prin orice mijloace, molestări, segregație la toate
nivelurile, scoaterea limbii române din administrație, iradierea a tot ce era
românesc din viața publică. „Să nu vă mai vedem aici!..." Astfel au
declanșat exodul populației românești din secuimea maghiarizată în următorii
ani. 30.000 de romani au plecat, datorită terorii intensive și susținute,
lăsându-și bunurile personale în urmă. Ca urmare a acestei situații ce a
determinat exodul românilor din spațiul majoritar ungaro-secuiesc a apărut
Asociația românilor alungați din Covasna, Harghita, Mureș care prin delegații
s-a adresat, justificat și argumentat, președințiilor (Ion Marcel Ilici
Iliescu, Emil Constantinescu) guvernului (Petre Roman, Văcăroiu, Ciorbea)
parlamentului (Bârlădeanu, Năstase) fără nici un rezultat, repet fără nici un
rezultat scontat, doar audiențe sterile și proiecte moarte. Toți cei de mai
sus, enumerați, deveniseră dependenți de pachetul de voturi al U.D.M.R.,
trădând statul național unitar român, trădând românii ardeleni. Nici o
deosebire între ei și cei ce au semnat „Declarația de la Budapesta".
„Transilvania în întregime ei - ca o
unitate intangibilă - trebuie pusă sub stăpânirea Sfintei Coroane ungare".
(Arpad Goncz)
S-au scris
multe articole și studii pertinente, adevărate, s-au scris cărți întregi despre
tragedia românilor din Ardeal, au fost boicotate, obstrucționate, excluse din
actuala mass media românească dominantă de politicul corect; un zid în fața
adevărului! În schimb, în 1996, la Târgu Mureș, la Casa de Editura „Mureș"
a părut Revendicările ungurești, scrisă de președintele Ungariei, în exercițiu,
Arpad Goncz, care știa bine despre „Declarația, - complementaritate pe hârtie -
de la Budapesta", așa că a scris și semnat: „...Națiunea ungară ține în
modul cel mai ferm la dreptul ei de proprietate asupra întregii Transilvanii.
Nu va exista niciodată o generație de unguri dispusă să renunțe la acest sfânt
drept istoric. Națiunea ungară este gata ca în orice clipă să ia arma în mână
pentru a-și exercita acest drept, sacrificându-și chiar viața în luptă"
(pag.86). „Într-o singură problemă nu putem face concesii: Transilvania în
întregime ei - ca o unitate intangibilă - trebuie pusă sub stăpânirea Sfintei
Coroane ungare" (pag.110).
Trăim realitatea faptelor ungurilor,
chiar și acum, în Anul Centenarului Unirii Neamului Nostru.
Emil
Constantinescu a fost entuziasmat de Arpad Goncz, l-a primit la Cotroceni în
1997, între timp citise, pe nerăsuflate, revendicările ungurești pentru care,
recunoscător, i-a oferit cea mai mare distincție a statului: „Steaua
României"! Comentariile-s de prisos pentru ardelenii români ce trăiesc
ipocrizia ungurească de la Marea Unire din 1918 și nu se așteaptă la altceva
din partea lor în viitor. Cât privește criticele și acuzațiile pertinente la
adresa guvernanților României din 1990 sunt inutile, nu le penetrează carcasa
nesimțirii, ei nu știu decât să aservească tot ce este străin și-s puși să
prade, vândă și trădeze țara și națiunea. În concluzie, de ce să ne luăm după
declarațiile ungurilor când vedem și trăim realitatea faptelor lor, chiar și
acum, în Anul Centenarului Unirii Neamului Nostru.
Grafica -
I.M.
http://www.art-emis.ro/analize/5046-sforaitoarea-declaratie-ungureasca-urmata-de-grave-fapte-antiromanesti.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu