miercuri, 9 august 2023

Redactia ART-EMIS - „Untold” - Mega spectacol dedicat forțelor malefice

 



„Untold” - Mega spectacol dedicat forțelor malefice

Redactia ART-EMIS

09 August 2023

 

Dacă articolul din ediția precedentă semnat de jurnalista Luminița Arhire despre „Untold”-ul boc-ciu clujean din acest canicular august 2023 nu v-a lămurit suficient asupra scopului și efectelor preamăririi lui „Ucigă-l toaca !” și limbajului suburban, vă invităm să parcurgeți fragmente dintr-o mai „timpurie” cronică a aceluiași ritual, dar cu alte coarne… scuze, am vrut să scriu cuvinte, așternute de jurnalistul Radu Hădârcă pe paginile unei publicații din România, în urmă cu șase ani[1]. Ca și atunci, în această vară fierbinte, în orașul ardelean unde face pe primarul piticul timonierului, sub steagul echerului cu compas, al dezmățului în grad de „Ducă-se pe pustii !” și al sforilor trase de serviciile speciale străine de a servi interesele acestui neam a fost eliberată pe o scenă o maimuță gheboasă care s-a dat în stambă. Mii de tineri dezorientați (poate și după un consum de „fumuri și prafuri” distribuite sub acoperire) și-au exteriorizat cunoștințele educative. Qui prodest? Întrebați-i pe „marii «resetatori»”. Concluziile rămân la aprecierea fiecăruia. (Redacția)  

 

 „Lucrurile, evenimentele şi faptele nu sunt aproape niciodată ceea ce ele ne par a fi la o primă scanare rapidă şi superficială… Lupul nu-şi schimbă nici părul, nici năravul”

 

„Trebuie să precizez dintr-un start că eu personal, spre exasperarea unor prieteni care sunt fani ai altor genuri muzicale, agreez și ascult muzică trance de o anumită factură. Anul trecut (2016 - n.r.), fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan, un fost insider al sistemului, a afirmat că în spatele festivalului «Untold» se ascunde un ritual de magie neagră care a fost sprijinit de către Masonerie.

 

Aceste afirmaţii ale sale au fost suficiente pentru ca să fie atacat din toate direcţiile de către fanii festivalului «Untold», mai ales că Mihai Seplecan şi-a asumat o ipostază creştină. Evident că postură pe care și-a ales-o să îl reprezinte, cea de credincios creştin ortodox, împreună cu acţiunile sale din ultima vreme în care a vizitat diverse mănăstiri creştine, conţine o conotaţie care îl transformă în veritabilă carne de tun. […] Strict din punctul de vederea al doctrinei spirituale creştine, exprimată prin intermediul scrierilor Sfinţilor Părinţi, compasiunea este singura atitudine care se cere manifestată în astfel de cazuri, indiferent de natura evenimentelor petrecute. Aduc aici un argument zdrobitor care aparţine părintelui Porfirie, care dădea în acest sens un exemplu concret. El se întreba retoric: ce faci când vezi un călător care este atacat de mai mulţi tâlhari? «Sari şi tu şi îl loveşti la rândul tău?», explicând astfel într-un mod înţelept care este condiţia unei fiinţe care se găseşte sub incidenţa unor forţe demonice. […]

 

De altfel, nu este greu de sesizat că, în cazul multor evenimente care au loc în prezent, s-a creat un curent care a instituit ideea că este cool şi trendy să te raportezi la entităţi eminamente malefice, pentru că ele exercită o fascinaţie mai puternică asupra publicului prin utilizarea lor în cadrul campaniilor de marketing. Acest lucru se realizează evident în detrimentul utilizării unor eventuale personaje pozitive. Această abordare dovedeşte existenţa unei intenţionalităţi clare şi distincte care urmăreşte deliberat să plaseze acele evenimente sub incidenţa unor forţe negative. Ceea ce declari la nivel de formă este în mod indisolubil prezent şi în conţinutul acţiunii pe care o realizezi.

 

Dacă realizăm o analiză exactă şi precisă a elementelor constitutive ale identităţii vizuale, părţi constitutivă ale brandului „Untold”, atât de anul trecut, cât şi din acest an, putem observa faptul că acestea acoperă şi se află în deplină concordanţă cu realitatea pe care se străduieşte să o invoce. Astfel putem decela următoarele aspecte care sunt, poate, mai puţin evidente:

 

Denumirea «Untold» în traducere desemnează nenumitul, nerostitul pe care mulţi ar putea să-l traducă ca de nepovestit, însă sensul conferit este cel desemnat de noi iniţial.

 

Se ştie foarte clar faptul că, în tradiţia românească, această sferă de forţă ale nenumitului, nerostitului (Untold) se identifică cu Satana, Lucifer, necuratul, nenumitul, nespusul. În tradiţia spirituală (populară) românească este prezentă această regulă, de a nu rosti în mod explicit numele unei entităţi malefice, pentru că acestă precizare explicită a numelui invocat, atrage în mod inexorabil acea prezenţă. Cu alte cuvinte, rostirea efectivă a numelui implică invocarea acelei entităţi şi implicit manifestarea ei. De aceea, în ethosul românesc există termeni care desemnează această entitate purtătoare de rău doar sub o formă exorcizatoare: «ucigă-l toaca !», «ducă-se pe pustii !», «ucigă-l crucea !». Legătura cu egregorul poporului român este evidentă tocmai prin această nenumire care este specifică tradiţiei spirituale româneşti, iar de aici derivă conexiunea cu subconştientul colectiv al locuitorilor din acest areal (spaţiu specific). Astfel, prin intermediul acestei conexiuni cu această entitate malefică, subconştientul colectiv poate fi influenţat şi impregnat cu energii toxice, nefaste, care ulterior influenţează prin intermediul subconştientului individual fiecare persoană în parte. Astfel, prin consacrarea care s-a realizat la început în cadrul acestui festival, acesta a fost plasat clar sub incidenţa unei anumite entităţi distincte desemnată ocultat (ascuns) sub numele de «Untold». Cu alte cuvinte, entităţii căreia îi consacri (dedici, afieroseşti) acţiunea, în cazul nostru „Untold”, cuvânt explicat anterior, devine destinatarul final, adică este cel căruia îi sunt puse la dispoziţie energiile participanţilor: spectatori şi artişti deopotrivă.

 

Cei care au realizat consacrarea în calitate de organizatori, împreună cu cei care au coordonat din background toată această operaţiune extrem de complexă, au subordonat prin aceasta evenimentul sferei malefice de forţă dorite. Pentru a înţelege mai bine forţa şi impactul consacrării mă voi referi la mediul esoteric din Franţa în perioada care a precedat Revoluţia din anul 1789. Atunci s-a cerut în mod expres consacrarea Franţei în totalitate inimii Fecioarei Maria. Această cerere a fost făcută în urma unor apariţii mariane în care această acţiune a fost solicitată în mod explicit. Acest fapt s-a corelat cu anumite avertismente privind iminenţa declanşării unor evenimente sociale de natură violentă. Această consacrare, dacă se realiza la timp, ar fi plasat Franţa sub protecţia şi ocrotirea Fecioare Maria şi evident acea revoluţie de sorginte masonică eşua, împreună cu tot carnagiul care i-a urmat. Din nefericire pentru poporul francez, acea consacrare a fost amânată şi evenimentele s-au succedat aşa cum le cunoaştem astăzi.

 

Consacrarea, în calitate de acţiune esoterică, plasează o fiinţă, acţiune, eveniment sub incidenţa fiinţei căreia îi este consacrată. Ea se realizează obligatoriu înainte de realizarea efectivă a respectivei acţiuni şi asigură integrarea acestei acţiuni şi a persoanei care consacră în sfera de forţă a fiinţei căreia i-a fost consacrată. Această acţiune, cunoscută în tradiţia catolică sub numele de consacrare, are un echivalent în tradiţia creştin-ortodoxă prin termenul de afierosire (încredinţare, dedicare).

 

S-ar putea spune că este doar o joacă. Dar această joacă cu invocări atât de clare şi distincte a unor entităţi de natură malefică nu poate constitui o simplă joacă, pentru oricine dispune de o minimă, doar minimă, capacitate asociativă denumită inteligenţă. Astfel, deşi a fost ocultată (ascunsă) în mod extrem de abil, rostirea efectivă a acelui nume, folosindu-se în acest scop limba engleză, deci, chiar dacă nu i-a fost totuşi rostit direct numele, legătura astfel creată este mai mult decât evidentă. Mulţi artişti plastici cu care am stat de vorbă au remarcat şi mi-au comunicat că au perceput în întreaga identitate vizuală o stare acută de întunecare malefică (darkness) începând cu bannerele gigantice plasate pe sediul „Băncii Transilvania” de pe strada Bariţiu şi sfârşind cu imaginile afişelor destinate mediatizării acestui festival.

 

Există în toată acestă succesiune de coincidenţe, mult prea cusute cu aţă albă pentru ca adevărul din spatele lui să nu transpară clar şi limpede pentru cineva care are minime noţiuni de esoterism şi înţelege identificând etapele costituente ale unui ritual, de orice natură ar fi acesta. În cazul festivalului „Untold” este vorba fără nici un dubiu de un ritual de magie neagră care a fost oferit, consacrat, încredinţat acestei entităţi numite «Untold».

 

Mă întreb şi eu de ce acest festival nu a fost plasat sub incidenţa unor personaje de lumină, eminamente benefice: Arhanghelul Mihail, de exemplu, conducătorul legiunii îngerilor în lupta împotriva entităţilor malefice, acesta fiind simbolul exponentului curajului divin, fiind prezentat în poze care denotă o ipostază războinică, Mihail fiind de altfel înzestrat cu o sabie. Sau ca să nu fim acuzaţi că ne referim strict la tradiţia spirituală creştină, avem în tradiţia spirituală hindusă pe Shiva Matangari, Shiva (Conştiinţa Masculină Universală) în ipostaza de triumfător asupra forţelor ostile, malefice (Absolutul Divin în ipostaza de distrugător), purtător al tridentului, care alungă demonii, personaj care emană o masculinitate debordată şi care prin energia pe care o manifestă, conform tradiţiei spirituale hinduse, poate distruge sau exorciza orice rău manifestat prin intermediul oricăror entităţi de natură malefică.

 

În mod evident acest festival «Untold», «The world capital of night and magic» sloganul sub care s-a prezentat anul trecut, cât și sloganul mai soft pentru anul în curs «Real-life fantasy», prezintă toate ingredientele care-l transformă în ceea ce s-a și afirmat pe sine a fi, adică un spectacol de noapte (noapte caracterizată de întuneric, implicit de lipsă a luminii) și magie (evident neagră, corespunzătoare întunericului în care se manifestă) și a reprezentat în fond, ceea ce s-a autodeclarat, adică un veritabil ritual de magie neagră în care energiile care s-au vehiculat, respectiv ale artiștilor și simultan a participanților din public, au fost consacrate dintr-un start entității Untold.

 

Un alt element care apare frecvent în afişele festivalului «Untold» este oglinda. Utilizarea acestui element nu este deloc întâmplătoare. Fiecare dintre dumneavoastră puteţi consulta semnificaţiile simbolisticii asociate oglinzii. Citez: «Oglinda redă imaginea inversă a obiectului fiind o îndepărtare de Principiu şi Esenţă». Se spune că în oglindă se reflectă dublura omului, caracterizată prin atribute malefice. Pentru a nu exista nici un dubiu în acest sens, s-a plasat în faţa oglinzii imaginea un personaj sinistru care se reflectă în oglindă. Prin urmare expresia «Your selfie here» în afişul plasat anul trecut pe clădirea Băncii Transilvania nu este deloc întâmplătoare. Ea presupune identificare sinelui, (self se traduce în româneşte ca sine, parte componentă a cuvântului selfie) fiecărui participant cu entitatea care a fost reprezentată de acea figură fără chip, în fapt «Untold»-ul pe care l-am menţionat anterior. Aici, prin sine, nu se înţelege esenţa ultimă a fiinţei ci ansamblu energiilor psiho-mentale ce animă fiecare individ în parte. Este vorba de potenţarea în fiinţa umană a aspectelor (energiilor) negative prezentate într-un mod simbolic prin intermediul acelui personaj la care negrul feţei desemnează abisul de natură malefică. Mai mult, pentru ca lucrurile să fie pe deplin elucidate se precizează clar prin expresia «I am the wizard of Untold» că persoana a cărui sine se identifică cu personajul fără chip, acceptă postura de vrăjitor, cu alte cuvinte el devine un ucenic, discipol al «Untold»-ului în cadrul nopţii de magie (neagră evident). Această operaţiune de identificare cu personajul fără chip şi de ipostaziere în discipol al «Untold»-ului ni se prezintă a fi ambalată sub formula inocentă a unui simplu selfie. Toată această operaţiune este şi premiată pentru cei care dau bine în poză. Un joc malefic abil travestit şi deghizat diabolic printr-o manevră care a dat dovadă, trebuie să recunosc, de o inteligenţă demoniacă de-a dreptul.

 

Toate aspectele imagistice (poze şi sloganuri) şi faptice efective indică fără nici un dubiu că toate acestea au fost alese cu parte dintr-un ansamblu bine articulat care desemnează pentru orice iniţiat existenţa şi prin urmare performarea (efectuarea) unui ritual de magie neagră.

 

În cazul performării (efectuării) unor ritualuri de către adepţii unor culte religioase, în cadrul acestora se invocă şi se consacră în mod distinct acele acţiuni unor entităţi spirituale eminamente benefice ca îngerii, Fecioara Maria, Iisus Hristos, Duhul Sfânt, Dumnezeu Tatăl. Toţi aceştia se presupun că se manifestă în acel spaţiu destinat invocaţiei. Aceste spaţii sunt de cele mai multe ori biserici. Energia acestor fiinţe necorporale interferează cu participanţii la aceste ritualuri, în funcţie de deschiderea fiecăruia dintre ei. Stările obţinute de unii dintre participanţi în urma acestei comuniuni realizate la nivel de suflet sunt iubire, linişte, pace sufletească.

 

Toate tradiţiile spirituale autentice fac referire clară şi distinctă la cele două categorii aflate în tabere diferite şi care îşi dispută întâietatea asupra fiinţei umane. Fiinţa umană, poate alege în baza liberului arbitru pe cine să deservească: tabăra entităţilor eminamente benefice cunoscute ca îngeri sau devaşi (sanskrit: devá, fiinţe de lumină) sau tabăra entităţilor malefice: demoni sau rakshsaşi (sanskrit: rākṣasa). Pentru a pecetlui acest legământ făcut cu entitatea desemnată sub numele „Untold” s-a făcut, unii bineînţeles ar spune spune că este doar coincidenţă, o donare de sânge sub emblema sugestivă a lui Dracula (din nou o coincidenţă) vampir care consumă sângele astfel oferit (consacrat), acţiune care a dat posibilitatea donatorilor de a participa la acest festival-ritual. Deci, cu alte cuvinte, s-a donat, în esenţă s-a consacrat (oferit, încredinţat) sângele entităţii «Untold», sânge care, se ştie din ocultism, că este suportul fizic al unor energii de natură subtilă (vitală) şi constituie cadru de manifestare a unor entităţi necorporale, care leagă persoana respectivă (şi dacă aceasta ştie şi dacă nu ştie) de fiinţa căreia i-a fost consacrat respectivul ritual.

 

Deci, anul trecut, sub aparenţa benignă a donării de sânge centrelor de transfuzii din ţară, a existat o caravană «Untold» care a făcut acest demers. Este de văzut dacă acest sânge a ajuns unde era destinat să ajungă, adică la centrele de donaţie sau s-a pierdut pe parcurs. Este de notorietate, şi exprim o evidenţă care nu are cum să fie negată, faptul că orice ritual de magie neagră implică sângele, de preferinţă uman, care se constituie într-un veritabil liant şi catalizator subtil care permite invocarea şi manifestarea acelor entităţi malefice de natură subtilă. Sângele a fost donat, în acest caz, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, de către tineri care vroiau să participe la acest ritual deghizat în festival şi care nu dispuneau de banii necesari. Cei care au procedat în acest fel şi-au vândut propria energie şi au fost legaţi într-un mod tainic de entitatea căreia i-a fost consacrat acest ritual. Aceste persoane au reprezentat rezonatori specifici, vehicole umane prin care cel invocat s-a manifestat utilizându-le propriile energii drept pârghii de manifestare. Poza luată de pe site a fost denumită dealtfel profund semnificativ, pay-with-blood, plăteşte cu sânge.

 

De asemenea există o reţea extinsă la nivelul întregului teritoriu al României, numită deloc întămplător blood network, reţea de sânge. Este profund semnificativ, extrem de relevant şi deloc întâmplător inserarea unei hărţi cu centrele de donaţii din întreaga ţară. Prin această modalitate a donării de sânge s-a reuşit să se acopere întreg arealul României, creându-se astfel o veritabilă reţea umană, cu noduri active în fiecare oraş, reprezentate de cei care au donat sânge. Această legătură aurică individuală indusă în timpul festivalului, putând fi activată şi ulterior derulării acestuia, în baza energiilor specifice induse în fiecare aură individuală în timpul ritualului, prin intermediul fenomenului de rezonanţă. Astfel s-a reuşit ca impactul să fie remanent la nivelul întregului teritoriu al României prin intermediul donatorilor de sânge proveniţi din fiecare oraş, care vor deveni sui-generis vehicule de tranzitare a unor energii negative induse iniţial la performarea (efectuarea) ritualului. Evident că, în anii care vor urma, dacă acest veritabil pattern comportamental va continua şi nu va fi stopat ferm, aceste rezonanţe negative reprezentate de către aceste energii demoniace vor fi întărite.

 

Esoterismul care este în esenţă o ştiinţă spirituală aplicată, are nişte reguli precise şi exacte şi este departe de a fi o simplă joacă. De altfel toate cele descrise până acum nu s-au constituit deloc într-o simplă joacă pentru cei care le-au conceput. Toate elementele utilizate au avut o semnificaţie precisă şi exactă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre poza a cărui gest este şi el elocvent corelat şi cu brăţara inscripţionată cu numele «Untold».

 

Îmi exprim şi eu nedumerirea; expresia sinceră a unei naivităţi ingenue: toate personajele este strict necesar (trebuie musai) să aparţină părţii malefice? Nu se poate să fie personaje şi fiinţe care să aparţină categoriei personajelor benefice, eroilor pozitivi care dispun de curaj în lumina adevărului? Cred că li s-ar putea da şi acestor personaje un aspect cool şi trandy, care să le facă atractive şi implicit dezirabile pentru marele public.

 

Şirul lung de coincidenţe profund semnificative, vizând aspectele stranii care au însoţit acest festival-ritual, ar trebui să determine orice fiinţă plină de bun simţ să se gândească asupra direcţiei ce i s-a dat acestei manifestări.

 

Las strict la latitudinea cititorilor acestui articol întrebarea care vizează în ce măsură realitatea subtilă de factură spirituală a unor astfel de entităţi malefice, care evident au fost invocate deliberat, a avut sau nu o influenţă în conştiinţele individuale care participă la un astfel de mega ritual de magie neagră. Sensul dat este evident ocultat şi ţine de intenţionalitatea şi scopurile avute în vedere de cei care au utilizat o asemenea imensă energie. Ei s-au folosit de acestă energie pe care au utilizat-o în conformitate cu propriile scopuri.

 

Cam cu ce ne-am ales de fapt? Cu anumiţi «artişti» care au prestat o muzică mai mult sau mai puţin inspirată. Amintesc că acest gen de muzică este benign în sine fără să aibă o conotaţie incriminabilă sub aspectul rezonanţelor pe care le poate induce în public. Mi s-a atras atenţia de către anumiţi compozitori şi muzicieni prezenţi la acest festival, că şi aici a survenit o mutaţie, începând cu anul 2010; trance-ul clasic a fost alterat intenţionat de sound-uri (sonorităţi) stranii care pune auditoriul în rezonanţă cu energii nu tocmai armonioase. Deci, nici la capitolul muzică în sine nu stăm tocmai bine.

 

Cineva s-a jucat de-a magia neagră sau chiar a fost vorba de un ritual performat (efectuat) deliberat în acest sens? La o primă scanare rapidă şi superficială, am avut de-a face în anul ce a trecut cu un festival de muzică trance la care au participat mulţi oameni care au petrecut împreună un timp agreabil.

 

La un nivel mai profund am avut de-a face cu un veritabil, din plin recognoscibil, ritual de magie neagră care a implicat un număr uriaş de participanţi, a căror energie a fost folosită (utilizată) şi modulată specific în vederea anumitor scopuri ascunse şi chiar prin acestea dubioase. Aproximativ 300.000 de oameni a căror energie vitală, sexuală, volitivă şi afectivă a fost utilizată, folosită într-un sens numai de iniţiatorii din umbră ştiut, şi care evident a dus la poluarea atmosferei subtile energetic-informaţionale în Cluj-Napoca. Aici trebuie să existe o mare atenţie. În cazul consacrării nu contează natura energiei utilizate ci sensul pe care i se dă acesteia de către cel care operează, deci depinde de entitatea căreia i se consacră, precum şi de intenţionalitatea şi scopul celui care realizează această consacrare. Spre exemplu, într-un ritual de magie roşie unde se utilizează energia sexuală a participanţilor, aceasta poate fi folosită pentru trezirea iubirii fiind consacrată unei entităţii eminamente benefice, sau poate servi uciderii unei persoane dacă ritualul este consacrat unei entităţi malefice. Totul este la cheremul celui care iniţiază, conduce acest ritual. Restul participanţilor nu sunt decât folosiţi. Asta nu înseamnă că nu se resimte plăcerea în acel ritual. Dar scopurile urmărite şi consecinţele celor două tipuri de ritualuri sunt evident diferite. Exact acest lucru s-a petrecut, în anul ce a trecut şi în cazul ritualului de magie neagră deghizat sub masca unui Festival de muzică trance, «Untold».

 

Există şi un alt element care este de reţinut. Mi s-a relatat că în 2016 în perioada festivalului, ofiţerii de la crimă organizată au fost trimişi în concediu în masă, în timp ce oraşul colcăia de droguri. Cu alte cuvinte psihismul individual al participanţilor trebuia fluidizat prin consumul de droguri pentru ca energiile acestora să devină apte de utilizare. Nu ştiu ce s-a petrecut în anul în curs, dar presupun că nimeni nu s-a sesizat vis-a-vis de consumul de droguri şi de cel de alcool în exces.

 

Nicolae Ceauşescu făcea referire la agenturile străine prezente pe teritoriul României, în discursul său din decembrie 1989, în cazul evenimentelor derulate atunci, discurs preluat „ad literam” într-un număr al revistei „Lumea” de anul 2015. Marea majoritate dintre noi am tratat atunci acele informaţii cu dispreţ, având în vedere sursa de provenienţă. Acum însă, privind retroactiv acel discurs precum şi informaţiile conţinute în el, toate s-au dovedit a fi perfect adevărate. Aşa se întâmplă acum şi în cazul lui Mihai Seplecan care, chiar dacă posedă un limbaj care este tributar unor sintagme, nu ştiu cât de bine înţelese de către acesta, rosteşte totuşi anumite adevăruri care se doresc a fi ascunse şi tratate ca derizorii de către presă şi evident de către anumite persoane „nenumite” din umbră. Din perspectiva trecerii timpului şi al dezvăluirilor făcute între timp, evenimentele din decembrie 1989, ni s-au revelat a fi realităţi incontestabile pe care de altfel şi SRI-ul le-a făcut publice prin anumiţi intermediari acoperiţi din lumea gazetăriei. […]

 

Aşteptam pentru anul în curs o schimbare a „destinatarului” sau „adresantului” acestui festival. Nu de alta, dar să nu fiu acuzat că sunt paranoic. S-ar fi putut alegeîn vederea promovării acestui evenimentorice entitate angelică căreia să-i fie consacrată pe faţă, la lumină, acest eveniment. Orice entitate angelică din cadrul ierarhiilor angelice prezentate de Dionisie Areopagitul. Se poate alege, pentru a nu fi considerat fundamentalist creştin, de ce nu, şi o altă tradiţie spirituală dacă se vrea, tradiţia hindusă cu, spre exemplu, Shiva Matangari, în ipostaza de distrugător al răului. Numai musai ca personajul principal să fie pozitiv. Organizatori vă prindeţi? Aceiaşi DJ-invitaţi, fără donări de sânge, fără darkness și dacă se dorește cu aspecte benefice de factură esoterică la vedere, la lumină.

 

Eu ştiu artişti plastici care ar lucra cu plăcere la aceste proiecte. De fapt au fost şi în acest an dar au fost refuzaţi. Viziunea lor artistică nu coincidea cu linia directoare a celor din spate. Era mult prea soft, deschisă şi armonioasă. Apropo de profesorul Ioan Sbârciu - mason notoriu - care a fost în anul ce a trecut preşedintele comisiei care a desemnat lucrările câştigătoare.

 

Se pare că toate apelurile pe care le-am făcut în anul precedent s-au dovedit inutile. În acest an fluidizarea energiilor necesare «alchimizării» ființelor participanțiilor, termen utilizat într-un afiș de promovare a festivalului în anul în curs (stranie, ciudată și profund semnificativă apetența constantă a organizatorilor spre esoterism) s-a realizat prin intermediul mărci de vodcă «Absolut» (denumire ironic-persiflatoare apropo de semnificația reală a termenului utilizat). Iar etapele constitutive în devenirea, transformarea ființei sub influența, evident, determinantă a consumului de vodcă, în cadrul Untold-ului conduc spre cea finală de creator. Aici substituirea este evidentă. Avem de-a face cu înlocuirea adevăratului Creator cu o condiție existențială de așa-zis creator realizată simultan: prin consumul de vodcă și prin participarea la «Untold» într-o modalitate dement-demoniacă de factură magică. Aceste etape: visător, magician, lord menite să te aducă la condiția finală de pseudo-creator, sunt legate de fazele lunii. Luna plină acționează ca un veritabil catalizator, atunci când ființa umană este extrem de receptivă într-un mod subconștient, și nu numai, la anumite energii, cele malefice găsindu-se în acea perioadă într-un maxim și putând fi (integrate) induse mai ușor în aura ființei. Maximum de lună plină fiind, deloc întîmplător, în ultima zi a festivalului și anume data de 6 august 2017. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Mai știm o entitate malefică, Lucifer-Satana (Untold) care decăzând din condiție ei de înger de lumină a încercat să se substituie adevăratului Creator, urmărind să-i tragă și pe alții după ei într-un demers satanic care, după cum se vede continuă și în prezent. Astfel analogia devine mai mult decât evidentă.

 

Anul acesta, după dezvăluirile făcute în anul precedent, lucrurile nu s-au derulat chiar pe față, aspectele s-au deghizat ceva mai bine, substratul rămânând același. Personajul cu coarne, având aparențe binefăcătoare, cu o lună plină plasată în spate se găsește în preajma magicianului care citește ritualul (de magie neagră, pentru că personajele din poză nu par îngerași) de invocare dintr-o carte. Mesajul transpare la fel de clar și limpede, ca și în anul anterior. În cazul de față lupul nu-și schimbă nici părul, nici năravul.

 

Despre sponsori numai de bine. «Banca Transilvania» este asociată constant unui astfel de eveniment. Totuși, să sponsorizezi un ditamai mega-ritual satanic de magie neagră (scuzați pleonasmul), nu dă prea bine. Sau tocmai de asta îl sponsorizează?!

 

Acum un an, în cadrul festivalului de film «TIFF», la Secțiunea filmului de groază se scria negru pe alb că personajul central al secțiunii este Antihristul. Eu propun ca în anii viitori să existe, pentru echilibru, și o secțiune a filmului spiritual în care care personajul principal să fie Iisus Hristos. Pe bune, o să-i propun acest lucru lui Tudor Giurgiu și celui care face selecția la acest festival, mai precis lui Mihai Chirilov. În cazul acestuia din urmă nu-mi propun să-i schimb orientarea. Ar fi cam greu. Se știe de ce.

 

Ce a devenit de fapt, pe nebănuite, orașul Cluj-Napoca? Observăm că devine creuzetul și terenul de țintă a unor forțe oculte malefice care uzitează de energiile puse la dispoziție cu naivitate de persoane de bună-credință pentru a-și duce la îndeplinire scopurile abjecte. Este în fapt, o poluare a atmosferei psiho-mentale (denumită de unii și atmosferă subtilă de natură energetic-informațională), poluare a cărui țintă manipulatorie suntem chiar noi.

 

Poți să prostești un om tot timpul, poți să prostești mai mulți oameni mai mult timp, dar nu poți prosti toți oamenii tot timpul”.

 

Aranjament grafic - I.M.

 

-------------------------------------------

[1] Sursa - https://www.cotidianul.ro/cluj-megashow-dedicat-fortelor-malefice/ - 4 august 2017









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu