APA
Sfantul Vasile cel Mare
Tu cunosti miscarile apei, ca apa
curge în jos, ca nu sta într-un loc si ca în chip firesc o porneste spre
locurile aplecate si adânci, dupa ce Stapânul a dat apei aceasta porunca. Dar
ce putere avea apa înaintea de a i se fi poruncit sa urmeze aceasta cale, nici
tu n-o stii si nici n-ai auzit pe altul care sa fi vazut.
Gândeste-te ca glasul lui Dumnezeu,
prin natura lui, are putere creatoare si ca porunca, data atunci zidirii, a
aratat celor zidite de Creator calea pe care trebuia sa o urmeze în viitor.
Ziua si noaptea au fost create în acelasi timp; si de atunci pâna acum ele
urmeaza una dupa alta si nu înceteaza sa împarta timpul în mod egal.
Natura apelor a primit porunca sa
curga si apele niciodata nu obosesc, pentru ca sunt silite necontenit de
porunca aceea. Aceasta o spun cu privire la natura curgatoare a apei, ca sunt
ape care curg de la sine, de pilda izvoarele si râurile; mai sunt si alte ape
adunate la un loc, care nu curg; dar acum vorbesc de apele care se misca.
Daca tu vreodata, stând lânga un izvor
care da multa apa, ai sa întrebi: Cine este cel care împinge apa aceasta din
sânul pamântului? Cine o sileste sa mearga înainte? Ce fel sunt vistieriile din
care porneste? Care este locul spre care se grabesc? Cum se face ca izvoarele
acestea nu înceteaza sa curga, iar locurile spre care se duc nu se umplu? La
toate aceste întrebari este un singur raspuns: Datorita acelui dintâi glas!
Porunca aceea face ca apa sa alerge. Asa ca atunci când vorbesti de ape adu-ti
aminte de acel prim glas: „Sa se adune apele!” (Facerea 1, 9). Trebuia sa
alerge apele, ca sa-si ocupe propriul lor loc; apoi, ajunse în locurile
hotarâte lor, sa ramâna pe loc si sa nu se duca mai departe. De aceea dupa
cuvântul Ecclesiatului: „Toate pâraiele se duc în mare si marea nu se umple”
(Ecclesiastul 1, 7). Ca si apele curg datorita poruncii dumnezeiesti, iar marea
ramâne împrejmuita de hotarele ei, datorita legii celei dintâi, care a spus:
„Sa se adune apele într-o adunare”. Dar pentru ca apa, care este nestabila, sa
nu se reverse în afara locurilor care au primit-o, mutându-se totdeauna
dintr-un loc în altul si în continuare sa înece pamântul, Dumnezeu a poruncit
apei: „Sa se adune apele într-o adunare”. De aceea de multe ori se înfurie marea
din pricina vânturilor si-si ridica valurile la mare înaltime; dar când ajunge
la tarm se întoarce înapoi, prefacând în spuma furia ei.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 112
FRUMUSETEA FLORILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cât de minunate si felurite ca forma,
culoare si miros sunt nenumaratele flori si, îndeobste, plante din natura si
din feluritele clime ale pamântului! Nu te poti îndulci destul de înfatisarea
si mireasma lor. Daca plantele sunt atât de minunate, sa ne gândim ce buna
mireasma vor raspândi în rai sfintii, dreptii lui Dumnezeu din toate tagmele,
rangurile si vredniciile! „Daca pe iarba câmpului, care astazi este si mâine se
arunca în cuptor, Dumnezeu asa o îmbraca, nu cu mult mai vârtos pe voi, putin credinciosilor?”
(Matei 6, 30) Straduieste-te, omule, sa ajungi la frumusetea cea launtrica a
credintei, a virtutii si nu te lenevi. Ce buna mireasma raspândesc, mai presus
de cea a orisicarei flori, moastele sfintilor! Minunat este Dumnezeu întru
sfintii Lui!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu și ganduri despre calea mantuitoare, traducere
de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 166
STRESSUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Stressul se creeaza din grija
exagerata. Din grija si iar din grija. Toate relele vin din aceasta exagerata
grija… La eforturile celui ce conduce, la eforturile tatalui, copii n-au
dreptul sa fie nepasatori. Când tata se lupta, de da de ceasul mortii pentru
traiul lor, ei n-au dreptul sa fie nepasatori. Si ei trebuie sa contribuie, dar
nu în mod exagerat, adica sa-i spuna tatalui: „Da-te deoparte si lasa-ma pe
mine”. Asa facem noi, copiii, Îl înlaturam, Îl dam deoparte pe Dumnezeu si
spunem: „Lasa ca rezolvam noi problemele”.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 157
Vremuri apocaliptice, vremuri de
sfârșit de lume
Pr. Prof. dr. Alexandru
Stănciulescu-Bârda
01 Iunie 2021
De
la o vreme încoace, mulţi dintre Dvs. aţi văzut manifestări de-a dreptul
oribile în Bucureşti și prin alte burguri ale „culturii” europene. Păcatul cel
mai scârbos şi oribil din lume a triumfat! Adepţii lui, români şi
creştini de-ai noştri, mascaţi şi coloraţi, au defilat pe străzile Capitalei,
cerând legalizarea căsătoriei… LGBTQ+-iștilor-istelor. Spus mai pe înţelesul
tuturor, se cere o lege, care să recunoască faptul că Ion se însoară cu
Gheorghe, iar Leana se mărită cu Mariţa.
Aceşti indivizi cer Parlamentului României şi statului român să recunoască
astfel de „căsătorii”, să le dea certificat de căsătorie cu ștampilă, să-i pună
în toate drepturile pe care le are o familie propriu-zisă. Păcatul a ieşit la
lumină şi nu se ruşinează de oameni, nu se înfricoşează de Dumnezeu. Strigă în
gura mare pe străzi… Au uitat de mamă și de tată, acum vor „părinte 1” și
„părinte 2”… că-i poruncă de la Turnul lu' Babel din Bruxelles - n.r.). Doamne,
Doamne, ce-am ajuns să trăim în ţara
noastră!
Cred
că se zvârcolesc în morminte moşii şi strămoşii noştri, care şi-au jertfit
viaţa pe câmpurile de luptă, ca să apere pământul românesc şi să-l dea
nepoţilor şi strănepoţilor curat şi sfânt!
Sodoma şi Gomora altădată au adus
asupra lor mânia lui Dumnezeu şi cele
două oraşe au fost făcute scrum, aşa că azi nu li se mai ştie nici locul! Noi
repetăm fără frică şi fără ruşinare acele păcate, apoi ne mirăm că vin asupra
noastră atâtea nenorociri: inundaţii, alunecări de teren, nerodirea ţarinilor,
(covidul - n.r.) şi multe altele! Oare, chiar nu înţelegem limba prin care ne grăieşte Dumnezeu şi-Şi
arată mânia Sa cea cu dreptate pornită asupra noastră?
Cu
mulţi ani înainte, în şcoală, aveam profesori care făcuseră studiile în ţări
occidentale. Ne spuneau de multe ori că noi, tinerii români, suntem nişte
sfinţi în comparaţie cu cei din Apus. Nu intrau în amănunte, iar noi nu prea
înţelegeam ce vor să zică. Astăzi vedem ce se întâmplă, vedem scursorile
Occidentului cum ne otrăvesc copiii şi înţelegem perfect ce voiau să ne spună
atunci profesorii. Când vezi asemenea manifestaţii, nu se poate să nu-l vezi şi
pe Scaraoţchi dansând printre participanţi (alături cu de-al de Barna, Bulei, ,
bucuros că şi-a atins scopul şi a batjocorit şi de data aceasta chipul lui
Dumnezeu din oameni.
Să
sperăm că în ţara noastră sunt mulţi, sunt foarte mulţi oameni de bine,
creştini adevăraţi, care păstrează bunul simţ şi frica de Dumnezeu şi pentru
aceştia Dumnezeu nu ne va pierde ţara întreagă, aşa cum a făcut-o în cazul
Sodomei şi Gomorei.
Să ferească
Dumnezeu, de asemenea, să nu se ajungă
până acolo, încât Ion cu Gheorghe să vină la biserică şi să-mi ceară să-i cunun, iar dacă îi voi da
afară din biserică, să mă dea în judecată şi să
aibă câştig de cauză, fiindcă, vezi, Doamne, am încălcat „drepturile
omului”! Trăim vremuri apocaliptice, fraţilor, vremuri de sfârşit de lume![1].
------------------------------------
[1]
Vremuri apocaliptice, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XIX(2012), nr. 5728(24
aug.), p. 6; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
vol. III, 2008, pp. 55 – 56 ; 403 – 404 ;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu