LUMINA
DIN ETERN
~*~
În
visu-mi cu ochii deschiși, pot da mâna cu ușurință cu Dumnezeu,
Acolo,
într-un univers fară margini ori dogme, sunt sufletele celor ce ne-au vegheat
la greu,
Năzuiesc
spre curățirea sufletului s-ajung la ei, să scap de-otrăvi de ateu,
Dragostea
necondiționată pentru oameni și animale,
E
poarta prin care ambii am intrat, ca străini, ca prieteni, ca iubiți, ca frate
și soră, ca părinți, ca veri,
în
vieți anterioare, străbătute, de-ntortocheate, albastru-nchise coridoare.
Lumina
mi se strecoară prin ochii tăi ca un filigran de aur,
Cutremurătoare-le-mi
dureri mi-au despicat sufletul în așa fel,
Încât,
divinitatea să intre mai adânc în el,
Să
îl purifice până în străfunduri, ca un vulcan răscolit de propriile tumulturi,
De
neam, de familie, de obște, de glie, de entitate înaintând în eter.
Plăcerile-mi
toate, prin ochii tăi, cunoscut-au fructificarea,
Prin
gând, dezgolit-am stănci proptite fiind cu fața către Mediterană,
Și-am
privegheat pe ascuțimea lor, carnea-mi s-a obișnuit cu durerea,
Am
îmbrățișat-o prelung, multumindu-i,
Că
am știut să îndulcesc țipătul prelung din viața aceasta cu tăcerea.
Te
stiu, de când mă stiu, te port cu mine ca pe un foc viu,
Ce
poate să destrame necazuri, nevoi, blesteme, orori de mare-ateu,
Ce
poate să preschimbe un suflet de drame împietrit de timpuriu,
într-o
lumina caldă de ros cărbuni în taină arși în șemineu.
Se
va-ntampla când ziua cea mare va veni,
Apele
Mediteranei destinul meu și-al tău vor răscoli,
Pietrișuri
și nisipuri, anii zădărniciți prin site cu-osârdie vor cerni,
Pajuri
în ciocuri, trecuturi inerte, pe meleaguri necunoscute nouă, vor răspândi.
Cei
mai frumoși trandafiri se vor naște,
Cu
miile pe-o pajiște neomenesc de stralucindă,
Din
durerea-mi metamorfozată în rubinii petale de-un sânge reflectat în a mării
oglindă,
Înlănțuirea
de efemer se va rupe, eterul fiind preschimbat într-un radiant etern plin de
odihnă.
~*~
10
Dec, 2022
Lora
Levițchi
USA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu