cătălin afrăsinei - nichita al meu

 

nichita al meu

 

 

~*~

 

nichita a fost dumnezeul poeziei

amintesc o întâlnire paranormală

cu o fată pe care o chema cătălina

intrând la 2 noaptea în camera 204 din grozăvești

deschizând telepatic ușa încuiată cu yala cifrată

cerându-mi o linguriță de zahăr pentru viața amară

când zahărul era la cartelă și ea știa

din prima zi că îmi vândusem cartela

să-mi cumpăr integrala schopenhauer

și alți filosofi cu stea în frunte coborâți din ceruri

subînțelegând evoluția ideii de frumusețe

declickului polaroid ce nu mai contează

nichita melancolic trece șchiopătând printre comeseni fistichii

viu e nichita și respirabil ca aerul

trăiește printre noi adineaori am vorbit cu el

purta un pulover leonin și emitea

cu forța unui de tanc fără apărare

pentru că nichita amintește-ți

nu avea niciodată nevoie să se apere

am venit din munți sălhui unde înflorește piatra sălbatecă

să-ți spun că eu l-am cunoscut pe omul îndurerat

din portretul atârnând greu cu litere albe

pe scheletul negru al inadaptaților simulând

o feminină politețe profunda aderență gramaticală

adusă de pe lună și scriind poezii de nichita

atârnându-le pe bacovenienii pereți dinspre apus

eu știu că nichita este doar omul foarte singuratec

înconjurat de o mulțime de soldați puțin ruși sau foarte americani

înotând pe marea neagră a cuvintelor și pe mediterana

în necuvintele cu zece mii de înțelesuri chineze

pe care eu știu să ți le traduc de când erai în fașă

ascultă ce-ți zic mai înainte de a deschide ușa

străinule unei străine încovoiată de dragostea

cerboaicelor carpatine de pe afișul negru ca viața

nichita naște tristețea nenăscută a omului fără conștiință de sine

a omului fericit bucurându-se de oameni fericiți

când îi trăiesc dușmanii și-l văd fericit

e liniște pe holurile pustii ca după iarna atomică

se aud tocurile doamnei profesoare de limba și literatura română

am 17 ani și conduc cercul de literatură al liceului

care fabrică roțile de tanc pentru invazia cehoslovaciei

colegii îmi spun că voi avea un viitor strălucit

deoarece sunt singurul din clasă care-l fac să vorbească

pe domnul profesor viorel pricop mai multe minute

decât pot fi numărate într-o zi și chiar și în nopțile

în care mircea eliade o ia razna dormind două ceasuri

prea lungi pentru tot ce s-a scris pe fața pământului

e liniște și din greșeală discul de vinilin

pornește cu 45 de turații pe minut

nichita iese din banca de nisip arămiu

și se așează pe coperta maro maoistă

ne ascultă de 33 de ori lecția despre cubul perfect

numai viața e perfectă cubul niciodată

nu pot încheia fără să spun cum petre stoica

iese discret în fața dumnezeului poeziei

și recită la infinit un poem despre nichita

și când infinitul se termină în limba română

peste ateneul român se trage cortina

 

~*~

cătălin afrăsinei