PRO-VITA
SI AFR IN PARLAMENT – MEMORII DE OPOZITIE
Octombrie
5, 2026
Memoriu de opozitie – schimbarea sexului
biologic al minorilor fara consimtamintul parintilor
Pro-Vita (Bucuresti) si Alianta Familiilor din Romania
(AFR) actioneaza din nou in Parlament pentru bunastarea si integritatea
minorilor. USR a introdus un proiect de lege (creionat de Asociatia Accept)
pentru accesul, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de 16 ani
împliniți, la servicii de psihologie clinică, consiliere psihologică și
psihoterapie fara acordul parintilor. Scopul proiectului este facilitarea
schimbarii sexului la minori fara cunostinta sau consimtamintului parintilor.
Pro Vita si AFR se opun proiectului legislativ. Propunerea, denominata ca un
drept al copilului, submineaza integritate familiei, interesul suprem al
copilului, interesul suprem al familiei si are potentialul real de a crea
neintelegeri in familie. Memoriul de opozitie a fost inregistrat in Comisia
Juridica a Senatului in cursul saptaminii trecute. Redam textul in intregime.
***
MEMORIU Referitor la Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006
privind reforma în domeniul sănătății și a altor acte normative (L478/2026 ,
Senat)
Domnule preşedinte al Comisiei Juridice a Senatului,
Subscrisele Asociația PRO VITA București și Alianța Familiilor din România sunt
organizații independente, care își propun promovarea valorilor familiei precum
și protecția libertății religioase, prin educație, advocacy și asistență
umanitară. Ne numărăm printre organizațiile consultate în procesul legislativ
intern și am intervenit în litigii pe lângă instanțele naționale sau
internaționale, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Vă mulțumim pentru oportunitatea de a formula prezentul punct de vedere
referitor la „Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății și a altor acte normative” înregistrată
la Senat sub nr. L478/2026. Cu respect solicităm Senatului României respingerea
acestei inițiative legislative. Apreciem că soluția propusă este juridic
necorelată cu dreptul comun și cu legea educației, inadecvată în privința
evaluării discernământului minorilor și insuficientă în privința garanțiilor
oferite; de asemenea, este de natură să submineze autoritatea părintească și
dreptul la viața de familie.
Nu contestăm existența suferinței psihice în rândul adolescenților și nici
nevoia de intervenție, ci soluția preconizată de inițiatori: transformarea
excepției (familia care refuză nejustificat ajutorul sau care este ea însăși
sursa vătămării) în regulă generală, prin care minorul de 16 ani contractează
singur, confidențial, servicii de specialitate, inclusiv pentru crizele de vârstă
și conflictele cu familia, iar părintele este înlăturat din circuitul
decizional și de supraveghere.
Arătăm și că norma propusă contravine prevederilor Constituției, Codului civil,
Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Legii
învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Convenției ONU cu privire la
drepturile copilului.
I. Obiectul propunerii, în forma analizată
Potrivit formei inițiatorului și expunerii de motive, proiectul completează
concomitent trei acte normative:
Art. I completează art. 661 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății, adăugând o nouă excepție de la regula consimțământului
reprezentantului legal: accesul, la solicitarea expresă a minorului în vârstă
de 16 ani împliniți, la servicii de psihologie clinică, consiliere psihologică
și psihoterapie.
Art. II completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 în sensul recunoașterii
consimțământul autonom al minorului în vârstă de 16 ani împliniți; accesul este
condiționat de o „evaluare a capacității cognitive” efectuată de un psiholog cu
drept de liberă practică. Se instituie o excepție de la confidențialitate, în
caz de risc iminent de autovătămare, vătămare a altor persoane, „abuz sever”
sau suspiciunea unei afecțiuni care impune intervenție medicală.
Art. III completează art. 106 din Legea învățământului preuniversitar nr.
198/2023, permițând minorului de 16 ani să se adreseze singur cabinetelor de
asistență psihopedagogică din unitățile de învățământ.
II. Argumente de drept constituțional și intern
1. Evaluarea clinică, consilierea și terapia de durată, fără încuviințarea
reprezentanților legali, aduce atingere autorității părintești și dreptului la
viața de familie. În opinia noastră, prin faptul că nu este stabilită
necesitatea acordului părinților, norma propusă este susceptibilă a îngrădi în
mod nejustificat și neproporțional viața intimă, familială și privată a
acestora, fiind astfel susceptibilă a încălca prevederile constituționale
cuprinse în art. 1 alin. (5) și art. 26, Viața intimă, familială și privată,
astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din
Constituție, precum și prevederile art. 8, Dreptul la respectarea vieții
private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, respectiv ale art. 7, Respectarea vieții private și
de familie din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
1.1. În context, precizăm că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea
nr. 272/2004, „Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului
copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv
și la viața de familie.” Așadar, în sensul Legii nr. 272/2004, viața de familie
este parte constitutivă a interesului superior al copilului; orice măsură care
exclude familia din viața copilului sau din procesul decizional care îl
privește aduce atingere, prin definiție, interesului superior al copilului, în
absența unor circumstanțe excepționale temeinic justificate, pe care nu le
regăsim în textul propus.
În același sens, potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, „În determinarea interesului superior
al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a). nevoile de dezvoltare
fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și
apartenență la o familie; b). opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul
de maturitate; c). istoricul copilului, având în vedere, în mod special,
situațiile de abuz, neglijare, exploatare, înstrăinare părintească sau orice
altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de
risc care pot interveni în viitor; d). capacitatea părinților sau a persoanelor
care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde
nevoilor concrete ale acestuia (...)”. Apartenența la familie este, prin
urmare, un criteriu legal, explicit și obligatoriu în orice evaluare a
interesului superior concret al copilului.
Art. 2 alin. (3) din aceeași lege specială prevede că principiul interesului
superior al copilului „este impus inclusiv în legătură cu drepturile și
obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi,
precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal”. Prin
urmare, decizia privind participarea copilului la consiliere psihologică
trebuie luată prin raportare la interesul superior concret al copilului, care
include dreptul la viața de familie, iar nu prin impunerea uniformă a unei
obligații legale.
Pe de altă parte, art. 2 alin. (4) impune ca principiul interesului superior al
copilului să prevaleze în „toate demersurile și deciziile care privesc copiii,
întreprinse de autoritățile publice și de furnizorii privați acreditați, precum
și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”. Prin urmare, inclusiv
psihologii, cărora propunerea legislativă le conferă competența de a furniza
servicii de consiliere, sunt obligați să analizeze prevalența interesului
superior al copilului, în mod concret, care include dreptul la viața de
familie.
Totodată, art. 2 alin. (5) instituie obligația ca autoritățile publice și
instanțele judecătorești „să implice familia în toate deciziile, acțiunile și
măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea,
dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei”. Sintagma „toate
deciziile” are caracter universal și nu admite excepții în lipsa unui temei
explicit: participarea la programe de consiliere psihologică este o decizie
privitoare la copil față de care obligația de implicare a familiei se aplică în
în mod necesar.
În opinia noastră, din cele de mai sus rezultă că soluția legislativă
preconizată contravine în mod direct scopului declarat al Legii nr. 272/2004,
deoarece protecția copilului se realizează prin familie sau împreună cu
familia.
1.2. Pe plan constituțional, eliminarea necesității acordului parental este
susceptibilă a aduce atingere art. 26 alin. (1) din Constituție, care prevede
că „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și
privată”. Prin această normă constituțională se instituie obligația negativă de
abținere de la ingerințe nejustificate, precum și obligația pozitivă de
protecție activă a vieții de familie. Orice ingerință a autorității publice în
viața de familie trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop
legitim și să fie necesară și proporțională cu scopul urmărit, conform art. 53
din Constituție. Or, proiectul nu limitează aceste prerogative numai la
cazurile în care părintele își încalcă îndatorirea ci le suspendă, ca regulă,
pentru o întreagă categorie de vârstă și pentru o întreagă clasă de
intervenții.
2. Autoritatea părintească reprezintă un drept și o îndatorire, nu un
formalism. În dreptul comun, autoritatea părintească nu este un titlu
onorific și nu nici o prezumție care ar putea fi înlăturată printr-o lege de
acces la servicii. Astfel, alineatul (1) al art. 483 din Codul civil definește
autoritatea părintească drept un ansamblu, din care nu se poate așadar extrage,
prin modificarea altor legi (în acest caz, Legea nr. 95/2006 și Legea nr.
46/2003) componenta care privește persoana copilului - sănătatea psihică,
orientarea, supravegherea - pentru a o „preda” unui prestator de servicii. Un
circuit confidențial, deschis de minor față de un specialist, ține părinții în
afara deciziei, deși aceștia răspund în continuare pentru creșterea copilului,
potrivit alineatului (3).
Alineatul (2) distinge asocierea copilului ținând cont de vârstă și de
maturitate și nu o interpretează drept înlocuirea în decizie a părinților.
Copilul, așadar, nu poate fi titularul autonom al deciziei. Atunci când
părinții își încalcă îndatoririle, legea prevede decăderea din exercițiul
drepturilor părintești sau măsuri de protecție specială, pronunțate de
instanță, nu o prezumție generală bazată pe împlinirea de copil a vârstei de 16
ani.
Totodată, în conformitate cu art. 487 din Codul civil, care statuează
conținutul autorității părintești, „dreptul și îndatorirea” părinților sunt
legate. Astfel, părintele nu „poate” să se ocupe de sănătatea psihică a
copilului, ci trebuie să o facă, iar acest act include orientarea și sfaturile
necesare pentru ca minorul să-și exercite drepturile. Cu alte cuvinte, dreptul
minorului de 16 ani de a primi sprijin se realizează prin îndrumarea
părintească, nu prin ocolirea ei.
Art. 487 mai prevede că îngrijirea și educația se fac „potrivit propriilor lor
convingeri”, ținând seama de însușirile și nevoile copilului. Formularea reia,
în dreptul comun, garanția constituțională din art. 29 alin. (6). Apreciem că
un regim de evaluare clinică și terapie ținut secret față de părinți anulează
această prerogativă, întrucât convingerile părintelui privind dezvoltarea
psihică, morală și identitară a copilului nu mai pot fi exercitate. Legea nu
permite ca „nevoile copilului” să fie definite, în secret, de prestator.
Îndatoririle specifice părinților sunt enumerate la art. 488 din Codul civil.
Alineatul (1) include în sintagma „dezvoltare armonioasă” dimensiunea mentală,
spirituală și morală, nu doar pe cea fizică sau clinică. Aceste dimensiuni se
formează în familie; apreciem că un proces terapeutic de durată, în afara
familiei, amenință tocmai cadrul în care legea cere ca dezvoltarea să aibă loc.
Arătăm și că același aliniat impune părinților să lămurească minorul asupra
actelor care îl afectează și să îi ia în considerare opinia. Din nou,
considerarea opinia nu înseamnă a o transforma în titlu autonom în vederea
contractării unei forme de terapie; dimpotrivă, dacă părintele are îndatorirea
legală de a lămuri copilul asupra actelor care îl afectează, legea nu poate, în
același timp, să ascundă părintelui unul din actele cele mai susceptibile să îl
afecteze.
Litera c) din același aliniat obligă părinții să ia toate măsurile necesare
pentru protejarea drepturilor copilului; părintele ținut în necunoștință nu își
poate îndeplini această obligație. El nu poate supraveghea riscul de
autovătămare, nu poate asigura aderența la tratament și nu poate decide, în
cunoștință de cauză, continuarea sau încetarea intervenției.
Litera d) este de asemenea semnificativă pentru prezentul proiect, prin aceea
că statuează datoria părinților să coopereze cu persoanele și instituțiile care
îngrijesc și educă minorul. Or, cooperarea presupune parteneriat. Școala,
cabinetul de asistență psihopedagogică și psihologul sunt doar o parte a
acestei cooperări.
Aceeași logică este întărită de art. 493 din același Cod civil, care consacră
dreptul și îndatorirea părinților de a-l supraveghea pe copil. Înlăturarea
familiei din circuitul terapeutic anulează, în fapt, atât supravegherea, cât și
exercitarea în comun.
3. Capacitatea de exercițiu restrânsă nu poate fi ocolită prin excepție
nedefinită. Potrivit articolelor 41 și 42 din Codul civil, minorul cu
vârsta de între 14 împliniți are capacitate de exercițiu restrânsă; acesta
poate încheia acte juridice cu încuviințarea reprezentantului legal, în
condițiile legii. Derogările de la această normă trebuie să fie exprese, clare
și justificate.
În acest sens, art. 661 din Legea nr. 95/2006 recunoaște două excepții:
urgența, atunci când reprezentantul nu poate fi contactat, și serviciile de
sănătate sexuală și reproductivă, la solicitarea expresă a minorului de peste
16 ani. Aceste excepții sunt ele însele limitate. Inițiatorii propunerii
legislative adaugă o a treia excepție, de cu totul altă natură: o relație
terapeutică de durată, care poate dura luni sau ani, care produce efecte asupra
identității, atitudinilor, relațiilor de familie și, uneori, asupra deciziilor
medicale ulterioare.
Ministerul Justiției a semnalat, în punctul său de vedere din adresa nr.
2/37287/19.06.2026, că din text nu rezultă dacă se instituie o nouă capacitate
specială de exercițiu în domeniul sănătății mintale sau doar o excepție
punctuală. Lipsa acestei delimitări generează incertitudine cu privire la
întinderea capacității juridice a minorului.
Aceeași adresă constată o contradicție internă: articolul II alin. (2) consacră
dreptul la consimțământ autonom de la împlinirea vârstei de 16 ani, iar alin.
(3) îl condiționează de o evaluare individuală prealabilă. Dacă dreptul depinde
de evaluare, rezultă că vârsta nu este temei suficient; dacă vârsta este temei
suficient, evaluarea este superfluă. O normă care se contrazice pe sine nu
îndeplinește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate deduse din
art. 1 alin. (5) din Constituție, în jurisprudența constantă a Curții
Constituționale (Deciziile nr. 189/2006, nr. 903/2010, nr. 26/2012).
4. Proiectul de act normativ nu definește termeni esențiali. Ministerul
Justiției a arătat, punctual, că proiectul folosește noțiuni cu efect juridic
major fără a le defini și fără a le raporta la Legea nr. 213/2004 privind
profesia de psiholog: (a) „servicii de psihologie clinică, consiliere
psihologică și psihoterapie” nu sunt definite în lege și nu sunt corelate cu
competențele profesionale prevăzute de cadrul special; (b) „evaluarea
capacității cognitive” nu are criterii, metodologie, efecte ale unei concluzii
negative și nici regim juridic; (c) „risc iminent de autovătămare”, „abuz
sever” și „suspiciunea rezonabilă a unei afecțiuni care impune intervenție
medicală” sunt premisele legale pentru înlăturarea confidențialității, dar
rămân neprecizate; (d) obligația de a informa „autoritățile competente” nu
identifică destinatarul.
Consiliul Economic și Social, deși a avizat favorabil cu observații (nr.
4210/17.06.2026), a cerut aceeași rigoare: noțiunea de „abuz sever” este prea
restrictivă față de obligațiile deja existente în Legea nr. 272/2004; evaluarea
„capacității cognitive” riscă să blocheze accesul sau să creeze un conflict de
interese; serviciile trebuie delimitate de tratamentul psihiatric și de
medicație; confidențialitatea trebuie reglementată astfel încât să nu determine
minorul să ascundă informații esențiale și să nu permită instrumentalizarea
consilierii în conflicte familiale.
5. Asimetria de răspundere este inacceptabilă. Articolul 1372 alineatul
(1) din Codul civil menține răspunderea celui obligat să supravegheze minorul
pentru prejudiciul cauzat unei terțe persoane. Soluția legislativă propusă
permite minorului să intre într-un proces terapeutic secret, protejează prestatorul
prin secretul profesional, dar lasă părintele, aflat în necunoștință, să
răspundă civil și patrimonial pentru faptele copilului. O astfel de normă
contravine legăturii elementare dintre puterea de a decide și datoria de a
răspunde.
6. Limitarea obligației de sesizare a abuzului este inacceptabilă.
Articolul 95 din Legea nr. 272/2004 obligă orice persoană care, prin natura
profesiei, intră în contact cu un copil și are suspiciuni de abuz sau neglijare
să sesizeze de îndată autoritatea locală însărcinată cu protecția copilului
(DGASPC). Semnalăm că formularea din proiectul de act normativ, care obligă la
contactarea familiei numai în caz de „abuz sever” sau de „risc iminent”, este
mai restrictivă decât cea din legea specială care impune deja sesizarea la
simpla suspiciune. Subliniem, încă o dată, că interesul superior al copilului
nu poate fi confundat cu voința adolescentului. Este o evaluare concretă, care
aparține, în viața obișnuită, părinților, iar în situație de conflict sau de
risc iminent, instanței, nu psihologului sau consilierului.
7. Școala nu poate deveni un spațiu de conflict cu familia. În ce
privește articolul III din soluția legislativă propusă, apreciem că acesta
contravine prevederilor Legii nr. 198/2023. Aceasta din urmă pune la temelia
sistemului de învățământ colaborarea cu familia (art. 3 lit. a), consacră
participarea și responsabilitatea părinților (art. 3 lit. n), definește
elementele contractului educațional încheiat între unitatea de învățământ și
părinți (art. 14 alin. 4) și reglementează cabinetele de asistență
psihopedagogică drept parte a sistemului educațional (art. 16 alin. 19 lit. c).
Ministerul Justiției a reținut expres că din proiectul de act normativ nu
rezultă raportul dintre dreptul autonom al minorului și obligațiile de
informare ale unității de învățământ față de părinți. A reținut, totodată, că
articolul III dublează articolul II. În ce privește consilierea psihologică
efectuată în cabinetele de asistență din unitățile de învățământ, asupra căreia
se intervine în art. III, arătăm că regulamentele privind centrele județene de
resurse și asistență educațională (CJRAE) prevăd deja acordul scris al
părintelui pentru consilierea individuală și permit intervenția fără acord
prealabil în criză, inclusiv în ideația suicidară, violență gravă și bullying,
cu informare ulterioară a reprezentantului legal (art. 23 alin. (5) din Ordinul
ministrului educației nr. 5.701/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de
organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de
resurse și asistență educațională). Nu există, așadar, în opinia noastră, un
vid legislativ care să justifice intervenția din acest text.
8. Plasamentul normativ este eronat. În sfârșit, susținem argumentul
Colegiul Medicilor din România, care a arătat că serviciile de psihologie
clinică, consiliere și psihoterapie sunt reglementate prin legislația specifică
profesiei de psiholog, Legea nr. 213/2004, și nu se integrează în Legea nr.
95/2006 și nici în Legea nr. 46/2003. Codul deontologic al profesiei de
psiholog impune, pentru consilierea și psihoterapia minorului, acordul
reprezentanților legali, iar atunci când autoritatea părintească se exercită în
comun, regula este acordul ambilor părinți. Modificarea regimului deontologic
și civil al unei profesii distincte nu poate fi făcută fără consultarea
organismelor de specialitate, în acest caz Colegiul Psihologilor, consultare
cerută de altfel și de Ministerul Justiției.
III. Cadrul european și dreptul copilului nu impun această soluție. Convenția
cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990,
recunoaște responsabilitățile, drepturile și îndatoririle părinților de a
îndruma copilul în exercitarea drepturilor sale, în concordanță cu capacitățile
în evoluție ale acestuia (art. 5); atribuie părinților responsabilitatea
primordială pentru creșterea și dezvoltarea copilului (art. 18); impune luarea
în considerare a opiniei copilului, potrivit vârstei și maturității, iar nu
transformarea acestei opinii în decizie autonomă (art. 12). Interesul superior
al copilului (art. 3) este un criteriu de decizie, nu un mandat acordat unui
prestator de a exclude familia.
Convenția de la Oviedo privind drepturile omului și biomedicina, ratificată
prin Legea nr. 17/2001, pornește de la consimțământul liber și informat. Pentru
persoana care nu are, potrivit dreptului intern, capacitatea de a consimți,
intervenția necesită autorizarea reprezentantului legal sau a unei autorități prevăzute
de lege. Opinia minorului capătă pondere crescândă, dar nu înlocuiește de drept
autorizarea.
Modelele invocate în expunerea de motive (Gillick, praguri de 16 ani în unele
state europene) descriu o opțiune normativă și nu o obligație ce i-ar reveni
legiuitorului român. Ele nu pot fi importate fără garanțiile de anamneză
familială, de delimitare a urgenței de terapia de lungă durată și de
supraveghere domestică. Experiența recentă din Regatul Unit, concretizată în
auditul clinic cunoscut sub denumirea Cass Review, a arătat limitele
circuitelor terapeutice izolate de familie și de evaluarea multidisciplinară.
Nu este necesar ca legiuitorul român să copieze un model care, în jurisprudența
sa de origine, a fost deja recalibrat. În treacăt, se poate observa că și în
afara Europei mai multe țări au revenit asupra unor regimuri de consimțământ
autonom al minorului tocmai din rațiuni de siguranță clinică.
Cu alte cuvinte, aceste precedente nu pot constitui un temei al prezentei
solicitări; temeiul rămâne dreptul român și european al familiei și al
copilului.
IV. Argumente privind protecția efectivă a minorului. În adresa sa către
comisiile de specialitate ale Senatului, Colegiul Medicilor a recunoscut nevoia
de sprijin, dar a respins prezumția globală de discernământ la 16 ani, arătând
că aptitudinea de a formula un consimțământ informat este contextuală. O evaluare
care produce efectul juridic al înlocuirii reprezentantului legal nu poate
rămâne în sarcina psihologului care furnizează serviciul. Același Colegiu a
semnalat riscul de efect invers: norma introdusă poate oferi minorului temeiul
de a refuza o consiliere recomandată de specialiști și susținută de părinți,
tocmai când interesul său superior o cere .
Concluzie și solicitări: Pentru considerentele arătate, cu respect vă
solicităm: (a) respingerea Propunerii legislative L478/2026; (b) în subsidiar,
admiterea numai a unei forme radical amendate, potrivit scenariului de
compromis de mai jos, care păstrează acordul părinților ca regulă și limitează
consimțământul autonom, pe o durată scurtă, cu informare ulterioară obligatorie
a părinților.
Scenariu de compromis: Chiar dacă minorul poate iniția un dialog de urgență,
consilierul școlar sau furnizorul de servicii are obligația de a notifica și
implica părinții în cel mult 7 zile, pentru a asigura managementul riscului.
Dacă unul dintre părinți este prezumat agresor, va fi sesizată autoritatea de
protecția copilului și concomitent, va fi informat celălalt părinte, dacă
acesta există.
Urgența trebuie separată de terapia de durată. Minorul poate primi sprijin
psihologic de urgență (linii telefonice de criză sau prima ședință de evaluare
în caz de abuz), dar orice proces terapeutic de durată (2 ședințe sau mai mult)
intră sub incidența acordului reprezentanților legali.
„Evaluarea cognitivă” nu poate fi făcută de același psiholog care prestează
serviciul de consiliere.
Sunt excluse expres din serviciile furnizate fără încuviințarea
reprezentantului legal consultația psihiatrică, internarea, prescripția de
medicamente, intervențiile asupra identității de gen și orice act medical
invaziv.
În unitățile de învățământ, accesul autonom trebuie să rămână limitat la
intervenția de criză a consilierului școlar, așa cum prevede deja legislația în
vigoare.
Prestatorul are obligația de a informa minorul, într-un limbaj adecvat vârstei,
cu privire la natura serviciului, la limitele confidențialității și la momentul
la care familia va fi înștiințată. Este interzisă utilizarea rapoartelor
rezultate dintr-o astfel de intervenție ca probe în litigiile de familie, cu
excepția expertizelor dispuse de instanță.
Organizațiile semnatare își afirmă disponibilitatea de a coopera cu comisiile
de specialitate ale Parlamentului României pentru consultări viitoare.
Cu deosebită stimă,
Pentru Asociația PRO VITA București
Bogdan I. Stanciu
Președinte
Pentru Alianța Familiilor din România
Petre Costea
Președinte
Memoriu de opozitie – consilierea
psihologica a minorilor fara consimtamintul ambilor parinti
Pro-Vita (Bucuresti) si Alianta Familiilor din Romania
(AFR) actioneaza in Parlament pentru bunastarea si integritatea familiei
naturale. Cele doua organizatii ale societatii civile se opun proiectului
legislativ in curs care propune ca doar unul dintre parinti (nu ambii) poate fi
consultat de psihologi pentru prestarea serviciilor de consiliere a copiilor
lor. Propunerea, denominata ca un drept al copilului, submineaza integritate
familiei, interesul suprem al copilului, interesul suprem al familiei si are
potentialul real de a crea neintelegeri in familie. Memoriul de opozitie a fost
inregistrat in Comisia Juridica a Senatului la finalul lunii septembrie. Redam
textul in intregime.
***
PUNCT DE VEDERE: Referitor la Propunerea legislativă
pentru modificarea şi completarea art. 46 din Legea nr.272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului (L476/2026, Senat)
Domnule preşedinte al Comisiei Juridice a Senatului:
Subscrisele Asociația PRO VITA București și Alianța
Familiilor din România sunt organizații independente, care își propun
promovarea valorilor familiei precum și protecția libertății religioase, prin
educație, advocacy și asistență umanitară. Ne numărăm printre organizațiile
consultate în procesul legislativ intern și am intervenit în diverse litigii pe
lângă instanțele naționale sau internaționale, inclusiv pe lângă Curtea
Europeană a Drepturilor Omului.
Vă mulțumim pentru oportunitatea de a formula
prezentul punct de vedere referitor la inițiativa legislativă „Propunere
legislativă pentru modificarea şi completarea art. 46 din Legea nr. 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului” înregistrată la Senat
sub nr. L476/2026.
Inițiativa legislativă are ca obiect modificarea art.
46 alin. (7) din Legea nr. 272/2004, astfel încât, în situația excepțională în
care viața, sănătatea sau integritatea psihică a copilului se află în pericol,
inclusiv în contextul menținerii relațiilor personale și al contactelor directe
cu ambii părinți, psihologii pot furniza servicii de consiliere psihologică
și/sau psihoterapie strict necesare, cu acordul doar al unuia dintre părinți
sau al reprezentantului legal, în măsura în care aceasta este în interesul
superior al copilului.
Norma introdusă încalcă prevederile Constituției
României, precum și prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale, referitoare la viața familială și privată
Semnalăm că soluția legislativă propusă pentru, este
susceptibilă a încălca prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5)
și art. 26, Viața intimă, familială și privată, astfel cum acesta se
interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, precum și
prevederile din art. 8, Dreptul la respectarea vieții private și de familie din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
respectiv din art. 7, Respectarea vieții private și de familie din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene (2016/C 202/02).
Soluția legislativă preconizată, prin faptul că nu
este stabilită necesitatea acordului părinților, ci doar a unuia dintre
părinți, este susceptibilă a îngrădi în mod nejustificat și neproporțional
viața intimă, familială și privată a acestora. În context, precizăm că,
potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, în forma în
vigoare, „Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la
o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de
familie.”
Așadar, în sensul Legii nr. 272/2004, orice măsură
care exclude familia din viața copilului sau din procesul decizional care îl
privește aduce atingere, prin definiție, interesului superior al copilului, în
absența unor circumstanțe excepționale temeinic justificate.
În același sens, potrivit prevederilor art. 2 alin.
(6) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „În
determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin
următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și
sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie (…).”
Apartenența la o familie este, prin urmare, un criteriu legal, explicit și
obligatoriu în orice evaluare a interesului superior al copilului.
Art. 2 alin. (3) din aceeași lege specială prevede că
principiul interesului superior al copilului „este impus inclusiv în legătură
cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți
legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în
mod legal”. Prin urmare, decizia privind participarea copilului la consiliere
psihologică trebuie luată prin raportare la interesul superior concret al
copilului, care include, potrivit alin. (2), dreptul la viața de familie, iar
nu prin impunerea automată și uniformă a unei obligații legale.
CONCLUZIE
Pentru motivele arătate mai sus, considerăm că
propunerea legislativă indicată trebuie respinsă sau retrasă din circuitul
legislativ.
Cu stimă, Petre Costea – Președinte, Alianța
Familiilor din România
Bogdan Stanciu – Președinte, Asociația PRO VITA
București
Occidentalii
iubesc comunismul, cel mai crunt sistem politic cunoscut experientei umane.
Mass media si politicienii sunt in intregime indiferenti fata de acest pericol
existential pentru democratie si continent. Nedumerirea este mare mai ales
pentru noi, romanii, care am suferit atit de mult de pe urma comunismului. De
aici uimeste si graba cu care partidele “frecventabile” se ploconesc in fata
comunistilor sa le ajute sa formeze coalitii de guvernare, in timp ce pe cele
etichetate drept “extremiste” le exclud chiar daca obtin procente mari.
Rezultatele recentelor alegeri din Germania si Suedia vorbesc de la sine.
In Berlin,
comunistii au obtinut cele mai multe voturi weekendul trecut (un sfert). In
Suedia au obtinut 9%, in Saxonia 8%, si in Mecklenburg 6%. In Mecklenburg, CDU
nici macar nu a trecut pragul electoral. Doi factori importanti explica nepasare: lipsa de
informare si educare; si prezenta masiva a migrantilor la alegeri. Am putea
adauga si naivitatea, cit si lipsa experientei comuniste in Europa.
Absenta informarii
e evidenta. Librariile occidentale au intregi sectiuni dedicate nazismului si
fascismului. Nimic despre comunism.
Pe linga lipsa de
informare e si dezinformarea. Mass media numeste aceste partide «partide de
stinga», nu “socialiste” sau “comuniste”. Toate insa sunt versiunile 2026 al
partidelor comuniste formate in Suedia si Germania in anii 1920.
In Berlin,
comunistii vor sa nationalizeze organizatiile de locatari si unele locuinte
private, declarind ca toti au dreptul la o locuinta. In Suedia cer un minister,
cel al mediului cu preferinta. Liderul partidului comunist din Germanie este o
femeie turca nascuta din parinti turci imigrati in Germania. De fapt, in
Occident, scrie un editorial recent din Wall Street Journal, migrantii au
resuscitat comunismul de mult denigrat si muribund. [Link: https://www.wsj.com/opinion/germany-elections-afd-die-linke-elif-eralp-b8feb3e6
O ingrijorare
majora este antisemitismul feroce al migrantilor si comunistilor. Conform
articolului din WSJ, doar in 2025, in Berlin au fost inregistrate 2 197 de
incidente antisemite. (Articolul nu elaboreaza).
Lipsa de informare
(intentionata) este cauza principala pentru care comunismul se extinde ca un
foc de miriste in Europa. Pentru ca daca tinerii ar fi informati adecvat
privind comunismul, nici un om cu mintea intreaga nu ar opta pentru un astfel
de sistem politic ori economic. Nu poti agrea cu un sistem economic care
saraceste. Cu un sistem politic care elimina pluralismul, opozitia si e fondat
pe minciuna. Cu un sistem utopic, idealist si cu capul in nori. Cu un sistem de
siguranta nationala fondat pe eliminarea fizica a cetatenilor suspectati de
neconformism.
Si generatia
tinara in Romania e indragostita de comunism. Nu avem sondaje de opinie privind
subiectul in Europa, dar 63% dintre americani isi exprima ingrijorarea privind
ascensiunea comunismului si socialismului in America. 29% spun ca nu sunt
ingrijorati. Foarte probabil sondajul reflecta ingrijorarea la nivel national.
Sondajul a inclus 630 de republicani, 630 de democrati, si 673 de independenti.
[Link: https://www.yahoo.com/news/politics/articles/poll-majority-voters-concerned-rise-133000955.html
Americanii
iubesc comunismul
Ceva foarte ciudat
se intimpla in America. Ceea ce odata parea imposibil pentru America este o
realitate ingrijoratoare anul acesta: numarul mare de socialisti (printre ei si
comunisti camuflati) care candideaza pentru Congres cu sanse reale de a fi alesi.
Patru democrati au creionat o Rezolutie de condamnare a socialismului care a
trecut in Congres cu ajutorul republicanilor, dar pe muchie de cutit.
Majoritatea covirsitoare a democratilor au votat impotriva. Rezolutia trebuie
citita. Link: https://www.wsj.com/opinion/handful-of-house-democrats-vote-to-denounce-murderous-marxism-125e7291?mod=Searchresults&pos=1&page=1 Ea reaminteste ca peste tot pe unde socialismul a
trecut, a lasat in urma saracie, conflict, paragina, dictatura, coruptie.
Surprinde indrazneala dar si claritatea in gindire a celor 4 democrati
dizidenti. Redam textul in romana a Rezolutiei:
***
Întrucât ideologia socialistă necesită o concentrare a
puterii care, în repetate rânduri, a degenerat în regimuri comuniste, guvernări
totalitare și dictaturi represive;
Întrucât Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste,
întemeiată pe doctrina marxist-leninistă, și-a supus populația colectivizării
forțate, foametei provocate de Stalin – Holodomorul – care a dus la înfometarea
a milioane de ucraineni, deportărilor în masă și unei rețele vaste de lagăre de
muncă de tip Gulag;
Întrucât Republica Populară Chineză, sub conducerea
lui Mao Zedong, a pus în aplicare „Marele Salt Înainte”, a cărui colectivizare
forțată a generat cea mai devastatoare foamete din istoria consemnată a
omenirii, urmată de Revoluția Culturală, care a curmat alte milioane de vieți;
Întrucât Khmerii Roșii din Cambodgia, în încercarea de
a instaura o utopie socialistă, au ucis aproximativ un sfert din populația
țării;
Întrucât organizația Democratic Socialists of America
(DSA) își are originile în Socialist Party of America, formațiune care, timp de
decenii, și-a desemnat proprii candidați pe o listă electorală socialistă
independentă;
Întrucât DSA pledează pentru acordarea dreptului de
vot persoanelor fără cetățenie și infractorilor aflați în detenție în cadrul
alegerilor din SUA;
Întrucât DSA solicită desființarea Senatului SUA;
Întrucât, la 19 februarie 2026, DSA a afirmat că
„Statele Unite ale Americii nu au fost niciodată o democrație”;
Întrucât ideologia DSA și socialismul, sub orice
formă, sunt incompatibile cu valorile americane și cu Constituția Statelor
Unite;
Întrucât DSA urmărește în mod deschis abolirea
capitalismului și preluarea controlului asupra industriei private americane;
Întrucât DSA solicită desființarea închisorilor și
sistarea finanțării departamentelor de poliție din Statele Unite, punând în
pericol siguranța comunităților americane;
Întrucât DSA pledează pentru reducerea finanțării
Forțelor Armate ale Statelor Unite, închiderea bazelor militare și retragerea
din alianțe, slăbind astfel apărarea națională a Statelor Unite și încurajând
adversarii Americii din străinătate; și
Întrucât DSA solicită ridicarea și eliminarea
sancțiunilor impuse guvernelor străine ostile – inclusiv Iranului, Cubei și
Coreei de Nord – care urmăresc să facă rău americanilor și să atace forțele
armate americane, punând în pericol securitatea națională a Statelor Unite:
Prin urmare, se decide:
Camera Reprezentanților condamnă și denunță
socialismul sub toate formele lui, inclusiv organizația Democratic Socialists
of America, și se opune implementării politicilor socialiste în Statele Unite.”
ARTICOLUL 16
DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul
16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu
incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o
restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se
casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul
natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea
societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste
drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le
pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi.
Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4,
Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu