Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADURETE ALTOITE (corectat)

 

MERE PADURETE ALTOITE

(corectat)

 

o caldă îmbrățișare literară

De ce să nu spun „bătrână și bătrân”, că-i mai îndemână în limba română?

Ce înseamnă „vesperal”? Că „s-a uitat vesperal”? Adică în ce fel s-a uitat? Ca viespea? Sau ca găina? Nu le știu chiar pe toate, că nu-s chiar atât de deștept, drept Dumnezeu...

Mă pierd în vastul spațiu lingvistic.

— Distinsei Scriitoare, Poete și Ing. Melania Rusu Caragioiu, mulțumiri sincere de Sfântă Duminică și iubire de Dumnezeu, Tatăl și Fiul Hristos din origini, pentru aceste atât de plăcute cuvinte ale Dumneavoastră, care-mi zidesc modesta mea ființă. Cu mult respect și prețuire,
Ioan Miclău-Gepianu

— Mult stimate Domnule Scriitor coleg, Ioan Miclău, se pare că dorul de Ardeal ne face mai romantici și trăim, în lumea dragă a amintirilor, o parte din timpul nostru. Mă bucur că mai sunt scriitori care gândesc precum noi. Multă sănătate și gânduri frumoase!
Cu stimă,
Melania Rusu Caragioiu

La „Doctor de bine” este rubrica, emisiunea și minunea cu sfaturi medicale de la PRO TV. Nu știu chiar tot, Domn Savaot. Sper să-mi însușesc ceea ce-i iubire, în tot. Fie-ne de folos.

— Voi sunteți niște... prezențe animate. Baba surdă și absurdă. Eu nu-s un reper de niciun fel.

— Trebuie să stai să-ți tragi sufletul.

— Esența politicii este adevărul. Homo politicus este adevărul, că adevărul e motroșit. Care-i istețul Goga al lui Aurel Vlaicu?

— „Tu, Aurel, te-ai gândit să zbori peste Carpați cu aeroplanul?”

— Vlaicu nu pierde, ci excelează, ca un Eminescu al României strălucitoare. Istoria, mere pădurețe, e o jale, fără a mă ascunde de Vica, ea încurajând talentele sau viceversa: abis și absolut om, ca Eminescu. România, te iubesc, te luminez.

— Dragi Prieteni Scriitori, veste bună la Ben Todică Blogspot, cu publicarea versurilor mele, „Firesc și nefiresc”. Cu prețuire și respect tuturor,
Ioan Miclău-Gepianu

— Ațâț, aprind focul peste noapte de câte ori trebuie, simțind nevoia, că ar trebui... că doar cui pe cui se scoate.

— Ce trebuie, trebuie, nu-i așa?

— E bucuria de a crește a fiecăruia, în parte, aparte și preferat, ca un cântec.

— Ce trebuie, apoi trebuie, nu-i așa?

— Tu trebuie să-ți înțelegi patria: limba română, cu București și cu Cluj, și-i găsești rațional și național-monumental: colosul. Am o declarație de dragoste, că nu e o indolență, că e o decizie politică. Venim tare din spate. Țara ni-i o bijuterie. Unele lucruri ni-s halandala.

— E un haos: în transporturi, în construcții, în detalii, în socio-ecuații.

Vichi lui Eva, Chira Gorduna, a făcut fetele cu Sfântul Duh, că nu mai știe câte prune are în straiță. Chiar și întrebând:

— „Nu-i așa că nu-s curvă?”

Se nedumirește și, mirată, chiar o întreabă pe Miha:

— „Nu-i așa că nu-s curvă? Am făcut fetele din flori... cu cine s-o nimerit.”

Chira Dănuț nu umblă pe la Aurica lui Căluțu? Tololoi umblă după potcoave de cai morți și n-are nicio rușine?

— Stimate Domnule Scriitor Ioan Miclău-Gepianu, vă mulțumim pentru că ne-ați pus la îndemână Blogspot-ul lui Ben Todică, unul dintre marii oameni ai lumii, frate român cu voință de fier, cu inteligență ieșită din comun și cu realizări neînchipuit de mari și vestite în lume.

Noi îl cunoaștem ca Mare Om, Artist, Cineast și Polivalent în majoritatea profesiunilor. Ne-am atașat de sufletul său înțelegător și blând cu păcatele noastre, cald și bun sfătuitor, dar, dacă privim atent, vedem că este un înger, un supraom care a dăruit omenirii, României și românilor o cultură și o muncă epocală de umanist modern, pentru care va rămâne în istoria neamului românesc și a culturii universale.

De când citesc știrile din revista lunară, de când ascult știrile Radio România – Melbourne, de când am avut cinstea să mi se răspundă de către Înălțimea Sa Spirituală la mesaje, am înțeles că este extrem de harnic, drept, prietenos, altruist, om de omenie și desăvârșit filozof.

Este exact ceea ce ne-am dorit: o emanație din poporul român care să înțeleagă suspinul nostru.

Este o personalitate pe care nu o putem compara cu alții, pentru că este unic în felul său.

Îmbrățișăm cu sfială portretul dânsului, simțindu-ne prea mici, dar fericiți, ajutați și susținuți la suprafața valurilor terestre de acest COLOS pe care ni l-a trimis Dumnezeu în neamul nostru românesc.

Cu multă admirație pentru Maestrul POLIVALENT, UMANIST, BEN TODICĂ.

Mulțumiri pentru munca de bibliotecă a Domniei Voastre, Ioan Miclău, scriitor și director de bibliotecă, albinuță strângătoare de știri care trebuie să le rămână românilor și lumii, adunate de pana unui scriitor.

Cu deosebită stimă,
Melania Rusu Caragioiu

— Cele bune să se adune!

— Distinsă Doamnă Ing. Melania Rusu Caragioiu, m-am cutremurat și eu, cum zicea Petre Țuțea despre Papa de la Roma, că s-a cutremurat la lauda adusă de un admirator al său.

Eu mă consider un om extraordinar de mic, normal, care se bucură nespus când cineva îi zâmbește, când cineva răspunde la „Bună ziua!” sau se oprește să vadă ce faci.

Eu am crezut până acum că doar Dumnezeu vede ce faci și părinții tăi; altcum, toți sunt în căutarea speranțelor lor.

În ciuda orbilor, eu, cu Isus Hristos al părinților mei, am venit și cu El voi muri. Nu m-a trădat niciodată.

Faptul că am putut să fac cât am putut se datorează Darului Său.

Vă iubesc și vă apreciez din inimă pentru sinceritatea și entuziasmul aproape copilăresc de fetiță, dar și plin de înțelepciune, pe care îl dovediți în tot ce faceți, distinsă Doamnă și Soră în Duh, Melania Rusu Caragioiu.

M-ați copleșit cu vorbele dumneavoastră.

Cu drag și respect,
Ben Todică

— Nu înțeleg ce vedeam, în ochii ei, pe sub teii înfloriți, pe aleile cu tei înfloriți, în Ciubăncuța lui Las-Fierbinți-Cluj.

Eu n-am cum să o înduplec pe Vica să se întoarcă acasă, la mine, să fac imposibilul posibil, incredibilul credibil și impecabilul — impecabil, incredibil și adevărat.

Meditațiile sunt tot mai mult o necesitate. Cu ele, cu meditații, se face performanță.

Sunt semne de întrebare: dacă profesorii fac meditații, își fac datoria și îndatorirea astfel?

Vica era Julieta, cu Romeo la Verona — Ciubăncuța-Clujului-România.

Sau Avram Iancu la Abrud, cu Margareta Moghior, în „a fi sau a nu fi” din Hamlet.

Educația în România — o chestiune de șansă?

Dacă nu tratăm boala, dând cu stângu-n dreptu, care-i reforma? Ca pe vremea lui Hașdeu?

Ne uităm la ce se întâmplă-n țară, că tot e un scop? Fără asta, cum să ne fie țara mai bună?

— Neamul care nu-și apără ființa neamului...

Da, generația scriitorilor români 2000 are, iată, și un decan de vârstă — și de experiență — de la care mai tinerii confrați au destule a învăța.

O îndelungată carieră de scriitor printre diplomați și de diplomat printre scriitori nu-i un argument de colea...

Noi ne referim la Mareș de la săptămânalul cultural Tribuna, unde lucra redactor-șef Dumitru Mircea / Dumitru Radu Popescu.

Multe drumuri la Cluj. N-am fost demult, în locul meu mergând Miha, care-i vigilentă-i și harnică-i, bună prăsnică.

Noi mergem după tactica mea, în drag de România mea: Fuego, mai drăgăstos, și Făt-Frumos-Fain-Făinel-Voinicel, Prâslea și Merele de aur — pădurețe și corobețe — cu noblețe și cu tandrețe!

Că toate merg ca pe roate, merg prin căderi, picări, toate merg ca pe roate, sănătos încăpățânate, în sănătate și în bine și cum se cuvine, în principiile Bibliei, cu tei înfloriți, în Las-Fierbinți, printre teii înfloriți pe alei, cu plopi în plop.

Maistru Manta e la pupitru, dirijează și degajează iubire, draga mea, în drag de România mea, cu făinoșag:

„Vreau să mă... că sângele apă niciunuia dintre noi nu se face.”

Jianu Pintea era om dârz, în oastea izbăvirii, ca Tudor, că a venit vremea dezrobirii.

---

MUȘTELE

de Ben Todică — o antologie poetică

Un clip de antologie poetică adresat omului din poeții cunoscuți:

Samuel Beckett — „Musca”

Musca = între scenă și mine / geamul / gol în afară de el însuși / burta jos / legată în măruntaiele-i întunecate / antene demente / aripi legate / labe agățate cu ghearele / gură aspirând în vid / tăind azurul / izbindu-se de invizibil / sub degetul meu neputincios / făcând să se prăvale / marea și cerul senin.

— Lectură plăcută. Mulțumiri cordiale distinsei editoare Angelica Simionca, albina literaturii române!

* În mitologiile vechi greco-romane, Zeus și Jupiter erau aceeași divinitate.

** Dione era și ea soția lui Zeus, uneori identificată cu Afrodita.

*** Invitate la căsătorie.

**** Legendele spun că Danaos a avut 50 de fiice, iar Aigyptos 50 de fii.

— Distinsului poet eseist, la care, sensibil, coarnele nu i se văd, dar dacă ni le dă Dumnezeu, fără mofturi le-am purta cu bravo.

Cu toate acestea, tu ești o minune minunată. Cu artă ești, de povești, veste bună, în viața bună, fultain.

Destinația: Mahmudia.

Noi, atâta timp cât trăim, să trăim ca și cum am fi nemuritori, zice actrița Isoscel din Liceenii. Vorbea sprințar, voios, își purta crucea.

Tamara Buciuceanu.

— Să nu terifiem opinia publică cu politica.

— Eu n-am cuvinte ca Persic, deși mi se întâmplă și mie, cum nici lui nu prea i se întâmplă, să rămână fără vorbe de vorbit.

---

SIMFONIA TIMPULUI

de Ben Todică — versuri de Vasilica Grigoraș

Un audiofotoclip — recitare pe versurile poetei, intitulat:

„Fluturi în simfonia timpului”

„Statuie încremenită
pe-o alee dosită
de privirea trecătorilor,
simțea mireasma iernii
emanată de pielea ei rece
și sufletu-i înghețat.”

— Ben, te regăsesc în glas, neschimbat, ca Muntele Omu — Omule din depărtări!

Fii binecuvântat, cu toți cei dragi ai tăi!

„Călătoria” mea a luat Premiul pentru Proză/2023, acordat de Liga Scriitorilor din România.

Scriitorul Daniel Luca m-a invitat la lansare — a doua, la un an după prima, din 23 februarie 2023 — alături de mai tânărul romancier Mugur Ioniță.

— FELICITĂRI! SUNT MÂNDRU DE TINE! Meriți toată admirația, Ben Todică!

— Vasilica vrea să-mi fure fluturii mei din fântână? Am...

— Viața e demonstrația permanentă a adevărului ca atare: viață și adevăr — calea către Iisus, un miraculos. Curios, am visat-o pe Vica stând sub un bivol, într-un costum negru, și mulgându-l. Pe ea, în realitate, n-am văzut-o niciodată mulgând decât vaci bălțate românești.

— Versurile sunt din volumul Fulgurații tihnite, de Vasilica Grigoraș — Iași, Editura PIM, 2023. Starea vremurilor va face să simțiți la fel.
Cu drag,
Ben

— Am audiat versurile Doamnei Vasilica Grigoraș, prin bunăvoința harului tău artistic, frate Ben. Simfonia Timpului este o lume minunată, răsărită din interiorul sufletesc al acestei distinse POETE.

O lirică încrustată în istoria neamului nostru și a Universului Creștin, avându-L pe Iisus Hristos, Fiul din origini al Tatălui Ceresc, în centrul vieții universale.

Asemenea inspirații creatoare, cu siguranță, numai datorită harului dumnezeiesc pot pătrunde cu adevărat în conștiința unui poet devenit atât de înzestrat.

Aceasta îmi este sincera mea convingere, Ben, la aceste versuri dăruite de doamna Vasilica Grigoraș pentru sine și pentru noi, cei mulți.

O întreagă istorie românească și sufletească.

Mi-a plăcut foarte mult această creație, de o atât de frumoasă scriere lirică și istorică.

Autoarei îi dorim numai sănătate, fericire și continue inspirații!

LA MULȚI ANI, DOAMNA VASILICA GRIGORAȘ!

Ioan Miclău-Gepianu

— Mulțumim, frate Ionică, nobil suflet în Duh și poet româno-australian!
Benoni din Ciudanovița, născut Iezeran.

— Felicitări!

Mă bucur foarte mult de armonia sufletească a românilor și de regăsirea credinței noastre în gândurile și scrierile lor.

Aceasta, mult, sub îndemnurile Maestrului Ben Todică, dar și prin talentul care știe să vorbească din inimă și convingător.

Dumneavoastră, Domnule I. Miclău-Gepianu, Director de bibliotecă și revistă online, sunteți un pion de vază în a deschide multe cărți și în a sublinia tot ceea ce este frumos și ajunge sub privirea Dumneavoastră.

Mă bucur de această participare la știrea zilei, care ne este de mare folos.

Creațiile literare către Diaspora, către Maestrul Scriitor, cineast și înălțător de suflete, neam și țară, Domnul Ben Todică, devin atât de dese, atât de multe, încât sunt greu de cuprins dacă am încerca să le citim pe toate.

Doamna Prof. Vasilica Grigoraș este printre cei de frunte din țară și din Diaspora care excelează în arta poeziei. Este ca un înger care punctează existența omului demn și adevărat.

Mulțumiri tuturor, spor la scris și la publicat!

Cu mult drag,
Melania Rusu Caragioiu
Ambasador literar „Limba Noastră cea Română” (2012, Corneliu Leu)

— Ce versuri diafane! Lectură superbă, într-o tonalitate perfect adecvată conținutului și simțirilor transmise! Felicitări autoarei și coautorului! O caldă îmbrățișare,
N.M.

— Mulțumim, distinse domn și frate în DUH!

— Sunt impresionat de perspicacitatea ta, maestre Marcel Proust. De Vica am mare drag. De Vica...

— Bihorene, servus!

— Voi numai cu vorbe bune, în limba de dulce Românie, ce-ți doresc eu ție, veniți să mă alintați, cu responsabilități fierbinți! Veniți ca cei botezați, veniți ciudați, la propriile premii nominalizați, veniți... pâini ale păcii și pâini ale muncii, veniți realizați!

— Dragă prietene Pavel, dumneata ești întotdeauna binevenit, prezent la activitățile literare românești.
Cu multă prețuire,
Ioan

— Voi numai cu vorbe bune veniți și mă îmbărbătați, veniți și mă încurajați!

Când oferi cuiva ceva, ca eu lui Vica, niciodată să nu oferi fără să știi că nu oferi suficient și inteligent, dragule Ben-men, că trebuie să îndestulez prin ceea ce ești tu, suficient și inteligent, satisfăcut și plăcut.

— Întotdeauna, dragă Pavel. Mai ales în vremile de azi, când frăția, unitatea și iubirea sunt atât de necesare neamului nostru românesc.

Cu drag și aleasă prețuire,
I.M. Gepianu

— Timpul ne focusează în ceea ce facem.

— Și ne cocoșează!

— Timpul, în Olimp-ul românesc, ne focusează omenește și ne focusează nemuritorii și feciorii de lele nebune.

N-am încotro și m-am încătro, de m-am făcut că plouă, și a dat și cafeaua-n foc. Da' ce noroc că Vica a deschis, cu noroc, ușa!

Așa face și când dă laptele în foc:

— „Deschideți ușa, mă proștilor, să iasă... sfara mai mare ca jumara!”

— Aiesta-i caterincă și nu-l duce creierul.

— Traseu cu metaforă la Survivor. Dacă ai fi băut, cum faci să revii în fire, maestre Marcel Proust / Van Gogh?

Tu ai Simfonia timpului, baladă / Olimp, ca și-n fobia simfoniei și armoniei?

Fale(n) cerul, minunat film, cu bunuri în comun partajate. El era cu un pas spre viitor, cu lucru bun.

Dintotdeauna era o rânduială și o măsură a lucrurilor, ca în Cântarea Cântărilor — valoare a valorilor.

Grozav era Programul Partidului Comunist Român, dar cine ce mai zice astăzi despre acest program cu viziune clară, de Pădurea nebună a lui Zaharia Stancu, de Cel mai iubit dintre pământeni al lui Marin Preda, de Ilie Moromete sau Călărașu, supranumit Alex Ștefănescu: „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Uneori, noi, oamenii, suntem haos, hazard al neputinței și al netrebniciei socio-umane.

— În tot e prostia și răutatea oamenilor.

— O Comedie umană, ca la Honoré de Balzac, fără precedent inteligent-istoric, cu propria dialectică.

Vis și dor a avut acest artist și altruist popor, cu multe sentimente, emoții și comoții sociale, în istorie — multe dintre ele consemnate.

Pe banii luați la târg pe măgăriță și pe pui, măgărușul își cumpără rochie, cu care, fără pretenții, mama va fi mireasă.

La început, când o îmbiară cătanele, se codise, chiar refuzase măgărița, dar în cele din urmă se molcomise și acceptase.

La orfana lui Tudoru lui Horlău, la Pușcaș, ținea una Sânziana.

— La orfana Veronica, fiica lui Tudoru lui Horlău și a Mariei Păhuții, ținea, că-i era milă, la una Sânziana, care o sfătui să ia de la cătane și măgărița...

Unele scene, până-n 1700, și pe când scheaună, sus, în cetatea din fundătură, se desfășurau ca-n filmul cu haiducul Robin Hood, în Sâmpetru-Almașului, Miru fiind un voinic voinicos ca un Cal-Bălan.

— Acum, de m-ați întreba
Unde e Târgoviștea,
V-aș spune eu, tipicaru’,
Că-i aproape de Pitaru,
Unde eu dresez cuvinte
Și-ncerc să le fac să cânte... (Marian Ilie)

— Soarele a răsărit și pe ulița principală din Ciubăncuța nr. 81.

E vorba de Alina Șerban, cu decorația de Cavaler, doctor Sava la Cătălin Măruță.

Prețuim talantul nativ, înnăscut, inspirația și tot ce e de preț, cu aripile imaginației.

De fapt, cum vedem noi lucrurile?

— Filmul: Ultimul pistolar. Vezi, trăiești, strălucești și trăiești.

— Uneori, gându-mi zboară demult, la prima oară, demult, la „cât de mult te iubesc, Mărioară”, bună veste de poveste, și inimoara îmi zburdă pe ulicioară, pe strada mea, ca o poveste de Crăciun românesc, omenesc.

Românie minunată, te iubesc și-ți mulțumesc nețărmurit, ca pe cel iubit și răstignit, neprețuit.

Aveam în cap pitici și, în replici, în cu bun gust, artist, altruist, șoptit și iubit, armeanul, ca un cântec șoptit...

Steagul tricolor era ancorat pe coastă, într-un brad, în Sâmpetru-Almașului, Sălaj.

Ca Sergiu Nicolaescu ești om mare, dar mai complex și, cu familie, mai paradox-ortodox.

Avem nevoie de rațiune ca atare. N-avem de vreo grijă.

Depunem efort și când visăm la binele necesar. Tu ești impetuos.

Fensui și Tansui — ce-ar însemna, fir-ar să fie!

— E vorba de femina politicus.

— Om și super-om — Pavel Bartoș?

— E vorba de femina politicus, versus, în algoritm, rimă, vers alb și ritm, în univers, cu sens.

— „Talentul e un dar de la Dumnezeu”, zice și Anda Măruță, ca om, artist delicat.

— Fiecare cu talanții lui, că românul e om intrus în viața altuia.

 

PR-F&BT -corectat de ChatGPT