Ben Todică - PRIETENIA ÎNTINEREȘTE!

 

PRIETENIA ÎNTINEREȘTE!

Prieteniile din copilărie au dispărut, iar de dor încerc să le chem înapoi... Poate că, făcând asta, încerc să mă întineresc.

Specialiștii spun că prieteniile ne ajută să rămânem tineri. Am făcut acest clip - „Vasi, Ben și Tică la Horincă” - poate și pentru a vedea dacă prietenii copilăriei mele mai simt astăzi același lucru.

Când eram copii, fugeam repede din casă, din sânul familiei, ca să ne întâlnim cu prietenii din bloc, din școală, de pe stradă. Era o bucurie simplă, aproape firească. Nu aveam nevoie de prea multe explicații. Ne aveam unii pe alții.

Trăiam într-o societate în care ni se spunea că suntem cu toții o mare familie, una cu țara. Paradoxal, tocmai în această formulă colectivă, prietenia adevărată - ca element intim și liber al vieții omului - putea să dispară.

Astăzi trăim într-o lume a libertății și a democrației, dar și a individualismului. Fiecare trebuie să se descurce, să fie mai puternic, să aibă mai mult, să câștige competiția. Și mă întreb dacă, în această alergare, nu ajungem uneori să ne înstrăinăm chiar de propria noastră viață.

Mă simt uneori înăbușit, singur, așteptând... Dar ce?

Sfârșitul?
Moartea?
Îmbătrânirea?

Poate că asta este una dintre lecțiile pe care le descopăr acum: nu trupul îmbătrânește primul, ci legăturile dintre oameni.

Și atunci mă întreb: dacă specialiștii au dreptate și prietenia ne ajută să rămânem tineri, de ce suntem atât de ușor atrași spre individualism?

Este adevărat că omul caută întregirea prin iubire, prin partener, prin familie. Există în noi această nevoie profundă de apropiere, de apartenență, de a nu fi singuri. Dar omul este mai mult decât trupul său. Are un suflet, o conștiință și, pentru cel care crede, are un Dumnezeu.

Există familii, grupuri, relații și parteneriate. Multe dintre ele se construiesc firesc în jurul vieții materiale, al responsabilităților și al rațiunii. Sunt forme prin care învățăm să navigăm împreună prin lume.

Dar ființa omenească are și o parte nevăzută care cere iubire, acceptare și sens. O parte care încă nu poate fi explicată în întregime prin rațiune.

Și aici apare prietenia.

Nu trebuie confundată apropierea prietenească cu atracția sexuală. Într-o prietenie adevărată, sufletul se poate deschide fără teamă. Devine gol de apărare, neascuns, aproape dezbrăcat de toate măștile. Îi poți spune celuilalt nebunia din tine, frica, bucuria, eșecul, visul.

Și știi că nu vei fi abandonat.

Poate că un prieten adevărat este una dintre formele prin care familia umană - și, pentru cel credincios, familia divină - se face simțită în viața noastră.

Uneori confundăm însă apropierea cu posesia, iubirea cu interesul, încrederea cu dreptul de a controla. De aici pot apărea dezamăgirea, trădarea, ura, dorința de revanșă.

Poate că lipsa unei educații sufletești și sociale ne lasă nepregătiți pentru libertatea de a fi împreună. Și, din întâmplare sau din greșeală, ajungem singuri.

Singurătatea poate deveni o formă de îmbătrânire.

Te face să renunți, să te retragi, să nu mai participi. Îți pierzi curajul de a mai ieși în lume și începi să te întrebi dacă mai ești necesar.

Îmi văd uneori bătrânii, bunicii de la țară, retrăgându-se în cămăruța din fundul curții. Trec zile întregi fără să mai auzi de ei. Nu mai vor să participe. Se simt inutili. Simt că nu mai fac parte din lumea aceasta. Uneori, chiar și cei care îi iubesc ajung să creadă că știu mai bine decât ei ce le trebuie. Fără să-și dea seama, le pot lua tocmai ceea ce le-a mai rămas: demnitatea de a fi încă oameni întregi.

Iar omul care nu mai simte că aparține lumii începe să se retragă din ea. De aceea cred că prietenia este mai mult decât o relație.

Prietenia este o forță care întinerește.

Îți dă elan să înfrunți obstacolele, să vrei să cunoști, să descoperi și să împărtășești cu semenii tăi ceea ce ai înțeles din această mare și misterioasă călătorie care este viața.

Prietenia înseamnă încredere. Înseamnă sacrificiu. Înseamnă prezență. Înseamnă să nu-l abandonezi pe celălalt atunci când trece prin rău. Toate acestea, puse împreună, îți dau putere. Poate că legăturile dintre oameni nu sunt doar ceva ce avem. Ele sunt parte din ceea ce suntem.

Un prieten adevărat este lângă tine la bine și la rău. Nu trebuie să vorbească întotdeauna. Uneori este suficient să fie acolo. Poate că de aceea, când am făcut filmul cu Vasi, Ben și Tică la Horincă, nu am vrut doar să mă întorc în copilărie.

Am vrut să verific dacă timpul chiar poate îmbătrâni prietenia. Și am descoperit că poate îmbătrâni chipurile, poate albi părul, poate schimba vocile... Dar există ceva ce timpul nu poate îmbătrâni atât de ușor: bucuria de a ne revedea.

Poate că, atunci când ne întâlnim din nou cu prietenii copilăriei, nu ne întoarcem în trecut. Poate că, pentru câteva clipe, ne întoarcem în noi înșine.

Oare se mai citesc astăzi aceste lucruri?

Eu cred că da.

Și poate tocmai de aceea scriu.

Ben Todică