PICIOARELE Omului religios după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu
(partea I-a)
Ciclul:
Dumnezeiasca alcătuire a Chipului uman
„Viu sunt Eu! – zice Domnul –Tot
genunchiul
să Mi se plece și toată limba să dea slavă
lui
Dumnezeu!”(Pavel, Epistola Romani 14,11)
Picioarele
Omului religios sunt stâlpii de susținere, mergere, urcare, coborâre, parcurgere, de înaintare în evoluția
vieții a trupului său. Ele îngăduie apropierea de locul țintei, de mediul
scopului propus, înlesnind contactele între oameni, ori cele cu natura în toată
diversitatea ei. Când puterea dumnezeiască pogoară pe pământ sub o formă sau
alta, locul acela este pământ sfânt și piciorul
nostru trebuie să-l atingă cu smerenie: Și Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că
locul pe care calci este pământ sfânt! (Ieșire 3,5)
Așa a
fost, este și va fi țărâna Patriei noastre udată mereu cu sângele Eroilor, Martirilor,
Profeților, Mamelor noastre și luminată de osemintele lor filocalice care ne
amintesc că ne e PĂMÂNTUL sfânt!
Piciorul are tiparul unei semințe, formă a ceea ce
este Omul în punctul său de plecare și în întreaga sa potențialitate. Această
formă e determinată de sămânța divină, de NUMELE care, prin cordonul ombilical,
e legat de Atotcreatorul.
Dacă în partea de sus capul rezumă
întregul corp, în partea de jos picioarele
îl susțin, îl rezumă și ele, conținându-i devenirea potențială.
Pornind de la picioare, Omul trebuie
să crească un copac falnic, așa cum creștea odinioară valahul în regala sa
Dacie, ca un Stejar carpatin și să atingă Cupola-capul unde se vor înmulți
roadele sale. „Creșteți și vă înmulțiți!”
Aceasta este prima Poruncă a Iubirii divine dată Omului.
Omul
evlavios trăind în firea sa, în armonia sa creatoare își cunoaște menirea
religioasă și permanenta asumare hristico-marianică: „Făclie picioarelor mele este
Legea Ta și lumină cărărilor mele!” (Psalmul 118,105); „Căci
nu va lăsa să se clatine piciorul tău…” (Psalmul 120,3)
În cel mai frumos poem de dragoste al Cărții Cărților, poate chiar din
întreaga literatură a omenirii, regele Solomon își revarsă grațioasa iubire
oacheșei păstorițe Sulamita, încântându-ne
mirific printr-o superbă revărsare liric-dramatică ca o poemă a
poemelor: Cântarea cântărilor, în
ipostaza mirelui și a miresei. Mirele, puternic și misterios, ascunzând parcă
identitatea sa, înalță imnuri de frumusețe și slavă miresei, revărsându-și
cântarea ca o mireasmă a sublimului:
„Într-adevăr
frumoasă ești tu/ Cu adevărat frumoasă ești tu/ Ochii tăi columbe./ Îndărăptul
voalului tău/ Părul tău precum o turmă de capre/ Care unduiesc pe muntele
Galaad./ Dinții tăi precum o turmă de tunsori/ Ce ies din adăpătoare/ Care
toate au gemeni/ Și stearpă fără miel nu-i./ Precum o coardă roșu închisă
buzele tale/ Și gura graiului tău fermecătoare… Cât de frumoase sunt picioarele tale în sandale Tu fiică nobilă,/
Unduirile șoldurilor tale precum odoarele… (Cântarea cântărilor 4, 1-3; 7,2, studiu introductiv Zoe
Dumitrescu-Bușulenga, traducere din ebraică, note și comentarii Ioan Alexandru)
Proorocul traco-get Isaia brodează cuvântul „frumusețe” cu veștile bune ale magului de
pace: „Cât de frumoase sunt pe munți picioarele trimisului care vestește
pacea, a solului de veste bună, care dă de știre mântuirea…” (Isaia
52,7), ori ale solului traco-get care a adus în Cetate vestea victoriei de la
Marathon, localitate în N. Aticii, la 42,2 km NE de Atena. La 12 Septembrie 490
î.Hr., a avut loc cumplita bătălia dintre atenienii și plateenii, conduși de
viteazul rege Miltiade și armata persană. Un hoplit – luptător vestit în
întreceri extreme, a parcurs alergând distanța dintre Marathon și Atena. Ajuns
în Cetate a rostit: „Am învins!” Apoi biruitor a murit. Ulterior nemurirea
hoplitului atenian a dat naștere probei olimpice de atletism de 42, 195 km.
Cea mai sublimă
vibrație-simțire-rezonanță-armonie de iubire în istoria omenirii o întâlnim în
anul 33 d.Hr., când Maria Magdalena, frumoasa iubitoare ș-a
curmat plăcerea în păcat, cu cea mai frumoasă declarație de dragoste a
suspinului făcută Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
„Un fariseu L-a rugat pe Iisus să mănânce cu
el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă.Și iată era în cetate o
femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă, în casa fariseului, a adus un
alabastru cu mir. Și, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și
cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir.
Și
văzând fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar
ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Și
răspunzând, Iisus a zis către el:
Simone, am să-ți spun ceva.
Învățătorule, spune zise el.
Un cămătar avea doi datornici. Unul era
dator cu cinci sute de dinari, iar celălat cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce
să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult?
Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El
i-a zis: Drept ai judecat. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta?
Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu
Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a
udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat
să-Mi sărute picioarele.
Cu
untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă
cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se
iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele!... Credința ta te-a mântuit; mergi în pace.”(Luca
7, 36-48,50)
Dacă, de
atunci ori puțin mai târziu omenirea creștină ar fi rămas la picioarele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spălându-le cu lacrimile păcatelor,
ștergându-le cu faptele minunate, sărutându-le cu lumina rugăciunii și cu focul
iubirii, alta ar fi fost, ar fi, va fi lumea trăitoare!
Mântuitorul
nostru Iisus Hristos a dat omenirii pe care a creat-o ca LOGOS din Fașa
Facerii cel mai grăitor act de smerenie-victorie la Cina cea de Taină – Paștele creștin ortodox, preînchipuind ÎNVIEREA
SA, spălând picioarele Apostolilor Săi, ca pildă pentru ei și pentru noi:
„Iisus, știind că Tatăl I-a dat Lui toate în
mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină,
S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea a
turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să
le șteargă cu ștergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta
i-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus și i-a
zis: Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta.
Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în
veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon
Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul.
Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât
picioarele, căci este curat tot. Și voi sunteți curați, însă nu toți. Că știa
pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toți sunteți curați. După ce le-a
spălat picioarele și Și-a luat hainele, S-a așezat iar la masă și le-a zis:
Înțelegeți ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt! Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am
spălat picioarele, și voi sânteți datori ca să vă spălați picioarele unii
altora. Căci v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți
și voi” (Ioan 13, 3-15)
După minunea înmulțirii pâinilor și a
peștilor săturând ca la 5000 de bărbați, fară de femei și de copii, Iisus a dat
drumul mulțimilor și făcându-se seară s-a suit în munte să se roage singur.
„Iar corabia era acum la multe stadia departe de pământ, fiind învăluită de
valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la
ei (la ucenici) Iisus, umblând pe mare.” (Matei 14, 24-25)
Smerenia este Victoria absolută asupra
duhurilor vrăjmașe dintre oameni. Logosul – Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pre
Sine mai presus de orice, cu smerenie divină întrupându-Se firii umane fără de
păcat, iar pentru toate faptele Sale, învățături, vindecări, iertări, minuni,
învieri, s-a aplecat în pulbere să spele picioarele ucenicilor, urmând drumul
coborârii pentru a ne arăta Calea înălțării, garanția mântuirii prin har, credință,
curăție, adevăr,luminare, jertfă și iubire!
Apoi, a plătit prin complotul pentru
uciderea Lui, al fariseilor, saducheilor, al marilor rabini, cu vânzarea unui
ucenic, cu lepădarea altui ucenic, cu defăimarea mai marilor sinagogii, cu acel
sacrilegiu proces, cu judecarea și iertarea guvernatorului roman, apoi cu
biciuirea, suduirea, tortura, profanarea și condamnarea la moarte prin
crucificare pe Golgota. Deși slăvita Sa Înviere este cunoscută întregii
omeniri, o mare parte din lume încă Îl crucifică, Îl răstignește continuu…
Deși papalitatea și-a impropiat tradiția
spălării piciorelor în JOIA Mare, prin faptele sale papistașe cezaro-eclesiale
repetă Răstignirea Mântuitorului zilnic prin Vicariatul lui Petru…
Fiecare Discipol al oricărei înțelepciuni a
învățat cunoașterea, priceperea, desăvârșirea la picioarele Magistrului,
Geniului, Profetului, pentru a-i păși apoi cu mândrie încununându-se.
Așa s-au strâns ucenicii traci la picioarele
marelui Profet Zamolxis, la Pitagora, Arhimede, Confucius, Deceneu, Socrate,
Aristotel, Platon, Seneca, Ioan Botezătorul, așa au stat toți viitorii Apostoli
și mironosițe la picioarele celui mai înțelept Profet-Învățător Iisus Hristos,
așa a ucenicit și cel care avea să devină cel mai mare Apostol, Pavel la
picioarele fratelui lui Seneca. „Eu sunt bărbat, născut în Tarsul Ciliciei și
crescut în cetatea aceasta, învățând la picioarele lui Gamaliel în chip amănunțit
Legea părintească, plin fiind de râvnă pentru Dumnezeu precum și voi toți
sunteți astăzi.” (Fapte 22,3)
Marele
Apostol Pavel-Getul nostru de aur, fără de care creștinismul hristic n-ar
fi atins aria universală, iubirea jertfelnică și Crucea răscumpărătoare ne-a
lăsat testamentar pilda vie a ortodoxiei: „Și
încălțați picioarele voastre gata fiind pentru Evanghelia păcii!” (Efeseni
6,15)
Picioarele
noastre trebuie să aleargă neîncetat la picioarele Mântuitorului pentru ca
harul Duhului Sfânt să se prelingă pe aripile rugii-mâinile îmbrățișate în
crucea smereniei și iertării!
Piciorul
simbolizeză diferite stări: ținuta verticală a omului, cărarea, drumul,
calea cea dreaptă, vestire, solie, smerenie, învățare, ucenicie, supunere,
râvnă, alergare, sosire,victorie. Sfântul Maxim Mărturisitorul închipuia
picioarele ca niște ucenici ai ascultării de inimă și minte. A. de Souzenelle
vedea picioarele ca rădăcinile arborelui uman. Pe planul fizic, picioarele sunt
adevărate „emergențe energetic” folosite de acupunctori pentru a trimite
energiile în sus spre organe. Gambele simbolizează forța creșterii, puterea
alergării având corespondent în rinichi.
„Oasele membrului inferior sunt: femurul,
tibia, fibula, tarsul (alcătuit din 7 oase mici), metatarsul și falangele
degetelor. Aceste oase sunt acoperite de peste 40 mușchi, din artere, vene,
nervi. Omul aleargă 100 metri în 9,83 secunde, iar cei 42,195 km ai maratonului
îi poate străbate în 2 ore, 6 minute, 50 secunde, ca și cum energii nebănuite
s-ar afla în picioarele lui.” (Dr. Pavel Chirilă/ Pr. Mihai Valica, Meditație
la Medicina Biblică, Ed. Christiana, Buc. 1992)
Medicina străveche zamolxiană, a
strămoșilor sacerdoți-medici pelasgo-traci preluată de chinezi reprezintă fidel
pe talpă organele interne ca având o intercorelație reflexogenă.
Mare parte a
descoperirilor arheologice privind spiritualitatea, cultura și religiozitatea
unui popor o reprezintă urma adânc lăsată, neștearsă în pământul Vetrei
străbune de picioarele marilor Înaintași, Aleșii Cerului așa cum s-au imprimat
tălpile picioarelor Mântuitorului Iisus, ce se văd pe Muntele Măslinilor, de
când S-a înălțat la cer la Tatăl Său, Părintele nostru.
Tâmpla eminesciană
ca o sacră catapeteasmă se reazemă de nemărginire! Mintea risipește râuri de
slove și pridvoare de înțelepciuni ! Ochiul își contemplă Icoana Maicii și a cerului!
Urechea încă mai
prinde ultimul acord de greieraș peste care dau iureș zorile liturgice!
Sufletul își deschide izvoarele Cerului! Inima își
tresaltă susurul apelor! Gura ca un prinos al Logosului divin își potrivește
acordul unui referen serafic în care frumusețea cântă! Mâinile imploră pogorâri
de har ce cad peste trup miresme de rouă și pulberi de lumină! Picioarele
pășesc peste pământul străbun semănat cu tălpile dăinuirii lor și cu florile
menirilor filocalice!
1 Octombrie 2026
+ Acoperământul Maicii Domnului
Tuturor
Fiicelor/ Fiilor României Tainice
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu