joi, 1 octombrie 2026

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - PICIOARELE Omului religios după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (partea I-a)

 



PICIOARELE Omului religios după chipul și asemănarea lui Dumnezeu

(partea I-a)

 

   Ciclul: Dumnezeiasca alcătuire a Chipului uman

      „Viu sunt Eu! – zice Domnul –Tot genunchiul

      să Mi se plece și toată limba să dea slavă lui

      Dumnezeu!”(Pavel, Epistola Romani 14,11)

 

   Picioarele Omului religios sunt stâlpii de susținere, mergere, urcare, coborâre, parcurgere, de înaintare în evoluția vieții a trupului său. Ele îngăduie apropierea de locul țintei, de mediul scopului propus, înlesnind contactele între oameni, ori cele cu natura în toată diversitatea ei. Când puterea dumnezeiască pogoară pe pământ sub o formă sau alta, locul acela este pământ sfânt și piciorul nostru trebuie să-l atingă cu smerenie: Și Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt! (Ieșire 3,5)

   Așa a fost, este și va fi țărâna Patriei noastre udată mereu cu sângele Eroilor, Martirilor, Profeților, Mamelor noastre și luminată de osemintele lor filocalice care ne amintesc că ne e PĂMÂNTUL sfânt!

   Piciorul are tiparul unei semințe, formă a ceea ce este Omul în punctul său de plecare și în întreaga sa potențialitate. Această formă e determinată de sămânța divină, de NUMELE care, prin cordonul ombilical, e legat de Atotcreatorul.

     Dacă în partea de sus capul rezumă întregul corp, în partea de jos picioarele îl susțin, îl rezumă și ele, conținându-i devenirea potențială.

   Pornind de la picioare, Omul trebuie să crească un copac falnic, așa cum creștea odinioară valahul în regala sa Dacie, ca un Stejar carpatin și să atingă Cupola-capul unde se vor înmulți roadele sale. „Creșteți și vă înmulțiți!” Aceasta este prima Poruncă a Iubirii divine dată Omului.   

   Omul evlavios trăind în firea sa, în armonia sa creatoare își cunoaște menirea religioasă și permanenta asumare hristico-marianică: „Făclie picioarelor mele este Legea Ta și lumină cărărilor mele!” (Psalmul 118,105); „Căci nu va lăsa să se clatine piciorul tău…” (Psalmul 120,3)

   În cel mai frumos poem de dragoste al Cărții Cărților, poate chiar din întreaga literatură a omenirii, regele Solomon își revarsă grațioasa iubire oacheșei păstorițe Sulamita, încântându-ne  mirific printr-o superbă revărsare liric-dramatică ca o poemă a poemelor: Cântarea cântărilor, în ipostaza mirelui și a miresei. Mirele, puternic și misterios, ascunzând parcă identitatea sa, înalță imnuri de frumusețe și slavă miresei, revărsându-și cântarea ca o mireasmă a sublimului:

   „Într-adevăr frumoasă ești tu/ Cu adevărat frumoasă ești tu/ Ochii tăi columbe./ Îndărăptul voalului tău/ Părul tău precum o turmă de capre/ Care unduiesc pe muntele Galaad./ Dinții tăi precum o turmă de tunsori/ Ce ies din adăpătoare/ Care toate au gemeni/ Și stearpă fără miel nu-i./ Precum o coardă roșu închisă buzele tale/ Și gura graiului tău fermecătoare… Cât de frumoase sunt picioarele tale în sandale Tu fiică nobilă,/ Unduirile șoldurilor tale precum odoarele… (Cântarea cântărilor  4, 1-3; 7,2, studiu introductiv Zoe Dumitrescu-Bușulenga, traducere din ebraică, note și comentarii Ioan Alexandru) 

   Proorocul traco-get Isaia brodează cuvântul „frumusețe” cu veștile bune ale magului de pace: „Cât de frumoase sunt pe munți picioarele trimisului care vestește pacea, a solului de veste bună, care dă de știre mântuirea…” (Isaia 52,7), ori ale solului traco-get care a adus în Cetate vestea victoriei de la Marathon, localitate în N. Aticii, la 42,2 km NE de Atena. La 12 Septembrie 490 î.Hr., a avut loc cumplita bătălia dintre atenienii și plateenii, conduși de viteazul rege Miltiade și armata persană. Un hoplit – luptător vestit în întreceri extreme, a parcurs alergând distanța dintre Marathon și Atena. Ajuns în Cetate a rostit: „Am învins!” Apoi biruitor a murit. Ulterior nemurirea hoplitului atenian a dat naștere probei olimpice de atletism de 42, 195 km.

    Cea mai sublimă vibrație-simțire-rezonanță-armonie de iubire în istoria omenirii o întâlnim în anul 33 d.Hr., când Maria Magdalena, frumoasa iubitoare ș-a curmat plăcerea în păcat, cu cea mai frumoasă declarație de dragoste a suspinului făcută Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

   „Un fariseu L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă.Și iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Și, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir.

   Și văzând fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Și răspunzând, Iisus a zis către el:

     Simone, am să-ți spun ceva.

     Învățătorule, spune zise el.

   Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălat cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta?

   Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

   Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin,  puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele!... Credința ta te-a mântuit; mergi în pace.”(Luca 7, 36-48,50)

   Dacă, de atunci ori puțin mai târziu omenirea creștină ar fi rămas la picioarele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spălându-le cu lacrimile păcatelor, ștergându-le cu faptele minunate, sărutându-le cu lumina rugăciunii și cu focul iubirii, alta ar fi fost, ar fi, va fi lumea trăitoare!

   Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat omenirii pe care a creat-o ca LOGOS din Fașa Facerii cel mai grăitor act de smerenie-victorie la Cina cea de Taină – Paștele creștin ortodox, preînchipuind ÎNVIEREA SA, spălând picioarele Apostolilor Săi, ca pildă pentru ei și pentru noi:

   „Iisus, știind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine și, luând un ștergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta i-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus și i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta.

   Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Și voi sunteți curați, însă nu toți. Că știa pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toți sunteți curați. După ce le-a spălat picioarele și Și-a luat hainele, S-a așezat iar la masă și le-a zis: Înțelegeți ce v-am făcut Eu?

   Voi Mă numiți pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt! Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi sânteți datori ca să vă spălați picioarele unii altora. Căci v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi” (Ioan 13, 3-15)

   După minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor săturând ca la 5000 de bărbați, fară de femei și de copii, Iisus a dat drumul mulțimilor și făcându-se seară s-a suit în munte să se roage singur. „Iar corabia era acum la multe stadia departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei (la ucenici) Iisus, umblând pe mare.” (Matei 14, 24-25)

   Smerenia este Victoria absolută asupra duhurilor vrăjmașe dintre oameni. Logosul – Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pre Sine mai presus de orice, cu smerenie divină întrupându-Se firii umane fără de păcat, iar pentru toate faptele Sale, învățături, vindecări, iertări, minuni, învieri, s-a aplecat în pulbere să spele picioarele ucenicilor, urmând drumul coborârii pentru a ne arăta Calea înălțării, garanția mântuirii prin har, credință, curăție, adevăr,luminare, jertfă și iubire!

   Apoi, a plătit prin complotul pentru uciderea Lui, al fariseilor, saducheilor, al marilor rabini, cu vânzarea unui ucenic, cu lepădarea altui ucenic, cu defăimarea mai marilor sinagogii, cu acel sacrilegiu proces, cu judecarea și iertarea guvernatorului roman, apoi cu biciuirea, suduirea, tortura, profanarea și condamnarea la moarte prin crucificare pe Golgota. Deși slăvita Sa Înviere este cunoscută întregii omeniri, o mare parte din lume încă Îl crucifică, Îl răstignește continuu…

   Deși papalitatea și-a impropiat tradiția spălării piciorelor în JOIA Mare, prin faptele sale papistașe cezaro-eclesiale repetă Răstignirea Mântuitorului zilnic prin Vicariatul lui Petru…

   Fiecare Discipol al oricărei înțelepciuni a învățat cunoașterea, priceperea, desăvârșirea la picioarele Magistrului, Geniului, Profetului, pentru a-i păși apoi cu mândrie încununându-se.

   Așa s-au strâns ucenicii traci la picioarele marelui Profet Zamolxis, la Pitagora, Arhimede, Confucius, Deceneu, Socrate, Aristotel, Platon, Seneca, Ioan Botezătorul, așa au stat toți viitorii Apostoli și mironosițe la picioarele celui mai înțelept Profet-Învățător Iisus Hristos, așa a ucenicit și cel care avea să devină cel mai mare Apostol, Pavel la picioarele fratelui lui Seneca. „Eu sunt bărbat, născut în Tarsul Ciliciei și crescut în cetatea aceasta, învățând la picioarele lui Gamaliel în chip amănunțit Legea părintească, plin fiind de râvnă pentru Dumnezeu precum și voi toți sunteți astăzi.” (Fapte 22,3)

   Marele Apostol Pavel-Getul nostru de aur, fără de care creștinismul hristic n-ar fi atins aria universală, iubirea jertfelnică și Crucea răscumpărătoare ne-a lăsat testamentar pilda vie a ortodoxiei: „Și încălțați picioarele voastre gata fiind pentru Evanghelia păcii!” (Efeseni 6,15)

   Picioarele noastre trebuie să aleargă neîncetat la picioarele Mântuitorului pentru ca harul Duhului Sfânt să se prelingă pe aripile rugii-mâinile îmbrățișate în crucea smereniei și iertării! 

   Piciorul simbolizeză diferite stări: ținuta verticală a omului, cărarea, drumul, calea cea dreaptă, vestire, solie, smerenie, învățare, ucenicie, supunere, râvnă, alergare, sosire,victorie. Sfântul Maxim Mărturisitorul închipuia picioarele ca niște ucenici ai ascultării de inimă și minte. A. de Souzenelle vedea picioarele ca rădăcinile arborelui uman. Pe planul fizic, picioarele sunt adevărate „emergențe energetic” folosite de acupunctori pentru a trimite energiile în sus spre organe. Gambele simbolizează forța creșterii, puterea alergării având corespondent în rinichi. 

   „Oasele membrului inferior sunt: femurul, tibia, fibula, tarsul (alcătuit din 7 oase mici), metatarsul și falangele degetelor. Aceste oase sunt acoperite de peste 40 mușchi, din artere, vene, nervi. Omul aleargă 100 metri în 9,83 secunde, iar cei 42,195 km ai maratonului îi poate străbate în 2 ore, 6 minute, 50 secunde, ca și cum energii nebănuite s-ar afla în picioarele lui.” (Dr. Pavel Chirilă/ Pr. Mihai Valica, Meditație la Medicina Biblică, Ed. Christiana, Buc. 1992)

    Medicina străveche zamolxiană, a strămoșilor sacerdoți-medici pelasgo-traci preluată de chinezi reprezintă fidel pe talpă organele interne ca având o intercorelație reflexogenă.  

   Mare parte a descoperirilor arheologice privind spiritualitatea, cultura și religiozitatea unui popor o reprezintă urma adânc lăsată, neștearsă în pământul Vetrei străbune de picioarele marilor Înaintași, Aleșii Cerului așa cum s-au imprimat tălpile picioarelor Mântuitorului Iisus, ce se văd pe Muntele Măslinilor, de când S-a înălțat la cer la Tatăl Său, Părintele nostru. 

   Tâmpla eminesciană ca o sacră catapeteasmă se reazemă de nemărginire! Mintea risipește râuri de slove și pridvoare de înțelepciuni ! Ochiul își contemplă Icoana Maicii și a cerului!

   Urechea încă mai prinde ultimul acord de greieraș peste care dau iureș zorile liturgice!  

Sufletul își deschide izvoarele Cerului! Inima își tresaltă susurul apelor! Gura ca un prinos al Logosului divin își potrivește acordul unui referen serafic în care frumusețea cântă! Mâinile imploră pogorâri de har ce cad peste trup miresme de rouă și pulberi de lumină! Picioarele pășesc peste pământul străbun semănat cu tălpile dăinuirii lor și cu florile menirilor filocalice!

                   1 Octombrie 2026

      + Acoperământul Maicii Domnului

   Tuturor Fiicelor/ Fiilor României Tainice

                                 GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU  













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu