miercuri, 28 august 2024

Tiberiu Tudor - Înființarea și extinderea NATO (16)

 



Înființarea și extinderea NATO (16)

Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor

28 August 2024

 

- Doctrina Wolfowitz și Parteneriatul pentru Pace

- Moralpolitik  Realpolitik

Sunt termenii (ambii de sorginte germană) care definesc esența celor două abordări de politică globală pe care conducătorii marilor puteri le-au adoptat de-a lungul timpului în orientarea cursului Istoriei. Desigur, covârșitor prevalent a fost mereu real-politicul, dar au existat mari gânditori politici care, ajunși în fruntea statelor decidente, au încercat  un compromis rezonabil între cele două concepte.

 

Reprezentativ pentru politica de inspirație morală este președintele american Woodrow Wilson, promotorul celor „Paisprezece Puncte”, prezentate la 8 ianuarie 1918 în Congresul american și adoptate ca bază de principiu a noii ordini mondiale stabilite la Conferința de Pace de la Paris din 1919[1]. Împreună cu punctul 14 (înființarea Ligii Națiunilor ca instrument al securității colective) trebuie menționat, pentru stringenta lui actualitate, punctul 4, care prevedea dezarmarea la nivel mondial „cu reducerea armamentelor naționale până la nivelul cel mai scăzut compatibil cu securitatea țării”, ca o condiție obligatorie a menținerii păcii. Tratatul de la Versailles și participarea la Liga Națiunilor au fost respinse de Senatul american, dar termenul de Wilsonianism a rămas în politologie și în cultura politică a lumii moderne, poate prin supralicitare, ca expresie a democrației americane originare, așa cum a fost gândită de părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii.

 

Deseori în conflict cu ceea ce numea „idealismul lui Wilson”, prim-ministrul francez George Clemenceau, „Tigrul”,  a fost  reprezentantul de vârf al real-politicului la stabilirea noii ordini mondiale din 1919. Este definitorie butada premierului britanic Loyd Georges:     „așezat între Wilson și Clemenceau, mă simțeam ca între Isus Hristos și Napoleon Bonaparte”. Un alt exemplu al realismului politic, premonitoriu de data aceasta, este al mareșalului Ferdinand Foch, comandantul suprem al Frontului de Vest al Aliaților, în 1918:  „Aceasta nu este o pace. Este un armistițiu de douăzeci de ani”. Exact atât: 1919-1939.

 

Spectrul de interpretări ale real-politicului este foarte larg, din moment ce printre reprezentanții lui de prim rang sunt considerate personalități atât de diferite precum Otto von Bismarck. Henry Kissinger, George Kennan, Zbigniew Brzezinski, Hans-Dietrich Genscher, Deng Xiaoping, Charles de Gaulle.

 

La cele două extreme ale real-politicului și moral-politicului se situează cinismul, respectiv idealismul utopic. Dacă nu s-ar fi autodenunțat la Moscova în octombrie 1944: „Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia!”, Sir Winston Churchill ar fi putut fi considerat numai ca un reprezentant abil al realismului politic, jocul lui politic de-a lungul întregului război fiind păstrarea intactă a Imperiului Colonial Britanic. Cred că în privința cinismului ar mai exista o nuanțare: aceea dintre realismul cinic și cinismul pur, absolut, acela al aroganței de unică mare putere. Numai aici s-ar putea integra războiul din Irak al administrației Bush-junior.

 

O himeră politică - dezarmarea nucleară a planetei.

 

În 1985 Ronald Reagan începea al doilea mandat prezidențial la conducerea Statelor Unite, iar Mihail Gorbaciov prelua funcția supremă în Uniunea Sovietică, aceea de secretar general al P.C.U.S. Alți doi mari oameni de Stat, care, aflați la conducerea celor două puteri nucleare, și-au pus amprenta personalităților lor asupra cursului Istoriei. Se poate spune că ambii au avut o gândire politică Wilsoniană, adaptată, bineînțeles, noii configurații geopolitice a lumii și Europei în mod special. Între cei doi președinți s-a stabilit o relație de încredere reciprocă, devenită treptat -  după cum spune Reagan în cartea sa autobiografică „An american Life” - prietenie. Așa s-au pus bazele celui mai ambițios proiect de dezarmare nucleară a planetei. La 8 decembrie 1987 Reagan și Gorbaciov au semnat la Washington tratatul INF (Intermediar-Range Nuclear Force Treaty), care a dus la eliminarea a peste 2500 de rachete nucleare cu rază medie și intermediară de acțiune. La 31 iulie 1991 noul președinte (de la 20 ianuarie 1989) al Statelor Unite, George  H. W. Bush, și Mihail Gorbaciov, încă președinte al U.R.S.S., au semnat la Moscova tratatul de reducere și limitare a armamentului nuclear strategic ofensiv START (The Strategic Arms Reduction Treaty). Tratatul START I, cum a fost denumit ulterior, a devenit activ de-abia la 5 decembrie 1994, după soluționarea problemei - foarte îngrijorătoare pentru Statele Unite -  a celor peste 3.000 de arme nucleare strategice și tot atâtea tactice rămase pe teritoriile Ucrainei, Kazahstanului și Bielorusiei în condițiile haosului post-sovietic.

 

După implozia Uniunii Sovietice, urmată de prăbușirea economică al Federației Ruse, Statele Unite s-au văzut în poziția, niciodată atinsă până atunci în istoria lor, de unică superputere mondială. Deși la paritate nucleară cu Statele Unite, Federația Rusă era pe plan intern în colaps economic și uriașe convulsii sociale, care îi paralizau politica externă. China se dezvolta spectaculos, dar silențios la acea dată, în conivență cu interesele de profit imediat, pe baza forței de muncă ieftine, ale capitalismului american. După imensul cutremur de la sfârșitul  anilor ̀90, plăcile tectonice ale politicului s-au rearanjat într-o configurație cu totul favorabilă hegemoniei americane. Și Statele Unite nu au ratat momentul.

 

Doctrina Wolfowitz și Parteneriatul pentru Pace

 

Două au fost inițiativele doctrinare de politică externă americană ale acelei perioade: Doctrina Wolfowitz și  Parteneriatul Pentru Pace. Aparent contradictorii.

 

Doctrina Wolfowitz este esența Ghidului Planificării Apărării („Defence Planning Guide”) pentru perioada 1994-1999. Documentul a fost redactat la începutul anului 1992 de stafful subsecretarului Apărării însărcinat cu problemele politice, Paul Wolfowitz, și a fost parțial declasificat în 2008[2], dar o scurgere intenționată de informație spre presă asupra conținutului a avut loc în martie 1992[3]. Esența acestei doctrine, pusă în practică plenar și fățiș peste un deceniu, de către administrația Bush-junior, este: Statele Unite, rămase unică superputere mondială, trebuie să înăbușe în fașă orice încercare de constituire a unei puteri regionale sau globale competitive lor, dacă este cazul prin războaie preventive, cu sau fără acordul organizațiilor internaționale de resort.

 

„Defence Planning Guide” fiind un document cadru pentru toate structurile de forță ale Statului, a fost redactat în termeni preciși, lipsiți de echivoc.

 

Cu totul altul este stilul Parteneriatului Pentru Pace. Ambiguu, echivoc, învăluitor. În cursul întâlnirii de la Washington din 27 septembrie 1994 președintele  Clinton l-a asigurat pe Elțîn că principiul politicii americane „este unul de includere, nu de excludere…Extinderea N.A.T.O. nu este anti-rusă, ea nu are intenția de a exclude Rusia și nu are nici o foaie de parcurs iminentă…Scopul general, cel mai înalt este securitatea, unitatea și integrarea Europei - un scop pe care, eu știu, îl împărtășiți.”[4]

 

Parteneriatul pentru Pace (P.P.) a fost o inițiativă americană avansată la întrunirea miniștrilor apărării ai țărilor N.A.T.O. de la Travemünde, Germania, din 20-21 octombrie 1993, și oficializată la summitul N.A.T.O. de la Bruxelles din 10-11 ianuarie 1994. Termenul, foarte generos, părea a defini intenția Statelor Unite de constitui, chiar dacă sub preeminența lor, o securitate globală ne-exclusivistă. Documentele declasificate ale acelor ani și cursul evenimentelor pun lucrurile într-o altă lumină, pe care, de altfel,  simpla comparare a hărților P.P. din 1994 și 2004 o reflectă frapant.

 

Parteneriatul Pentru Pace și mai apoi Consiliul N.A.T.O.-Rusia s-au dovedit a fi fost  strategia sub care Statele Unite au ocupat treptat - cu excluderea, mai întâi silențioasă și apoi fățișă, a Federației Ruse din mecanismul securității europene - vidul de putere rămas în zona Europei de Est la dispariția Uniunii Sovietice. Parteneriatul Pentru Pace din 1994 este numele inițial al Parteneriatul Pentru Război din zilele noastre, construit de către administrațiile neoconservatoare succesive ale Statelor Unite ale Americii. Iar România este astăzi prizonierul Parteneriatului pentru Război al SUA.

 

Parteneriatul pentru Pace a fost perdeaua de fum sub care Doctrina Wolfowitz a înaintat în lume până când nu a mai avut nevoie de nicio acoperire.

 

-------------------------------------------------

 [1] Ioan Scurtu, De la „cele 14 puncte” din 8 ianuarie 1918 la Declaraţia preşedintelui Woodrow Wilson din 20 septembrie 1918, Art-Emis, 5 oct. 2018

[2] https://www.archives.gov/files/declassification/iscap/pdf/2008-003-docs1-12.pdf

[3] Patrick Tyler, U. S. Strategy Plan calls for insuring no rivals develop The New York Times, 8 martie 1992

[4] Strobe Talbott, The Russia Hand: A Memoir of Presidential Diplomacy Random House 2002, p. 136









Marin Neacsu - Minuni militărești

 



Minuni militărești

Col. (r) Marin Neacsu

28 August 2024

 

Suntem deja la finele lui august, se apropie septembrie, se termina concediile, vacanțele scolare, parlamentare, judecătorești, se apropie alegerile lumea începe să se dezmorțească. Prin Ucraina totul e bine, a mai început o altă ofensivă, statele eurosupuse se scobesc în pungi pentru noi contribuții care să susțină ofensiva, prin Golf se ascut limbile, că săbii canci deci totul decurge confrom planului. Planul Kalergi, bineînțeles.

 

Prin clasa politică românească curge lapte și miere,  lapte de cuc și miere de trântori. Marea coaliție pentru care liderii P.S.D. și P.L.N., dar mai ales Iohannis și-au mușcat limba și dat palme obligați/forțați de interese mai mari decât biata Românie, e pe cale de destrămare. Ambii lideri s-au pus pe treabă pentru formarea unor noi legături „de suflet” de stânga/dreapta, cu care să obțină o nouă guvernare în toamnă și ușor-ușor Ciu-Ceo dispare. Abia aștept să văd cum se vor înjura după alegerile din toamnă-iarnă, nu de alta, dar poate mai învățăm și noi ceva nou în materie de înjurături. Partea frumoasă este că în interiorul P.N.L., sau mă rog, al așa-zisei drepte, au început loviturile la ficat. Crinișor, dirijat de cei care l-au pus undeva cândva pe un cal mare, adică ză madăr end ză fadăr of dă liberali, îi dă timid la gioale lui Ciucă și îl perie cu sârg pe Helvig Neprihănitul. Nu că nu mă așteptam la asta, adică la pierderea bastonului de mareșal de către  soldatul din slujba unor țări, dar adevărata lovitură va fi când slugărnicia liderilor P.N.L. ai ultimului deceniu, nu spun cine se știe, va mușca  mâna care l-a hrănit.

 

Și au mai început să se trezească unii „grijulii” cu statistici și sârme băgate subtil sub nasul poporului venit din concedii. Adevărul.ro, prezintă un document „documentat” care arată „cu cât au crescut pensiile nesimțite ale militarilor” în ultimii 5 ani și cu cât cele ale civililor, fapt care vai, duce la un deficit bugetar catastrofal mărind nepermis de mult banii alocați fondului de pensii. Ceea ce nu spun însă marii experți financiari dirijați politic, este faptul că :

 

- pensiile militare nu sunt plătite din fondul de asigurări sociale, așa că orice încercare de a deplânge fondul de pensii pe spinarea pensiilor militare este o măgărie. Prin acest material se trimit din nou săgeți către pensiile militarilor care în opinia lor s-au ”nesimțit” și sufocă fondul de asigurări sociale cu care de fapt acestea nu au nicio legătură;

 

- pensiile militare nu au crescut pentru că ar fi crescut punctul de pensie, nici pentru că s-ar fi acordat măriri pensionarilor vechi, ci pentru că prin inginerii financiare și acordări noi de sporuri activilor (art 28 din Legea 223 știe cum),  în ultimii ani cei care au ieșit și ies la pensie, ies cu o pensie aproape dublă față de cei pensionați anterior. Deci practic fiecare nou pensionar ar cam lua pensia a doi pensionari bătrâni.

 

Trăiască armata română cu conducerea ei minunată, care își bate joc de proprii pensionari!

 

Cu adevărat, fondul de pensii este în pericol datorită măsurilor populiste anunțate dar și din cauza proastei conduceri și gestionări a Guvernului.

 

Domnii din „Adevărul” nu pomenesc nimic despre creșterile de pensii și „bonificații”, restanțe și drepturi pe care magistrații și le acordă prin decizii judecătorești dar și prin O.U.G. date de același guvern în sprijinul magistraților, pentru că dosarele guvernanților sunt ținute în sertarele magistraților așa că o mână coruptă de magistrat spală o mână jegoasă de politician și invers. Spre exemplu, un magistrat care își propune să  iasă la pensie la anul, are grijă să nu își ridice timp de un an de zile niciun drept în afară de salariu, fără sporuri, fără indemnizații de diferite feluri, fără banii de echipare, ochelari, etc, iar în luna în care iese la pensie le cere. El va ieși astfel la pensie cu o pensie raportată la drepturile bănești ridicate în ultima lună. Nu e așa că e convenabil ?

 

Așadar, a reînceput cruciada împotriva militarilor, toată lumea se împiedică de militari peste tot, iarăși se va discuta despre pensiile lor nesimțite iarăși se vor bloca, tăia, anula, îngheța pentru că ”ei e mulți, muți și proști”.

 

În timp ce pensionarii militari, apeviștii,  unii dintre ei încă rezerviști ca vârstă, sunt torpilați, rezerviștii voluntari cei cu statut făcut la Bălăceanca, primesc bani pe toate părțile, fără să facă nimic. Pentru că mai marii armatei nu sunt în stare să ofere propriilor militari rezerviști drepturi decente și chiar mai mult, prin legi și ordine elaborate în propriile laboratoare au luat și ceea ce prevedea legislația în vigoare, niște capete pătrate au elaborat niște ordine și măsuri atât de alambicate și defectuoase încât nu produc doar confuzie, ci și găuri aberante în buget. O să dau un exemplu ca să nu se spună că vorbesc prostii.

 

Conform articolului 2 din legea 270/2015, „(1) Rezerviștii voluntari provin din:a) rezerviști;b) cetățeni care nu au îndeplinit serviciul militar activ, dar care optează pentru îndeplinirea serviciului militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar. (2) Rezerviștii voluntari pot fi:a) cadre militare rezerviști voluntari;b) soldați și gradați rezerviști voluntari.”

 

Deci un militar aflat în rezervă sub jurământ, aflat deja în evidența centrelor militare, sau măcar care ar fi trebuit să se afle în evidența acestora, poate solicita să fie încadrat rezervist voluntar și va fi remunerat conform legislației.

 

Așadar, un rezervist aflat în pensie, să zicem Popescu, care primește pensie de rezervist și are obligații prevăzute de lege să apere țara, se face rezervist voluntar, primește bani pentru asta, și practic nu face nimic, nici măcar o pregătire, pentru că se consideră că știe ce are de făcut, fiind...deja rezervist cu serviciul militar satisfăcut și o carieră militară full options.

 

Partea și mai hazlie este că fiind, să zicem putonier în rezervă, va încadra cel puțin aceeași funcție ca rezervist voluntar, numai că gradul de rezervist provenit din cadrele militare este plătit cam de 4 ori mai puțin decât cel de rezervist voluntar. Practic, rezervistul voluntar Popescu, când se bărbierește, face mișto de rezervistul apevist Popescu,  pe motiv că gradul lui e plătit mai bine decât al fraierului din oglindă.

 

Întrebarea 1. În caz de mobilizare, ce se întâmplă cu acest rezervist? E obligat să se prezinte sau nu la unitate, căci contractul lui ca rezervist voluntar încetează și atunci toate  obligațiile sale contractuale  sunt anulate. Pe de altă parte, rezervistul apevist nefiind încadrat nicăieri, nu știe unde să se ducă, deși la el funcționează principiul armatei pe viață.

 

În plus, rezervistul apevist, are obligația ca la plecarea din țară să predea livretul militar la C.M.Z., să anunțe plecarea și destinația, pentru a putea fi chemat la război. Rezervistul voluntar nu are o astfel de obligație. Deci ce face rezervistul Popescu, în dubla sa calitate, predă sau nu livretul militar, fiindcă acum are un nou contract și e obligat să îl respecte. Și statutul este plin de astfel de cretinisme care mai de care mai absurde, pentru că a fost făcut pe genunchi, modificat de câteva ori pe alt genunchi ca să se obțină efectul scontat, adică să aibă în documentele de mobilizare niste nume. Că tot vorbim de mobilizare, dacă verifică cineva, va constata că C.M.Z. urile s-au umplut de rezerviști voluntari. Toate pupilele și toți salariații civili din C.M.Z.-uri s-au grăbit să se facă rezerviști voluntari, mai ales că tot ei fac ștatele și repartizările funcțiilor. De ce să nu ia și ei un ban în plus, fără să facă nimic?

 

O ultimă absurditate, reală, concretă și incredibilă: un fost militar, subofițer, trecut în rezervă, se angajează la o unitate militară pe un post de  salariat civil. Deci primește de la armată o pensie de subofițer, dar și un salariu de angajat. Acesta decide să  devină rezervist voluntar. Face cerere și îndeplinind condițiile de pregătire și vârstă, este angajat. Așadar acuma primește pensie de subofițer, salariu de salariat civil și indemnizație de rezervist voluntar, toate de la aceeași instituție, M.Ap.N. El săracu este unul singur, dar primește trei venituri pentru trei persoane definite juridic separat. Întrebare: pe câți oameni contează armata la mobilizare ca luptător sau pe cine, pe pensionarul rezervist, pe civilul angajat sau pe rezervistul voluntar? Cum evidențele în armată sunt vraiște și nu știe stânga ce face dreapta, când se vor primi rapoartele cu personalul apt de luptă pe care armata contează la război, el va fi raportat și de cei care dețin listele cu rezerviștii voluntari, și de cei care dețin evidența pensionarilor rezerviști și de cei care au în evidență salariații civil și uite așa avem deja 3 oameni pe care armata poate conta. Că aceeași persoană e plătită de armată de trei ori nici nu mai contează, e ghișeftul lui.

 

Deci bugetul nu este mărit prin acordarea de drepturi noi sau prea mari  pensionarilor militari, așa cum lasă să se înțeleagă  articolul prezentat de Ziarul Financiar, ci din prostia legiuitorilor și specialiștilor din M.Ap.N. și Guvern.

 

Bonus:

 

 Nu are legătură cu pensiile ci doar cu prostia din capetele luminate. După scandalul din S.N.S.P.A., M.Ap.N. vrând să arate că este la curent cu viața socială și sexuală în instituțiile de învățământ și aplică cu fermitate legislația în vigoare, a emis un ordin de ministru, Ordin nr. M.168 din 7 august 2024 pentru aprobarea Ghidului privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex și a hărțuirii morale la locul de muncă în Ministerul Apărării Naționale.

 

Menționez că până în prezent exista HG 970 din 2023 care cuprindea o metodologie privind prevenirea și combaterea „harțuielii” sexuale, aplicabilă dar probabil neaplicată de toate instituțiile statului. În această metodologie, se prevedea: „Plângerea/Sesizarea poate fi formulată de persoana vătămată în formă scrisă (olograf sau electronic, dar obligatoriu asumată prin semnătură de către victimă, cu respectarea protecției datelor de identitate, în vederea asigurării protecției acesteia) sau verbală (discuție cu persoanele responsabile, în urma căreia se va întocmi un proces-verbal).”

 

După scandalul de la S.N.S.P.A., cineva din conducerea M.Ap.N. s-a gândit că nu ar fi rău să apară un ordin care să reglementeze hărțuirea sexuală în armată, căci aici și hărțuirea sexuală are specific propriu nu și dacă se întâmplă să transpire ceva, e de preferat ca situația să fie ”gestionată”(a se citi cocoloșită) intern. Așa că departamentul ăla de specialiști în legislație a emis ordinul și ghidul sus amintit, ghid apărut pe 12.08.2024. Bineînțeles ghidul, după specificul documentelor militarilor, preia cu copy-paste prevederile deja existente în metodologia de aplicare a H.G.  970/2023:

 

”Articolul 29 : Plângerea/Sesizarea poate fi formulată de persoana vătămată în formă scrisă (olograf sau electronic, dar obligatoriu asumată prin semnătură de către victimă, cu respectarea protecției datelor de identitate, în vederea asigurării protecției acesteia) sau verbală (discuție cu persoanele responsabile, în urma căreia se va întocmi un proces-verbal).”

 

Toate bune și frumoase, în spirit cazon, numai că se pare că D.R.P.C.V.P. al M.Ap.N., adică departamentul care trebuie să aibă grijă ca ultimele știri și inițiative legislative să se reflecte în interiorul M.Ap.N., nu a ținut cont de faptul că la nivelul guvernului e pe țeavă un act de modificare a respectivului articol și că începând cu data de 14.08. 2024 Guvernul dă o altă H.G. pentru modificarea metodologiei, astfel încât victimele să poată depune plângeri și fără semnătură olografă și fără date personale. Respectiva H.G. a fost dată spre studiu și votată în guvern de miniștrii din guvern, inclusiv cel al apărării. Ce a făcut mister Tîlvăr, a dormit în post? Așa că acuma întreaga țară se ghidează după noua H.G., iar Armata, după un ordin al ministrului care contrazice legea. Probabil gvernul e de stânga iar ministerul de dreapta și nu știu unul de altul.

 

Bibliografie

- https://adevarul.ro/economie/cum-au-evoluat-pensiile-mapn-mai-si-sri-fata-de-2382533.html

- https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/243310?isFormaDeBaza=True

- https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/275396

- https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/286843

- https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-actele-normative-aprobate-in-edinta-guvernului-romaniei-din-14-august-2024








Peter Koenig - Tirania epidemiilor - Mpox - noua plandemie

 



Tirania epidemiilor - Mpox - noua plandemie

Peter Koenig

28 August 2024

 

Viitorul – Cum ne vor controla pe toți.  „Statul profund” se pregătește pentru o altă „plandemie”

 

Tot ceea ce privește viitorul este speculație. Dar, în acest moment, merită menționat zvonurile pentru ca oamenii în general să facă o imagine a ceea ce analiștii ar putea crede că s-ar putea întâmpla.

 

Nu există nicio îndoială că „Statul Adânc” [Serviciile Secrete în numele instituțiilor Big Finance, IT și Big Energy] acționează prin Forumul Economic Mondial (WEF), ONU și O.M.S., precum și Consiliul European (CE) neales. .

 

Niciuna dintre aceste entități nu a fost aleasă vreodată. WEF și organismul politic al O.N.U. sub conducerea domnului (marionetă) Guterres au încheiat un acord de cooperare ilegal în iunie 2019 pentru executarea Agendei 2030.

 

O.N.U. a încetat de mult să mai fie făcător de pace și mediator al păcii pentru care a fost conceput cândva . În schimb, Statul Adânc și-a pus în frunte marionetele care respectă pe deplin „agenda” lor – și acea agendă nu este pentru binele oamenilor, ci dimpotrivă. În urmă cu câteva zile, domnul Tedros, directorul general al OMS, – niciodată ales liber, dar numit cu puterea financiară a Fundației Bill Gates – a declarat o urgență de sănătate la nivel mondial.

 

În jargonul protocolului O.M.S., se numește „Urgență de sănătate publică de interes internațional” (PHEIC), pentru presupusul focar de variolă a maimuțeinumit acum pentru un motiv ciudat „nediscriminatoriu” „Mpox”.

 

Se spune că focarul a avut loc în Congo – o țară bogată în pământuri rare, aur și multe alte minerale valoroase. Potrivit  directorului general al OMS, Tedros (9 august 2024) „De la începutul acestui an, Republica Democrată Congo se confruntă cu un focar sever de Mpox, cu peste 14 000 de cazuri raportate și 511 decese. În ultima lună, aproximativ 50 de cazuri confirmate și mai multe suspecte au fost raportate în patru țări învecinate RDC”.

 

Unii experți medicali care nu au cumpărat încă, spun că este o formă mai blândă decât variola originală. Acest lucru este mai puțin decât nimic, în comparație cu infecția anuală cu gripă; între 40 și 60 de milioane pe an numai în SUA. Trebuie menționat că aceste așa-numite „cazuri confirmate” în Congo sunt rezultatul testului de reacție în lanț a polimerazei aplicat mpox (testul PCR) care nu detectează virusul.

 

Deci, de ce PHEIC ?

- În primul rând, pentru a speria oamenii de pe tot globul;

- în al doilea rând , să vedem cât de departe poate merge OMS impunându-și tirania pentru că așa-numitul Tratat Pandemic care i-ar conferi puteri dictatoriale universale nu fusese aprobat la Adunarea Mondială a Sănătății (AMS) din mai 2024.

Nu vă faceți griji, totuși, nu vor renunța. Multe activități în direcția tiraniei OMS sunt planificate pentru viitoarea Adunare Generală a ONU (AG);

- în al treilea rând , cu PHEIC în vigoare, ei pot solicita blocări, purtarea măștilor, mandate vaxx - mandatele criminale.

 

Ca să nu uităm, toate vaxurile, numite de industria farmaceutică „vaccinări”, se bazează acum și în viitor pe tehnologia ARNm, despre care știm după covid, este dezastruoasă și o injecție ucigașă. Servește, ca și în timpul procesului covid, la decimarea în continuare a populației mondiale. Progresele în încercările criminale de a reduce populația mondială nu progresează suficient de repede, așa că trebuie să inventeze din ce în ce mai multe plandemii, prin urmare, mandate vaxx - se spune că vor fi impuse de NATO. NATO va avea grijă ca nimeni să nu scape. Unde s-ar duce oricum? Toate cele 194 de țări au fost cooptate, presate, șantajate și chiar amenințate. Ce înseamnă acesta din urmă, am văzut în timpul covidului, când mai mulți șefi de stat refuzând mandatul covid, mai ales în Africa, au murit în circumstanțe neobișnuite,

 

A fost Kary Mullis, inventatorul tehnicii de reacție în lanț a polimerazei (PCR) – testul care a permis plandemiei să înflorească – și care a împărtășit Premiul Nobel pentru Chimie în 1993 cu Michael Smith. Kary Mullis a murit în mod misterios pe 7 august 2019, cu doar câteva luni înainte ca plandemia Covid-19 să lovească lumea la miezul nopții de 31 decembrie 2019 – deschiderea Agendei 2030? Dr. Mullis a spus de la început că PCR nu detectează nicio boală.

 

În ciuda dovezilor cunoscute la nivel mondial că testul PCR nu detectează nicio boală, în prezent este utilizat din nou pentru a determina prezența Mpox la oameni.

 

Fără sinceritate a Dr. Mullis cu privire la PCR, ce face și ce nu face – poate că l-a costat viața

 

Regretatul Dr. Kary Mullis. Moștenirea Lui va Prevala.

 

În videoclipul  „Așa ne vor controla pe toți!”. Apar planuri pentru pandemia 2.0 (videoclip de 19 min,  17 august 2024) În ciuda dovezilor cunoscute la nivel mondial că testul PCR nu detectează nicio boală, în prezent este utilizat din nou pentru a determina prezența Mpox la oameni.

 

Mpox în Congo. De ce? În condiții de izolare și cu NATO la cârmă, exploatarea în Congo a pământurilor rare și a altor minerale ar putea începe imediat.

 

Desigur, pe măsură ce speculăm, ei – Deep State & Co. – speculează și ei. Pariul lor este că o mare parte a populației va merge din nou. În timp ce, Noi, Oamenii, jucăm de noroc și sperăm că destui oameni, medici, instituții de sănătate, au văzut acum lumina și nu vor mai participa pentru a doua oară la această crimă asupra umanității.

 

Deci, au o poziție de rezervă. Haos, Război Civil – ravagii, începând poate din Africa, dar mai probabil, într-una din țările occidentale, SUA, Europa – speculăm. Sau poate nu atât. Filmul „Civil War” a fost realizat în afara Hollywoodului, începând din 2022 la Atlanta și ulterior a fost finalizat la Londra. În aprilie 2024, „Civil War” a fost lansat în întreaga lume. Cu excepția Chinei, a venit în cinematografe abia în iunie 2024.

 

S-ar putea numi planificare predictivă „război civil”? Există și acest „modul de formare” obscur al CIA – care este îndreptat către medici, avocați, oameni de afaceri, profesori, directori de companie. Acești profesioniști vor fi recrutați ca cruciați sociali pentru grupul politic pe care CIA îl promovează cu scopul de a răsturna guvernul [SUA]. Același lucru sau similar s-ar putea întâmpla, desigur, în Europa. Este bine în curs, prin alte mijloace, prin introducerea certificatelor digitale vaxx. Începând din septembrie 2024, certificatul digital va fi testat în cinci țări selectate din UE, Letonia, Grecia, Belgia, Germania și Portugalia.

 

Adevărat sau fals?

 

Putem specula cu dorință că este o adevărată generare de frică și nu se va întâmpla deoarece rezistența este prea mare. Dar privind mai atent la țările „pilot”, veți vedea că toate au înregistrări de supunere extremă, de la Portugalia până în Germania și toate celelalte. Dacă rezultatele testului sunt pozitive, ne putem aștepta ca exercițiul să fie extins în restul Europei și în curând în SUA și în ceea ce numim încă „vestul global”.

 

Plandemia falsă Mpox ar fi ideală pentru a „testa” cazul, mandatele vaxx forțate – și asta cu ajutorul NATO, așa cum s-a spus în multe ocazii. NATO a crescut de la o forță de apărare occidentală în 1949, la unul dintre cei mai înflăcărați agresori din întreaga lume - și acum ca un executor al mandatelor vaxx - care își încorporează rolul ucigaș în asistarea la genocidarea unor segmente mari ale populației lumii, dacă nu prin război, atunci de vaxxes. Ar fi o modalitate de a ajunge la controlul total, fără a folosi ca prim pas un sistem monetar digital. Digitalul avansează rapid, dar și rezistența crește.

 

Vaccinarea forțată pentru un „virus” – probabil niciun virus – care nu provoacă nici măcar o boală mortală, dar este mai puțin dăunătoare decât gripa obișnuită, înseamnă în mod clar că vaccinarea este o condamnare la moarte pentru toți cei care o primesc sau sunt forțați să o primească .

 

Se joacă în Obiectivul numărul unu al Marii Resetări - Agenda ONU 2030 – depopulare. Profiturile pentru industria farmaceutică care se vor acumula în paralel, sunt bineînțeles binevenite. Dar NU sunt prioritatea numărul unu.

 

Controlul certificatelor UE vaxx este mai eficient decât banii complet digitali. Ea merge la miezul problemei, și anume viața și moartea.

 

Notă - Titlul original: „Viitorul - Cum ne vor controla pe toți.  «Statul profund» se pregătește pentru o altă «plandemie»”

 

-----------------------------------------------

Sursa - https://www.globalresearch.ca/future-control-all-us/5865731?utm_source=substack&utm_medium=email - 20 august 2024