HRANA SI RUGACIUNEA - Arhimandritul
Sofronie Saharov
Atunci când mâncam trebuie sa ne
si rugam. Toate mâncarurile au înlauntrul lor puterea ziditoare a lui Dumnezeu.
Astfel, cu rugaciunea, apropiem materia hranitoare si asta ne ajuta. Mâncarea
da energie trupului, avem nevoie de ea pentru a putea sa lucram si pentru a
avea putere de rugaciune. Pentru cei ce se roaga, puterea mâncarii se preface
în putere duhovniceasca. Cei ce se roaga putin sufera de faptul ca puterea si
energia mâncarii se transforma cel mai mult în patimi si lacomie. În situatii
din acestea e nevoie de post.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr.
Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 307.
PRIZONIERUL - Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un om care a cazut prizonier
la un dusman hain îndura suferinte de tot felul. El este ferecat în lanturi de
fier, este silit sa traiasca dupa voia celui ce l-a înrobit, sa-i faca pe plac
celui care îl cazneste, si rabda batjocoririle, defaimarile si ranirile
pricinuite de acela – într-un cuvânt, duce o viata plina de amaraciune, care nu
este cu nimic mai buna decât însasi moartea. De la aceasta înrobire simtita,
întoarce-ti mintea spre înrobirea cea nevazuta. În ce amarnica prinsoare se chinuieste
sufletul cel pacatos care a fost luat sub stapânire de diavolul, stapânitorul
acestei lumi! Legându-l cu lanturile poftelor lumesti, el îsi savârseste reaua
sa voire asupra sufletului înrobit, îl face de râs, îl batjocoreste, peste
ranile cele vechi îi face altele noi, îl tâ raste dintr-o nevoie în alta si-l
ademeneste dintr-o faradelege în alta. Amarnica e robia cea trupeasca, însa cea
sufleteasca este si mai cumplita! Caci cel robit trupeste, desi lucreaza cu
trupul pentru chinuitorul sau, cu duhul este slobod si duhul lui nu poate fi
legat sau stapânit de nimeni. Si-apoi, el se va izbavi de necazul sau prin
moarte. Însa cel care are sufletul sau înrobit, desi poate fi slobod cu trupul,
este mai nenorocit decât oricare dintre cei robiti trupeste, caci unul ca
acesta va fi legat în veci, daca nu se va izbavi prin harul lui Hristos. O
astfel de înrobire e cu mult mai pagubitoare prin faptul ca pacatosul n-o vede;
el gândeste despre sine ca e slobod, ca nu slujeste nimanui, însa de fapt este
mai nenorocit decât cel ce are trupul ferecat în lanturi.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 80.
RADACINILE POMULUI - Arhimandritul Sofronie Saharov
Mitropolitul Hierotheos Vlachos povesteste
astfel despre o întâmplare petrecuta în anul 1978, când se afla în vizita la
Manastirea Sfântului Ioan Botezatorul de la Essex: „Într-o zi Parintele
Sofronie m-a gasit în gradina si mi-a aratat un pom zicându-mi: «Acest copac
creste încet, încet, înfigându-si întâi radacinile foarte adânc. Asa se
întâmpla si cu monahul, creste si progreseaza încet, încet în pocainta, dar
radacinile lui intra adânc înspre vesnicie»”.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr.
Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 220.
SPIONUL LAUNTRIC - Arhimandritul
Sofronie Saharov
Uneori, citirea cuvintelor
Parintilor îngreuneaza viata duhovniceasca. Spre exemplu, un crestin are o
experienta duhovniceasca. Si daca va citi o anume carte patristica, devine ca
un spion al propriului sine, încercând sa-si ordoneze în sine, în mod analog
masurilor sale duhovnicesti, lucrurile pe care le-a citit. Astfel, tot ce face
dreapta, o roade si o distruge stânga. Este nevoie de multa simplitate în viata
duhovniceasca. Batrânele analfabete psalmodiaza lui Dumnezeu rugaciuni si au un
chip copilaresc, în timp ce oameni foarte cultivati fac rationamente înalte,
însa pe fata lor se vad sfâsierea, salbaticia.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr.
Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 337.
Neprețuitul dar al discernământului
Starețul ne amintea întotdeauna de
marea virtute a discernământului duhovnicesc.
„Adăugați
cunoaștere-discernământ la virtute”, ne spune Apostolul Petru. În Sfânta
Scriptură Însuși Dumnezeu pretinde de la noi să avem înțelepciune
duhovnicească, neprihănire și luare-aminte: „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi
nevinovaţi ca porumbeii”.
Mai înainte
de orice lucrare să vă conduceți după următorul raționament creștin: „Lucrarea
pe care intenționez s-o fac nu este cumva împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva
săvârșind-o, îl voi vătăma pe aproapele? Dacă după o cercetare amănunțită
conștiința vă va rămâne liniștită, atunci înfăptuiți ceea ce intenționați”,
spunea starețul.
Să vă
încredințați întotdeauna voii lui Dumnezeu. Să nu vă împotriviți ei, ci să
ascultați de ea cu multă luare-aminte. Să țineți întotdeauna calea de mijloc.
În nici un caz extremele nu sunt de lăudat. Să nu întârziați în lucrarea
mântuirii și să nu amânați din zi în zi pocăința voastră.
Niciodată să
nu așteptați și să nu pretindeți dragoste pentru dragostea pe care o arătați,
laude pentru smerenia arătată și recunoștință pentru slujirea pe care o faceți.
Străduiți-vă să rămâneți fără răsplătiri pământești, ca să nu vă pierdeți
răsplata cerească.
Discernământul
este un dar neprețuit pe care Sfinții Părinți îl consideră mai presus decât
toate virtuțile, de vreme ce cu el sufletul se împotrivește patimilor. Aceeași
faptă noi o putem schimba într-un caz în faptă bună, iar în alt caz în rea,
dacă nu avem discernământul duhovnicesc. În acest chip și fiecare lucrare
devine roditoare sau neroditoare. De pildă, să luăm un nasture. Dacă-l coasem
cu ață groasă, va rezista multă vreme. Și astfel lucrarea noastră va fi
roditoare. Dacă însă îl vom coase cu ață subțire, atunci lucrarea noastră va fi
neroditoare, pentru că nasturele repede se va rupe și va trebui să-l coasem din
nou.
La fel se
petrece și în rugăciune și în orice altă lucrare, începând de la neglijența cu
care face semnul Crucii. Dacă noi îl facem cum se cuvine, cu frică de Dumnezeu
și rugăciune, atunci această lucrarea a noastră este mântuitoare, ne
povățuiește către Dumnezeu. Dacă însă o facem cu nepăsare, dacă mișcăm mâna
repede fără rugăciune, fără rugăciune lăuntrică, atunci jignim măreția lui
Dumnezeu și nu primim nici un folos. Prin această lucrare nu facem altceva
decât să ne înmulțim păcatele.
Când vă
închinați la icoane, luați aminte să nu împingeți pe cineva, căci se mâhnește
sufletul aceluia și este distras de la rugăciune. La biserică mergeți să cereți
mila lui Dumnezeu și pentru aceasta luați aminte să nu-l jigniți pe aproapele.
Iar atunci când mergeți să vă împărtășiți cu Preacuratele Taine, mai ales
atunci, să rostiți cu osârdie Rugăciunea lui Iisus, să nu vorbiți cu nimeni și
să nu întoarceți în nici o parte gândurile și privirile voastre. Mergeți și vă
împărtășiți cu sufletul liniștit, întristându-vă numai pentru păcatele voastre.
Trebuie să
spunem înlăuntrul nostru cu discernământ: Ce să spun? Cum s-o spun? Ca nu cumva
să rănesc pe vre-un om cu cuvântul meu. „Din gura voastră să nu iasă nici un
cuvânt rău” (Efes. 4, 29), ne învață Sfântul Apostol Pavel. Iar dacă alții vă
jignesc, să nu luați aceasta ca pe o jignire, ci ca pe un medicament pe care
Dumnezeu l-a pregătit pentru voi, ca pe o ocazie de a primi cunună pentru
răbdarea voastră, prin care se curăță orice necurăție a inimii.
Starețul
știa să folosească orice lucrare a fiilor săi duhovnicești, să primească din ea
o lecție pentru a-i învăța pe ceilalți și a-i îndrepta pe toți cei care
greșeau. Odată, în timpul săvârșirii unui paraclis înaintea icoanei făcătoare
de minuni a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o femeie a început să
facă metanii înaintea icoanei. Starețul a oprit-o cu blândețe și i-a spus să nu
mai facă niciodată aceasta. Adresându-se ei, le-a explicat tuturor de ce nu
trebuie să facem metanii în timpul slujbei.
– Vă gândiți că faceți metanii și primiți
binecuvântare, dar în realitate păcătuiți. De ce? Pentru că noi toți stăm și ne
rugăm, vorbim cu Maica lui Dumnezeu, iar ea ne ascultă cu luare-aminte. Dar voi
furați această vreme de la popor, jignind atât pe cei care se roagă, cât și pe
Maica lui Dumnezeu. Pe toate trebuie să le facem cu prudență. Iată acum veți
primi sfințenie, dar să nu pierdem Harul – Doamne ferește! – prin graba
necumpătată. Sfințenia se pierde atunci când se face zgomot. Trebuie să ne
străduim să sădim Harul în inima noastră, astfel încât să prindă rădăcini și să
ne hrănească duhovnicește și sufletul nostru să devină luminat, curat și
înmiresmat.
Să primim
sfințenia cu evlavie și frică de Dumnezeu. Să sărutăm numai la început icoana
Maicii Domnului și Crucea. Primind Harul, trebuie să-l păstrăm și să nu ne
despărțim de el. Dacă mergi pe Sfântul Munte[1] și vezi un copac mare și
sănătos, iar jos lângă el se afla o ramură uscată ce s-a rupt din el, să știi
că tot așa devenim și noi dacă ne rupem de Harul lui Dumnezeu. Adică ni se usucă
sufletul. Asta o spune și Domnul nostru în Evanghelie: „Dacă cineva nu rămâne
în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în
foc şi ard” (Ioan 15, 6).
Din Cartea: „Starețul Sava
Mângâietorul”.
[1] Starețul numea „Sfântul Munte”,
un munte ce se afla lângă Mănăstire
RUGĂCIUNEA -
Bartolomeu Anania
Am stat
multă vreme la Jilava, care este o închisoare subterană, şi am trăit acest
fenomen. Celulele comunică cu şanţul care face legătura cu partea de deasupra
şi, vara, ferestrele sunt deschise.
De ani de
zile vin rândunelele şi-şi fac cuib în celule. Există un bec care arde ziua şi
noaptea, pentru că acolo nu ai voie să stai pe întuneric, unul dintre dorurile
mari fiind să ajungi odată să dormi cu lumina stinsă, pentru că trebuie să fii
tot timpul sub supraveghere. Aşa încât, deasupra becului de la intrare, era o
mică platformă şi acolo rândunelele îşi făceau cuib. Ei bine, în fiecare
primăvară fiecare rândunică venea exact la cuibul ei din celulă, din sutele de celule
care erau acolo. Ele deveniseră blânde şi le-au marcat la un picior deţinuţii
mai vechi în toamnă, iar când veneau primăvara le luau în palmă şi se uitau la
semnul de la picior.
Deci, dacă
rândunica ştie să găsească o celulă, cum să nu ştie rugăciunea? Aşa că, dacă
este plecat undeva, într-o călătorie, departe, sau a fugit de acasă, s-a
pierdut în lume şi nu ştii unde este, dacă eşti mamă şi este copilul tău şi te
rogi pentru el, să fii sigură că rugăciunea este singura care-i ştie adresa.
Acesta este unul dintre miracolele rugăciunii că nu greşeşte niciodată adresa!
Mitropolit Bartolomeu Anania
Extras din „Rugăciunea, izvor de
putere în încercările vieţii”, Ed. Doxologia, 2013, pag. 57-58
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu