LUCEAFĂRUL din Boteni-Muşcel PETRE
ŢUŢEA
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Omul integral atotcuprinzător este mister
şi teandric, înviere şi mântuire.” (Petre
Ţuţea)
Filosofia creştin-ortodoxă a gânditorului dacoromân înzestrat de
Dumnezeu cu harul înţelepciunii, reflectă viaţa la intensitatea trăirii celui
mai înalt pisc serafic al ei.
„Omul este o existenţă imperfectă, dar
prezenţa sa în lume ca o fiinţă spirituală îl face capabil să existe dincolo de
lucruri şi natură, într-un univers armonios de sublimă şi divină frumuseţe.” (Ernest Bernea, Treptele Bucuriei. Ed. Vremea, Bucureşti-2006, p. 19)
Esenţa evanghelică a
Ortodoxiei este însăşi firea creştină a dacoromânului.
„Religia este factor de coeziune sufletească: dragostea.” (Mircea
Vulcănescu, Creştinul În Lumea Modernă. Ed.
„Cuvântul Ortodox”, 2013, p. 36)
Parabola mistică a
gânditorului creştin atinge toate polurile manifestării ortodoxe ale Culturii
Duhului. Într-un fel spus, filosoful este Ales şi „predestinat” parcă pentru a moşteni Neamul în Crucea suferinţei
sale pe pământ, dar şi în Învierea cerească.
„De la Răstignire, lumea ştie că nu durerea sau bucuria ca atare sunt
hotărâtoare pentru suferinţa sau fericirea noastră; ci atitudinea pe care
personalitatea noastră spirituală o păstrează în faţa lor. Astfel durerea
însăşi poate deveni izvor de nesfârşită bucurie, dacă ea îndeplineşte un rost
şi îşi capătă un sens în încordarea noastră înspre mântuire.” (Nae Ionescu,
Îndreptar Ortodox. Ed. Artemis, p.
56)
Pentru filosoful creştin
ortodox este un privilegiu divin care se asumă în toate încercările şi
bucuriile milenare, prezente şi chiar viitoare ale filonului străbun celest.
„Misiunea omului e de a cugeta necontenit, în complexitatea şi taina
vieţii, sensul şi rostul său pe lume.” (Ioan Ianolide, Deţinutul profet. Ed. Bonifaciu-2009, p. 17)
Paralel cu încercările şi
biruinţele sale pentru Tradiţie şi pentru sine, Dumnezeu îl înzestrează cu aproape
toate virtuţile cereşti întru slujirea Neamului.
„Ce este Neamul?, întreabă
şi răspunde categoric părintele Iustin Pârvu. Neamul este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu,
satul meu, comuna, judeţul meu şi toţi înaintaşii noştri, cu moşii şi cu
strămoşii lor ce se odihnesc în pământul acesta şi tot cel ce vorbeşte aceeaşi
limbă, are aceeaşi credinţă şi aceleaşi idealuri.” (Graţiela Lungu
Constantineanu, Părintele Iustin Pârvu.
Viaţa şi învăţăturile unui mărturisitor. Ed. Haritina, Iaşi-2008, p. 225)
Fiecare gând creştin ctitoreşte
o treaptă a raţiunii frumosului pe sfera cosmosului.
„Ortodoxia e, pentru noi, Creştinismul
autentic, care trebuie actualizat în proaspete şi calde fapte sufleteşti.
Trebuie să fim creştini-pentru a găsi un sens vieţii, sens care să întreacă
simpla umanitate, şi să cuprindă din acel suc al metafizicii, care singur ne
orientează. Creştinismul ne luminează o axă centrală în Univers şi în noi
înşine.” (Mircea Eliade, Profetismul Românesc 1. Ed. „Roza Vânturilor”,Bucureşti-1990,p.
58)
Fiecare licăr, scânteie a cugetului
său devine măsură a depăşirii de sine, de ceilalţi.
Fiecare cântare a sufletului
flutură zenitul propagării spiritului angelic, a desăvârşirii erudiţiei sale ce
dau evidenţă şi existenţă sacră Poeziei şi Filosofiei pure.
„Poeţii, filosofii unei naţiuni luminate prepun în cântec şi cuget
înălţimile cerului şi le comunică naţiunilor respective.” (Mihai Eminescu, Proză. Vol. I, Ed. Erc Press,
Bucureşti-2009,p. 110)
Fiecare faptă a inimii binecuvântate,
copleşită de har înalţă Naţia tot mai sus spre dimensiunea ei ortodoxă a trăirii
Arealului divin, conform chemării Adevărului.
„Ortodoxia e înclinarea şi uşurinţa de a trăi un alt plan de existenţă
decât lumea pământească, e o liniştită situare într-o atmosferă anonim
transcendentalizată; prin asta, ortodoxia are caracter de fenomen religios
primordial-ea se referă, înainte de toate, la mântuirea sufletului.”
(Vasile Băncilă, Opere. Vol.II, Ed.
Istros-Brăila, Ed. Muzeului Literaturii Române-2004, p. 365)
Fiecare intuiţie mistică îl
cuprinde pe gânditor în lumina evanghelică propulsându-l heruvimic întru
capacităţile siderale de excepţie ale Neamului ce tinde spre veşnicie.
„Neamul nostru rămâne pentru că el participă, în felul lui, la
eternitatea fiinţei.” (Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc. Ed. Humanitas, p. 11)
Fiecare simţire curată pulsează
inima dăruirii sale jertfelnice, interacţionând cu confesiunea de suflet a
slujirii Iubirii întru Dumnezeu, întru Neam, întru Creaţie pentru a se
identifica cu Strămoşii, pentru a trăi destinul lor străbun în destinul său
haric.
Venirea unui Ales zămisleşte
în sânul poporul său euforiile unei continue Sărbători, aşa cum a fost chemarea
marelui Ierarh al Ortodoxiei, Andrei Şaguna. „Tu Doamne ştii, că doresc a alerga către scopul meu: pre românii transilvăneni
din adâncul lor somn să-i deştept, şi cu voie către tot ce e adevărat, plăcut
şi bun, să-i trag!” (Antonie Plămădeală, De la Cazania lui Varlaam, la Ion Creangă. Sibiu-1997, p. 125)
Filosoful creştin ortodox prin
excelenţă, conlucrează cu harul divin întru monarhia Adevărului, întru
hegemonia Binelui, întru dumnezeirea Libertăţii, întru biruinţa Crucii.
„Să îmbrăţişăm Crucea, durerea trimisă de Tatăl Ceresc, căci şi Hristos
a lucrat mântuire în mijlocul nostru, suindu-Se pe Sfânta Cruce. Să iubim
Sfânta Cruce, din care izbucneşte Euharistia divină. Unirea desăvârşită cu
Hristos este murind pe Sfânta Cruce cu Hristos, ca să înviem în Hristos.” (Ieroschimonah
Nil Dorobanţu, Mistică. Ed. Babel
Bacău-2015, p.
Râvna spiritului său elevat
ancorat în sferele profunzimii gândirii creştine, reflectat în aura
mărturisirii teologice ortodoxe, înalţă catapeteasmă Limbii române,
conferindu-i înălţarea splendorii liturgice ca esenţă şi identitate a Naţiunii
sale.
„Vorbind despre fenomenul spiritual românesc raportându-ne la problema esenţei, dar şi la cea a identităţii... Când vorbim de
identitate, ne gândim în mod special şi la faptul că în cuprisul unui fenomen,
prima determinare a unităţii sale este tocmai identitatea.” (Mihail Diaconescu, Dialoguri şi meditaţii metafizice despre literatură, muzică şi artele
plastice. Bucureşti-2015, p. 339)
La Petre Țuțea, truda
cunoaşterii, dreapta credinţă, aprofundarea culturii alese care-i încorporează
autoritatea de mare cărturar îi consacră preţuirea profundă întru Dumnezeu şi
Neam.
Tot zbuciumul Naţiei sale îl
prelinge prin exegeza sufletului său aprins de Rugul dăruirii pentru a fundamenta
măreţia Neamului său ales întru esenţialitatea şi simultaneitatea devenirii. „Totul pe lume este devenire. Dar, ca să
percepem realitatea acestei deveniri, trebuie mai întâi să sesizăm melodia
internă a sufletului nostru; căci sufletul nostru e calitate pură care se
desfăşoară, e durată pură care creează.” (Ilariu Dobridor, Decăderea Dogmelor. Cum au dizolvat evreii
cultura europeană. Fronde, Alba Iulia-Paris-1999, p. 99)
Voinţa remarcabilă a
filosofului creştin ortodox tânjeşte după întronizarea dragostei care-i zideşte
Calea sinuoasă a Destinului consfiinţit de Pronia cerească în tot ce este
Frumos ca istorie a gândirii sublime a Neamului dacoromân. „Toată istoria neamului românesc, de la voievozi la domnitori şi regi,
luminaţi prin investitură harică, este o mărturisire de credinţă stropită cu
sângele vitejilor acestui pământ. Expresia lui Ţuţea: <<Istoria reprezintă paşii lui Dumnezeu pe pământ>>,
este frumoasă ca metaforă, ca figură de stil, dar numai ca metaforă!... Mai
degrabă am putea spune că istoria reflectă consecinţele atitudinii noastre faţă
de planul transcendent. Orice binecuvântare şi orice sancţiune divină este
răspunsul la actele noastre de viaţă: gând, cuvânt şi faptă săvârşită. Ne luăm
singuri răsplata.” (Virgil Maxim, Imn
pentru crucea purtată. Ed. Antim-2002, p. 104)
Cultul filosofului pentru
Adevăr şi-l reflectă într-o magnifică Confesiune de credinţă.
În aceste postulate, în aceste
plămădiri ancestrale, în aceste binecuvântări extazice, în aceste vâlvâtăi
spirituale, în această magnă heruvimică, în aceste paradigme, în aceste
antinomii, în aceste meniri fireşti ale Vetrei Străbune, în aceste sfere
cereşti a răsărit și răsare LUCEAFĂRUL
din Boteni-Vlaşca-PETRE ŢUŢEA.
Şocul gândirii aforistice
ieşite din comun, fascinaţia oralităţii sale atât de celebră care l-ar fascina
chiar şi pe Marele Pavel, pretenţia şi ascendenţa sa la celebra aristocraţie
dacică, magistralul discurs teologic, interogativ, înflăcărarea vie, harică,
cuprinzătoare, epistemologică, i-au conferit heraldica unui spirit ortodox,
purtător al unui sceptru de ales FILOSOF.
Luciditatea erudiţiei sale
declanşează subtilitatea, sinteza, intuiţia, drama, geniul, profetismul,
mistica interiorizării, cugetul emoţional al exteriorizării, al miresmei
grăirii.
Toate întrebările epocii sale
rămase moştenire din alternanţa cu trecutul glorios al Naţiei îşi află
răspunsul în inima sa aflată permanent la răscrucea istoriei.
Sintagma trăirii sale
voievodale, circumscrisă hristic slujirii filosofice de sacerdot se reflectă cu
adevărat în demnitatea marelui DACOROMÂN.
Onoarea, curajul, ruga,
răbdarea, nădejdea, chemarea, alegerea, omenia, viaţa, mărturisirea,
clarviziunea, sacrificiul de fiecare zi, de fiecare moment se înfruntă şi se
confruntă cu vocaţia misiunii sale de Apostol al slujirii româneşti creştin
ortodoxe.
Izvorul său ţâşnit din dăruirea
cerească, Dorul său prelins din legendara moştenire strămoşească, izbânda sa
brodată pe dăinuirea străbună îi trâmbiţă un Ecou veşnic.
Fiinţa şi persoana sa
cuminecate prin împărtăşirea cu sfinţenia Neamului, lasă Testamentul cel mai
cutremurător al Profetului care, impresionează, care fascinează, care zideşte,
care sacralizează, care întronizează idealul unei sobrietăţi a Iubirii demne de
cel mai mare ascet, de cel mai profund mistic, de cel mai înalt isihast.
Menirea Filosofului creştin
ortodox dacoromân Petre Ţuţea punctează gândirea gândirii raţiunii pure, punctează
sublimul oratoric, socratic, punctează epoca sa însoţind Urmarea Naţiei pe
meridianele transcendentului.
Filosoful creştin-ortodox
Petre Ţuţea-„Profesorul”-Academiei
Aiud a întrupat întru sublim Suferinţa
şi Iubirea mărturisitorului creştin pentru Dumnezeu şi Neam.
„Căci jertfa se face din iubire şi nu orice fel de iubire ci una
purificată prin suferinţă.” (Aspazia Oţel-Petrescu, A Fost Odată. Bucureşti-2011, p. 69)
Fundamentala sa operă orală
ori scrisă construieşte ideatic zidirea viitoare a Naţiei sale care se
armonizează cu Cosmosul desăvârşit al Creaţiei lui Dumnezeu.
Tratatul de antropologie creştină care, a depăşit cu mult râvna
erudiţilor teologi ai timpurilor, îl situează într-o descendenţă strălucită,
într-o ierarhie a luminii Cuvântului Hristic, primind admiraţia marelui străbun,
sfântul geto-dac Dionisie Areopagitul cu îndrăzneala capodoperei celeste ce ne
descoperă Ierarhia Cerească şi Ierarhia
Bisericească, arătând Izvorul dumnezeiesc absolut, „Căci din El şi spre El sunt toate, cum a spus sfântul Cuvânt- Sf.
Ap. Pavel, Romani, 11,36: „ Toată
strălucirea luminoasă ce porneşte de la Tatăl şi vine la noi o bună dăruire şi
ne umple iarăşi de o putere unificatoare, ne îndreaptă în sus şi ne întoarce
spre unitatea („Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu
întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai
trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum
Noi una suntem.” –Ioan 17, 21-22; <<Vă îndemn, fraţilor, pentru numele
Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări
între voi; ci să fiţi cu toţii uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi
înţelegere.>>-Sf. Ap. Pavel, I Corinteni, 1,10) şi simplitatea îndumnezeitoare a Tatălui ce ne adună în Sine.”
(Sf. Dionisie Areopagitul, Opere
complete. Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed.
Paideia, Bucureşti-1996, p. 15)
Continuitatea Timpului Eminescian s-a reflectat în
vremea veşniciei gândirii Ţuţiste.
Petre Ţuţea este aşadar
sinteza pură creştină dintre Filosofia şi Teologia ortodoxă!
„Petre Ţuţea impune, în Tratatul de antropologie creştină,
triunghiul Dumnezeu, natură şi om. Definind şi redefinind din punct de vedere
teologal termenii, străbate, în viziunea creştină, gândirea filosofică de la
Aristotel la Heidegger şi afirmă că <<există
o singură cale spre adevăr: calea creştină.>> (Cassian Maria Spiridon, Petre Ţuţea Între Filosofie şi Teologie, în Petre Ţuţea În Conştiinţa Contemporanilor Săi. Articole, Evocări,
Eseuri. Crestomaţie de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, Bucureşti-2010,
p. 457)
Filosoful creştin ortodox dacoromân
Petre Ţuţea este un permanent Proiect fundamental şi monumental pentru Trecutul
străbun, pentru Prezentul contemporan, dar şi pentru Viitorul care este
înrâurit înspre Transcendent.
PETRE ŢUŢEA s-a născut, s-a întrupat, s-a asumat, s-a
conştientizat, s-a realizat, s-a configurat Adevărului, s-a împlinit plenar,
milenar Iubirii dumnezeeşti şi valahe.
Dar, pe lângă toate aceste
străluciri, urmarea unei trăiri martirice în iadul concentraţionalist, i-au
adus consacrarea unui Mare TEOLOG profund ortodox.
Însetat neîncetat de Cuvântul care zideşte, Petre Ţuţea,
străbate ordinea religioasă situând Biserica deasupra statului, fie el chiar
slujitor Naţiunii sale, adică statul naţional. Luând necondiţionarea limitată a
Absolutului, instaurează Infinitul ca suveran al necondiţionării nelimitate,
adorându-l pe Logosul-Hristos. „Mîntuitorul
nostru, adică misterul teandriei-divinitatea devenită om şi omul divinizat... E
un fapt istoric Iisus, nu? Şi punctează timpul cu absolutul lui divin! Nu?
Este! N-am întîlnit încă nicăieri o distincţie atît de subtilă între absolut şi
infinit.” (Petre Ţuţea, Între Dumnezeu
şi Neamul Meu. Fundaţia Anastasia, Bucureşti-1992, p. 66)
Îmbrăţişând îmbrăţişarea
Atotcreatorului, filosoful creştin ortodox Petre Ţuţea, cuprinde Frumuseţea lui Dumnezeu cu toate strălucirile Creaţiei
Sale, în creaţia sa.
Focul său mistic urcă flacăra întru
splendoarea Cuvântului, în care susură flămânzirea întru nemurire şi întru
continua însetare de cer.
Când viaţa sa trăieşte din
plin emisfera religioasă, taina inimii aureolează splendoarea sufletului în
care înmugureşte cântarea de azur a gândirii ce se cerne ca nişte petale de cer
doar peste partea poporului român creştin mărturisitor.
Harul Duhului Sfânt care
iniţiază fiinţa şi persoana filosofului muscelean aprinde simţirile spiritului său
dincolo de raţiune, înveşmântându-l în lumina Adevărului.
Străfulgerările inimii imperiale
copleşite de paradigma sofianismului mistico-metafizic, de nemărginirea
filocalică a Iubirii dumnezeeşti aprinde flacăra sufletului frumos în candela
trăirii splendorii DACOROMÂNULUI nemuritor-PETRE ŢUŢEA.
Să ne iubim Înaintaşii de
Aur din toate vremurile Daciei milenare!
Să ne iubim Profeţii noştri
daci şi creştini călăuzitori întru Hristos!
Să ne iubim Aleşii Filosofi
creştini ortodocşi mai presus de fiinţă şi cugetare!
Căci, dacă nu-i vom apăra cu preţul vieţii,
cu lumina Cuvântului, cu jertfa sângelui izbăvitor în faţa turmei bezmetice, împrăştiate,
în faţa vulgului creştin-profan ce calcă în picioare prin nepăsare Biserica,
Familia, Tradiţia, dreapta Credinţă, în faţa ierarhilor-baroni slujitori loruşi,
în faţa politicienilor inculţi, trădători şi corupţi, în faţa vrăjmaşilor
seculari, în faţa asociaţiunilor oculte din lăuntrul ţării plătite doldora de
stat, străine de Neam, de Hristos, de Maica Domnului, anticreştine şi
antiromâneşti, Dumnezeu ne va lua Cerul înapoi şi-l va da altora demni de El,
poate chiar necreştinilor smeriţi.
Doamne aceasta să nu fie!
Safirele Azurului Octombrie:
1 Octombrie-Acoperământul
Maicii Domnului; 1.10.1911, Dumitrescu Vasile, erou, d.p.r.; 2.10.1901, Dobrin Marin, preot, d.p.r.; 2.10.1955,
Mariana Gurza, poetă, publicist, editor, eseist-creştin; 5.10.1955,
Mureşanu Ştefan Lucian, prof. univ.
dr., scriitor, mb. LSR; 6.10.1902, Petre Ţuţea, dr. în Economie,
d.p.r., unul dintre cei mai mari filosofi creştini ai Ortodoxiei; 10.10.1910, Smărăndoiu Vasile, preot, d.p.r.; 10.10.1915, Dumitrache
Zamfir, preot, d.p.r.; 14 Octombrie
+ Cuv. Parascheva; 14.10.1896, Necşulescu Constantin, preot, d.p.r.; 14.10.1908, Ionescu I. Constantin, licenţiat în drept, filosofie şi teologie,
preot-militar, erou; 15.10.1953, Ionescu Dumitru-Bucureşti, inginer,
mare bibliofil, naţionalist-creştin-ortodox; 21 Octombrie +Cuv.
Mărturisitori Visarion, Sofronie,
Sf.Mc. Oprea, Sf. Pr. Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic-Sibiel, 23.10.1896, Popescu Ilie, preot-prigonit; 23.10.1899,
Andreescu A. Ioan, preot, ctitor,
iconom stavrofor, d.p.r.; 25.10.1945,
Mihai Batog-Bujeniţă, comandor de
aviaţie, scriitor, mb. USR,; Octombrie-1976,
Manuela Cerasela Jerlăianu, poetă; 26 Octombrie+Sf.M.Mc. Dimitrie; 27 Octombrie+Cuv. Dimitrie Basarabov, Sf.Mc. Nestor; 30.10.1965, Mariana Mihai,
poetă, publicistă.
Fond de carte, bibliofil Dumitru
Ionescu-Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu