Cartea de foc a generalului Mircea
Chelaru
Dumitru Ioncică
Eseul
generalului Mircea Chelaru apare în colecția de elită a Editurii Uranus,
Marketing istoric consacrată studiilor privind originea străveche a neamului
românesc și a limbii române pe temeiul unicității sale și a stringentei
actualități pe care o dovedește. Titlul eseului este „Naţionalismul şi Europa
Naţiunilor. Despre patologia civilizaţiei europene". De fapt subiectul
cărții este subtitlul, titlul reprezentând doar modalitatea, calea, singura de
altfel de a ajunge la subiect pentru că boala civilizației europene
diagnosticată de general este dez-naționalizarea popoarelor europene cu
corolarul ei negru, pierderea propriei identități care echivalează cu tot ce
poate fi mai rău într-o lume și-așa chinuită de încălzirea globală, de foamete,
de boli incurabile și de ce nu, de toate teoriile conspiraționiste care acum
circulă tot mai frecvent și cu viteze amețitoare. Evident, ca să decelezi o
asemenea boală ai nevoie de un instrumentar teoretic pe care nu ți-l poate
oferi decât conceptul anunțat în titlu. Autorul a simțit în mod instinctiv
această nevoie de a descâlci conceptul de naționalism de-a lungul istoriei, de
a face ordine și lumină într-o chestiune care a suferit modificări în funcție
de conjunctura istorică, dar și de a-și oferi sieși propriul respect și de a
dovedi cititorilor că este convingător, adică un dublu certificat de
eligibilitate.
Transformările
petrecute în lume în ultimul sfert de secol, apariția terifiantă a
globalismului care a stricat rânduiala lumii, cu efectele sale de tăvălug destructurant
, cu precădere pentru statele europene, spune autorul, aduce în mod disperat în
discuție problema naționalismului care se poartă din păcate în termeni
exclusiviști și extremiști,unii exacerbându-i importanța, alții, având suportul
molohului globalist, negând-o cu înverșunare. Lumea uită că forța politică cea
mai reprezentativă a ultimelor două secole a fost totuși naționalismul și cu
toate riscurile pe care le implică, o dezbatere cinstită pe această temă este
absolut vitală și odată lămurite lucrurile pot fi preîntâmpinate primejdii
reale, prezente și viitoare, care pun în cauză însuși viitorul Europei.Ca să nu
existe dubii, autorul subliniază caracterul paneuropean al demersului său.
Vom urmări
în cele ce urmează liniile de forță ale acestui admirabil și îndrăzneț eseu
care merită citit și răscitit." Naţionalismul ca formă de exprimare a
sentimentului şi identitarului naţional, precizează autorul, pleacă de la o
realitate obiectivă pe care o trăieşte omenirea, într-un mediu reconfigurat de modernitate
şi inovaţie. Naţiunea se reinventează, reformându-şi totodată toate subrutinele
sale conceptuale. Ori aceste aspecte ale realităţii obiective, aşa cum observam
mai sus, nu mai pot fi expediate într-o ignoranţă prefăcută a politicii
struţului! Şi nici lăsată pe mântuiala vulgului". De aceea, se impune o
trecere în revistă a principalelor concepte ale naționalismului. Sunt evocați
teoreticieni, oameni politici, filosofi, scriitori. Citez la întâmplare doar ca
să de dăm seama de anvergura cercetării: Woodrow Wilson, Ernest Renan,
J.Fichte, N.Iorga, Mihai Eminescu, Dimitrie Gusti, Napoleon, H.S.Chamberlain,
Alvin Toffler, Huntington, K.Haushofer, S.Freud, naționalismul aristocratic,
naționalismul spiritualist școala germană, naționalismul fascist, nazismul,
naționalismul civic, naționalismul organic comunitar și creștin, naționalismul
american naționalismul comunist etc. Dar, fiecare oprire a autorului, fie că
desface cuferele istoriei, fie că face referiri și analize țintite ale faptelor
istorice contemporane demonstrează realitatea obiectivă, naturală a
naționalismului și a națiunii care se pliază pe istorie.
Extragem
câteva opinii edificatoare. P. Mancini: națiunea este o „societate naturală de
oameni, având ca numitor comun unitatea de teritoriu, de origini, de obiceiuri,
de limbă, adaptată unei comunităţi de viaţă şi de conştiinţă socială.",
N.Iorga: „Nu naţiunea noastră a fost creată de stat - spunea Iorga - ci statul
este o creaţie a naţiunii",Dimitrie Gusti: "spre deosebire de popor este
o comunitate etnică naturală care se realizează printr-un efort de fiecare
clipă, prin voinţa lui de a fi şi de a lupta, o voinţă conştientă de scopurile
pe care le urmăreşte, stăpână pe mijloacele ei de acţiune, capabilă de
creaţiuni vaste şi orientată spre perspective întinse".
„Fiinţa
naturală a oricărei civilizaţii îşi produce propriile imagini de sine din
însăşi punctul său originar, pentru că sistemele naturale de viaţă sunt cele
care se constituie sub guvernarea legilor naturale. Toate sistemele, de la cel
al familiei agricole triliniare de rudenie, religioase, morale sau integratoare
de grup (până la naţiune) sunt sisteme naturale, ascultă de legea cosmică,
naturală". (Sigmund Freud).
„Când
societatea eşuează, naţiunea apare drept ultima garanţie. Când națiunea se
dezintegrează, grupul etnic rămâne ultimul colac de salvare". (Miroslav
Hroch) „Naţiunile sunt realităţi voite de Dumnezeu. De aceea nu se cuvine să le
respingem dreptul la existenţă, ci trebuie să le considerăm ca fapte date, de
neînlăturat, chiar în planul de viaţă mai înaltă a religiei, în speţă a
creştinismului". (Dumitru Stăniloaie)
Concluzia
generală care se degajă dintr-o laborioasă cercetare, ale cărei dimensiuni și
profunzimi au fost doar punctate, este că națiunea și naționalismul reprezintă
concepte fundamentale caracteristice sistemelor naturale de viață care se
constituie sub guvernarea legilor naturale. Ele se adaptează condițiilor
istorice și nu pot fi înfrânte ci doar schimonosite de împrejurări. Înarmat cu
această floare gingașă a adevărului, generalul Chelaru încearcă să analizeze
patologia unei civilizații actuale aflată sub guvernarea atotputernică a
globalizatorului care, indiferent pe ce teren joacă, este tot timpul acasă și
are totdeauna dreptate chiar și când este necinstit. O entitate care la ea
acasă își respectă ultima frunză de copac poate să radă munți întregi de păduri
în altă parte fără să aibă cea mai mică remușcare sau poată să-și impună
propria istorie altora chiar dacă le distruge propriile valori naționale.
Situația este
nouă și ciudată pe plan mondial. Chiar dacă în urma celor două conflagrații
mondiale imperiile au dispărut, mentalitățile imperiale au rămas. Înainte
competițiile, chiar și războaiele se purtau în numele unor valori naționale
acceptate de ambele părți, cu toate că mobilul real era altul. Acum când
globalismul nu are altă lege decât profitul multinaționalei acaparatoare,
naționalismul funcționează mascat, fără culoare specifică, decidenții nefiind
alții decât succesorii fostelor familii imperiale. De aceea, un din
caracteristicile globalizării este mistificarea.
Avem mai jos
o descriere a fenomenului: „Cei care laudă globalizarea, nimeni alţii decât
apostolii unei pieţe mondiale deschise, îşi impun tot mai autoritar hegemonia
financiară şi mediatică asupra unor naţiuni dezorientate şi cu identitatea
zdruncinată. Nu ne dăm încă seama de acest lucru pentru că ni se servesc
supradozat euforizantele « victorii » din Irak, Afganistan sau primăverile
arabe chiar dacă sunt asortate cu spaima întreţinută de terorismul fantomă.
Această fantomă resuscitată din laboratoarele aceloraşi modele de gândire, a
devenit realitate criminală şi ne ţine obligat sub comandă unică, fiind la un
loc de aceeaşi parte a baricadei, dar niciodată împreună. În această mutaţie
generală, o criză la fel de periculoasă apare în toate construcţiile sociale -
criza reprezentării legitime de către formaţiunile politice. A dispărut
încrederea în capacitatea aspiraţiilor colective, s-a produs repulsia faţă de
partidele aşa-zise populare de masă care au fost asimilate cu puterile
autoritare, totalitare sau, în cel mai bun caz, auto-tehnocratice. Grupuri tot
mai consistente, unele omogene altele hibride, prin revoltă deschisă se dezic
de normele unei vieţi instabile şi ostile şi îşi caută rezolvarea propriilor
interese. Doar că în multe cazuri etnicismul egoist sau gangsterismul feroce şi
nu solidaritatea comunităţilor sunt cele care fac legea. În Europa de azi,
legea supravieţuirii prin eliminare fizică a mutilat spaţiul Balcanilor şi mai
nou trupul Ucrainei".
Abia când
asociem globalismul cu Uniunea Europeană, din care și România face parte, cu
practicile și tendințele actuale,începem să înțelegem ce se întâmplă. Un
organism politic de dimensiunile Uniunii Europene a cărui administrație se
apropie ca principii, reguli și proceduri de o hipercorporație capătă în mod
obligatoriul chipul acesteia. Prin urmare, suveranitatea statelor componente
este redusă și subsumată intereselor globale care cer alte modalități de
funcționare. Una este regionalizarea, care, mai nou urmează să se transforme în
supraregionalizare cu reguli impuse de la centru care intră în contradicție
directă cu interesele naționale ale membrilor uniunii. Tendințele actuale ale
Comisiei Europene care configurează o Europă cu două sau mai multe viteze în
care politica generală este făcută de două - trei state, celelalte situându-se
într-o poziție subalternă, compromite din start principiile originare ale
constituirii U.E. Acesta nu este cel mai mare pericol. O uniune politică de
state care acceptă în administrațiile criteriile corporatismului nu face
altceva decât să introducă in interiorul său un cal troian. Acceptând ca
traderul să fie mijlocul deciziilor politice își creează propria sursă de
corupție și de rea-credință cu consecința fatală a disoluției organismului.
Excluderea comerciantului din politică este la fel de importantă ca laicizarea
statului.
În contextul
accesului rapid la informație datorat exploziei tehnicii IT, lucrurile se
complică în rău, mai ales la nivelul individului a cărui natură zdruncinată
deja se confruntă cu feluritele aspecte ale manipulării. Pierderea
suveranității naționale conjugată cu atacuri sistematice și insidioase la
identitatea colectivă se repercutează în mod fatal și asupra conștiinței
identitare a omului. Pasajul de mai jos ilustrează prin finețea și acuitatea
analizei acest adevăr.
În lumea
informaţiei instantanee, individul năucit de falsurile virtualului, mai devreme
sau mai târziu, descoperă subtil dar nu ireversibil marea minciună care-l
manipulează, şi instinctiv, ca proprie revanşă încearcă de unul singur să se
întoarcă la originile sale: etnică, culturală, lingvistică, de spaţialitate sau
spiritual religioasă. Îndepărtat fiind de ele printr-o anterioritate perfidă,
nu le găseşte nici uşor şi nici repede. L-a început le vede în obscur ca un
refugiu recatalizator, iar mai apoi le transformă ca argumente în
contradictoriu, radicale şi contestatare. Pur şi simplu, el îşi
individualizează memoria în modul său propriu, refuzând orice amprentare
anterioară, pe care mai apoi o asociază cu similarele identificate strict
personal. Criteriile după care face acest lucru sunt mai mult sau mai puţin
discutabile. Şi nu sunt neapărat şablonate de ideaţii sau ideologii savante
compuse în laboratoarele filosofilor. Asocierile morale şi identitare
recuperează în primul rând tradiţia şi valorile pe care individul le consideră
fundamentale. Pe care le trăieşte prin fiinţa sa cotidiană. Asocierile
negociate, unde compromisul este singura regulă, sunt expansioniste şi nu
urmăresc decât un beneficiu personal, dar nu neapărat şi permanent. Cu alte
cuvinte, pe o piaţă liberă a decadenţei, pot fi tranzacţionate legea, cutuma
sau principiul, toate deformându-se până la opusul naturii lor. Se ajunge
astfel într-o realitate indusă, abil fabricată, disonantă cu vibraţia
naturalului.
Mircea
Chelaru consacră pagini excelente modului de organizare actuală a Uniunii
Europene și analizei opțiunilor conchizând că soluția este o Federație
Europeană ca proiect politic consensual care, pentru a deveni viabilă ar trebui
să cuprindă toate statele europene actuale și reamintește poziția tranșantă a
lui Charles de Gaulle care s-a exprimat sec pentru Europa Naţiunilor şi nu a
Federaţiei lui Jean Monnet, atrăgând atenţia în cadrul Mişcării Europene că nu
face decât să se recompună visul imperiilor. sau intervenția memorabilă din
anul 1988 a lui Margaret Thatcher referitoare la același subiect: „Comunitatea
Europeană este doar o manifestare a identităţii europene, dar nu este singura.
Nu trebuie să uităm Estul de dincolo de Cortina de Fier, oameni care odată s-au
bucurat de împărtăşirea plenară a culturii, libertăţii şi identităţii europene,
şi cărora li s-au retezat rădăcinile. [...] Primul meu principiu călăuzitor
este acesta: cooperarea voluntară şi activă între state suverane independente
este cea mai bună cale pentru a construi o Comunitate Europeană de succes. A
încerca să suprimi naţionalitatea şi să concentrezi puterea la centrul unui
conglomerat european ar fi extrem de dăunător şi ar pune în pericol obiectivele
pe care încercăm să le realizăm. Europa va fi mai puternică tocmai pentru că
are Franţa ca Franţă, Spania ca Spanie, Marea Britanie ca Marea Britanie,
fiecare cu obiceiurile, tradiţiile şi identitatea ei. Ar fi o nebunie să
încerci să le încadrezi într-un fel de tipar identitar de personalitate
europeană. [...] Lăsaţi Europa să fie o familie a naţiunilor, înţelegând-se
reciproc mai bine, făcând mai mult împreună însă bucurându-se de identitatea
noastră naţională nu mai puţin decât de strădania noastră comună
europeană". Aici nu mai este nimic de comentat! exclamă autorul .
Să mai
amintim și opinia unei proeminente personalități europene, V.Havel, despre
pericolul pierderii identității naționale În discursul său din 1996 de la
Aachen, V. Havel avea să reamintească liderilor europeni: „Scopul Uniunii nu
este suprimarea identităţii sau conştiinţei naţionale, dimensiuni ale
identităţii umane, ci mai degrabă eliberarea fiinţei umane din sclavia
colectivismului etnic". Așa cum am precizat, țările fondatoare ale Uniunii
își promovează propriul naționalism, se gândesc la propriile interese, iar
acest lucru rezultă în mod logic din faptul că cele cu teritorii deja
consolidate, dar golite de resurse, predică regionalizarea și divizarea
exclusiv pentru țările nou venite, în numele binelui general.
Admițând că
este doar o tendință ce ar putea fi corectată cu timpul, spune autorul, nu
putem să omitem totuși că una din condițiile propășirii europene este
loialitatea unanimă a componenților față de principiile, regulile și valorile
Uniunii, care în fapt nu se produce și că există mai multe viteze și mai multe
etaje europene, iar drepturile unora nu sunt și ale celorlalți. O discriminare
evidentă se practică la drumul mare. În cazul României acest fenomen este și
vizibil și palpabil. Doar câteva exemple sunt elocvente. Banii românești,
petrolul și gazele naturale, pădurile sunt gestionate de către austrieci,
utilitățile - distribuția de gaz și apă - de către francezi, energia electrică
de către italieni, o parte din comunicații de către germani, societățile
supranaționale își optimizează profitul (pe românește, bogăție prin hoție
legalizată.), transferând banii în entități offshore, fapte care sunt de
neimaginat în țările lor de origine. Așa cum se conturează tabloul românesc
este mai degrabă al unei colonii decât al unei țări membre cu drepturi depline
a Uniunii Europene.
Boala
civilizației europene este așadar derivată din însăși construcția și modul
nedrept în care este organizată Uniunea aflată permanent sub presiunile
sufocante ale globalismului reprezentat de organizații multinaționale
suprastatale. Făcând un inventar al simptomelor bolii, avem tendința de
restaurare tacită a fostelor imperii,reaua credință și corupția generată de
implicarea factorului comercial în politică cu consecințele grave ale pierderii
suveranității naționale și a spolierii statelor nou intrate - am văzut cazul
României - și, în condițiile accesului instantaneu la informație, procesul
rapid de pierdere a identității naționale a indivizilor prin manipulări masive
și calificate.
Un rău nu
vine niciodată singur. Destructurarea violentă a habitatelor tradiționale din
țările din nordul Africii și din Orientul Mijlociu în cadrul prin așa ziselor
„primăveri arabe" a creat un fenomen de o gravitate majoră. Mase imense de
oameni rămase fără adăpost și fără condiții elementare de viață au părăsit
zonele violente migrând spre Europa unde au fost primiți cu brațele deschise.
Sunt. Entuziaștii unei asemenea ospitalități Mai mult, statele membre ale UE au
primit cote obligatorii de refugiați. Fenomenul nu este surprinzător dacă ne
gândim că unul din inspiratorii Comunității Cărbunelui și Oțelului, Robert
Coudenhove Kalergi preconiza metisarea Europei în urmă cu mai bine de 70 ani în
cartea sa Praktischer Idealismus: „...locuitorii viitoarelor State Unite ale
Europei nu vor fi popoare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate
bestializată de amestecul rasial... Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa
viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va
înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi".
În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi. Printre
aceştia găsim şi nume de calibrul Angelei Merkel sau lui Herman Van Rompuy.
În zilele
noastre, un alt mare susținător a metisajului și promotor al globalismului,
George Soros, susținea cu patos aceeași idee : „A simţi şi chiar a crede că
rasa albă este inferioară în fiecare plan imaginabil este natural, având în
vedere istoria sa şi documentele curente. Fie ca ţara vestică a rasei albe să
piară în sânge şi suferinţă. Trăiască societatea multiculturală, rasial
amestecată şi societatea ecologică fără clase! Trăiască Anarhia! Vom afirma în
mod deschis identitatea noastră cu rasele din Africa şi Asia. Pot afirma cu
siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum. Comisiile noastre de
control vor interzice albilor, în interesul păcii şi al eliminării tensiunilor
inter-rasiale, să se împerecheze cu albi. Femeia albă trebuie să se împreuneze
cu membri ai raselor negre, bărbatul alb cu femei negre. În felul acesta, rasa
albă va dispărea, pentru că amestecarea negrului cu albul înseamnă sfârşitul
omului alb şi cel mai sângeros inamic al nostru va deveni amintire."
Apocalipsă în stare pură!
Timp de 70
ani, ideea a avut toate condițiile să se coacă, astfel că tabloul pe care ni-l
zugrăvește generalul Mircea Chelaru ar părea de domeniul unei negre imaginații
dacă n-ar fi susținut de date statistice demografice și de argumente
irefutabile care arată că ideile lui Kalergi și Soros sunt deja un fapt împlinit.
Este vorba de capitolul 4 al cărții despre musulmanizarea și arabizarea
Europei, capitolul pe care autorul spune că nu voia să-l scrie. Este un capitol
prea plin de grozăvii și care lasă puțin loc speranței. Nici eu nu vreau
să-comentez. Am menționat pe coperta 4 a cărții. Îl las pe cititor să aleagă.
Ce pot doar să spun este că nimeni până la ora actuală nu a scris așa ceva.
Parafrazând un celebru dramaturg, putem spune că Mircea Chelaru „vede enorm și
simte monstruos"
În încheiere
aș dori să evoc cum s-a produs prima invazie a maurilor în Spania, (așa cum
este prezentată în Cărțile geților de Niccolo Zeno) o lecție din care aflăm cât
de ușor se poate produce un rău istoric și ce consecințe nescontate și durabile
poate avea. Ultimul rege vizigot al Spaniei a fost Don Rodrigo. Ghinionul
sorții a fost că el s-a îndrăgostit de fiica unui curtean de ai cărei nuri a
profitat din plin. Tatăl fetei, contele Julien, ambasador al regelui într-o
țară străină când s-a produs evenimentul, a aflat la întoarcere de pățania
fetei și s-a hotărât să se răzbune. A trecut strâmtoarea și s-a dus la arabi
cărora le-a promis multe dacă îl ajută să se răzbune pe regele care-i
necinstise fiica. Arabii n-au stat prea mult pe gânduri, au făcut rost de cai
și de corăbii și au debarcat în peninsula iberică unde, grație mai multor
trădări și, spun gurile rele, beneficiind și de ajutorul discret dar eficient
papalității acelor vremuri, geloase pe credința ariană a vizigoților, au
angajat o luptă amarnică de opt zile la capătul cărora, pe data de 11
septembrie 712, regele Rodrigo a fost ucis, iar maurii (care și-au dat foc la
corăbii ca să nu mai fie ispitiți să se întoarcă) au rămas în Spania timp de
800 ani, în care, printre altele, a fost creată acolo o nouă cetățenie, aceea
de muzarabi. Ce-i drept, după reconquista, și spaniolii s-au răzbunat pe
incași,azteci și maiași în numele Domnului.
După aia au
venit turcii...
https://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/5128-cartea-de-foc-a-generalului-mircea-chelaru.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu