Vasilica Grigoraş - Şi poeţii construiesc poduri

Şi poeţii construiesc poduri

Vasilica Grigoraş

Cu mai bine de 16 ani în urmă, doctor în sociologie Valentina Teclici  şi-a ales ca ţară de adopţie îndepărtata Noua Zeelandă. A scris şi publicat poezie şi proză în România în limba română, a scris în Noua Zeelandă în limba engleză, dar a fost publicată şi în reviste şi antologii din Canada, SUA, Irlanda, Australia, Israel... Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti, Secţia pentru copii şi tineret (1993), a Societăţii Poeţilor în Viaţă din Hawke’s Bay (2013) şi a Societăţii de Poezie din Noua Zeelandă (2013). Dacă în lumea literară din România şi Noua Zeelandă este cunoscută ca poetă şi scriitoare, la sfârşitul anului 2016 vedea lumina tiparului primul volum al unei inedite antologii, iar în toamna acestui an (2018) apare cel de-al doilea volum din Antologia „Poetical bridges – Poduri lirice”. Ambele volume sunt în ediţie bilingvă, română – engleză şi au aceeaşi structură internă, fiecare incluzând 12 poeţi din Noua Zeelandă şi 12 de origine română. Cartea apare la Editura Scripta manent, Napier (NZ) şi tipărită în România, PIM, Iaşi.

După editarea volumului 1, am publicat o recenzie în mai multe publicaţii periodice din ţară şi din străinătate, pe suport hârtie şi în mediul online. De data aceasta, voi face anumite consideraţii asupra celui de-al doilea volum.

Valentina Teclici concepe această carte din interiorul poeziei, din inima cuvântului bine rostuit în vers. Aici o întâlnim în postura de antologator, editor şi  traducător. Este „amfitrionul” volumului, „invitând la cuvânt” pe „scena” celor 224 de pagini poeţi români, trăitori în România, Australia şi Israel şi din Noua Zeelandă, unii stabiliţi aici din alte colţuri ale lumii (Honduras, SUA, Spania, Serbia). Aşezarea poeţilor în volum este în ordinea descrescătoare a vârstei acestora (unul din Noua Zeelandă, unul din România), după cum urmează: Sonia MacKenzie, Ion Gh. Pricop, Dame Fiona Kidman, Passionaria Stoicescu, Cristine Climo, George Roca, Laurice Gilbert, Vlad Vasiliu, Anita Arlov, Cezarina Adamescu, Angus MacDonald, Dorina Stoica, Jeremy Roberts, Bianca Marcovici, Tim Upperton, Constantin Frosin, Leonel Alvarado, Victoria Milescu, Bryan Walpert, Luminiţa Potîrniche, Gus Simonovic, Ştefan Doru Dăncuş, Maria Munoz, Manuela Cerasela Jerlăianu.

Fiecare autor „recită” tacit, cu „intonaţia” subtilă a scrisului de calitate, trei poeme şi se prezintă pe scurt, oferind cititorilor informaţii despre viaţa şi creaţia sa. Autorii au voci diferite, varii motive de inspiraţie, mânuiesc figurile de stil cu pana inimii, în funcţie de locul naşterii, experienţa de viaţă, educaţia şi cultura acumulată în timp, trăiri şi simţăminte.

 Valentina Teclici este o bună cunoscătoare a fenomenului liric, în general şi a operei autorilor români şi a celor neozeelandezi. Pune faţă-n faţă două culturi, aflate la antipozi, nu numai geografic, dar şi literar, găsind liantul cel mai durabil – versul şi emoţia - pentru a realiza poduri trainice. Cartea leagă cu abilitate cele două tărâmuri lirice de înaltă vibraţie, armonioase prin metaforă şi ritm, distincţie şi stil, credinţă şi emoţii împărtăşite cu dragoste. Prin extensie avem imaginea creaţiei literare a generaţiei actuale, care orientează cititorul în lumea specială a poeziei, îl adapă puţin câte puţin cu apa vie a două culturi, acestea curgând lin, limpede şi voluptuos într-un singur fluviu, cu toţii înotând în aceaşi direcţie, ceea ce dă stabilitate podurile propuse pentru construcţie.

Lacătul fiecărui pod se deschide cu blândeţe şi curiozitate pentru a descoperi „vocea” poeziilor atât de personală, distinctă, şerpuind prin labirintul trăirilor. Fiecare autor vine în poezie cu aerul inspirat în ţara de origine, adăugând mireasme din ţara adoptivă. Dar, să purcedem la a prezenta câţiva dintre poeţi:

Sonia MacKenzie, decan de vârstă al poeţilor incluşi în volum este o profundă observatoare a naturii, „Îmi amintesc mişcarea pletelor sălciilor plângătoare/ când adia briza de vest./ Este ciudat cum tot ce-i frumos/ şterge ce-i trist şi urât.” (Cel orb)  O pasionată a călătoriilor, în parcurgerea anotimpurilor vieţii îşi creionează cu înţelepciune şi mândrie chibzuită portretul în cuvânt: „Faţa mea este o hartă a drumurilor./ Fiecare rid îmi trezeşte o amintire/ Nu mai pot descifra/ Care moment de fericire/ Ori de tristeţe/ A marcat fiecare rid./ Dar sunt mândră să le port/ Şi să arăt lumii/ Că am trăit.” (Faţa mea)

          Fire sensibilă şi, probabil impresionată de tristeţea şi suspinul unui bărbat, empatizând cu acesta, Dame Fiona Kidman ne spune cu gingăşie că, uneori şi bărbaţii plâng: ”Un bărbat mergând pe drum în jos,/ muşchii umerilor lui legaţi/ strâns ca bolovani sub cămaşă,/ un bărbat frumos, solid, tot/ fibră şi putere ... Până/ atunci, nu mai văzusem un bărbat/ plângând... Ceea ce-mi amintesc cel mai intens din acea noapte/ este cât de abundente erau florile/ pe viţele de fructul pasiunii,/ parfumul lor la fel de suprarealist ca şi bărbatul/ plângând şi mergând singur/ pe calea accidentată unde doar/ un copil i-a observat căzătura.” (Bărbat plângând)

Maria Munoz, de origine spaniolă, scrie o superbă poezie de dragoste, întâlnirea bărbatului cu „suflet de marinar”, călător prin lume, devine „cerul” său şi-i „împodobeşte zilele iernii”: Suntem aici, chiar în acest moment/ dăruind totul, cu inimile deschise./ Refugiindu-mă în existenţa ta, respirând respiraţia ta./ Eşti al meu, sunt a ta. Ne iubim. Te rog opreşte timpul!” (Ai venit din depărtări)

Întâlnim în volum şi o pată de culoare, o tuşă de lumină de inspiraţie japoneză, semnată de Christine Climo prin câteva haiku-uri:  „după ploaie/ o petală roz de camelie/ se odihneşte, strălucind”. Mergând la o expoziţie de Haiku la Muzeul Otaga, poeta afirmă că: „Acestea erau încărcate cu viaţă într-un halou de simplitate, frumuseţe japoneză şi muzică a anotimpurilor”. Pline de mireasmă şi armonie sunt şi poemele sale.

AnitaArlov încântă inima cititorului cu un poem despre Mona Lisa, observând asemenea pictorului similitudinea dintre picătura care se prelinge pe frunze şi universul dulce curgător care se dizolvă, alunecând tandru pe chipul omului: „uite/ picătura/ pe frunză/ prelingându-se/ întreagă de sus/ pe frunza de jos... // asta poate că înseamnă/ să realizezi/ siguranţa unui astfel de pictor/ care vede/ un cosmos fluid/ tremurând/ între/ buze şi gură/ dantelă şi piele/ piele şi ce e sub ea”. (Mona Lisa)

Citind volumul 2 al antologiei Poduri lirice ne împărtăşim cu Darul nedăruit, creaţie a lui Angus MacDonald, cel care mărturiseşte că „În ceea ce priveşte stilul, îmi place ideea de poeţi de jazz, unde ritmul şi rima se sincronizează, decât să urmeze forme fixe”. Şi, iată poemul său, confirmă afimaţia de mai sus: „Un poem se prăfuieşte/ Ca un cântec îmbătrânind/ Necântat/ Mai bine să-l dăruieşti/ Celor mai buni prieteni/ Decât să putrezescă/ Într-un fund de sertar/ Neiubit/ Necunoscut”. Un adevăr indubitabil.

În opinia lui Gus Simonovic, şi el neozeelandez prin adopţie (venit din Serbia) dragostea este „pâinea” vieţii care, pentru a creşte are nevoie de „drojdie”, de atenţie, de implicare, de răbdare în aşteptare: „Cu inima grea presar drojdia dorului pe aluatul/ timpului. Visând cum mâinile tale rup pâinea/ şi găsesc ascunsă în ea moneda iubirii”. (Drojdie)

Schimbând registrul geografic şi cultural, ne întreptăm spre poeţii români. Ion Gh. Pricop, poetul, prozatorul, eseistul şi profesorul de pe „Uliţa Scriitorului” îşi exprimă în vers dragostea faţă cronicarii neamului. De data aceasta este vorba de Grigore Ureche care a scris cronica românilor de oriunde s-ar afla „Şi te-ai încumetat, boier măria ta,/ oh, ce fruct dulce veninos a putut/ să-ţi rodească mintea, sufletul,/ să spui răspicat că rumânii, câţi se află/ peste tot în lume, de la un loc sîntu/ cu moldovenii şi toţi/ de la Rîm se trag.// Aşa scrib, aşa bărbat,/ tare în vârtute şi Ureche, ca un blând şi vrednic/ Grigore din popor, să ne tot trăiască”. (Cronicar)

Poeta, prozatoarea, traducătoarea Passionaria Stoicescu, cu aproape 70 de volume de autor publicate, onorează antologia Poduri lirice cu poemul „Poezia”, o meditaţie subtilă asupra poeziei, specie a genului liric: „Ea e ruda săracă a soarelui,/ a fericirii/ o zbatere în capăt de nadă....// Ea se măsoară doar în fărâme/ ca fericirea/ pe care altfel n-ai putea s-o suporţi”. Cu o sinceritate debordantă, poeta se confesează cititorului, dezvăluindu-şi starea de singurătate austeră: „Sunt singură şi mi-e greu –/ Mă privesc într-o oglindă pătată;/ Parcă-s eu şi nu-s eu/ Femeia asta mirată/ Femeia asta ne-ncrezătoare/ Că iubirea i-ar mai putea face bine.../ Unde-i îngerul să-i pot cere/ Să mă apere de eroare,/ Să mă ocrotească de mine?” (Aureola)

Românul australian, George Roca, scriitor, poet, actor, editor, jurnalist evadează din viaţa reală, în care timpul aleargă grăbit; deşi înconjurat de toate ale lumii, reuşeşte să se regăsească în chip minunat întru poezie: „Când m-am întâlnit cu poezia/ Aceasta mi-a deschis larg braţele/ Şi m-a mângâiat pe creştet!” (Evadarea) Înţelege că îmbrăţişarea a fost de ambele părţi de un  real folos, atât pentru poet, cât şi pentru creaţia sa lirică, bucurându-se: „în fiecare dimineaţă/ când mă trezesc, mă bucur/ mă bucur că e soare/ mă bucur că e înnorat/ mă bucur că trăiesc”. (Mă bucur)  Şi aceasta, pentru a trăi în armonie cu universul, ceea ce ne îndeamnă şi pe noi.

Un nume de rezonanţă în arta spectacolului, în cultura şi literatura română este Vlad Vasiliu. Co-autor al antologiei cu un poem închinat femeii: „Femeia aceasta e Mama mea;/ Această femeie-i Soţia mea;/ Copilul aceste mi-e Fiica:/ Credinţă, / Iubirea,/ Speranţa!” (Mărţişor) şi o poezie religioasă, intitulată Spovedanie („Ego sum qui sum”): „Doamne” (Ecce homo!)/ Am ucis, am furat,/ am fost desfrânat,/ strâmb am jurat./ Părinţii nu i-am cinstit,/ în ziua sabatului am muncit,/ femeia aproapelui am dorit.// Am muşcat, doamne, fructul acela din pom/ şi, iartă-mi păcatul trufiei,/ încă sunt mândru că mai pot fi OM.” Femeia şi credinţa, două teme extrem de generoase, deloc facile, dar asigură liniştea celui care le caută, le înţelege şi le iubeşte.

Prezenţa poetei, eseistei, scriitoarei Cezarina Adamescu în Poduri lirice aduce un plus de valoare prin profunzimea poemelor sale; dacă la prima vedere sunt triste, eul liric mergând la braţ cu singurătatea, cu tristeţea, în momentul în care apare inspiraţia, trăirile şi emoţiile îmbrăţişează fiorul lirismului, descoperind lumina: „Cu fiecare carte/ cobor din viaţă în moarte./ Din acest imens Nimic,/ iată, sunt şi eu părticică.” (Simultan) „Nu vă miraţi”/ Bucuria mea e tristeţea, / aşa cum spunea Cioran,/ amarnică bucurie – spun eu./ O-mpart cu Singurătatea/ sora mea de aici şi de dincolo.// Cea de a doua fiinţă din mine surâde/ în timp ce eu plâng./ Ea e lumina cuvântului.” (Sora mea de aici şi de dincolo)

          Întâlnim la Dorina Stoica o poezie religioasă de calitate, plină de pioşenie şi smerenie. Evlavia şi harul creaţiei autoarei au fost răsplătite prin mai multe premii la nivel naţional. Prin credinţă, ne spune poeta, se  „Umple cu lumină goluri din inimi,/ poartă universul pe umeri/ ca şi cum ar duce un sac de grăunţe la moară,/ are ochii umezi, blând melancolici,/ sufletul ascunzătoare de fluturi şi flori, / raiul patimilor pe drumul Golgotei”. (Dincolo de aparenţe)

O frumoasă împletire de dorinţi, de simţiri şi trăiri ale îndrăgostiţilor întâlnim în poezia lui Constantin Frosin, intitulată deosebit de sugestiv Vise frumoase.  O, Doamne, cine nu visează la dragoste adevărată? Cine nu-şi doreşte împărtăşire prin iubire? Cine nu-şi simte fiecare moleculă din trup şi suflet plină de fiorul iubirii atunci când întâlneşte persoana hărăzită? „Firele trupului visează/ Strânsă împletitură cu ale tale,/ Plâmânii mei îţi trag parfumul/ Ca unei subţiratici flori de îmbătat fiinţe./ Urechile, nu sunete de flaut/ Ci tandre muşcături aşteaptă.”

Poetul, prozatorul, eseistul, editorul Ştefan Doru Dăncuş, cu modestie, cum rar mai întâlnim în zilele noastre consideră că: „nimic din ce spun nu e mai mare/ decât o furnică./ ea adună literele mele mici le depozitează/ îi vor fi hrană la iarnă./ din obrăzniciile mele îşi face piloni/ de susţinere pentru coridoarele minţii. (Singurul cerşetor sărac) Citind din scriitura sa, pot spune că este deosebit de profundă şi  consider cu poetului îi stă bine şi când se alintă, numind creaţiile sale „literele mici” şi „obrăznicii”, acestea fiind daruri de mare preţ ale sale, o încântare pentru publicul cititor şi ingrediente solide care contribuie din plin la construcţia Podurilor lirice.

Prin translarea cărţii din engleză în română şi din română în engleză, Valentina Teclici confirmă o veritabilă cunoaştere a celor două limbi şi certe abilităţi de traducător. Se spune că poezia este ceva „ce nu poate fi tradus”, Valentina Teclici a reuşit să facă acest lucru într-un chip minunat.

Volumul are o coloratură cosmopolită şi este o mostră fină şi adâncă de multiculturalism. Lectura acestei cărţi deschide orizonturi noi spre lirica universală. Filonul emoţional al cărţii este dat de bătăile inimii la frumos ale fiecărui autor şi dăruit cu dragoste cititorilor. Înnobilează mintea, îmbogăţeşte cunoştinţele şi mişcă în profunzime sufletul celor însetaţi de poezie şi cultură. De aceea pot afirma că iniţiativa Valentinei Teclici de a publica o asemenea antologie este un proiect viguros, benefic pentru noi toţi.

Felicitări Valentinei Teclici şi co-autorilor! Recomandăm cu bucurie cartea pentru lectură!