OMIZILE - Sfantul Inochentie al Odessei
Dupa seceta
si ploaia peste masura, primavara mai este desfigurata si de omizi si de
paianjeni. În asemenea împrejurari, aceste mici insecte par a fi trimise de un
duh rau, care, pizmuind frumusetea naturii, se sileste sa o doseasca si sa o
ascunda dinaintea ochilor nostri, sub pânza cea încurcata a paianjenului. Pomul
însa nu poate fi învinovatit de faptul ca în mijlocul primaverii, în toiul
înfloririi, îl acopera omizile si pânzele de paianjen. Însa când aceste omizi
si aceste pânze de paianjen se ivesc în suflet pe florile virtutilor, atunci
pricina întotdeauna este însusi omul.
Aceste omizi
sunt fiicele mândriei si ale îngâmfarii întru faptele noastre. Ele se ivesc si
se înmultesc repede, de îndata ce sufletul, reînnoit si înflorit sub suflarile
harului, uita slabiciunea sa si socoteste ca reînnoirea lui se datoreaza numai
silintelor sale, iar nu harului celui a-toate-savârsitor al lui Hristos.
Privegheaza, deci, suflete credincios, orisicine ai fi tu, sa nu te cuprinda
aceste omizi diavolesti! Ele si pe copaci sunt dezgustatoare, dar în tine sunt
de mii de ori mai urâcioase. Pe arbore ele strica florile si frunzele si fac
netrebnice roadele, iar pomul ramâne sanatos; în suflet însa viermele mândriei
poate vatama nu numai florile si roadele, ci chiar sâmburele vietii, si astfel
îl preschimba pe om din vita [mladita] harica a viei Domnului într-o creanga
buna de nimic.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 48-49.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu