Vânătorul de care „Mareşal” (1)
Redactia ART-EMIS
Duminică, 21 Octombrie 2018 21:46
Vânătorul de
care Mareşal-1Cercetătorii istoriei vehiculelor blindate cunosc foarte bine
distrugătorul de tancuri german Hetzer, dar şi echivalentele sovietice ale
acestuia, SU-IT-45 și SU-IT-76. Puţini ştiu însă că o astfel de mașină a fost
proiectată și testată iniţial în România. Inginerii români de aeronave şi
maşini de luptă au creat modele originale și vehicule blindate, unul dintre
acestea fiind vânătorul de care de luptă „Mareşal". Istoria sa a început
în 1942, când armata a simțit nevoia acută de a se autodota cu un vehicul
analog Panzerjager-ului german. Proiectul a fost realizat sub conducerea
maiorului Nicolae Angel și a căpitanului George Sambotin, cu sprijinul
locotenent-colonelului Constantin Giulai. Ei au adaptat Toate aceste adaptări
au fost rodul specialiştilor români. Realizarea prototipul M-00 a început în
vara anului 1943 la atelierele Malaxa, sub conducerea lui Constantin Giulai și
a directorului Radu Veres şi a fost prezentat pentru teste la 30 iulie. Pâna în
octombrie au fost lansate trei modele autopropulsate: M-01, M-02 și M-03. La
M-00 a fost utilizat şasiul şi unele elemente ale blindatului sovietic T-60 (de
la cele cca. 30 de unităţi capturate în anii 1941-1942), precum şi obuzierul
tip Putilov-Obuhov 122 mm model 1904/1930 asociat cu ZB-53, construcţie
preluată de prototipul M-01, întărind șasiul T-60. La prototipul M-02, sasiul
T-60 a fost consolidat și prelungit ușor cu Rogifer. La M-03, șasiu T-60 a fost
prelungit, dotarea cu armament a celor patru prototipuri fiind aceeaşi. Testele
au continuat cu prototipul M-04 care folosea șasiul vechi, motorul a fost
înlocuit cu Hotchkiss H-39 şi s-a folosit tunului anti-tanc M1943 produs la
uzinele Resiţa. Corpul vehicolului a fost simplificat, proiectul „Mareşal"
fiind adaptat apoi la crearea blindatului german. „Hetzer".
„Mareşal",
nu era un tanc, ci vânător de care de luptă, fiind o importantă contribuţie
românească la dezvoltarea vehiculelor blindate pe şenile. Avea o concepţie
revoluţionară, devenind într-un final modelul experimental pentru vehiculul
german „Hertzer". Proiectul a debutat la cererea Mareşalului Ion
Antonescu, în decembrie 1942. Acesta credea - şi chiar aşa era, ceea ce
dovedeşte înaltul său profesionalism - că slaba apărare AT a trupelor
româneşti, poate fi radical îmbunătăţită prin dezvoltarea unui vânător de
tancuri uşor, foarte mobil, cu o mare putere de foc, care să poată fi construit
de industria românească. Mareșalul Antonescu, nu avea nicio îndoială privind
succesul noii arme autopropulsate, planurile fiindu-i prezentate şi lui Adolf
Hitler, care a avut cuvinte de apreciere despre mașina românească. Construirea
prototipului M-04 a fost lansată în noiembrie 1943, s-a finalizat în ianuarie
1944, iar testele au început în februarie. În același interval au fost efectuate
teste în prezența reprezentanţilor O.K.H. (comandamentul german). Interesul
față de „Mareșal" a fost atunci atât de mare încât Hitler a ordonat
personal ca proiectul românesc să fie sprijinit de experți germani, inclusiv cu
participarea inginerilor și a firmelor Alkett Vomag. În urma observaţiilor
făcute de cei doi specialişti germani (lt. colonel Ventz şi lt. colonel
Haymann) variantele M-05 și M-06 a fost construite în perioada martie-mai 1944.
Aceste ultime prototipuri au cumulat într-o simbioză românească foarte
interesantă şasiul sovietic modificat, motorul francez H-39, compania de
transport C.K.D., aparatul de radio Telefunken și dispozitivele optice germane.
In testele comparative cu StuG III, desfășurat între 21 iulie şi 23 august
1944, creaţia românească a demonstrat superioritatea în mobilitate. În 1944 a
fost emis un ordin pentru fabricarea a 1.000 de blindate „Mareşal" (200
M-05 și 800 M-06), pentru care a fost semnat un contract cu firma Hotchkiss. De
asemenea, reprezentanții români au purtat negocieri cu firme din Austria,
Republica Cehă, Suedia, Elveția și achiziționarea de echipamente. În plus,
reprezentanții germani au exprimat interesul pentru versiunea, echipată cu tun
anti-aeronave Rheinmetall de 37 mm. Interesul pentru vânătorul de care
„Mareşal" a fost atât de mare încât a fost abordată inclusiv problema
vânzării de licențe pentru producția de capacitatea cilindrică a motorului
Praga de 160hp pentru o mai mare armonizare între „Mareşal"-ul românesc şi
„Hetzer"-ul german. Partea superioară era protejată prin patru plăci
blindate, vănătorul neavând turelă - o soluţie absolut ingenioasă.
Pe timpul
dezvoltării vehicolului, industria a creat un tun AT foarte reuşit, Reşiţa
M1943, de 75mm, ce depăşea în performanţe tunul rusesc iniţial. Tunul folosea o
lovitură de tip cumulativ, ce a fost creată special pentru el, de tipul
Hohllandung. S-a luat hotărârea că acesta să fie montat pe „Mareşal", iar
în noiembrie '43, au început pregătirile pentru începerea producţiei de serie
(s-au achiziţionat maşini unelte, S.D.V.-uri, motoare, etc.), comandandu-se în
Franţa 1.000 de motoare Hotchkiss (comandă la care se va renunţă ulterior, în
favoarea unui motor Diessel german de 220cp - cel francez avea 120cp). Trebuie
menţionat că, germanii au fost foarte interesaţi de proiect, pe care l-au
urmărit îndeaproape, contribuind cu piese şi subansamble care nu puteau fi
făcute în ţară. Ei au fost impresionaţi de mobilitatea acestuia şi de
viabilitatea proiectului absolut original, dar şi de inteligenţa şi ingeniozitatea
proiectanţilor şi inginerilor români, care au făcut tot ceea ce le-a stat în
putinţă, pentru a nu depinde de furnizori străini (o pildă pentru cei de
astăzi, poate or învaţă ceva!). Ultimul model experimental, M-05, utiliza
componente de fabricaţie românească, abandonând total modelul T-60 iniţial. La
acesta, singurele componente din import - în mare parte aduse din Germania -
erau: motorul şi cutia de transmisie, şenilele C.K.D., aparatul radio şi o mare
parte din dispozitivul optic de ochire (acesta urma a fi asimilat in fabricaţie
la I.O.R.)[2].
Într-un
final s-au comandat 1.000 de care „Mareşal", începând antrenamentul
echipajelor. Vănătorul de care urmă să între în dotarea Regimentului 2 Care de
Luptă (32 de batalioane AT, fiecare cu câte 30 de bucăţi). Inedit la noi, nu şi
în armata germană, la aceste care urma a se folosi cimentul antimagnetic şi
schema de camuflaj multicolor. A venit însă 23 august 1944 şi totul s-a
sfârşit! Sovieticii au confiscat tot ceea ce ţinea de „Mareşal": planuri,
utilaje, SDV-uri, prototipuri, inclusiv seria O, care urmă să între în dotare
în noiembrie 1944 şi aflată pe linia de fabricaţie. Aşa s-a sfârşit un proiect
de excepţie şi au fost trimişi în anonimat o echipa de ingineri şi proiectanţi
de elită. Germanii însă au dezvoltat proiectul, numindu-l Hertzer[3].
- Va urma -
Grafica -
I.M.
----------------------------------------------------------
[1]
http://www.rumaniamilitary.ro/vanatorul-de-tancuri-maresal
[2] Ibidem, op. cit.
[3] Ibidem, op. cit.
https://www.art-emis.ro/istorie/5108-vanatorul-de-care-maresal-1.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu