Călătoria
continuă
~*~
Pentru o clipă,
o stea ai devenit,
o mică stea,
coborâtă, aici,
pe pământ.
Vezi,
călătorule?! Eşti tu,
eşti liber,
sclipire de lumină!
Între două
tăceri aluneci,
ai traversat,
rătăcitor,
milenii,
tărâmuri, timpuri,
lung a fost drumul,
mereu te-ai căutat.
În liniştea
imperceptibilă,
mai subţire ca
ploaia,
capabilă să-ţi
vadă-n suflet,
îţi asculţi
lacrimile.
Ceasurile s-au
oprit,
viitorul e
spart aici.
Priveşte totul!
Iată, te înalţi
spre alte stele,
sus, tot mai
sus,
departe, tot mai
departe!
Le-mbrăţişezi,
îţi bucuri
inima, unindu-ţi-o,
dansezi şi
urci, tot urci.
Laşi semne în
ceruri şi în astre.
Lumină, paletă
de culori,
din ce în
ce mai multă strălucire,
te cufunzi în
lumină, un tot de lumină.
Porţile Cerului
sunt deschise.
Te-ai regăsit.
Lumina te primeşte.
Ţi-e bine!
O, da, îţi
aminteşti!
E ca atunci,
cândva-demult,
copil fiind, te
cuibăreai
în braţele
calde ale mamei.
Simţi
mângâierea, simţi bucuria,
liber te simţi
şi mulţumit
deplin.
Iată, zâmbeşti!
O, Doamne!
Acum îl vezi;
acum, îl simţi.
E-aici, cu
tine, în inimă,
cu tine-a fost,
mereu va fi!
Doar gândurile
împrăştiate-n nouri,
cuvintele şi
temerile create îl acopereau.
Orbit ai fost.
Ochii-ai deschis
şi L-ai
recunoscut.
L-ai regăsit,
fiind, dintotdeauna,
întâi în tine,
apoi în mine,
în cântec de
privighetoare,
în fluturi, în
floare,
în munţi măreţi
şi-n lacurile
ascunse-n inima
lor,
în lava
pământului,
în ploi, în
neguri,
în adâncuri,
în firul de
iarbă,
în susur de
apă,
în frunze, în
pietre,
în miresme,
în umbre, în
lumini,
în soare şi în
stele,
în necuprins.
Priveşti şi
înţelegi, acum.
Iertare-ţi ceri
şi lacrimile,
de pe obraz, le
ştergi.
Nu plânge!
Priveşte, zâmbind,
la tot ce-a
fost, la tot ce-ai încercat!
Hai, nu plânge,
ştii bine, nu-l
vei pierde!
Alege următorul
pas!
Visul este
destinaţia.
În zori, prin
ceaţa dimineţii,
pescarii îşi
aruncă năvoadele în râu,
pe cer, o mică
stea sclipeşte...
~*~
IRINA LUCIA
MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu