Ekphrasis, miniatură în mantia unui înger

Ekphrasis, miniatură în mantia unui înger

~*~

Undeva în timp, ascult Vangelis,
efigia zâmbetului tău rămas în palma mea,
o frunză memoriei furată,
monada oglindită în creatoarea diadă.

Esenţa de caprifoi, prin culorile toamnei,
şi-a mistuit sufletul, sleit de putere,
prin căutări de la izvoare sau începuturi.

În inima lor şi-au scris poemul bucuriei, ekphrasis,
miniatură în mantia unui înger coborât

pe urmele paşilor lor
din constelaţia cosiţei dedicată zeiţelor.

Şoaptele vântului, mesagerul primăverilor pierdute,
adie poemul singurei lor respiraţii

în lumina uitată
– nălucirea unui tainic sărut în oglinzile cerului –
ţes cuvinte, poeme de stele,

din raze şi roua petalei.

În spaţii duble, timpul s-a-nchis în sine,
o tânară fată trece prin lacrima gândului,
cineva invizibil mângâie păpădiile

din zâmbetul tău. Nu sunt eu.

Din templul său, cu ajutorul Meduzei,
apare o tânără nimfă cu părul frumos,
prin valuri plesnite-n noapte,

Perseu începe căutarea timpului pierdut.

Pare absurd dar e logic:
- Aşa a fost Voinţa lui Dumnezeu!

Reţii doar gestul ei din gară,
ochii ei plutind de dincolo de timp,
secundele lui niciodată sunt geamuri,
când tânăr reflectau speranţe acum prăfuite,
citeşti printre rînduri fum şi pseudo-stele.

Nu s-a pierdut, s-a rătăcit,
dar această rătăcire e mai tristă ca pierderea.

~*~

26 mai 2010

IRINA LUCIA MIHALCA