Misterioasa rochie de argint a
reginei Maria
Imediat după
abdicarea forţată a Regelui Mihai, toate simbolurile regalităţii au fost
îndepărtate din spaţiile publice. Efigiile Regelui Ferdinand şi Reginei Maria
au fost îndepărtate de pe Arcul de Triumf. În apropiere a fost ridicată o
imensă statuie a lui Stalin. Reşedinţele regale au fost realmente jefuite.
Obiecte de mobilier şi ţinutele de ceremonie ale generaţiilor regale succesive
au devenit recuzită de teatru. Obiecte de artă de mare valoare au împodobit
casele nomenclaturii comuniste. În ultimii ani, în licitaţii exclusiviste sau
la reordonarea unor depozite culturale neatinse ani de-a rândul apar urmele
unei Românii fermecătoare. Printre ele, o rochie din fir de argint a Reginei
Maria.
Recent, după
renovarea clădirii Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii, Aurelia
Pomponiu, profesor universitar la Arte, expert în restaurarea ţesăturilor, a
făcut împreună cu studenţii practicanţi de la Modă o descoperire excepţională.
În imensa colecţie vestimentară a teatrului, necercetată de decenii, au regăsit
o rochie de argint a Reginei Maria, cu trenă.
Surpriza renovării de la Teatrul
Național
„Nu am ştiut
ce este - am căutat, căutam etichetele, nu puteam să identificăm actorul sau
piesa şi aveau etichete - şi pe etichetă era scris: "Rochia Reginei Maria
cu care a fost îmbrăcată la sărbătoarea de la Alba Iulia". Ne-am
cutremurat. Eram extaziaţi. Nu ştiam ce să facem. Cu mâinile. Cu prezenţa
noastră! Hai să mai căutăm, la al doilea rând de căutări am găsit un alt obiect
de veşmânt, de vestimentaţie, care era o trenă foarte lungă, de patru metri
jumătate. Am fost înmărrmuriţi că am putut să atingem rochia unei regine. Şi
mai mult ... a unei regine, dar cu care s-a îmbrăcat la sărbătoarea de la
Alba-Iulia. Şi, bineînţeles, că fiecare dintre cei prezenţi am încercat să o
studiem, să o investigăm, cu cât mai făceam mai multe fotografii, cu atât mai
treceau din emoţii”, povestește prof. Aurelia Pomponiu, expert în restaurare
țesături.
Colaborarea dintre Teatrul Naţional
din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte a dus la iniţierea primelor
cercetări pentru restaurarea rochiei şi a trenei.
„Am
verificat în primul rând din ce materiale au fost confecţionate. Ele sunt
ţesături din fir de argint plin. În decursul istoriei, aceste fire care se
foloseau pentru veşminte, pentru broderii, pentru tapiţerii, fiind costurile
foarte mari, ele se înfăşurau pe bumbac. Acest fir la rochie şi la trenă este
un fir fără nimic înăuntru, este fir NUMAI de argint. Ţesătura de la rochie
este puţin diferită, mai deasă şi mai subţire, ţesătura pentru trenă are o altă
contextură, puţin mai largă şi mai rigidă, mai rezistentă”, explică Aurelia
Pomponiu.
Fir de argint 98 la sută
Analizele de
laborator au arătat că firul de argint are o compoziţie de 98%, peste clasicul
95% pentru bijuterii, deci aproape de puritatea absolută. O astfel de ţinută nu
putea aparţine decât unei persoane de la rândul ierarhiei sociale şi numai în
contextul unei ceremonii extraordinar de fastuoase.
Cele două
etichete ataşate rochiei şi trenei lungi de 4 metri şi jumătate spun că ţinuta
a fost purtată de Regina Maria la Sărbătorile Unirii de la Alba Iulia. Totuşi,
nici fotografiile Reginei Maria de la Încoronare, nici modelul rochiei, nu
confirmă ipoteza.
Elena Vijulie: S-a găsit acest bilet - este rochia
Mariei la sărbătoarea de la Alba Iulia? Este rochia de la Încoronare?
Veronica
Molea, expert în istoria teatrului / TNB: „Nu, nu. M-am gândit că s-ar putea să
fie pentru un bal. Balul de seară. M-am uitat apoi la modelul rochiei. Pare mai
degrabă de la sfârşit de secol XIX, început de secol XX, când era prinţesă, nu
era încă regină. M-am gândit apoi că a fost rochia pe care a purtat-o după ce a
venit din refugiul de la Iaşi, imediat după 1 Decembrie 1918, s-a făcut o
sărbătoare, la care Marioara Voiculescu a fost cea i-a urat din partea
actorilor bun venit Reginei Maria, evident şi Regelui Ferdinand. Dar în primul
rând reginei Maria. Regina Maria a dorit ca această mare actriţă, Marioara
Voiculescu, să o întâmpine şi a şi recitat ceva. M-am gândit. Sunt numai
supoziţii”.
Rochia de argint nu a fost purtată de
vreo actriță
„După aceea
am căutat, am făcut cercetare în fotografiile existente în Muzeu, poate o
găsesc pe o actriţă îmbrăcată. Nu, ar fi fost foarte greu să o îmbrace o
actriţă, eu ştiu costumele care se făceau, costumele din a doua jumătate a în
sec. XIX. Chiar dacă o actriţă era foarte mare, să spunem că Agatha Bârsescu
care jucase la teatrele vieneze şi era o divă a teatrului european şi putea
să-şi permită să-şi facă. Eu am văzut rochii de-ale ei, eu am văzut rochii cu
fir de argint, dar nu atât de somptuoasă. Pentru că nu s-ar fi putut mişca
foarte bine în scenă”, explică Veronica Molea.
Faptul că
ţinuta este grea şi deci dificil de purtat, ca şi absenţa rochiei din orice
imagine a reprezentaţiilor Teatrului Naţional din vremea comunismului, arată că
a rămas neatinsă vreme de decenii.
„Sunt
prezente şi aceste cordoane violete, puteau să fie albe sau alt fel, de care
pajii purtau trena. Şi în felul ăsta ne-am dat seama că era ţinută de un număr
de paji care ţineau această trenă. Ţi-o imaginezi cum mergeau, la Palat. (...)
Această rochie nu este o rochie obişnuită. Este visul tuturor fetelor şi a
doamnelor care iubesc frumosul”, explică Aurelia Pomponiu.
Unde a fost făcută rochia și cu ce
ocazie a fost purtată?
Încoronarea
din 15 octombrie 1922 a ţinut trei zile şi nu a însemnat numai ceremonia
religioasă, ci şi recepţii şi baluri. Regina Maria îşi pierduse majoritatea
bijuteriilor odată cu Tezaurul României în Rusia bolşevizată. Regele Ferdinand
i-a dăruit un minunat colier cu un mare safir albastru, simbol al loialităţii
şi al încrederii. Dar Regina nu îşi permitea des ţinute scumpe, deseori
transforma rochii mai vechi. Totuşi, rochia de argint de la Teatrul Naţional
indică mai degrabă o tânără de 20 de ani, şi nu o doamnă de 47, mamă a şase
copii.
Dar stilul rochiei
de argint trimite mai degrabă la anii 1890-1900 când Maria era Principesă
Moştenitoare. Adora macii - rochia şi trena sunt brodate cu maci - dar violet,
culoarea ei preferată. Este vorba despre culoarea imperială a Bizanţului, de
care englezoaica Maria era fascinată. În plus, forma şi culoarea florilor
trimite subtil la ciulin, vechiul simbol heraldic al Scoţiei, integrat Coroanei
britanice. Încurajată de predecesoarea sa, Regina Elisabeta, cultivată şi fire
de artist, Maria a pictat ea însăşi în tinereţe. Ştia ce să ceară croitoreselor
şi designerilor.
„Aceste
flori nu sunt la fel. Vedeţi câte sunt pe tot câmpul ăsta. Şi pe rochie, şi pe
trenă. Nici una nu este la fel”, atrage atenția prof. Aurelia Pomponiu.
„Cred că era
foarte atentă. Am văzut un interviu din 1945-1946 cu o croitoreasă din România,
ea povesteşte că îi confecţiona rochii şi reginei Maria. Şi Regina Maria îi
spunea întotdeauna cum vrea să iasă, era foarte atentă ce să îi spună să facă”,
precizează și Veronica Molea. Și totuși, ea crede că această rochie este făcută
la Paris. „Pentru că am văzut cusăturile din spate, cât de fin sunt făcute”,
explică Veronica Molea.
1896 – Încoronarea țarului Rusiei,
Nicolae al II-lea. Aceasta să fi fost ocazia?
Rochia
misterioasă de la Teatrul Naţional ar fi putut fi purtată la Încoronarea
țarului Nicolae al II- lea de la Sankt Petersburg şi la balurile de acolo din
mai 1896.
Regele Carol
I ţinea o contabilitate strictă a cheltuielilor Principilor Moştenitori,
Ferdinand şi Maria. Dar prezenţa la Încoronarea Ţarului era o însărcinare
diplomatică pentru cuplul princiar şi o datorie de familie, pentru Maria era
verişoară primară cu Nicolae al II -lea. România se cerea reprezentată în cel
mai rafinat mod cu putinţă. Numai o astfel de logică putea contrabalansa
austeritatea proverbială a lui Carol I, şeful de atunci al Casei Regale.
În plus, o
fotografie de la balurile Încoronării de la Sankt - Petersburg o înfăţişează pe
Maria într-o rochie similară celei de la Teatrul Naţional. O altă rochie de
atunci se află la Muzeul de Istorie al României.
Cum și cine a salvat rochia
Totuşi, se pare
că primul director al Muzeului Teatrului Naţional, George Franga - al cărui
bilet atașat de rochie spunea că a fost purtată la Alba-Iulia - era foarte
riguros. În registrele sale, erorile sunt extrem de puţine şi nesemnificative.
Apare, astfel ipoteza că etichetele cuprind informaţii greşite în mod
intenţionat. De ce? Unirea din 1918 era recunoscută ca moment important chiar
şi de comunişti.
„Eu bănuiesc
că cel care a salvat rochita a fost destinul.”
Sursa: Prof.
VALENTINA LUPU
https://mail.google.com/mail/u/0/?tab=wm#inbox/FMfcgxvzLDxjsmTqDcHzVZPcXXZDtVSF
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu