Fapte
istorice ignorate ale României contemporane și marote din scrierile oficiale
Eseu. (23)
Prof.
univ. dr. Corvin Lupu
12
Februarie 2025
Organizarea
mișcării de rezistență împotriva ocupației militare sovietice și a regimului
sovietic (3)
Un document german din Arhiva politică a Ministerului
Federal de Externe din Bonn, datând din aprilie 1953, intitulat „Mişcarea de
rezistenţă din România”, precizează cauzele pentru care mişcarea de rezistenţă
antisovietică şi anticomunistă s-a răspândit cu uşurinţă pe întregul cuprins al
teritoriului României, după semnarea armistiţiului între România şi Aliați
(U.R.S.S.), în septembrie 1944. Se apreciază că, în primul rând, opinia publică
din România a fost întotdeauna anticomunistă. În al doilea rând este apreciată
preponderenţa elementului ţărănesc, ca şi faptul că muncitorii şi intelectualii
proveneau tot de la ţară, la prima sau la a doua generaţie. Or, elementul
ţărănesc este caracterizat prin conservatorism. Armata română, formată
preponderent din ţărani, s-a confruntat deja anterior cu elementele comuniste,
în 1917, în Moldova, cu prilejul revoluţiei bolşevice, a doua oară în Ungaria,
în 1919, apoi în iunie-iulie 1940, când a fost răpită Basarabia, Bucovina de
Nord şi Ţinutul Herţa şi, desigur, în războiul contra Uniunii Sovietice, din
anii 1941-1944. Cu ocazia acestor confruntări, românii au îmbrăţişat, în cea
mai mare parte, sentimente antisovietice. Documentul relevă faptul că în
România nu exista familie care să nu fi suferit pierderi în faţa bolşevicilor.
Autorii sintezei arată că în România „comunismul a fost asociat cu barbaria,
durerea, sânge şi lacrimi”. Se arată că Partidul Comunist din România era cel
mai slab partid comunist din Europa şi avea cea mai redusă influenţă.
Documentul arată că primele acţiuni ale rezistenţei au corespuns
posibilităţilor şi necesităţilor de atunci, conducând la organizarea unor
reţele ale grupurilor de rezistenţă, la păstrarea unui spirit de luptă în
rândul populaţiei şi la recrutarea de noi adepţi, mai ales din rândurile
tinerilor.
În paralel însă, a început şi infiltrarea mişcării de
rezistenţă cu agenţi provocatori, recrutaţi atât prin promisiuni și recompense,
cât şi prin ameninţări. La nivelul anului 1953, după părerea autorilor
analizei, cele mai puternice celule de rezistenţă din România erau „Organizaţia
T”, „Vlad Ţepeş”, „Valurile Dunării” şi „Dihorul”. Se arăta că promovarea
procesului de colectivizare a agriculturii a împins către mişcarea de
rezistenţă numeroşi ţărani, care, pe lângă implicarea lor, sprijineau cu mijloace
de subzistenţă grupurile de partizani. Se mai scria că principalele acţiuni ale
grupurilor de partizani au constat în declanşarea de răzmeriţe, atacuri
împotriva patrulelor de miliţieni, atacuri împotriva unor activişti locali de
partid şi împotriva denunţătorilor. Se arăta că populaţia urbană nu acţionează
deschis, mulţumindu-se cu o rezistenţă pasivă.
Documentul face şi aprecieri pe care nu le împărtăşim,
cum ar fi aceea că, într-un fel sau altul, întreaga populaţie a ţării ar fi
fost legată de mişcarea de rezistenţă. Finalul documentului formulează
următoarea imagine a rezistenţei anticomuniste şi antisovietice din România:
„Lumea rezistenţei a devenit o lume în sine, cu organele, instituţiile, legile
şi posibilităţile sale... Este o viaţă nesigură, plină de pericol, dar încă
posibilă până la aşteptata ultimă luptă care va hotărî eliberarea finală”. Este
de observat că şi analiştii germani, ofiţeri care nu aveau acces la informaţii
esenţiale, operau cu imaginea falsă a „eliberării finale”, a unei victorii în
lupta pentru libertate, care nu va veni niciodată. Unii dintre cei care s-au
refugiat în munţi, chiar au crezut în izbucnirea unui război popular pentru
răsturnarea regimului. După încă jumătate de secol, când regimul socialist s-a
prăbușit sub loviturile serviciilor secrete străine care au atacat România
Socialistă, țara era independentă și dezvoltată, iar înfrângerea ei va însemna
pierderea din nou a libertății naționale, dezindustrializarea, transformarea
țării în colonie, reocuparea militară, îndatorarea colosală a țării, cu toate
urmările negative ale acestei situații de fapt.
Una dintre cele mai importante acţiuni de rezistenţă
de după 23 august 1944 a fost cea purtând numele de cod „Deşteptarea
primăverii” („Frühlingserwachen”). Ea a fost iniţiată la începutul anului 1945
şi a constat dintr-un complot antisovietic al unor conducători ai armatei
române şi al unor politicieni de la Bucureşti, desigur, cu sprijin masiv din
partea Germaniei. În martie 1945, conducătorul Grupului Etnic German, Andreas
Schmidt, capturat de sovietici şi anchetat, i-a menţionat ca membri ai complotului
pe generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a române, pe generalul
Dumitru Coroamă, fost mareşal al Palatului, pe generalul Enache Borcescu, şef
de birou în Marele Stat Major şi secretar general al Ministerului de Război,
generalul Vasile Mitrea, fost prefect al Poliţiei Capitalei, generalul Corneliu
Dragalina, fost comandant al Corpului VI al armatei române pe Frontul de Est şi
guvernator al Bucovinei, generalul Constantin Sănătescu, prim-ministru al
României în primele luni după lovitura de stat de la 23 august 1944, generalul
Şerbu Lambru, comandantul şcolilor de artilerie din România, generalul Petre
Dumitrescu, comandantul Armatei a 3-a pe Frontul de Est şi generalul Radu
Korne, comandantul Diviziei Blindate române. Legionarii sperau să atragă în
complot şi pe prim-ministrul României, generalul Nicolae Rădescu şi pe subşeful
Marelui Stat Major, generalul Ştefan Bardan. Generalul Rădescu nu susţinea
iniţiativa legionarilor de a continua lupta alături de Germania, fiind convins
de victoria Aliaţilor, el punându-şi speranţa în SUA şi în Marea Britanie.
Amiralul Gheorghiu, pe care legionarii îl aveau în vedere pentru a-l coopta în
„Deşteptarea primăverii”, conducea la Sibiu o grupă de ofiţeri complotişti,
antisovietici.
Mişcarea de rezistenţă a antrenat un număr de 61 de
personalităţi militare, generali, amirali, comandori, colonei, dar şi ofiţeri
cu grade mai mici. Lista celor 61 de personalități care susțineau în mod direct
Mișcarea de Rezistență a fost întocmită de autoritățile sovietice din România.
În fruntea listei se afla chiar prim-ministrul țării, Nicolae Rădescu, pe care
regele Mihai îl va demite.
În toamna anului 1944, germanii au iniţiat operaţiunea
cu numele de cod „Gemsbrok”, pentru a contacta comandanţii armatei române. În
acest scop au fost paraşutaţi o serie de agenţi. În noiembrie 1945, unii dintre
cei paraşutaţi au fost arestaţi de către Jandarmerie, ca urmare a semnalărilor
informative făcute de S.S.I. Paraşutiştii au fost capturaţi la Deva, la Băneasa
şi la Alba Iulia. Pentru lupta împotriva rezistenţei pe care germanii şi
legionarii din exil o organizau în România, în octombrie 1944, sovieticii au
constituit la Arad Centrul mixt informativ româno-sovietic.
În Germania s-au aflat şi mulţi alţi militari români
care nu erau legionari, unii căzuţi prizonieri după 23 august 1944, alţii
aflaţi acolo cu diverse misiuni anterioare momentului întoarcerii armelor.
Majoritatea dintre ei au fost recrutaţi pentru a fi retrimişi în România pentru
acţiuni de diversiune, propagandă şi furnizare de informaţii. Mulţi dintre ei
erau loiali României, respectând linia politică aleasă de rege şi de clasa
politică aflată la putere după 23 august 1944. După paraşutare, mulţi dintre aceşti
români, inclusiv unii legionari, care au sprijinit în trecut relaţia României
cu Germania, s-au predat autorităţilor române, respectiv Jandarmeriei, Poliţiei
sau S.S.I.-ului şi au relatat cum au fost recrutaţi şi instruiţi în Germania şi
în Austria şi ce misiuni aveau de îndeplinit.
În cursul lunii martie 1945, forţele Siguranţei au
înregistrat succese remarcabile în efortul de capturare a grupurilor de
rezistenţă din Bucureşti şi din judeţul Prahova. Astfel, a fost capturat grupul
condus de Lungu Dumitru, care acţiona pe muntele Ciucaş; a fost capturat grupul
din Bucureşti condus de Teofănescu Constantin, compus din 19 persoane și a fost
capturat grupul din Bucureşti condus de prinţul Nicki Sturza şi de Nelly Ivonne
Ostroveanu, compus din 90 de persoane. Din datele Siguranţei reiese că în
martie 1945 au fost capturaţi 63 de „legionari terorişti”, 3 „legionari
paraşutaţi, instruiţi în Germania” şi 39 de „germani din care 15 au făcut parte
din armata regulată germană, iar restul erau membri și ai organizaţiilor
paramilitare hitleriste din România”. În ghilimele sunt expresiile folosite în
documentele Securității. Tot în martie 1945, a fost arestat fostul ofiţer
legionar Pandrea Sabin, paraşutat de germani la începutul anului 1945, care
acţiona în zona comunei Valea Largă (Turda).
De asemenea, a fost arestat la Timişoara grupul de 20
de legionari condus de Ursu Nicolae şi grupul de la Reşiţa condus de studentul
legionar Popa Constantin. În aprilie 1945, agenţii Siguranţei i-au descoperit
şi i-au arestat pe luptătorii legionari Pătruţ Teodor şi Bozdoc Ilie, ambii
paraşutaţi la Prejba (Sibiu) şi Mârza Pavel, tot din Sibiu, care coordona un
grup de rezistenţă format din şapte membri. În luna mai 1945, a fost arestat la
Vatra Dornei luptătorul legionar Piticaru Alexandru, paraşutat în Munţii
Apuseni, împreună cu şapte persoane, în decembrie 1944, iar la Timişoara au
fost arestaţi 15 germani din România care se constituiseră în grup de
rezistenţă sub coordonarea unui ofiţer din Germania, paraşutat în acest sens.
În iunie 1945, au fost capturaţi de Siguranţă grupul condus de studentul
Dumitrescu Alexandru, compus din 16 persoane arestate la Craiova, de asemenea
Borza Petru şi Dobrin Cornel, arestaţi la Geoagiu-Hunedoara, Vâlcu Gheorghe,
arestat la Reşiţa, Blazius Olaru Eugen, cel care a reînfiinţat Corpul
Muncitoresc Legionar, format din 40 de persoane, cu toţii arestaţi la Bucureşti
şi Organizaţia Abwehrstelle II, condusă de ofiţerul german Spiess. În iulie
1945 a fost arestat la Braşov un grup de rezistenţă compus din 31 de saşi. În
aceeaşi lună, a fost arestat în nordul Bucovinei un grup de rezistenţă compus
din etnici ucraineni. De asemenea, au fost arestate grupurile Mircea
Ştefanovici, conducătorul Organizaţiei „Tinerimea Liberă” şi avocatul Remus
Ţeţu, conducătorul grupului „T” (teroare). În august 1945, în Bucovina au fost
arestaţi Ovidiu Găină şi Vladimir Macoviciuc, împreună cu 23 de persoane care
făceau parte din grupul de rezistenţă din zona Câmpulung Moldovenesc-Rădăuţi.
De asemenea, au fost arestaţi conducătorii grupurilor de rezistenţă din Cluj,
Bistriţa şi Sibiu, respectiv Gheorghe Tocoianu, Matei Muţiu şi Traian Leahu. În
octombrie 1945, a fost capturat un grup de rezistenţă din Constanţa, compus din
34 de membri, având în frunte pe Ion Neaţă, Petre Băgăceanu şi Gheorghe Lazu. În
total, în anul 1945, au fost descoperite 34 de organizaţii şi centre puternice
ale mişcării de rezistenţă, formate din legionari şi din militari germani. Cu
ocazia capturării, unii luptători şi-au pierdut viaţa, iar un număr de 546 de
luptători au fost deferiţi justiţiei. S-au confiscat mari cantităţi de
armament, muniţii şi exploziv.
După capitularea Germaniei, grupurile legionare
paraşutate în România, alături de alţi legionari locali şi de diverşi cetăţeni
nemulţumiţi de regimul procomunist de la Bucureşti au continuat rezistenţa
armată, sabotajele şi activitatea de mobilizare a populaţiei împotriva noului
regim politic. În vara anului 1945 au aderat la Mişcarea Naţională de
Rezistenţă mai mulţi generali importanţi şi, implicit, au aderat şi susţinători
ai lor, grupurile de sprijin devenind mai multe şi mai numeroase. Şeful Mişcării
Naţionale de Rezistenţă, generalul Aurel Aldea, a organizat centre de
rezistenţă pe întregul cuprins al ţării, până în decembrie 1945. Caracterul
politic al mişcării de rezistenţă a căpătat astfel importante conotaţii
militare. Din iunie 1945, Mişcarea Naţională de Rezistenţă a intrat în contacte
permanente cu Misiunea S.U.A. la Bucureşti. Pierzând susținerea Germaniei
înfrânte, conducătorii Mişcării Naționale de Rezistenţă s-au aruncat în brațele
americanilor. Încurajările reprezentanților guvernului de la Washington au
născut și întreținut himera „Vin americanii!”, himeră care a întreținut
speranțe și a catalizat lupta de rezistență. rezultatul va fi unul dezastruos,
în sensul că suferințele s-au înmulțit, familiile luptătorilor au suferit tot
mai mult, ocupantul sovietic a înăsprit regimul de ocupație militară, iar
Securitatea s-a dezlănțuit împotriva românilor. „Vin americanii!” a rămas doar
o himeră, pentru că americanii erau trainic înțeleși cu Uniunea Sovietică, iar
România era arondată acesteia din urmă.
- Va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu