Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXV(2025),
nr. 550(16 –30 Septembrie)
Dragii mei enoriași!
Glasul din pustie. Comemorăm la 29 August Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mai avem și alte zile
dedicate marelui proroc în timpul anului, dar aceasta este cea mai zguduitoare.
Și e pusă tocmai la sfârșitul anului bisericesc! S-ar părea că rămânem cu
gustul amar, că binele, adevărul, dreptatea sunt condamnate la decapitare, în
timp ce imoralitatea, dictatura, bunul plac, crima și criminalii trec în anul
următor triumfători!
Ioan nu era un oarecare. Ioan era un intelectual
al vremii sale, un om ancorat în realitate, care vedea nedreptățile la tot
pasul și nu se sfia să le demaște, cu orice preț și cu orice risc. Ioan striga
în mijlocul orașului, la porțile palatelor, în fața mulțimilor, că dezmățul și
corupția mai marilor au depășit limitele, că birurile puse pe umerii
muritorilor de rând au devenit insuportabile, strivitoare, că dreptatea umblă
cu capul spart, iar nedreptățile strigătoare la cer se întâlnesc la tot pasul.
Auziți-i glasul: ,,pui de năpârci
otrăvitoare, voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care voi nu
voiţi să le atingeţi nici măcar cu degetul cel mic al vostru! Voi plătiţi
zeciuiala din chimen şi mărar dar foarte puţin vă interesaţi de îndeplinirea
legii, de credinţă, dreptate şi milă!” Ioan era un om învățat.
În pustia Kumranului, în peșterile
de acolo citise în bibliotecile esenienilor, cele mai bogate după biblioteca
din Alexandria, mii de pagini ale scrierilor de tot felul ale oamenilor
învățați ai lumii vechi. Se retrăsese acolo, renunțând la confortul lumii.
Prefera să mănânce rădăcini și lăcuste decât delicatesele din palatele mai
marilor zilei. Prefera să suporte arșița soarelui și a nisipurilor decât să se lăfăie în răcoarea piscinelor și umbra
grădinilor. Ioan ar fi făcut o carieră politică strălucită, dacă ar fi cântat
în strune stăpânilor zilei, dacă ar fi devenit lup asemenea lor. El a vrut și a
reușit să rămână oaie până la ultima suflare, în sensul că nu a făcut nici un
compromis, nu a învățat limba lupilor și nici n-a urlat ca ei.
Nu-i era frică de stăpânii zilei,
nu-i era frică nici chiar de rege, ci, riscându-și libertatea, sănătatea și
viața, spunea adevărul despre tot și despre toate. Dacă ar fi trăit în zilele
noastre, Ioan ar fi fost un ziarist de înaltă clasă. Putea să aibă avere,
putere, funcții, dar a preferat sărăcia și curățenia, credința și simplitatea,
convins fiind că acestea sunt cele mai trainice podoabe ale sufletului, că
toate celelalte sunt ceață și umbră amăgitoare.
Ioan a devenit glasul lui
Dumnezeu în lume, condeiul cu care dumnezeirea și-a exprimat dezaprobarea,
revolta și scârba față de decăderea mai marilor zilei. Ioan a fost vocea miilor
de oprimați și de nedreptățiți ai vremii sale și dintotdeauna. Sărbătoarea lui
încheie anul bisericesc, dar sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului deschide noul
an bisericesc, dând astfel și speranța că idealul lui Ioan nu a murit odată cu
el. Idealul lui Ioan avea să fie continuat de Însuși Dumnezeu prin Mântuitorul Iisus
Hristos.
Ioan poate
fi propria noastră conștiință, care strigă cu toate puterile ei și protestează
de câte ori noi încălcăm voia lui Dumnezeu. Din păcate, îi aud glasul puțini,
foarte puțini și tot mai puțini dau urmare îndemnurilor ei. Ioan nu a murit.
Ioan continuă să trăiască prin fiecare dintre noi, care avem curajul să ne
apărăm adevărul, dreptatea, credința, limba, tradițiile și Țara.
*
Cuvinte duhovnicești. Redăm mai jos câteva sfaturi ale marelui duhovnic Ilie
Cleopa:
- Și cum putem ști care fapte sunt bune și
care sunt rele?
- Conștiința
îți dă de veste, măi! Să mergi la Sfânta Biserică, în duminici și sărbători, să
țineți posturile, că sunt maica sănătății și lungimea vieții, să vă rugați
dimineața și seara, să faceți oleacă de milostenie cu cei săraci, fiecare după
putere, să aveți pururea rugăciunea inimii "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa" Așa să
faceți, mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Ați venit la un putregai de moșneag?
- Părinte,
dar faptele rele, cum știm că sunt rele?
- Glasul Lui
Dumnezeu, care este sădit în om, de la Facere, îți strigă și îți spune: nu te
duce la muierea altuia, că mâine - poimâine vine moartea și te duce la
Judecată, nu mânca de frupt în zilele de post că-i păcat! A postit Hristos, în
deșertul Carantaniei, care nu a avut păcat, a postit Maica Domnului, care nu a
avut păcate, au postit toți Sfinții Lui Dumnezeu, ei, de care lumea nu era
vrednică, iar noi păcătoșii mințim că nu putem posti. Dar ia să vină un război
sau o secetă sau o boală, să vezi atunci! Cine nu ține postul binecuvântat al
Bisericii, va ajunge să țină postul doctorului și o să vadă atunci...
Măi copii,
cine are frică de Dumnezeu, știe cum să se păzească de tot păcatul, iar când se
întâmplă să mai greșească, că toți greșim în toată clipa Lui Dumnezeu, acela
aleargă repede și se spovăduiește la duhovnic și ia iertare și canon. Ce, dacă
se murdărește cămașa, o lași așa? Nu. Te duci și o speli și iarăși se face
curată. Tot așa-i și cu sufletul, măi copii.
- Părinte,
dar cu faptele bune cum e? Cum știm că le avem?
- Să nu știi
că le ai! Că vin dracii și ți le fură, prin slava deșartă a lumii, prin
mândrie: "ia uite, măi, cine sunt eu! Ia uite cât bine am făcut! Eu îs
cineva!" Nu așa, măi copii.
Omul care se
vede pe sine mai păcătos decât toți, care se socotește nevrednic de viața
aceasta și de toate darurile primite de la Dumnezeu, acela are poziția cea mai
ortodoxă”.
*
Sus-jos! Sus-jos! De treizecizeci de ani asistăm la flotările pe care le
face clasa politică românească: sus-jos, sus-jos, sus-jos! Astăzi auzim despre
unul sau altul că e cel mai competent, cel mai bun, ce mai…, este omul
providenţial, care va scoate ţara la lumină. Şi noi, muritorii de rând, ne
bucurăm cu sinceritate, fiindcă oricare am vrea să fie bine şi lucrurile să
intre în normalitate. Trec câteva luni şi despre acelaşi om ajuns în vârful
piramidei sociale se spune că este incompetent, corupt, tâmpit, chiar nesimţit,
cum încerca zilele trecute să ne convingă o parlamentară, referindu-se la nu
știu ce potentat al zilei. Te prinde lehamitea, când vezi asemenea circ
derulându-se an de an şi anotimp de anotimp, în timp ce ţara se adânceşte tot
mai mult în sărăcie, în deznădejde, în mizerie morală.
Ne pleacă tineretul peste mări şi
ţări să-şi caute o pâine şi un rost în viaţă, fiindcă nu vede perspective de
realizare aici; ne scade populaţia de la un an la altul; numărul morţilor este
de câteva ori mai mare decât al născuţilor; îmbătrâneşte lumea şi
generaţiile tinere sunt tot mai subţiate; industria naţională este piesă de
muzeu şi amintire a ceea ce fost cândva; agricultura este o zdreanţă dintr-un
veşmânt de lux al ţării; cultura şi oamenii de cultură sunt cenuşăreasa
societăţii; snobii şi sfertodocşii se umflă precum broasca din poveste,
sfidându-ne cu neruşinare, când îşi scot prostia pe gard şi ne obligă să le-o
admirăm; manualele de istorie se subţiază de la an la an, fiindcă nu trebuie să
ştim prea mult despre trecutul nostru; starea morală a populaţiei este tot mai
decăzută; infractorii mişună ca puricii pe câini.
Des, tot mai des, vin mai marii
sau mai micii să ne cerşească voturile şi ne promit marea cu sarea. Ne aruncă
drept momeală, sau plată, sau mită sau cum vreţi să-i ziceţi, câte o bucată de
pâine, câte o sticlă de bere sau un kilogram de zahăr. În ultima vreme am văzut
ca ne-au trimis câte două plicuri, cu care cred că ne vor cumpăra convingerile,
conştiinţele şi voturile! Abia după ce ajung unde vor să ajungă, prostindu-ne
cu neruşinare, vedem cât ne-au minţit, dar e prea târziu. Indiferenţa ne
cuprinde ca o pecingine. Numărul celor ce nu se duc la vot e tot mai mare
de la un scrutin la altul. Chiar trebuie să treacă patruzeci de ani de rătăcire
prin pustie ca la poporul evreu pentru a ajunge în pământul făgăduinţei? Chiar
nu avem oameni capabili, care să zică şi altceva decât ,,Sus-jos, sus-jos?”
Chiar nu suntem suficient de maturi ca să ne dăm seama că este timpul să ne
ocupăm şi de lucruri mai serioase, decât să fim măscărici de circ?
*
O mărturie a Mitrop. Antonie Plămădeală. Despre Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală am
mai scris în repetate rânduri. Am purtat multă corespondență cu dânsul, mi-a
publicat articole în ,,Telegraful Român” și ,,Mitropolia Ardealului”. O singură
dată ne-am întâlnit față către față. Era după Revoluție și s-au ținut la
București câteva conferințe ale reprezentanților preoțimii ortodoxe cu ierarhi.
La cea din primăvara lui 1990 am fost delegat și eu de la Tr. Severin.
Întâlnirea respectivă a prezidat-o Înaltul Antonie. Am luat și eu cuvântul, iar
după conferință mi-a spus: ,,Te credeam mult mai în vârstă, după cum îmi
scriai. Credeam că ești un bătrânel cu preocupări cărturărești și-mi plăcea cum
scrii. Dumneata însă ești tânăr. Ești o speranță a Bisericii Ortodoxe Române!”
N-am împlinit ,,proorocia” vlădicăi, dar am făcut și eu ce-am putut și cât am putut pentru Biserică și
pentru Țară.
Corespondența mea cu ierarhul transilvănean numără
zeci și zeci de scrisori. În multe își dădea drumul la condei și se destăinuia
ca la spovedanie. Nu erau scrisori oficiale, reci, seci, erau epistole
personale, în care surprindeai omul, sufletul și gândirea lui. Muncea mult,
călătorea cât un ministru de externe, scria carte după carte și articol după
articol, era o adevărată ,,mașină” vie.
Regăsesc o scrisoare de la dânsul din septembrie 1989.
E tulburătoare prin sinceritatea ei. Nu știu când voi reuși să încredințez
tiparului corespondența ce-am purtat-o
cu astfel de oameni și tocmai de aceea o redau mai jos ca pe un document scump
sufletului meu și istoriei literare. Ea mi-a fost mie de folos, dar poate fi
călăuză pentru mulți cititori de azi și dintotdeauna:
,,Despre muncile mele, ce să zic! Sunt munci, nu
muncă. Sunt un obsedat al muncii. Odihna mi se pare o insultă adusă creației.
Așa, în a șaptea zi, mai mergea. Dar nu în cultură. Nu se poate lua vacanță în
cultură, așa cum nu se poate lua vacanță din gândire. Ar fi tot atât de stupid,
cum sunt concediile de odihnă, pe care le iau acum călugării și călugărițele din
mănăstiri. Așa ceva era odinioară de neconceput. Concediu din monahism!
Concediu din calitatea de om!
Mă simt presat de viitor. Totul nu se va putea. Dar
măcar cât mai mult. Trăiesc dramatic această invers-proporționalitate a
distanțelor. A distanțelor de timp. De fapt, și de spațiu! Mergem înainte și,
de fapt, mergem înapoi. Înaintăm spre sfârșit. Cu grabă. Cu prea mare grabă. Și
sunt în noi rezerve pentru mai mult spațiu decât acela care ne este dat. Pe
acestea le simțim, mai ales când suntem în plină activitate. Mie mi se pare că
sunt acum cam pe acolo. Nu. Nu mă bucură. Pentru că aceasta înseamnă că dincolo
de acest timp, repede, va începe declinul. Și atunci nici nu voi mai ști ce
rezerve am avut. Atunci voi crede că mi le-am epuizat. Acum știu că nu mi le
voi epuiza. Și aș vrea să extrag din mine cât mai mult minereu.
Am fost în tinerețe profesor la niște școli miniere,
la Baia Mare și iată că îmi vin analogii rămase în memorie. Graba nu-mi dă
răgaz însă pentru cercetări mai aprofundate. Regret mult timpul pierdut în
tinerețe, cam pe la vârsta Cucerniciei Tale. Ani de zile viața m-a legat de o
mașină de mase plastice. Citeam noaptea pe Pascal, în franțuzește, de minunam
pe directorul fabricii, care venea în inspecție, uneori, și care nu știa ce-i
cu mine acolo. De unde căzusem! Și căzusem de undeva. Din ,,vremi”. Cele ale
cronicarului. ,,Sub vremi”.
Acestea ți le spun pentru a te îndemna să faci acum
cât mai mult. Să nu te prindă vremea, cealaltă, care se cheamă timp, cu prea
multe nefăcute și să nu fie prea târziu. Tot ce facem sunt geamantanele cu care
vom pleca dincolo, în călătoria cea mare. Și cu ce vom merge, cu acea vom
rămâne și în istorie. Uneori îmi vine să mă întreb: de ce să rămânem? Și de ce
să nu plecăm din lumea aceasta, cum se zice, cavaleri, cu mâinile goale.
Cavaleri, adică tineri, încă fără casă, fără masă, așa cum se zicea pe la noi.
Dar întotdeauna refuz astfel de întrebări. N-au nici
un rost. Nu-s pentru mine. Nu pot rămâne cu mâinile goale. E crimă împotriva
existenței”(....). Splendid!
N-a mai trecut mult și timpul n-a mai avut răbdare. O
boală cumplită l-a țintuit pe Vlădica Antonie și condeiul i-a înțepenit înainte
de vreme. Și câte mai avea de făcut, de spus!
*
In
memoriam: Prof. Dr. Gheorghe Bulgăr. A fost un dar
pe care mi l-a făcut Dumnezeu. Nu ne-am întâlnit niciodată față către față, dar
mulți ani am purtat corespondență. Era un om sincer, prietenos, generos. Găsea
timp să-mi citească încercările mele literare și să-mi scrie pe-ndelete
părerile sale. Își permitea de multe ori să facă aprecieri curajoase și
riscante cu privire la stările de lucruri din țară. Îi așteptam scrisorile, așa
cum le așteptam pe-ale părinților, când eram elev sau student. Lectura lor mă
îmbogățea sufletește, îmi întărea moralul și speranța de mai bine.
Profesorul
Gheorghe Bulgăr se născuse în com. Sanislău din județul Satu-Mare în 1920.
Studiase în Transilvania, apoi ajunsese student în București, la Filologie,
având profesori de neuitat, precum: Tudor Vianu,
Dumitru Caracostea, Alexandru
Rosetti, Radu Zbierea, Gheorghe Brătianu, Ion Petrovici,
N. I. Herescu
și alții.
A debutat la ,,Revista Fundațiilor Regale” condusă
de Camil Petrescu,
apoi de Ovidiu Papadima.
A colaborat la numeroase reviste literare din toate zonele țării. Și-a
definitivat studiile și a atras atenția unor corifei de vârf ai culturii
române. A fost apreciat de Eugen Ionescu, Tudor Vianu, Mircea Eliade sau Alain Guillermou. A fost profesor la Universitățile din
București, Sorbona (1965-1967), Lyon (1978-1980) și Bordeaux (1988-1990). A scris mult în presă, dar și volume de
sine stătătoare, personale sau în colaborare.
A murit la 13 iunie 2002 și a fost înmormântat la Cimitirul
Belu din București.
Întâmplarea a făcut să intru în corespondență cu dânsul.
Strângeam amintiri despre marele istoric Nicolae Iorga. Pentru aceasta am
alcătuit o circulară, pe care am publicat-o în câteva reviste literare ale
vremii și pe care am trimis-o apoi la câteva sute de persoane din țară și
străinătate, pe măsură ce le descopeream adresa. Din această acțiune s-a născut
volumul Nicolae Iorga, așa cum l-au cunoscut, singura lucrare cu această
temă din peisajul cultural românesc. Domnului Bulgăr i-am scris în acest sens la 10 ianuarie 1986.
Adresa dumnealui mi-o dăduse Părintele Gh. Dumitrescu-Bistrița, cu care
corespondase în anii precedenți. Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat, căci la
22 februarie am primit o scrisoare foarte prietenoasă, afectuoasă chiar, de la
Profesorul Gheorghe Bulgăr. Își destăinuia câteva amintiri personale despre Nicolae Iorga, apoi se
destăinuia cu sinceritate, ca de la om la om, ca de la prieten la prieten. A
început de atunci o corespondență destul de intensă între noi. Am găsit mereu
motive să-l provoc să continue să-mi scrie. I-am cerut părerea, spre exemplu,
de etimologia cuvintelor de pe la noi ,,napraor” și ,,jidovini”, i-am trimis
decupaje din presa literară românească, în care era vorba de dânsul. La vremea
aceea eram abonat la vreo 36 de publicații literare, istorice, teologice și
medicale. Când găseam în ele câte un articol care priveau pe vreunul din
cunoscuții mei, îl decupam și i-l trimiteam persoanei respective. Domnul
Gheorghe Bulgăr ședea mai mult în Franța, unde preda în învățământul superior,
nu avea posibilitatea să urmărească presa românească decât în mică măsură, așa
încât legătura cu unul ca mine era chiar o necesitate și pentru dânsul.
În mai multe scrisori m-a invitat, când merg în București,
să-i dau telefon și, dacă este în țară, să-i fac o vizită. N-am făcut-o
niciodată.
Era însetat de viața culturală din țară. I-am trimis în 1986
o invitație la un simpozion de paremiologie de la Tr. Severin și nu mică mi-a
fost surpriza, când am primit scrisoare de la dânsul, în care mă ruga să-l
înscriu în program cu o comunicare privind proverbele culese de Elie Miron
Cristea, fostul patriarh al României. N-a putut participa personal la
simpozion, dar a trimis lucrarea la timp. Îmi trimitea extrase după articole
de-ale sale publicate în țară și străinătate. Uneori îmi scria despre lucrările
sale în curs de pregătire sau de apariție. În 1987, spre exemplu, îmi spunea că lucrează la ediția a II-a a Dicționarului de sinonime și a terminat
volumul Istorie și filologie pentru
Editura Eminescu. La 3 septembrie 1987 îmi
spunea că abia sosise de la Paris, unde a participat la simpozionul ,,Omagiul
lui Mircea Eliade” de la Centrul Pompidou. A locuit la Prof.
Guillermou. Îmi dădea și o notiță bibliografică privind preocupările sale de
paremiologie.
La 24 ianuarie 1988 l-am rugat să mă
pună în legătură cu vreo revistă din Franța, unde să prezint materialul Ecoul Revoluției Franceze în ideologia
clerului român. L-am întrebat și ce părere are în legătură cu Biblioteca
Franceză din București, despre care circulau păreri contradictorii, iar eu eram
abonatul ei. Răspunsul a venit prompt, la 6 februarie. Mi-a trimis o lungă
scrisoare, în care-mi spunea că a participat la un simpozion UNESCO, în cadrul
căruia a cunoscut pe poetul Grigore Vieru de la Chișinău, care i-a făcut o
impresie excepțională. Îmi trimitea un exemplar din ,,Telegraful Român”, în care avea un interviu cu Mircea Eliade. Mă
sfătuia să continui relațiile cu Biblioteca Franceză din București, în ciuda
disensiunilor româno-franceze de la ora aceea.
De la 15 decembrie trebuia să fie la Universitatea din Bordeaux. Abia la
10 martie îmi scria, numindu-mă ,,iubite părinte și confrate”, că i-a
venit aprobarea să plece la Universitatea din Bordeaux, ca să preia lectoratul
de limba română. Își dădea seama că e foarte târziu, însă socotea că e
important să mențină, totuși, cursul, să nu-l desființeze cei de acolo. Vrea să
le facă studenților ,,sinteze asupra
specificului latinității noastre, în comparație cu cele specifice Occidentului
romanic”. Șederile în străinătate erau uneori scurte. În 1988, bunăoară, la
15 iulie îmi scria că s-a întors deja din Franța și că așteaptă să-i apară
volumul Filologie și istorie. Se entuziasma ca de propria reușită, când
mi-a apărut volumul Coloana Infinită. M-a asigurat că va scrie despre
el. Îmi făcea chiar unele destăinuiri despre Mitropolitul Antonie Plămădeală.
În iulie 1989 se plângea că multe articole ale sale
încredințate revistelor din țară au rămas nepublicate. Se răspândise zvonul că
nu se va mai întoarce din Franța și a fost destul să i se blocheze accesul la
presa internă. Din când în când se ducea la Satu Mare să vadă locurile, să
întâlnească oamenii, să-și reîncarce bateriile sufletului. Așa îmi scria în 17
septembrie 1989, precizând, totodată, că a încheiat volumul Eminescu azi, că
face conferințe, dă interviuri pentru radio și reviste și multe altele.
La 5 martie 1990 îmi scria entuziasmat despre felul
elogios cum relatează presa franceză despre
Revoluția română. În scrisoarea respectivă erau pasaje superbe, în care
autorul se dovedea a fi un om profund religios. De acum corespondența noastră
s-a rărit. M-a luat avalanșa de preocupări ,,postrevoluționare”, de răspândire
a cărții religioase în lume și bucuriile întâlnirii cu prieteni și apropiați
prin scrisori s-au diminuat simțitor. Domnul Bulgăr mi-a mai scris câteva
scrisori în anii următori, plângându-se că i se deteriorează tot mai mult
starea de sănătate, apoi s-a așternut tăcerea!
Profesorul Gheorghe Bulgăr rămâne o personalitate de
referință a culturii române, dar și un prieten cald, gata oricând să te ajute
cu un sfat competent, binevoitor și dezinteresat.
Dumnezeu să te ierte, drag prieten al tinereții mele!
*
Dumnezeu din portbagaj. Pe internet am găsit o istorioară interesantă şi plină
de învăţătură, pe care o redăm mai jos, tocmai pentru a ne convinge că Dumnezeu
nu se lasă batjocorit.
Se spune că, într-o zi, un grup de tineri,
băieţi şi fete, plecau într-o excursie cu maşina. Bucurie mare, râsete,
agitaţie. Înainte de a porni maşina, mama uneia dintre fetele din grup le-a
spus: ,,- Dumnezeu să fie cu voi!” Tinerii au izbucnit în râs şi au strigat:
,,-Dacă vrea să meargă cu noi, n-are decât să stea în portbagaj, fiindcă aici
n-are loc!”
Maşina a pornit în trombă. Peste o oră a venit vestea
că s-a produs un accident. Tinerii se izbiseră cu maşina de un pom de pe
marginea drumului. Din cauza vitezei, impactul fusese atât de puternic, încât
tinerii muriseră toţi, iar maşina se făcuse zob. Doar partea din spate a
maşinii rămăsese neatinsă, adică portbagajul.
Când au desfăcut capacul portbagajului, poliţiştii au
găsit înăuntru câteva cartoane cu ouă. Culmea, ouăle erau întregi, neatinse.
Acolo fusese Dumnezeu cu ele şi nu se întâmplase nimic! În maşină, cu tinerii,
nu avusese loc!
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și
donații, astfel: P. C. Părinte Pr. Gheorghe Vasilescu(Italia): 1.000
lei; Doamna Elisabeta Leferenz din
Nürnberg (Germania). 250 lei; Domnul Sălceanu Sorin din Tr. Severin, Domnul
Cuteș Marin din Bobaița (MH), Domnul Marina Constantin din Malovăț
și Doamna Sârbu Felicia din Turda(CJ): câte 200 lei; Doamna Filip
Cornelia din Tr. Severin: 150 lei; Domnul Sârbu Marian din Tr.
Severin, Domnul Zgarcea Cornel din Tr. Severi, Doamna Petrescu Silvia
din Oradea, Doamna Nicolae Victoria din Tr. Severin și Familia
Caragea(Tr. Severin): câte 100 lei; Familia Pătrulescu (Malovăț):
60 lei; Doamna Rolea Violeta(București), fiică a satului Bârda: 50
lei;
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii septembrie am donat
pâine credincioșilor participanți la slujbă, astfel: 7
Sept. (Bârda): 158 pâini; 8 Sept.(Bârda): 100 pâini; 14
Sept.(Malovăț): 256 pâini; 21 Sept.(Bârda): 162 pâini; 28
Sept.(Malovăț): 154 pâini. Așadar, în luna octombrie s-au donat 830
pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de
1,30 lei/buc., astfel: 7 Sept.
(Bârda): 642 pâini; 14 Sept.(Malovăț): 194 pâini; 21
Sept.(Bârda): 638 pâini; 28 Sept.(Malovăț): 246 pâini. Așadar,
în luna octombrie s-au vândut 1.720
pâini.
*
Plăți. În cursul lunii septembrie am făcut câteva plăți mai
mari, astfel: 12.000 lei protoieriei pentru lumânări; 3.315 lei brutăriei
pentru cele 2.550 pâini donate sau vândute în septembrie; 960 lei protoieriei
pentru candele; 392 lei impozit; 153 lei protoieriei diverse
materiale, 120 lei pentru internet; 78 lei protoieriei pentru
icoane și altele mai mici.
*
Publicații.
În
această perioadă, preotul Dvs. a reușit
să publice câteva materiale, astfel: Monografia satului Bârda, în
,,Observatorul”, Toronto-Canada, 10 dec. 2025, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); ,,Scrisoare
pastorală” – 547, în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 2 sept. 2025,
ediție și on-line(https://www.observatorul.com);
Vina de a fi, în ,,Națiunea”, București, 30 aug. 2025, ediție și on-line
(https://ziarulnatiunea.
ro/category/ religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 548,
în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 6 sept.
2025, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com);
în ,,Armonii culturale”, Adjud, 8 sept. 2025, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în
,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 8 sept. 2025, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
,,Scrisoare pastorală” – 549, în ,,Moara lui Gelu”, Baia
Mare, 22 sept. 2025, ediție on-line (https://moaraluigelu.blogspot.com);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 24 sept. 2025, ediție și on-line
(https://
ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Târgurile
disperării, în ,,Națiunea”, București, 30 sept. 2025, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);
*
Pelerinaje. Joi, 25 Septembrie, parohia
noastră a organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr.
Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg. Jiu-Valea Jiului-Mănăstirea
Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-
Caransebeș - Mănăstirea....... - Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Tr.
Severin-Malovăț-Bârda. Costul e de 80 lei/pers. Au participat 55 enoriași
din Malovăț, Bârda, Colibași, Cocorova și Tr. Severin. A fost reușită.
*
Zâmbete. Anunțuri diverse. După ce le citești îți vine să
plângi! :☺Căutăm un om care să aibă grijă de vaci
care nu fumează; ☺Căutăm femeie la fetiță în vârstă și nefumătoare; ☺Vând
câine, mănâncă orice și-i plac foarte mult copiii; ☺Vând
voal pentru mirese cu găurele mici;☺Castron pe placul oricărei gospodine cu
fund rotund pentru batere eficientă; ☺Avem ciorapi pentru femei lungi; ☺Servim
cu frișcă clientela bine bătută; ☺Vând mașină cusut mână și picior;
☺Confecționăm genți din pielea clientului.
*
Botezuri. Nunți. Înmormântări. În ziua de 13 septembrie am oficiat Taina Sf. Botez
pentru Mocanu Daria-Ionela din Malovăț. Să trăiască! În ziua de 13
septembrie am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Ștefu Ionel-Andrei din
Malovăț cu Domnișoara Leca Daniela-Nicoleta din Galați. Dumnezeu să le
ajute! În ziua de 22 august s-a oficiat slujba înmormântării pentru Meilă
Pantelie(88 ani) din Malovăț, în ziua de 25 septembrie pentru Paicu
Maria(90 ani) din Malovăț, iar în ziua de 27 septembrie pentru Lupșa
Ion(68 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!
*
Program. În cursul
lunii Octombrie avem următorul program de slujbe: 1 Oct.(Malovăț); 4 Oct.(Malovăț-Bârda);
5 Oct.(Bârda); 11 Oct.(Bârda-Malovăț); 12 Oct.(Malovăț); 14
Oct.(pomeniri la Bârda, dimineața, la ora 8; slujbă la Malovăț); 18 Oct.(Bârda-Malovăț);
19 Oct.( (Bârda); 25 Oct.(Malovăț-Bârda); 26 Oct. (slujbă la Bârda: pomeniri la Malovăț,
la ora 12); 27 Oct.(Malovăț). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu