marți, 13 ianuarie 2015

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, sub semnul Zilei Naţionale a Culturii și a Zilei poetului Mihai Eminescu








Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni începe joi, 15 ianuarie, seria acţiunilor culturale ale anului 2015, în parteneriat cu Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti”



Astfel, sub semnul Zilei Naţionale a Culturii și a Zilei poetului Mihai Eminescu (de la a cărui naștere se împlinesc 165 ani), va avea loc prima acţiune din cadrul proiectului „Pe aripile culturii române”, derulat de IEH în parteneriat cu CNAB.
 Pe parcursului întregului an, proiectul va aduce în atenție planul identitar, atât în faţa generaţiilor viitoare de români din țară, dar şi de peste hotare, cât şi în faţa cetăţenilor străini, care, temporar, vizitează România şi care, în ţările lor de origine, trăiesc alături de comunităţile româneşti.
Evenimentul de lansare a proiectului „Pe aripile culturii române” va avea loc, joi, 15 ianuarie 2015, ora 11.00 (ora Bucureștiului), în Terminalul Plecări al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi este premisa intersecției pasagerilor cu valorile şi cultura tradiţională, precum şi a prezentării instituţiilor culturale şi a punctelor de atracţie turistică de pe teritoriul țării noastre.
Spațiul de desfăşurare, unul autentic românesc, este recreat la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti grație obiectelor tradiționale, puse la dispoziția IEH de către Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” S.A., în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, propun publicului un spectacol în cadrul căruia se vor succeda segmente reprezentative ale culturii româneşti atât din ţară, cât şi din afara graniţelor: Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, formaţiile „Dor Bucovinean” (de dans) şi „Perla” (vocal folclorică) ale Centrului Bucovinean de  Artă pentru  Conservarea  şi  Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Ucraina, precum și artiștii: Lia Lungu, stabilită în  SUA, și Costel Busuioc, câștigător, în 2008, al concursului  Hijos de Babel, Spania.
Pe aripile culturii române” se înscrie, totodată, în programul cultural-educaţional „CNAB promovează valoarea” şi se definește prin prezentarea de momente artistice complexe, care se vor desfăşura în spațiul neconvențional al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti sau în diverse alte locuri, de către tinere talente, ansambluri, corale, etc. – selectate dintre cele reprezentative ale etnicilor români din comunităţile istorice românești, dar şi ale românilor aflați în Europa și pe celelalte continente, în funcţie de interesul manifestat pentru participarea în acest proiect.


Despre CNAB:
Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” S.A. şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Despre IEH:
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni este organizat și funcționează ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică proprie, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe și în coordonarea Ministrului delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare. În anul 2013, IEH a trecut printr-o reorganizare complexă, prin aprobarea noii H.G. nr.857/13.11.2013, reorganizare care permite conceperea și implementarea de proiecte și programe care să răspundă cerințelor comunităților românești din afara granițelor actuale ale țării, în contextul noilor realități socio-culturale.





Desfașurător spectacol Ziua Națională a Culturii - 15 Ianuarie 2015 (IEH și CNAB)


Ora 11:00 - 11:10 Prezentator actorul Cătălin Stelian (Teatrul Evreiesc de Stat) deschide evenimentul (10 min)

Ora 11.10
1. Corala bărbătească Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului- Interpretează doua strofe din Imnul Național + inca o piesa (7-8 min);
2. Formațiile Dor Bucovinean si Perla din cadrul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți, Ucraina (8 min)
3. Lia Lungu- o piesa (3-4 min)
4. Costel Busuioc – o piesa (3-4 min)

Pauză 5 minute

Ora 12:00 – 12:30 Cătălin Stelian (Teatrul Evreiesc de Stat) dă cuvântul invitaților
Iau cuvântul
-          Ministrul delegat pentru Relația cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvar, (3 min)
-          Consilier Prezidențial, Sergiu Nistor, (3 min)
-          Consilier Prim-Ministru, Cornel Vișoianu (3 min)
-          Preasfinția Sa, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului (3 min)
-          Director General al Institutului Diplomatic Român, Dan Petre (3 min)
-          Președintele Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, (3 min)
-          Director general Muzeul Țăranului Român, Virgil Nițulescu (3 min)

Corala bărbătească Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului (4 min)

PAUZA –pentru trafic aerian- 5 minute

Spectacolul propriu-zis 

Ora 12:40
12:40- 13:00- Corala bărbătească Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului (20 min)

PAUZA 5 min

13:05 - 13:25 - Formațiile Dor Bucovinean si Perla din cadrul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți, Ucraina (20 min)

PAUZA 5 min

13:30- 13:50 - Lia Lungu (20 min)

PAUZA 5 min

13.55 – 14.15 – Costel Busuioc (20 min)
PAUZĂ 5 min

14.20 – 14.35 - Corala bărbătească Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului (15 min)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu