Cu drept de a fi izvor de popor (Poem)

Lui Daria-Loredana Ferghete

Motto:

"Omul e ca o floare,

Garoafă mirositoare,

Când îi vine ceasul moare"

(Ionuț Dolănescu)

Calea spre personalitate adeverind proverbul că și: "puiul de cioară învață pe cioară".

Îmi am propriile-mi nedumeriri

legate de îndumnezăiri

și la părerile-mi păreri

se cer dezlegări, descifrări,

clarificări

cerâd Domnului meu transformări, descoperiri

(da-n mine-s descompuneri:

nici câștiguri, nici pierderi,

ci trăiri,

însă Daria:"tată, ce tot ceteri?")

și Daria nu lasă drumul pentru cărări

că experența ei nu-i de azi, de ieri,

și-n idei, nu-i pe nicăieri,

ca-n hămată la drum inefabil

nu-i întru-n joc de alabala portocala inutil de copil,

că și-a depărtat drumul de fum

pentru'că după a lumii lege

s-alege pulberă, țărână, scrum,

dar ziua înhămându-și-o cu binele

îngerii îi îmbeșugă cu bonus de viață zilele

puse cu eterne învieri de primăveri

pe umeri de Iisus, că El Iisus, s-a legat să ducă omeneștile poveri

(într-o vreme eram convins că-s a lui Daria polojenii, filozofări, răsuflări,

dar din lanul pâinii

cu secera adună binele Duh De Adevăr l

ce a semănat

pentru curat și luminat),

dar mă punea-n contact direct cu Tatăl Cel De Sus, cu-n perfect infinit apropiat de obiect, cu-n Iisus

cu verb și predicat apropiat absolută iubire de respect natural și punctual,

cu-n corect apropiat

de subiect

și de îngeri, de învieri și de primăveri,

că erau prin Daria pentru mine

neam prosper și țară prosperă s-aline

o floare de colț-comoară rară,

zare albastră și mușcată

în fereastră

cu zâmbet cât casa omenească a noastră

(ce-mi explica Daria nu era o nimica toată,

că era: știință, conștiință, artă),

era Nina Casian cu Nică-Fără-Frică

să-mi dea pâine de o ființă, pace a Domnului

în grădina Maicii Domnului,

în loc de bolovan

dându-mi o cale ca să nu mă fac de fazan,

un univers cu linie de plutire Duh de Adevăr întru vers

și-n simetrie un punct de sprijin, un liman,

ca să mă înțolesc în lumină cu față divină de grădină,

bătrâneți cu frumuseți

în loc de tulbure tristeți

de infaibil azil luminat sau nu de ea ca bun copil,

ca suflet drag, larg deschis pentru-n proscris în scris,

deși era ca lumea rea,

dar nu-mi închidea vederea către ea

cea nemăritată dar cu speranța

că se va mărita

și cu soțul ei la casa ei

pe Golgota o să-și urce împreună cu orândială

de pe orizontală pe verticală spre cer

cu demn de laudă caracter, propria cruce,

saturând-o-n foame și astâmpărând-o-n sete,

în bonus de viață, Dumnezeu

prin Fiul Iisus,

deși la sfânta judecată n-avea inima cât un purece,

n-avea un greu

fiind în grădina Maicii Domnului

cu căldura binelui,

pentru sănătatea la toți dând cămașa mântuirii, mulțumitului,

să fie trasă la sorți,

dând-o salvare cu înviere pentru toți,

ca la Avram Iancu, craiul, dintre moți,

că și el în Carpați

era frate între frați,

era ca Daria pe un drum depărtat de ispită

aur strecurat prin curat și luminat

peste a morții risipă,

ca un nou născut

cu speranța pentru Ciubăncuța

având în permanență

pe Dumnezeu scut și aripă,

având dragoste, că prin dragoste

se evadează cu fericire mai ales

din nervi și din stres

la vorbe de inimă

cu drept de a fi izvor de popor,

izvor de vorbe de Duh, de maximă,

că unde-i dragoste e pace și-n bunăcredință pârgă de bunăcuvință,

liturghia conștiință de hrană în spice,

ieșirea la colț de iarbă, din iarnă.

Pavel Rătundeanu-Ferghete

Of

Dragilor am "oful!" meu ca toată lumea și celui avizat n-am cum să i-l spun ca vouă, cu altă înțelegere, deși eu n-am față de nimeni târâitul șarpelui, nici casa cucului cu odihna vântului... că eu am o trudă, un travaliu cinstit și cu sudoare, am izul spiritual al poporului meu cu sânge care nu se face apă, nici măcar apă sfințită cu toate că-i bună de leac, eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera să joc precum un "fițingău" fecioreasca sub "grumazul" strunit în audiența și sub privirea întregului sat pornit cu hora sfințenie a bucuriei să-și îmulțească "talantul" întru har, folos, luminos rost și orânduială cu drept de a fi a unui spațiu ca România și al unui popor cu cea mai mare conștiință a pacii care a trăit vreodată ca "răsărit a lumii" și "corolă a minunii". Toate schimbările de la capul peștelui împuțit și pește de la coadă curățit, de stradă, sunt de fațadă, sunt nesincere, nemitivate, pentru' că: "tagma jefuitorilor" sunt în aceeași la grămadă de conducere a țării neținându -se cont de spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun:cine ești, că se tragănă condamnarea lor, ca să-și mai facă fariseic și fățarnic de cap, râzând de cel cinstit, ba și încurcând ițele, treburile,gospodărești cu: "sâc, sâc, că n-ai mărgele roșii, c-ale mele!" Birocratismul e un flagel, iar dragostea pentru a face rău e un ala bala portocala fără un ludic firesc, omenesc, ar zice cu șarm și candoare, la vârsta lui respectabilă Mihai Șora, că "răul e opus lui a fi" și strică nu doar buna dispoziție, ci și planurile, orânduiala, de a înhăma zilele cu binele ca să nu ni se gate viața fără bonus înainte de vreme, deși timpul e nerăbdător și ne duce ireversibil ca pe un fir de păr în van.

Doamne ajută!

Pavel Rătundeanu-Ferghete