sâmbătă, 19 decembrie 2015

36. Tangou despre misterele vieții


Motto

Când te-am zărit întâia oară
Spărgeam secundele cu piatra
Şi aşteptai chiar să mă doară

Amurg de Primăvară-Constantin Rusu
Volumul Rânduri pentru Gânduri 2011



Misterul vieţii n-a murit!
Chiar azvârlit spre infinit...s-a dovedit de neoprit:
A ocolit capcanele tristeții
Și-a dat cu tifla celor care-au încercat constant
Să-l facă s-aibă parte numai de decepții!
Dar asta pentru că nici noi nu n-am retras din rând
...și am riscat iubind,
Dând de pământ cu bănuiala care-i alimenta-ndoiala,
Considerând că ea era spoiala
serviciului de spionaj neprimenit
Al celor ne-narmati pentru…trăit în lume
Ce-au năvălit în ultima periodă…alintaţi cu fel de fel de nume!
Dar numele nu mai contează,
Atunci când timpul care ne presează
Sorteaz-aluziile ce-am presupus că au rămas fără răspuns!
O!
De-am putea trăi din toate…şi nu așa...pe apucate!
O!
Dacă am putea reține…doar clipele când ne e bine,
Și de-a sări, mai pe tăcute,
peste acelea mai urâte,
Poate că am putea să luăm iar urma tinereţii
Si ocolind capcanele tristeţii
Să redirecţionăm...Misterul vieţii.

Nicu Doftoreanu 20.11.2011 - 20.12.2011, revizuit 2012
(Publicat în Volumul «Tangouri de ieri, Tangouri de azi «apărut la Editura Arefeana în anul 012)







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu