Radu Preda – Jurnal cu Petre Țuțea, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2015

„Ăsta-i voievod absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajişte cu miei!”

(Petre Ţuţea)

„Petre Ţuţea este singura minte genială întâlnită de mine în Balcani.”

(Emil Cioran)

Radu Preda s-a născut la Galaţi, în anul 1972.

După studii strălucite în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Bucureşti, continuă jurnalistica la Academia Evanghelică de Presă de la Frankfurt pe Main, iar la Heidelberg, Paris şi Roma studii doctorale. Devine conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca, apoi fondator şi director al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase (INTER) şi preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). A publicat: Jurnal cu Petre Ţuţea (1992) şi a condus revista Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, iar alături de scriitorul creştin Costion Nicolescu, editează revista DEISIS a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală; Biserica în Stat. O invitaţie la dezbatere (1999); Comunismul. O modernitate eşuată (2009); Ortodoxia şi ortodoxiile. Studii social-teologice (2010).

Jurnalul cu şi despre Petre Ţuţea este scris la 18 ani de adolescentul Radu Preda şi, devenit 2 ani mai târziu Cartea sa de debut, poate chiar şi de referinţă. Sub îndrumarea şi binecuvântarea părintelui Anania, Radu Preda are şansa de a deveni ucenicul- intermediar al neliniştilor metafizice ale Zorilor mistici ortodocşi, asumate de marele Gânditor creştin Petre Ţuţea, adunate apoi sub forma unui scenariu iniţiatic, numit învăţătura prin învecinare.

Scenariul propriu-zis se desfăşoară pe două căi: una a dialogului, cea a unui fluviu imens, înzestrat cu o multitudine de aflueţi, curgând ba limpede şi tumultos, ba lin şi armonios; cealaltă cale, întinsă peste simţirea ucenicului ca o culme tainică a tăcerii, a meditaţiei, străfulgerată de uimire, amplificată de fascinaţie, de bucurie, de iubire.

Jurnalul cu Petre Ţuţea aşează Ucenicul şi Maestrul, autorul şi Gânditorul-autor într-o lumină pură, filocalică, românească.

Toate visele, năzuinţele, crezurile şi împlinirile lui Ţuţea erau întru desăvârşirea creştină a Naţiei sale. Iată unul din visele sale rare:

„-Visam o republică religioasă, ceea ce era o absurditate. Religia este legată de aceste două mari principii: principiul monarhiei şi principiul ierarhiei. Călcate acestea, realizează spiritul de cireadă umană. Eu raportez religia şi la cantitatea de ordine etico-socială posibilă prin prezenţa ei...

-Religia creştină are o virtute pe care n-a avut-o nici un sistem filosofic în istorie: egalitatea absolută, nedemagogică, a oamenilor în faţa lui Dumnezeu. Toţi sunt oameni. Creştinismul nu e depăşit în istorie de nimic... E mai mântuitoare o rugăciune într-o biserică din Găieşti decât Platon...

-Toată viaţa am dorit să ajung în clanul conducător, pentru a face oamenilor binele cu carul... Am proiectat forme de rânduire socială. Uite, în republica lui Cicero poate trăi oricine. În a lui Platon, mai mult el. Că oamenii pot trăi şi în state anapoda, vezi Uniunea Sovietică... Până acum, în Europa geniul politic nu l-au avut decât latinii şi geniul filosofic grecii, iar germanii au fost copiişti zeloşi. Platon, făcându-şi sieşi republică, a arătat că a avut numai geniu filosofic, iar nu şi politic. Dovadă că drept grecesc nu există, în timp ce drept roman e o perfecţiune a ordinii.” (op. cit. p. 25, 70,30)

Creat după chipul lui Dumnezeu, omul primeşte existenţa ca dar divin, dar împlinirea vieţii, desăvârşirea ei se atinge doar prin fascinaţia şi sfinţenia dăruirii de sine către semeni, astfel, ca în reciprocitatea dăruirii să redevenim Daruri întru dragostea de Dumnezeu şi de Neam.

Dăruirea de sine cu bucurie curată este o aleasă împlinire de sine.

Petre Ţuţea este Fiul risipitor al Cerului, care a dăruit tuturor celor chemaţi, lumina Harului lui Dumnezeu, împărtăşită prin mireasma sufletului său aprins.

Plinătatea vieţii creştine este o permanentă dăruire de sine, jertfă care înmugureşte, înfloreşte şi rodeşte în taina Crucii.

Puterea Crucii îşi trage seva din iubirea lui Hristos şi din susurul de credinţă şi tezaurul de virtuţi al Strămoşilor.

Petre Ţuţea este expresia binecuvântată a dăruirii de sine.

Petre Ţuţea este unitatea de măsură apologetică a Românismului.

Gândirea lui Petre Ţuţea prin varietatea expresiilor, aşează unitatea cugetului său creştin într-o pluralitate şi diversitate de fenomen mistic ce fascinează permanent. Iubirea sa pentru Dumnezeu şi Neam transcende într-o varietate de daruri.

Exprimarea sa caldă, profundă, autoritară, atrăgătoare ţese o varietate de forme asemănătoare instrumentelor şi sunetelor lor, care propagă vieţii o simfonie unitară, uluitoare, a cărei notă fundamentală irupe în suflet ca o liturghie a trăirii minunate.

Întreaga sa cultură ortodoxă, izvorâtă din forţa vitală a Tradiţiei, pusă într-un raport existenţial cu Creatorul este transmisă cu o fineţe interpretativă ce reflectă adâncimea mistică a sufletului său dogoritor.

Datinile, tradiţiile religioase, obiceiurile şi folclorul circumscrise Credinţei ortodoxe au dat forţa moral-spirituală a identităţii noastre.

Petre Ţuţea nu este doar Mitropolit de Aiud, ci şi Patriarh al spiritualităţii noastre naţionaliste.

Meditaţiile sale vibrante, străfulgerate de focul mistic, adâncimea smereniei, îi conturează aura unei noi dimensiuni a conştiinţei sale întru devoţiunea ei ortodoxă.

Petre Ţuţea este prin adâncimea luminii sale teologice, prin seninătatea, calmul, cinstirea şi supracinstirea pe care le aduce Neamului şi lui Dumnezeu, un Model, un Pedagog, o Icoană ortodoxă: „Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.” (op. cit. p. 20)

Vorbind despre Generaţia sa de Vârf, desprinsă din şcoala inegalabilului filosof creştin Nae Ionescu, la rândul lui  ţâşnit din profunda şi multimilenară înţelepciune a poporului dacoromân, musceleanul de aur, Petre Ţuţea se justifica liturgic: „ni s-a făcut onoarea de a muri pentru poporul român.” (ibid. p. 29)

Petre Ţuţea este şi rămâne pentru noi un Apostol al spiritului naţionalist-ortodox.

Însemnătatea culturii sale creştine expusă intrinsec filosofic, corelează perfecţiunea Gânditorului creştin prin excelenţă.

Petre Ţuţea este un Tratat de pedagogie creştină, un Mărturisitor mistic al Teologiei ortodoxe, o Călăuză filocalică a Filosofiei hristice, o Lumină sofianică a Cuvântului divin.

Petre Ţuţea, fiind un imediat, nu devine o posteritate legendară, el rămâne o flacără mistică ce arde filocalic şi veşnic în Candela ortodoxiei dumnezeieşti.

Învăţătura sa vie, profundă, brodată pe un caracter de autoritate, specific doar Adevărului, îi conferă genialitatea ortodoxă fără egal ca luminător al gândirii filosofice a Religiei creştine.

Filosoful creştin-ortodox Petre Ţuţea este gânditorul mistic şi teologul fundamental prin excelenţă.

Erudiţia sa alimentată din seva Hristică, prin suferinţa mistică acumulată în închisori, actualizează Ethosul, reînnoindu-l şi împlinindu-i fiinţa.

Petre Ţuţea este filosoful creştin fundamental al Culturii Ortodoxe a Duhului.

Cultura sa pătrunzătoare îl situează într-o unitate de spirit, într-o sobornicitate ortodoxă, manifestată deplin şi dăruită aproape tuturor.

„Creştin, Ţuţea realizează o punte de legătură între dialogul platonic şi dialogul apologetic... Dialogurile cu Ţuţea au o construcţie lirică şi cromatică. Ţuţea îmi dăruieşte o summa poetică a poveştilor lumii.” (ibid. p.50)

Cultura sa enciclopedică şi suferinţa întru Hristos şi Patrie asumată în temniţele atee, poartă pecetea şi mărturia transfigurării sale pe calea creştinului autentic.

Cultura spiritului autentic trebuie să se fundamenteze doar pe premise teologico-ortodoxe.

În cadrul sistemului său filosofic, Ţuţea a pogorât Cerul peste neliniştile sale metafizice.

Esenţa sa filosofică este de fapt o teologie ortodoxă a chintesenţei ancorată în specificul ei plenar, sofianic şi filocalic.

Petre Ţuţea este Suma Sofianică a Filocaliei româneşti.

Premisele gândirii sale creştine, provoacă uimirea, declanşează lumina şi devin atitudini răsfrânte în concluzii eminente.

Cultura Duhului care sălăşluieşte în el, îi întregeşte Opera gândirii pe care o expune ca pe o simfonie de mare virtuozitate.

Filosofii creştini de talia lui Ţuţea sunt nişte Vulcani ai gândirii ortodoxe, a căror erupţie din plinătatea focului trăirii lor mistice, fascinează o lume care-i vede în magnifica lor strălucire.

La rândul său, gânditorul creştin Petre Ţuţea este fascinat de aura Sfântului-străvechi ideal de viaţă hristic-ortodoxă, în context general, iar în mod expres în persoana Marelui Apostol Pavel: Pavel este cât toată Mediterana.

Dacă lumea în cursul ei istoric s-a închinat Idealului ca întrupare: înţelepciunea antică prin prooroci şi profeţi, chipului martiric, icoanei sfântului, ipostazei de erou-semizeu, de cavaler trac sau medieval, de erudit-enciclopedic, de pedagog creştin, de duhovnic mistic, de înaltă demnitate aristocrată, Sfinţenia însă a rămas în toate ipostasurile ei doar sub chipul umano-divin, ca ideal al viitorului transcendent.

Toate modelele sunt călăuzitoare creştinilor, dar de urmat trebuie să-i urmeze doar pe Sfinţi.

„Cu cât suntem mai avansaţi, mecanic şi material, cu atât suntem mai departe de esenţa reală a lumii, de sfinţenie. Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. E posibilă minunea ca o faptă a lui, dar la geniu nu. Geniul face isprăvi, nu minuni... Dacă un preot din Bărăgan, când se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieşte toată Academia Română...” (ibid. p. 75)

Drumul lui Petre Ţuţea pe pământul dacoromân a fost cel al unui Român, cel al unui Creştin ortodox, cel al unui Model de Călăuză spirituală şi Pedagog creştin.

„Calitatea de model, spune tânărul autor, dar destul de matur în gândirea sa creştină, Radu Preda, poate fi atribuită unei existenţe atunci când omul, în loc să fie reflexul luptei pentru existenţă, este reflexul luptei mai înalte: acea pentru mântuire... Or, în planul credinţei, al iconomiei bisericeşti, modelele, căile prin excelenţă ale transcendenţei, sunt sfinţii; iar printre noi, şi la scara noastră laică, modele sunt mărturisitorii, cei care fac legătura, în conştiinţa teoretică, între cer şi pământ...

Mărturisitor, Ţuţea este un exemplu de <<călugărie albă>>: deprins cu o existenţă minimă în închisoare, Ţuţea a continuat şi în libertate, până la moarte, felul acesta de viaţă, în care nu de puţine ori asceza se intersecta cu sărăcia, iar aceasta comunica cu mizeria şi nevoia. ” (ibid. p. 55)

Înfrumuseţat cu un vibrant foc naţionalist creştin, stârneşte emoţie serafică în cei care-l cunosc direct sau indirect, prinzându-ne pe toţi într-o reală admiraţie şi meditaţie mistică.

Petre Ţuţea nuanţează filocalic mistica Adevărului, esenţele spiritului: Dumnezeu, Omul, Viaţa şi Mântuirea.

Toată viaţa şi întreaga sa cultură alcătuiesc un Tratat al neliniştilor matafizice înmugurite în Zorii purpurii ai Ortodoxiei.

Călăuza lui Petre Ţuţea a fost întotdeauna Adevărul revelat.

Întreaga sa trăire este un prinos adus Străbunilor, prin independenţa milenară a spiritului lor strămoşesc.

Petre Ţuţea, nu numai că a fost, dar el este şi va fi pururea.

Fără asentimentul din lăuntru al fiinţei noastre, ca persoane sau Neam, nu poate încolţi nici o marginalizare ori profanare din afară.

Lupta împotriva îngenuncherii ca naţie şi urcuşul spiritual pentru devenirea ca fiinţă mistică a Neamului este stindardul sub care s-a înrolat filosoful Petre Ţuţea şi Generaţia sa de aur.

Această înflăcărată luptă patriotică este anticipată şi admirabil versificată de poetul britanico-indian Rudyard Kipling (1835-1936), care a primit în anul 1907, premiul Nobel, cu poezia <<Dacă>>, poezie în care se regăseşte crezul mistic al Generaţiei lui Petre Ţuţea în vârtejul duşmanilor din lăuntru şi din afară:

„De poţi să nu-ţi pierzi capul când toţi în jurul tău/ Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vine.../ De poţi, atunci când toţi te cred nebun şi rău/ să nu-ţi pierzi nici o clipă încrederea în tine;/ De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea,/ De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi,/ Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea/ Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;/ De poţi visa, fără să te robeşti visării,/ De poţi gândi, fără să faci din asta un ţel,/ De poţi să nu cazi pradă nicicând dezesperării,/ Succesul şi dezastrul privindu-le la fel;/ De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,/ Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,/ De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine/ Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut;/ De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere,/ Iar tot ce-ai strâns în viaţă să pierzi într-un minut/ Şi-atuncea făr-a scoate vreo vorbă de durere/ Să-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput./ Şi dacă trupul tău, slăbit şi obosit,/ Îl vei putea sili să-ţi mai slujească încă/ Numai cu străşnicia voinţei tale-ncât/ Să steie peste vreme aşa cum stă o stâncă,/ De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă/ Te poţi plimba cu regii fără a te-ngâmfa,/ De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun rău să-ţi facă,/ Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;/ Şi dacă poţi să umpli clipa trecătoare/ Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom:

Al tău va fi pământul, cu darurile-i toate/ Şi ceea ce-i mai mult, să ştii, vei fi un OM!”

Gheorghe Constantin Nistoroiu

P.S. Îmi exprim mâhnirea şi indignarea pentru ilustraţia copertei, născută de Vasile Gorduz, care consider ca profanează Icoana Mărturisitorului ortodox cu chipul său minunat Petre Ţuţea, culmea sub privirile pretinşilor prieteni: Codrescu şi Bucuroiu.

Autorul, Radu Preda, la rândul său trebuie să fie mai atent pe viitor privind editurile care-l solicită, pentru a nu se mai repeta o astfel de blasfemie care se răsfrânge asupra Chipului sfinţeniei şi implicit asupra lui Dumnezeu-Sfinţenia sfinţilor.