Dând Frâu Liber Cu Preaplin Divin De Roadă (Poem)

Motto:

"Rău-i, Doamne, printre străini,

Ca desculț prin mărăcini."

(Maria Bitoleanu)

Nu căutați la mine grozăvia,

că eu sunt doar cela ce sunt din România,

fără a-mi cunoaște varful nasului

pe Altarul Soarelui,

deși mi s-a ras mierța,

că un'doi,

pe scurt, pace și război,

mi s-a spus, ca bonus de viață:

"cuvintele duh îți sunt, conștiință și viață-ți sunt,

cât vei trăi om pe pământ cu talantul înăscut înmulțit la timpul și locul potrivit

pân'la capăt să-ți ai menirea, rotunjirea,

filozofia, poezia și uimirea,"

deși Ion Creangă o zis verde ori mi crede ori nu mi crede și a spus îmbujorat ca mărul, adevărul,

cu Eminescu stând la mare veselie la "Bolta Rece",

că dragule, lumea după muncă se petrece

cu apă de ploaie

în plin ospitalir de omenie,

cu-n duș rece,

când oful, necazul,

de pe inimă nu trece,

dar cum am zis totul trece roz-neroz goz ascuns sau nu sub preș

că nu-i ușor, e ca un cazan sub presiune,

veșnic să iai atitudine,

mereu stăruind să scapi de stres,

să nu te irosești,

să fii vigilent cu cine la drum te însoțești,

să nu trăiești în van

și ca o iluzie (ironie a sorții)

să teci topindu-te

ca lumânarea

proscris ca un vis

(că-s un boț de carne,

de humă, fibron cu ochi,

la care i s-a pus coarne;

bag seamă:

o mămăligă sunt când mă strigă

și un zor de zeamă

când mă cheamă,

o iubire ori o istorie, o ironie, Duh de adevăr și simetrie

de pomină,

o lumină de la alfa la omega ,Ana la Caiafa creanga, Bal,Pal și Hal,

cu bal mascat îți trebe ție

și un doi la geografie,

că-i de oaie cu laie bobotaie de paie,

cu cartofi pai și muzică ușoară,

cu țara-n criză la grămadă din fală traistă goală,

că fudulul nu-i deștept destul,

taie frunze la câini, piele goală bagă-n oală,

încurcând sula cu prefectura,

marfa cu ambalajul

și aprinzând filfizonul

orașul

mai dându-și foc "vizavi de viza varză"

la valiză "avis raris, corvus albus"

ca să doarmă la mătușa-n gară,

c-a fluierat în biserică ducând vaca să pască pe biserică

avându-și capul doar pentru bască

uța-fâța-țâța-mâța

să nu-i ploaie în gât

scârța-scârța uța cu căruța ducându-și coconeața,

că de anțe-panțe

și rască-parască,

cip-cirip-cipcira:

cucu și cu pupăza

colac peste pupăză,

ce suferă de mațe

a mâncat pilaf

pentru a-l scoate

dintre măsele

cu un stâlp de telegraf

ala bala portocala

spălând putina din țară

pe umeri cu așa povară înflorită-n primăvară

pentru a o duce prin vară-n toamnă

ca să se ajungă prin iarnă iar și iar sfințenie a bucuriei înmulțită cu har

la colțul de iarbă,

(niciodată nu se face umbră pământului degeaba

și în grabă

ca fata la măritat)

iar tu și tu,

slugă la dârloagă,

făcându-te de ocară

la străin în țară

deși te doreai pace

și la orice ecuație: soluție însă scânteia-i cu Revoluție

în sinea mea existând a magilor stea

și inima firbinte cu drum de pâine

spre ieslea-n care-i pruncul sfânt și un mâine,

sinea mea cu ceea ceea

ce Nichita Stănescu definea iubire,

drept de a candida la fericire drept de pace,

drept de înviere,

belșug după brazda trasă de plug

și după bunăcredință

și conștiință

pentru lumea întreagă în știință

care se cunoaște cu spor prin ziuă de dimineață

cu rost și folos de popor

în largă deschidere de bine, cu ce trebuie,

cu ce se cuvine,

"tăind, cum zicea călugărul Rafael Noica:

răul de la rădăcină"

dând frâu liber, zăgaz, larg, la lumină,

cu preaplin divin de roadă în grădină.

 ***

“Buruiana terorismului poartă fructe otrăvitoare.

Oare cine știe câtă pizmă și ură se ascunde în inimile teroriștilor?”

Vasile Anton Ieșeanu

Bună Ziua Ieșanule,

Mama dracului ști ce bazaconii au în cap acele buruieni înveninate fără Hristos și Dumnezeu, care-s niște catrastofe socio-demențiale, că ăia au cenușă în loc de creeri ori tărâță pe care le mâncă porcii dacă nu-s amestecate cu diamante ca să-și spargă dinții și măselele. Ei sunt niște bombe anume să explodeze, deși nimeni nu le-a cășunat, făcut vre-un rău, deși nu așa vădit sunt "camelio", ața,nu cămila cum se crede c-ar intra prin urechile acului, însă ce-i cert au devenit o povoară pentru semenii lor pe mapomondul evadat înteresat de ei. oare cine li-s semenii? nu-s alții, decât cei cu care ajunși la oază indiferent de ce culoare or fi politic, însă beu din aceeaș vas,burduf ori cocoașă, apă tulbure, apa dromaderilor fără ca să-și scoată corb la corb ochii, cum nici ciumații noștri coioți nu-s lupii sanitari a pădurii să curețe hoiturile dintre ei,pentru'ca oamenii cinstiți, oamenii de rând (unii batjocoresc limba încercând să ne deruteze înțelesul vorbelor, să le denatureze valoarea social-umană de comoară, de cazanie care o cântă cazanie și odă de laudă, să se poată bucura de bine în pace și bunăcredință cu bună cuvință, ca să se cunoască sporul, rostul, folosul și nu ponosul prin ziuă de dimineață cum zicea Eminescu stând la un pahar de vorbă în bojdeuca din Țicău așteptând să le aducă Irinuca acele plăcinte-poale-n brâu după care gura pofticos cântă în Patra Limba Romană. Unde nu-i omenie nici Alah nu binecuvântă, ca să nu zic ce-i unde nu-i minte, că explodează bombe și arme kașnikov latră și-i dezastru, prăpăd, dezechilibru și omor fără o orânduială, fără o dragoste, fără un folos, o dragoste care dragoste cere cu pasiune cu stăruință de a face cu răbdare binele ca bonus de viață paine de toate zilele în culori si arome de Rai al binelui și bucuriei care-n bunătate și sfințenie își îmulțesc talanții pentru a motiva, dovedi, că nu fac degeaba umbră pământului cum face câinele inutil umbră blocului. Tu hrănești s-ar putea alte ideei cu firimiturile pâinii și osciarele rezultate de la peștii înmulțiți de Isus pentru a ne hrănii pe calea cu adevăr și viață. Tu ești ca răsăritul soarelui un om cu bun simț și sentimente grăitor umane, dar la câți vor trebui o vorbă și va fi suficient ca la Stan-Pățitul fară a mai fi nevoie de o sută de bâte ca să se scotă din scorbura capului gărgăunii,bolunzănia, de a face altora rău. Noi ne risipim în pilde, în vorbe de duh, dar câți vor lua aminte și vor învăța aducând pacea și tihna pe pământ ca pe o mană cerescă ce-a dat-o Dumnezeu pentru poporul lui Moise în pustie în drum spre Canan, țara Făgăduinței (oare emigranțilori li s-a promis o asemena țară sau li s-a urât cu binele din țara lor și au pornit în acest exod al deranjului, a tulburării, stricând armonia existentă ca ordine mondială? că duh al adevărului, al vieții, zău nu sunt, chiar dacă creștinii noștri le ies în cale omenește cu pâine, pace și sare și cu-n bine ospitalier posibil, ca bănuții văduvei în cutia milei, dar ei vor înțelege efortul social-uman al semenilor lor, vor înțelege oare acest fapt ca să nu ne tragă-n piept? (eu mă îndoiesc ca să cuget și cugetând să exist, vorba lui Decartes), dar dumneavoastră ce înțelegeți din acest fenomen talmeș-balmeș, o problemă majoară a omenirii? Doamne ajută! Servus,dragule și numai bine cu mult soare și cu multă caldură la casa omului! Emigranții au casa cucului și odihna vântului dacă-s a drumului cu pustiul sufletului lor. Nu m-aș dori în penele lor. Cu ce-s mai buni unii dintre ai noștri care-s la străini slugă la dârloagă, Bal, Pal și Hal poniți la bal (la acel vițel de aur făcut pentru'ca să aibă la ce se închina până vine Moise cu tablele de legi de pe muntele Sinai, Tabor).

Cu drag și prețuire,

Pavel Rătundeanu-Ferghete