vineri, 24 noiembrie 2017

MINILECTURI cu Gand de Seara





LUMINA LIMPEDE
- Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Trebuie sa ne straduim sa vedem ce ne arata Duhul Sfânt. Lumina lui Dumnezeu arata limpede tot ce se afla în casa noastra – dar ca sa vedem ceea ce e în ea trebuie sa deschidem ochii si sa ne uitam cu luare-aminte, cercetând cele ce se afla în ea. Altfel, oricât de limpede ne-ar arata lumina de zi a lui Dumnezeu cele ce se afla în casa noastra, nu vom sti ce este în ea daca nu o vom cerceta.

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 49-50.



DOUA FELURI DE SEMINTE - Sfantul Ioan din Kronstadt

Viata ta sufleteasca se împarte în mod distinct în doua stari, între care exista o profunda deosebire. O stare este aceea care înseamna pace, bucurie, inima larga si deschisa; o alta e cea în care domina suferinta, spaima, iar sufletul se simte în strâmtorare. Cea dintâi stare este rezultatul acordului desavârsit dintre suflet si legile Creatorului. La originea celei de a doua stari sta încalcarea sfintelor sale porunci. Pot observa si observ realmente cum începe o stare sau alta. Presimt si pe una, si pe cealalta. Stiu ce se întâmpla întotdeauna: daca stârpesti de la început samânta nascatoare de suferinta si strâmtorare, stârpesti si roadele ei, adica suferinta si strâmtorarea sufletului.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 31.


INIMA - Sfantul Ioan din Kronstadt

Inima este, prin natura sa, sensibila, usoara, de esenta spirituala, cereasca, pazeste-ti-o. Nu o îngreuna, nu o trage spre pamânt, fii cumpatat în mâncare, în bautura, în general în placeri trupesti. Inima este templul lui Dumnezeu. „De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (1 Corinteni 3, 17).

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 251.


TRENUL RAPID - Mitropolitul Hierotheos Vlachos

Atunci când cineva se roaga nu trebuie sa fie atent la nimic. Nici la caldura care se naste în inima lui. Numai sa gaseasca pocainta cea adânca, sa simta ca este departe de Dumnezeu, sa se asemene unui tren care alearga neîncetat catre destinatia lui cu viteza mare.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 252.


MOLIA SI RUGINA - Sfantul Ioan din Kronstadt

Aici pe pamânt, într-o lume a desertaciunilor, într-o lume desfrânata si pacatoasa, „moliile” si „rugina”, cele vazute numai cu gândul, „sapa” si „fura” comoara sufletului (Matei 6, 19). Care este remediul cel mai sigur împotriva acestei continue degradari prin pacat, împotriva moliilor si ruginei spirituale? Rugaciuni de iertarea pacatelor si credinta. Credinta da viata, învie sufletul istovit si ademenit de pofte, stârpeste moliile si rugina gândurilor pacatoase. Ea le este lor bici pedepsitor, iar noua izvor de putere, de viata, de mântuire. Slava Domnului pentru toate! Rugaciunea ne apara si ne izbaveste de pacat. Credinta face casa buna cu rugaciunea, fiindca prin rugaciune traim împreuna cu Domnul, care le-a fagaduit celor ce cer cu credinta toate bunatatile: „Cereti si vi se va da, cautat i si veti afla, bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla si celui care bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8). Slava cuvintelor Tale cuprinzatoare a tot adevarul, Doamne! Da tuturor celor care îti cer prin mine, nevrednicul, bunatati felurite, cele pe care si le doreste inima lor! Amin, asa sa fie!

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 48.


BILANTUL - Sfantul Ioan din Kronstadt

De-ti va trece cândva prin minte gândul nechibzuit de a-ti face „bilantul” faptelor bune, cauta îndata sa-ti opresti aceasta pornire gresita, facându-ti mai degraba socoteala pacatelor în care cazi neîncetat si a nenumaratelor ocazii când L-ai jignit pe Stapânul Cel Preabun si Preaîntelept si le vei gasi mai multe decât nisipul marii, faptele bune fiind în comparatie cu ele ca si inexistente.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 104.


RIDICA OCHII TAI SPRE CER - Sfantul Teofan Zavoratul

Ridica ochii tai spre cer când acesta, ca o oglinda curata, slavit lumineaza pamântul cu stelele, si zi mirându-te: „Daca stelele lumineaza cu atâta slava, cu cât mai mult Dreptii si Sfintii, care au facut voia lui Dumnezeu, vor straluci cu lumina cea negraita a slavei mântuitoare în ceasul când va veni Domnul?”
Aducându-ti aminte de acea înfricosatoare Venire, cutremura-te cu trupul si cu sufletul, si spune-ti cu durere în inima: „Cum ma voi arata eu, pacatosul, în ceasul acela cumplit? Cum ma voi înfatisa la tronul Judecatorului? Cum voi avea loc împreuna cu cei desavârsiti eu, cel împrastiat? Sau cum voi sta eu, capra, de-a dreapta lui Hristos împreuna cu oile? Sau cum ma voi arata eu, cel neroditor, în soborul Sfintilor, care au facut aici roadele dreptatii?

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 62-63.


POMUL INALT IN MIJLOCUL UNEI PADURI JOASE –
Sfantul Tihon din Zadonsk

Dupa cum este copacul înalt în mijlocul unei paduri joase, asa este omul cinstit în mijlocul oamenilor ticalosi. Pomul înalt este vazut de catre toti de departe. Tot asa si omul cinstit este în atentia tuturor. Cu cât este mai înalt pomul, cu atât este vazut de catre multi de departe. Tot asa, cu cât mai de seama este stapânitorul, cu atât mai multi oameni îl stiu si urmaresc ceea ce face, ceea ce spune. Pomul înalt îndura orice vânt si furtuna si de la toata vremea rea se tulbura. Tot asa si orice stapânitor de seama este lovit de tot felul de ispite si nenorociri. Cu cât este mai de seama stapânitorul, cu atât mai mult este expus ispitei. Pomul mic nu este batut de vânt întotdeauna, dar pomul înalt este batut din toate partile de vânt si se clatina.
O, iubitule, care te afli la loc înalt! Sa fii ca pomul înalt, care si-a înfipt radacina sa adânc în pamânt si prin aceea se tine si nu cade din cauza vântului sau a furtunii. Adânceste-ti si tu credinta si nadejdea în bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ca niste ancore în adâncul marii. Si astfel inima, ca de un vânt puternic clatinata, întareste-ti-o în fata uneltirilor vrajmasului. Nu te teme, chiar daca o furtuna grozava se porneste si sufla asupra ta ba dincolo, ba dincoace. Sa fii credincios Unuia Domnului tau; El cu mâna Sa cea atotputernica te tine si te întareste.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 130.


VEGETATIA - Sfantul Ioan din Kronstadt

În existenta lumii vegetale gasim o dovada palpabila a omniprezentei lui Dumnezeu si a lucrarii Sale proniatoare. Exista oare vreun loc pe pamânt în care vegetatia sa nu-si faca simtita prezenta? Ea acopera câmpiile, se catara pe povârnisurile inaccesibile ale muntilor de piatra, razbeste în pustiuri, sloboade radacini în apa si printre ape, pe ostroave nelocuite. Si cine o creste si o împodobeste în cele mai frumoase si mai felurite forme si culori? Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o îmbraca. Dar daca Domnul îmbraca astfel, cu atâta grija, firul de iarba, parasi-ne-va oare pe noi? Fie si o singura clipa; îl va uita, oare, Dumnezeu pe om? „Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?” (Matei 6, 30; Cf. Luca 12 , 28). Daca Dumnezeu da viata în fiece clipa firului ierbii si nu-l lasa sa moara, înceta-va, oare, sa-mi dea viata mie? Nu. Daca firul ierbii este îmbracat si mentinut în viata de Domnul, în mine Domnul vietuieste mereu, ca într-un templu, daca nu-L îndepartez de bunavoie prin pacatele mele. „Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16). În ceea ce priveste templul, ia aminte ca apostolul spune despre crestin ca este templu fiindca în el viaza Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele (bisericile) crestine vietuieste neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfânta. Sa ne apropiem de ea cu evlavie. Credinciosii care vin sa se roage în biserica înaintea Domnului îsi simt inima plina de sfintenie.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 443-444.


PAVAZA CALATORIEI - Sfantul Tihon din Zadonsk

Când te gasesti într-o tara straina sau într-o calatorie, te feresti de orice nenorocire care s-ar putea abate asupra ta din pricina raufacatorilor. Aceasta întâmplare ne duce la gândul ca si noi, cei care mergem pe cararile lumii, trebuie sa ne pazim întocmai, sau poate si mai mult, de uneltirile diavolesti care, asemenea unor tâlhari, navalesc asupra celor încarcati cu marfuri duhovnicesti, îi împresoara si îi despoaie. Spre o astfel de luare-aminte ne îndeamna Petru, Sfântul Apostol al lui Hristos: „Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautând pe cine sa înghita; stati-i împotriva, tari în credinta.” (1 Petru 5, 8-9).

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 70.


LUMINA LIMPEDE - Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Trebuie sa ne straduim sa vedem ce ne arata Duhul Sfânt. Lumina lui Dumnezeu arata limpede tot ce se afla în casa noastra – dar ca sa vedem ceea ce e în ea trebuie sa deschidem ochii si sa ne uitam cu luare-aminte, cercetând cele ce se afla în ea. Altfel, oricât de limpede ne-ar arata lumina de zi a lui Dumnezeu cele ce se afla în casa noastra, nu vom sti ce este în ea daca nu o vom cerceta.

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 49-50.


TITIREZUL - Sfantul Vasile cel Mare

„Sa rasara pamântul” (Facerea 1, 11) – aceasta mica porunca s-a prefacut îndata într-o puternica lege a naturii si într-o ratiune maiastra. Porunca aceasta a savârsit miile si miile de însusiri ale plantelor si ale arborilor mai iute decât un gând de-al nostru. Pamântul are în el si acum aceasta porunca si-l sileste, în fiecare anotimp al anului, sa dea la iveala puterea pe care o are pentru rasarirea plantelor, semintelor si arborilor. Dupa cum titirezul, dupa ce a fost fixat în vârf se învârteste în continuare de la cea dintâi porunca, se continua în tot timpul care urmeaza pâna ce se va ajunge la sfârsitul obstesc al universului.

Spre acest sfârsit sa ne grabim si noi toti, plini de rod si fapte bune, ca, fiind saditi în casa Domnului, sa înflorim în curtile Dumnezeului nostru, în Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia fie slava si puterea în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 130.


POMUL RODITOR - Sfantul Nicolae Velimirovici

        Ca un pom sa poata creste, are nevoie sa aiba înfipte radacinile în pamânt. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie sadit în Împaratia cea duhovniceasca, cereasca, caci aceasta este temelia lui, care îl hraneste si din care el creste.

       Ca un pom sa se poata dezvolta, are nevoie sa fie udat. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie stropit din belsug cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sanatos si puternic. Sfântul Antonie spune: „Precum un pom nu poate sa creasca daca nu este stropit cu apa curata, tot astfel si sufletul nu poate sa creasca daca nu se hraneste cu sevele cele ceresti”. Numai acele suflete cresc, care primesc pe Duhul Sfânt si sunt udate din belsug din cerestile izvoare.

         Ca un pom sa poata sa dea roada, are nevoie de lumina si de caldura soarelui. Tot astfel si sufletul: are nevoie sa fie luminat si încalzit de Domnul, Soarele vesnicei dreptati, caci sufletul poate sa vieze, sa creasca si sa aduca roada numai în razele si în caldura lui Dumnezeu celui viu si celui de viata facator.

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 38-39.


SFARSITUL ZILEI - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi ce se întâmpla atunci când soarele se îndeparteaza de noi: întunericul se lasa si le acopera pe toate de sub cer; omul nimic nu mai poate face, bâjbâie ca un orb, se rataceste, se împiedica si cade si de toate-i este frica. Întocmai se petrece si cu sufletul acelui om pe care-l paraseste Hristos, Soarele Dreptatii; atunci lui nu-i mai este cu putinta a savârsi nici o lucrare bineplacuta Domnului, dupa cum El Însusi zice: „Fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5). Întrucât este cuprins de întunericul duhovnicesc, acel suflet va rataci, bâjbâind ca un nevazator, se va împiedica si va cadea dintr-un pacat în altul, pâna când va nimeri în prapastia vesnicei pierzanii, de nu se va îndrepta prin pocainta. Însa Hristos se departeaza numai de acel suflet care L-a parasit el însusi mai întâi pe Domnul, altfel de nimeni nu se leapada Hristos, ci „lumineaza pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Aceasta întâmplare ne învata sa ne tinem de Hristos si sa urmam Lui cu credinta si dragoste, ca sa nu ne cuprinda si pe noi aceasta pustiire si bezna sufleteasca.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 130.


POMUL RODITOR - Sfantul Nicolae Velimirovici

         Ca un pom sa poata creste, are nevoie sa aiba înfipte radacinile în pamânt. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie sadit în Împaratia cea duhovniceasca, cereasca, caci aceasta este temelia lui, care îl hraneste si din care el creste.
         Ca un pom sa se poata dezvolta, are nevoie sa fie udat. Tot astfel si sufletul: trebuie sa fie stropit din belsug cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sanatos si puternic. Sfântul Antonie spune: „Precum un pom nu poate sa creasca daca nu este stropit cu apa curata, tot astfel si sufletul nu poate sa creasca daca nu se hraneste cu sevele cele ceresti”. Numai acele suflete cresc, care primesc pe Duhul Sfânt si sunt udate din belsug din cerestile izvoare.
           Ca un pom sa poata sa dea roada, are nevoie de lumina si de caldura soarelui. Tot astfel si sufletul: are nevoie sa fie luminat si încalzit de Domnul, Soarele vesnicei dreptati, caci sufletul poate sa vieze, sa creasca si sa aduca roada numai în razele si în caldura lui Dumnezeu celui viu si celui de viata facator.

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 38-39


BUCURA-TE DE LUMINA! - Sfantul Ioan din Kronstadt





Desi Dumnezeu ne cunoaste toate nevoile, rugaciunea ne este de trebuinta pentru a ne lumina sufletul. Ti-e bine sa stai la soare, ti-e cald, te bucuri de lumina. Asa este si când te rogi lui Dumnezeu – Soarele nostru duhovnicesc; Te încalzeste si te lumineaza.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418


RUGACIUNEA - Arhiepiscopul Iustinian Chira

Rugaciunea are darul de a face sa picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalta spre Cer glas de rugaciune este asemenea unei case pustii, plina de paienjenis, locuita numai de pasarile întunericului. Un suflet care nu se stie ruga, nu va sti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogatiile pamântului. Rugaciunea adevarata este truda sfânta.

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 112-113.


METALE PRETIOASE - Sfantul Ioan din Kronstadt

Fara a fi puse la încercare, fierul ordinar ar putea trece drept otel, alama sau tinicheaua, sau vreun aliaj de argint drept argint curat, bronzul drept aur, aurul impur drept aur curat, o sticla ordinara drept diamant. Numai puse la încercare, aceste materiale îsi descopera adevarata lor valoare. Asa se întâmpla si cu oamenii. În aparenta, multi se arata blânzi, smeriti, milostivi, buni, simpli, chibzuiti, credinciosi etc. Daca sunt pusi la încercare, se descopera nu arareori ca sunt rai, mândri, împietriti la inima, necinstiti, zgârciti, lacomi, invidiosi, ranchiunosi, lenesi etc. Oamenii sunt pusi la încercare prin lipsuri, pierderi materiale, necazuri, boli, umilinte. Cei ce trec cu bine printr-o încercare sunt vrednici de Împaratia lui Dumnezeu, cei care nu-i fac fata nu sunt vrednici de ea, fiindca mai tin în ei o mare doza de rau.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 281


ICOANELE - Sfantul Ioan din Kronstadt

Icoanele sunt o necesitate a naturii omului. Poate oare firea noastra sa se lipseasca de imagine? Poti oare sa-ti aduci aminte de un obiect sau o fiinta care nu sunt de fata fara sa ti le „imaginezi”? Oare nu Însusi Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a ne imagina? Icoanele sunt raspunsul Bisericii la una din necesitatile stringente ale naturii noastre.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 387


STROPII DE NOROI - Parintele Arsenie Boca

Dupa încetarea trupului, poftele, stropii acestia de noroi împroscati din trup pe suflet, stârnesc în sufletul desfacut de trup o vapaie de pofte, care-l muncesc cel putin tot atâta cât l-ar chinui setea pâna la moarte, pe unul care ar trece Sahara si n-ar gasi apa.
Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are sa se chinuiasca în felul fiecarei patimi, care l-a ros în viata pamânteasca.

Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 169.


FELINARUL - Sfantul Ioan din Kronstadt

Mergeam sa savârsesc slujba Utreniei. Soarele rasarise si îsi reflecta razele în sticla unui felinar atârnat de un stâlp. Se reflecta atât de clar si de intens, încât trebuia sa-ti feresti ochii, nu te puteai uita asa cum nu te poti uita la soare. Cugetam în sinea mea: daca soarele creat, material, se reflecta cu o stralucire atât de intensa într-o bucatica de sticla transparenta, cum sa nu se reflecte Soarele cel necreat, imaterial – Dumnezeu, în inima omului care n-a cunoscut pacatul (vorbesc în principiu), sa nu Se reflecte cu toata stralucirea în sfintii Sai, în virtutea unirii cu El, a dragostei fata de El, curatiti fiind „de toata întinarea trupului si a duhului, desvârsind sfintenia, în frica lui Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 1). Da, El se reflecta, în plenitudinea splendorii Sale, &ici rc;n sufletele alesilor Sai si aceste suflete curate, aceste chipuri ale lui Dumnezeu, ca si sticla transparenta, stralucesc ca aurul la soare, cu stralucirea diamantina a celor mai curate ape. Stralucesc însa pentru Dumnezeu si pentru îngerii Sai, fara a-si arata stralucirea oamenilor, dupa iconomia lui Dumnezeu, stralucind lorusi prin lumina credintei, a virtutilor, asemenea unei lumânari puse într-un sfesnic, luminând o încapere si pe toti cei aflati în ea. Ma mai gândeam si asa: daca soarele creat se reflecta în geamul unui felinar, cum sa nu se reflecte oare Soarele imaterial, în chip deplin si fiintial, în preacuratul Trup Si Sânge al Domnului, în altar, prin lucrarea Duhului Sfânt, Datatorul de viata? Da, lucrarea Sa se reflecta aici toata, întru totul si cu toata dragostea Sa, deoarece „Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu – întru Dumnezeu – ramâne în Dumnezeu si Dumnezeu în el” (Ioan 6, 56).

 Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 401.


GRAUL - Sfantul Nicolae Velimirovici

Grâul semnifica stiinta cea dumnezeiasca, stiinta lui Hristos. Samânta cea buna este opusa neghinei, care simbolizeaza samânta cea diavoleasca. „Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrajmasul lui si a semanat neghina printre grâu” (Matei 13, 25). Crestinii, care poarta întru sine pe Hristos Dumnezeu si Îl sporesc pe El în sufletele lor pâna la seceris, vor fi mântuiti; în acelasi timp, cei nepasatori, care cresc iarba cea rea în locul grâului, vor pieri. Despre aceasta a marturisit si Sfântul Ioan Botezatorul, spunând ca Domnul Îsi curata aria si aduna grâul Sau în hambare, iar samânta cea rea o arunca în focul cel vesnic. Astfel grâul simbolizeaza pe drept-credinciosii care pastreaza întru sine samânta lui Dumnezeu, iar neghinele semnifica pe cei fara de Dumnezeu. Sam&ac irc;nta care creste în pamânt este închipuire a mortii si Învierii Domnului, închipuire a omorârii omului celui vechi si a nasterii omului celui nou în fiecare dintre noi.

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 40-41.


CEASUL JUDECATII - Sfantul Tihon din Zadonsk

Vezi un om care a fost judecat si osândit la moarte ori un bolnav ce zace pe patul mortii. Cugeta si cerceteaza: ce face el atunci? Nu are grija bogatiei, a cinstei, a slavei; nu cauta sa judece pe nimeni, tuturor iertându-le orice i-ar fi gresit; nu se gândeste la îndestulare si la nimic din cele ce sunt ale acestei lumi. Numai moartea se afla înaintea ochilor sai duhovnicesti si frica ei tulbura inima lui. Întâmplarea aceasta, iubite crestine, ne povatuieste sa nu uitam de moartea noastra. Sa ne asteptam si noi din clipa în clipa la cele ce aflam acum la fratii nostri, caci nu stim de se vor sfârsi ei primii, cei pe care îi vedem acum în pragul mortii, sau noi, cei ce nadajduim înca a mai vietui în lume. Adesea se întâmpla ca aceia care se gândesc sa-si traiasca viata mai departe sa cada tot atunci fara suflare si sa fie întinsi în sicriu înaintea celor care se gasesc pe patul mortii. Caci noi toti suntem osânditi la moarte; Dumnezeu fiecaruia îi spune prin cuvântul Sau ceea ce i-a grait stramosului nostru: „Pamânt esti si în pamânt te vei întoarce” (Facerea 3, 19). De ce oare nu tinem în mintea noastra aceasta judecata? De ce nu ne pregatim pentru savârsire [sfârsit]? De ce ne fagaduim noua însine zile îndelungate, de vreme ce acestea nu sunt sub stapânirea noastra, ci stau doar în puterea lui Dumnezeu?

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 137


FLOAREA OFILITA - Sfantul Teofan Zavoratul

Cât de frumoasa este aceasta lume, însa plina de moarte! Ea se aseamana unei flori care s-a deschis într-o luna de primavara: înfloreste atâta timp cât roua si ploaia o tin în viata; îndata ce vine arsita, floarea se ofileste. Asa si moartea face sa paleasca obrajii si strica în mormânt madularele cele minunat întocmite... Da-ne, Doamne, scapare si ocrotire în tarâmul unde dreptii salasluiesc.

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 124-125.


REGIMUL DE VIATA - Sfantul Ioan din Kronstadt

Controlati-va cât se poate de bine si de riguros regimul alimentar, fiindca de mâncare si bautura, de calitatea si cantitatea acestora depinde în mare masura activitatea voastra spirituala, sociala si familiala. „Luati seama la voi însiva, sa nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare si bautura” (Luca 21, 34). Ceaiul si cafeaua pot duce si ele la „betie” daca sunt întrebuintate la vreme nepotrivita si în exces. Vai noua, cei ce ne ghiftuim astazi si, de cele mai multe ori, nu punem pret pe darurile lui Dumnezeu! Diavolul lucreaza asupra-ne spre pieire prin propriul nostru trup si, în general, prin cele materiale. Nu atâta patimile prin vin, ceai, cafea, prin atractii de tot felul, prin bani, îmbracaminte. Trebuie sa ne ferim sa abuzam de vin, de ceai, de cafea, de alte delicatese, sa nu le preferam pe acestea în locul unei alimentatii consistente, rationale, sanatoase. Delicatesele trebuie consumate numai dupa masa si cu maxima cumpatare.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 265.


TRUPUL INVIAT - Sfantul Inochentie al Odessei

Dupa cum la începutul primaverii toate cele ascunse în launtrul pamântului si cu putinta de a învia se umplu de viata si ies la suprafata, iar cele ramase pe suprafata pamântului dobândesc o noua înfatisare, tot astfel si în ziua Învierii toate trupurile omenesti care se odihnesc, asemenea semintelor, în sânul pamântului, vor învia si se vor scula din tarâna.
Iar cu aceia dintre fratii nostri pe care aceasta mare zi a Învierii îi va gasi în viata, se va petrece, dupa cum spune Apostolul, o schimbare de alt fel: ei, fara sa moara, vor dobândi un trup nou, potrivit cu felul lumii celei noi; si, de vreme ce atunci toate se vor savârsi cu o iuteala si o putere uimitoare, schimbarea aceasta – dupa cum ne încredinteaza acelasi Apostol – se va petrece într-o clipeala de ochi (1 Corint eni 15, 51-54).
Pentru mintea omului trupesc, deprinsa a se opri numai asupra celor ce le vede cu ochiul si le aude cu urechea si care nu se pricepe a se ridica de la cele vazute catre cele nevazute, poate parea neînteleasa si chiar nefireasca învatatura Evangheliei despre Învierea trupurilor omenesti. De unde anume va fi luat trupul care demult s-a prefacut în tarâna si s-a amestecat cu pamântul, ori s-a spulberat în aer? Ba mai mult decât atât: cum vor putea învia acele trupuri care, prefacându-se în pamânt si intrând în organismul plantelor de pe el, au devenit prin aceasta hrana si, prin urmare, însusire a altor corpuri omenesti? Toate acestea par încurcate si greu de dezlegat pentru omul trupesc.
Oare cum credeti ca raspunde la aceste întrebari Sfântul Apostol Pavel? „Nebune” – zice el – „tu ceea ce semeni nu va învia d e nu va muri; si ceea ce semeni nu este trupul ce va sa fie, ci grauntele gol, fie de grâu, fie de altceva; iar Dumnezeu îi da trup, precum voieste, si fiecarei seminte îi da un trup al ei” (1 Corinteni 15, 36-38). Asemanare foarte dreapta si prin urmare foarte convingatoare. Caci, într-adevar, ce semanam noi toamna? Nu paie groase si înalte, nu spice aurii, ci seminte goale care în cursul iernii mor, iar cu sosirea primaverii, din pricina înmultirii caldurii pamântului, îsi pierd chipul lor si intra în stare de putrezire; dar aceasta putrezire si moarte slujeste de temei, de principiu si de conditie a viitorului pai si spic, asa ca acele seminte care nu mor în chipul acesta pâna la sosirea primaverii, nu pot rodi nimic, ramân în pamânt si se prefac în tarâna. Tot astfel si corpurile omenesti date pamântului sunt niste seminte pentru viitoarele trupuri noi în care n oi trebuie sa ne îmbracam în ziua cea mare a Învierii. Aflându-se în sânurile pamântului, trupurile se desfac în partile din care au fost alcatuite, se curata prin mijlocirea putrezirii de toate formele stricaciunii si astfel se pregatesc pentru ca din ele sa se ridice la timp, prin lucrarea atotputerniciei dumnezeiesti, niste trupuri curate si vrednice de a îmbraca în sine, pentru toata vesnicia, nemuritoarele suflete omenesti.

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 56-59.


AERISIREA INCAPERII - Sfantul Ioan din Kronstadt

„Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. Daca vrei sa-ti aerisesti locuinta sau sa te plimbi la aer curat, gândeste-te mai întâi daca propria-ti inima este sau nu curata. Multi dintre noi doresc sa-si aeriseasca încaperea în care traiesc (ceea ce este excelent) sau sa se plimbe în aer liber, dar nu se gândesc ca le este tot atât de necesara aerisirea sufletului si a inimii (o aerisire, ca sa zicem asa, spirituala, a suflarii de viata) si, traind în aer curat, îsi îngaduie gânduri murdare, impulsuri indecente ale inimii, vorbe spurcate si chiar o spurcaciune trupeasca.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258.


CUNUNA DE SPINI - Sfantul Ioan din Kronstadt

De la via pe care a sadit-o, Domnul astepta ciorchini dulci, iar ea, via, s-a preschimbat în spini. Cununa de spini de pe capul Mântuitorului însemneaza spinii pacatelor de care s-a umplut omenirea.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 55.


BISERICILE DE LEMN - Arhiepiscopul Iustinian Chira

Măretia lor e izvorâta din autenticitatea trairii religioase care le-a stat la baza: nimic artificial nu se gaseste în aceste monumente. În fiecare bârna, în fiecare stâlp se simte sufletul si gândul unui om… Când te apropii de ele parca simti caldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat si le-a pastrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale sale.

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 14-15


AERISIREA INCAPERII - Sfantul Ioan din Kronstadt

„Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Cum, în ce chip sa cautam mai întâi Împaratia lui Dumnezeu? Iata cum. Daca vrei sa-ti aerisesti locuinta sau sa te plimbi la aer curat, gândeste-te mai întâi daca propria-ti inima este sau nu curata. Multi dintre noi doresc sa-si aeriseasca încaperea în care traiesc (ceea ce este excelent) sau sa se plimbe în aer liber, dar nu se gândesc ca le este tot atât de necesara aerisirea sufletului si a inimii (o aerisire, ca sa zicem asa, spirituala, a suflarii de viata) si, traind în aer curat, îsi îngaduie gânduri murdare, impulsuri indecente ale inimii, vorbe spurcate si chiar o spurcaciune trupeasca.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 257-258.


FRUMUSETEA FLORILOR - Sfantul Ioan din Kronstadt

Cât de minunate si felurite ca forma, culoare si miros sunt nenumaratele flori si, îndeobste, plante din natura si din feluritele clime ale pamântului! Nu te poti îndulci destul de înfatisarea si mireasma lor. Daca plantele sunt atât de minunate, sa ne gândim ce buna mireasma vor raspândi în rai sfintii, dreptii lui Dumnezeu din toate tagmele, rangurile si vredniciile! „Daca pe iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu asa o îmbraca, nu cu mult mai vârtos pe voi, putin credinciosilor?” (Matei 6, 30) Straduieste-te, omule, sa ajungi la frumusetea cea launtrica a credintei, a virtutii si nu te lenevi. Ce buna mireasma raspândesc, mai presus de cea a orisicarei flori, moastele sfintilor! Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui!

Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 166.


SOTIA BUNA - Cuviosul Bonifatie de la Teofania



Femeia i-a fost data barbatului ca sa îl ajute, ca fiind mângâiat de ea sa poata îndura lesne tot ce i se întâmpla. Daca femeia este cinstita si dragastoasa, tovarasia ei nu numai ca îi aduce barbatului mângâiere, ci îi e de mare ajutor în toate împrejurarile, facându-i usoare toate greutatile si nelasându-l sa simta nici o nemultumire dintre cele ce se întâmpla atât acasa, cât si în afara casei. Vine furtuna sufleteasca? Ca un cârmaci iscusit, femeia buna duce corabia la liman, si prin întelepciunea sa îsi mângâie mult barbatul.

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011,


CER SI TRON AL DUMNEZEIRII - Sfantul Ioan din Kronstadt

Cel ce a împodobit cerul cu stele putea oare sa nu împodobeasca si mai frumos cerul sau duhovnicesc cu Preasfânta Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu? Cel ce a smaltuit pamântul cu multe si felurite flori, facându-le sa raspândeasca miresme fara seaman, putea oare sa nu-si împodobeasca Maica cea dupa trup cu multele si feluritele flori ale virtutilor, facând-o sa raspândeasca toate aromele duhovnicesti? Astfel Stapâna noastra s-a facut cer si tron al Dumnezeirii, preaînfrumusetata cu toate splendorile si cu toate miresmele, mai presus de toate aromele pamântului. O, daca bunatatea dumnezeiasca m-ar împodobi si pe mine, nerusinatul, pentru rugaciunile Preacuratei Sale Maici, daca m-ar înmiresma si pe mine, necuratul! La Dumnezeu, toate sunt cu putinta! „De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, ca zapada le voi albi si de vor fi ca purpura, ca lâna alba le voi face” (Isaia 1, 18).

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 243.


SOTIA BUNA - Cuviosul Bonifatie de la Teofania

Femeia i-a fost data barbatului ca sa îl ajute, ca fiind mângâiat de ea sa poata îndura lesne tot ce i se întâmpla. Daca femeia este cinstita si dragastoasa, tovarasia ei nu numai ca îi aduce barbatului mângâiere, ci îi e de mare ajutor în toate împrejurarile, facându-i usoare toate greutatile si nelasându-l sa simta nici o nemultumire dintre cele ce se întâmpla atât acasa, cât si în afara casei. Vine furtuna sufleteasca? Ca un cârmaci iscusit, femeia buna duce corabia la liman, si prin întelepciunea sa îsi mângâie mult barbatul.

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011,

 Pr.Alexandru Stanciulescu Barda









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu