duminică, 26 noiembrie 2017

O noua carte - DO(A)GE de Bega





DO(A)GE de Bega
Alexandra Dogaru

***

Moto:
„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce” epigramă
În prozodie îmbrăcată,
Când calci pe poantă să nu cazi,
„Cenuşăreasa” de-altădată,
„Regina balului” de azi!
Ionel Iacob-Bencei

~o~


Pre …faţă/verso

Risipită prin proza vieţii în care imperativele existenţiale deţin prioritate absolută, dar neuitând că are de cultivat şi resursele unui talent nativ, filoloaga prin formaţie şi cercetătoarea ştiinţifică prin vocaţie, doamna Alexandra Dogaru şi-a făcut debutul în literatură în anii de tinereţe, lăsând pentru vârsta maturităţii depline debutul în volum – deşi a scris constant, pentru a-şi „externaliza” autocenzura, pentru a se putea privi din afară, din propriul text.
A pus pe primul plan familia, în spaţiul căreia sensibilitatea sa nu a rămas fără ecou: fiica întâi născută este artist plastic de real talent şi mare potenţial de evoluţie, iar mezina este o apreciată cercetătoare în domeniul ştiinţelor sociale, ca expert în Economie şi Cultură Urbană!
Reflexele materne şi le-a exersat (şi) în dialogul cu cărţile cărora le-a oficiat apariţia, fie ca editor, ca redactor de carte, corector, tehnoredactor… fie ca traducător din limbile franceză şi engleză (uneori prin delicate operaţii de „cezariană” semantică).
A menţinut o legătură discretă cu cuvântul tipărit, publicând în presa românească articole care reflectau implicarea sa în activităţi diverse, pe paliere sociale diverse, într-o constantă căutare a tainei alchimice prin care plumbul durerii omeneşti poate deveni aur spiritual. A preferat să tălmăcească în limba română (fără a răstălmăci!) scrierile altora, publicând la mai multe edituri traduceri foarte bine primite de publicul interesat de informaţia menită lucrării interioare. A alocat propriei scriituri o valoare introspectivă şi de continuă autoşlefuire, investindu-se responsabil în ceea ce putea ameliora în propria viaţă ca reflex al ameliorării în vieţile celorlalţi, iar acest debut tardiv în epigramă este tot un exerciţiu – unul de întoarcere către societate a unei părţi din ceea ce societatea i-a oferit. Autoarea a avut şi are convingerea că are tot ce-i trebuie ca să facă tot ce vrea şi are tot ce vrea ca să facă tot ce-i trebuie1. Filosofia sa de viaţă este pe cât de simplă, pe atât de eficientă: fericirea vine dinăuntru.
Apariţia „DOGELUI de Bega” este un reper important în evoluţia Cenaclului timişorean „Ridendo” şi, totodată, o reuşită a inegalabilului Bencei ce a avut, de data aceasta, răbdarea să lanseze la „apa” umorului o sirenă care nu se teme de apele tulburi ale vremurilor noastre bolnave de mondialită cronică. Cu aplomb ironic şi anvergură satirică, Alexandra Dogaru atacă teme majore, nu are reţineri nici faţă de minore şi nu le ignoră nici pe cele între două vârste… Rezultatul: mici bijuterii şlefuite poetic şi încărcate, uneori, de sarcasm calibrat civic, deoarece nu-şi poate dezminţi nici vocaţia pedagogică şi nici convingerea că umorul nu se poate reduce la haz, nici nu este un simplu prilej de evadare din cotidian. Ca orice umorist profesionist, autoarea împărtăşeşte multiseculara deviză a forţei educative a umorului, a corijării moravurilor prin satiră – Castigat ridendo mores, care din secolul al XVII-lea, când poetul francez Jean de Santeuil o concepea pentru teatrul
1 Formula prosperităţii generale, tradusă de A.D. în cărţile despre cristaloterapie ale autorului american DaEl Walker, pe care le-a publicat în limba română la Editurile Princeps şi Sagittarius. Arlechinului Dominic, defineşte umorul ca remediu al unor disfuncţionalităţi sociale.
Fiind eu însumi absolvent al primei Universităţi româneşti, trebuie să remarc influenţa pe care, din perspectiva umorului, au avut-o asupra formării autoarei profesorii de la Literele universităţii ieşene, cu deosebire exigenţii exegeţi Val Panaitescu şi Luca Piţu.
Maturitatea scrisului acestei autoare ne îndreptăţeşte să o propunem direct la categoria seniorilor epigramei cu convingerea că nu greşim prea mult. Şi chiar dacă greşim, recunoaştem deschis fapta, deoarece aşa suntem noi: păcătoşi!... De multe ori şi cârcotaşi, chiar cu noi înşine, deoarece umorul este, în esenţa sa, un act de libertate: noi nu râdem numai de defectele altora, ci şi de cele proprii, autoironia fiind instrumentul prin care ne asumăm profilul identitar la toţi parametrii săi existenţiali…
Prof. univ. dr. Ştefan Buzărnescu


Confesiune către cititor

Consecvent atrasă de Medicină şi Litere, sunt adepta terapiilor blânde, a educaţiei cu cuvântul frumos, a bunei înţelegeri între oameni, ca o consecinţă firească a atmosferei în care m-am format.
Cred în puterea Iubirii Necondiţionate de a împlini miracole, în comunicarea existentă în toată lumea vie, în puterea omului de a se redescoperi şi afirma drept ceea ce este menit să fie: un bulgăre de aur spiritual.
Confruntată cu Răul, mai moderat sau mai agresiv, Iubirea găseşte nebănuite modalităţi prin care să răspundă fără să rănească – ci, dimpotrivă, să aline, să vindece sau măcar să dea de gândit, iar umorul s-a dovedit constant un medicament eficient, un paliativ care poate debloca prin râs …serioase probleme „intestine”!
Cu convingerea că, atunci când scrie, epigramistul reacţionează în faţa unor năravuri, hibe, cusururi care se regăsesc în germene în el însuşi, iar atitudinea sa critică este expresia dorinţei de a nu lăsa să se dezvolte asemenea buruieni în propria inimă, mărturisesc că nimic din ce este omenesc nu-mi este străin, iar pe o posibilă listă a păcătoşilor, ocup cu umilinţă locul din urmă.
Sunt Arcaş prin naştere, însă pe tărâmul epigramei pot fi şi ţintă, primind săgeţile cu aceeaşi încântare nevinovată cu care le trimit, cu bucuria dialogului care ne dă măsura a ceea ce suntem în fiecare clipă! Poate că piatra de încercare pentru simţul umorului este …bumerangul, care închide circuitul şi poate fi relansat pe o nouă traiectorie, în spirala timpului!
Îmi doresc ca aceste catrene să fie receptate drept ceea ce sunt: nişte ace de acupunctură ale Spiritului.
A.D.


Mulţumiri

Această carte se datorează minunatului Joc Cosmic care a împletit drumuri, destine, la momentul optim, în spaţiul propice, astfel încât, pornind o cercetare doctorală despre „Epigramă ca fenomenologie socială, dintr-o perspectivă sociologică”, să-l întâlnesc în spaţiul Literaturii şi Sociologiei pe Profesorul universitar, poetul, epigramistul Ştefan Buzărnescu. Fără harul pedagogic al Domniei Sale şi generozitatea cu care se implică în coordonarea doctoranzilor săi, m-aş fi limitat doar la exegeză!
Cum superba aventură a Creaţiei literare redă Cuvântului forţa sa transformatoare, purificatoare, înălţarea prin Cuvânt într-un timp al mecanicităţii a devenit o provocare pe care nu o puteam lăsa fără răspuns.
Aduc mulţumiri familiei, prietenilor, celor apropiaţi, Domnului Profesor univ. dr. Ştefan Buzărnescu, Domnului Profesor univ. dr. Ioan Talpoş, editorilor şi, într-un mod cu totul special, Maestrului Ionel Iacob-Bencei.
Acelora care, direct sau indirect, au dat viaţă acestei cărţi, precum şi celor care vor căuta clipe de „desposomorâre” în paginile ei, le amintesc că…
... suntem cuvinte cu care Dumnezeu
ţese şi destramă întruna,
neobosit şi egal, Poeme.
Autoarea










Lansarea a avut loc la CLUBUL EPIGRAMISTILOR  
din Timisoara


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu