luni, 27 noiembrie 2017

SCRISOARE PASTORALA - 361 cu Gand de Seara





SUFLETUL SI CUVANTUL - Sfantul Nectarie al Eghinei



Sufletul a dat glas primului cuvânt de îndata ce omul si-a deschis ochii si si-a îndreptat privirea spre natura înconjuratoare si i-a înteles frumusetea. Dat fiind ca simturile îsi fac aparitia odata cu venirea la viata, primul cuvânt reprezinta primul act de perceptie a lumii. Sfânta Scriptura, cea mai veche scriere a lumii − si, desi nu e socotita de cei ce tagaduiesc Revelatia dumnezeiasca a fi o carte scrisa sub inspiratia Duhului Sfânt, trebuie considerata drept scrierea cea mai profunda sub aspect filosofic a lumii antice −, afirma ca Dumnezeu, dupa ce l-a creat pe om, l-a invitat sa dea nume animalelor. „Si a facut Dumnezeu tot din pamânt toate fiarele câmpului si toate pasarile cerului si le-a adus la Adam, ca sa le vada pe acestea si sa le dea nume; si tot numele dat de Adam fiecarei fiinte vii a fost numele care i-a ramas acesteia” (Facere 2, 19-20). Aceasta opinie primordiala a umanitatii referitoare la limba omului reprezinta un argument suficient împotriva celor care îi tagaduiesc sufletului rational cuvântul si socotesc cuvântul rostit nu un mijloc al sufletului rational inseparabil de acesta, ci drept cauza a lui; ce altceva poate sa exprime aducerea animalelor [în fata lui Adam] si invitatia adresata omului, odata cu plasmuirea sa, de a le vedea si a da nume tuturor animalelor decât impulsul sufletului rational de a generaliza, de a judeca si de a cugeta? Cum ar fi putut sa le dea nume daca sufletul sau n-ar fi avut capacitatea de a întelege diferentele specifice si caracterul propriu fiecarui animal?



Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 65-66





QUARC - Sfantul Ioan din Kronstadt


Oricare particula a universului, cât ar fi ea de mica si de neînsemnata, prin faptul ca are o existenta proprie aduce dovada ca Dumnezeu, Cel Ce pe toate le savârseste si le tine, exista. Ar fi oare cu putinta sa existe materia si sa nu existe Dumnezeu, Creatorul a toate? Nu! Fara El nu poate sa existe nimic, fara prezenta si sustinerea lui Dumnezeu, n-ar putea exista, daca ar fi sa ramâna singur, nici macar un firicel de praf. „Fara El nimic nu s-a facut, din ce s-a facut” (Ioan 1, 3).



Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 116




ODRASLIREA - Sfantul Tihon din Zadonsk



Vezi ca fiece samânta da nastere unui rod care este cu ea deopotriva: din orz se face orzul, din grâu – grâul, din ovaz – ovazul. Asemenea si din cele însufletite: din om se naste omul, din lup – lupul, din urs – ursul, din mioara – mielul, din gâsca – gâsca. Si în rod se vede negresit asemanarea cu samânta din care a iesit. De pilda: lupul naste un alt lup la fel de rapitor ca el, vulpea – o alta vulpe ce se aseamana cu cea dintâi prin viclenie, porcul – un porc ce este deopotriva cu el în lacomie si necuratie. Întocmai se petrece si la nasterea duhovniceasca, prin care se nasc de Sus crestinii. De vreme ce sunt nascuti de la Dumnezeu, trebuie negresit sa se iveasca în ei rodul cel asemenea cu Domnul, din Care s-au nascut duhovniceste. Acestora li se cuvine ca în deprinderile lor sa fie deopotr iva cu Tatal lor Ceresc, din Care au luat nastere prin apa si prin Duh: „sa fie urmatori lui Dumnezeu, ca niste copii iubiti” (Efeseni 5, 1); sa fie sfinti, caci El Sfânt este, dupa cum Însusi ne zice: „Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfânt” (1 Petru 1, 16); sa fie milostivi, iubitori, rabdatori, blânzi, drepti si asa mai departe. Caci fiii ce se nasc din sfântul, dreptul, milostivul, rabdatorul si blândul Dumnezeu sunt si ei asemenea Lui, întrucât deprinderile tatalui se salasluiesc si în copiii lui. Asa, prin nasterea noastra cea dupa trup, suntem odrasle pacatoase ale lui Adam cel pacatos, ori cei ce sunt nascuti dintr-unul iubitor de prihanire, mândru, nemilostiv, necurat, nedrept, rautacios si mânios sunt cu el deopotriva, iar noi, fiind copiii lui, îl întruchipam pe tatal nostru cel trupesc. Însa cel ce s-a nascut a doua oara din Dumnezeu Îl închipuie pe Domnu l prin obiceiurile sale cele bune, ca pe Cel Care îi este Tata: „pentru ca samânta Sa” – adica harul – „ramâne în el” (1 Ioan 3, 9) si face roadele nasterii celei din nou, roadele dreptatii, sfinteniei, dragostei, milostivirii, rabdarii, blândetii si toate celelalte. „Prin urmare, daca este cineva întru Hristos, el e faptura noua” (2 Corinteni 5, 17).



Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 135.




TRUPUL - Arhiepiscopul Iustinian Chira



Trupul nostru este cu samânta pacatelor în el, cu viermii, adica cu placerile, cu pacatele noastre cele întunecate. Si atunci când noi murim ce apare în trupul omului? Viermii! Trupul nostru devine hrana viermilor, apoi dispar si acestia iar trupul devine pamânt curat. Trecând prin moarte, trupul s-a purificat, s-a usurat de pacat si a devenit pamânt curat, frumos mirositor.



Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 132.





PETICUL - Sfantul Nicolae Velimirovici



Peticul cel nou la haina cea veche. Aceasta expresie desemneaza metoda înnoirii de fatada, necrestine, atunci când omul se schimba doar pe dinafara, croindu-si în parte ceva nou, însa înlauntrul sau nu se schimba si ramâne la fel ca înainte. Aceasta se refera la toti cei care cauta sa-si îndrepte starea lor prin „cârpeala cea veche”, în loc sa se înnoiasca pe sine smerindu-se prin Mântuitorul Hristos. Asa cum peticul cel nou îndata se desprinde de haina cea veche, marind numarul jalnicelor zdrente, tot astfel si pacatosii cei vechi leapada noua învatatura a Domnului, deschizând ranile cele vechi, mai puroinde si mai grave decât au fost mai înainte ca ele sa fie descoperite.



Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 57.





NATURA - Sfantul Nicolae Velimirovici



Întelegerea dupa litera a naturii – iata definitia pagânismului care-l zdruncina pe om de pe calea lui duhovniceasca, în primul rând de la Dumnezeu. „Duh este Dumnezeu si cei ce I se închina trebuie sa I se închine în duh si în adevar” (Ioan 24, 24). Pentru închinatorii la idoli, ca si pentru filosofii materialisti (unii si aceiasi), natura e un fel de carte chinezeasca. Straniul, nestiutul sul cu caractere chinezesti, vazut pentru prima oara, le pare lor un fel de frumoase ornamente, de minunate împletituri, desene încântatoare, însa fara înteles si însemnatate launtrica. Închipuiti-va ca înaintea acestui pergament împestritat cu scriere chinezeasca stau doi chinezi: unul este neînvatat, iar altul stiutor de carte. Cel neînvatat priveste si vede doar încântatorul desen. Întreaga lui atentie este îndreptata catre aceasta scriere, catre bastonase si liniute. Însa cel învatat nu da atentie caracterelor de pe pergament, repede trece la sens, la însemnatatea gândita si duhovniceasca cuprinsa în aceste semne. Omul neînvatat si cu vederea, si cu duhul este prizonier al semnelor celor exterioare, însa cel învatat vede aceste semne cu ochii si cuprinde sensul lor cu duhul. Iata o zugravire pe înteles, pe de o parte, a închinatorilor la idoli (nu are importanta, învatati ori neînvatati), iar, pe de alta parte, a adevaratilor crestini. Primii, si cu simturile, si cu duhul, sunt prizonieri ai simbolurilor. Iar ceilalti vad simbolurile în chip simtit, însa duhul lor ia aminte la cele ale duhului.



Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 52-53





Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XVI(2017), nr. 361(1 –15 Noiembrie)



                 Dragii mei enoriași!

                Asemănarea cu Dumnezeu. În prima carte a Bibliei, Facerea, se vorbește despre creația lumii în general și a omului în special. Dumnezeu a vrut să-l creeze pe om ,,după chipul și asemănarea noastră”. În prima fază l-a creat însă ,,după chipul Său”, adică i-a dat suflet. Înainte de a-i da și ,,asemănarea”, l-a pus la încercare, la examenul ascultării, examen pe care omul nu l-a trecut. Drept urmare, nu i-a mai dat și ,,asemănarea”, ci aceasta a rămas ca o aspirație, ca un ideal pentru om. Despre aceasta aș vrea să vă vorbesc acum.

               ,,Chipul lui Dumnezeu” în om este sufletul. Omul este singura viețuitoare de pe pământ, care deține această comoară. Sufletul este spiritual și nemuritor. El nu intră sub percepția simțurilor noastre trupești, dar îi putem vedea formele sale de manifestare: rațiunea, voința și sentimentele. Datorită sufletului, omul este superior tuturor viețuitoarelor de pe pământ. Datorită sufletului, omul este capabil de creație și progres. Datorită sufletului, el este creatorul culturii și civilizației, stăpânește pământul, cunoaște o bună parte din tainele lumii înconjurătoare, vagabondează printre stele. Datorită sufletului, moartea nu mai are putere asupra omului în întregimea lui, ci devine o poartă de trecere dintr-o lume în altă lume. Datorită sufletului, omul este nemuritor.

             ,,Asemănarea” cu Dumnezeu a rămas, așa cum am spus, o aspirație, un ideal, un obiectiv pentru om în lumea aceasta. Ea înseamnă sfințenia, desăvârșirea, veșnicia. Ea este câștigată de om prin eforturi personale unite cu harul sau energia lui Dumnezeu. Este posibilă? Sigur că da! Este la îndemâna oricui?  Da, dar nu oricine se învrednicește s-o câștige, s-o cucerească. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să-i semene; nu obligă pe nimeni să intre în rai; nu oprește pe nimeni să intre în iad. Fiecare are dreptul și libertatea să aleagă unde se duce și ce să facă. Voia liberă a omului și Dumnezeu o respectă. Ca să înțelegem mai bine, putem să facem o paralelă: preotul îi învață pe credincioși cuvântul Evangheliei și preceptele moralei creștine. Nu obligă, însă, pe nimeni să vină la biserică; nu oprește pe nimeni să se ducă la cârciumă! Fiecare decide cu privire la viața și comportarea sa!

             Dacă cineva vrea să atingă această performanță extraordinară a vieții creștine de a fi ,,asemenea” cu Dumnezeu, trebuie s-o pornească de la ,,alfabetul” vieții religios-morale. El trebuie să creadă numai în Dumnezeu, creatorul și conducătorul lumii, sfințitorul și dătătorul de viață, mântuitorul și judecătorul lumii. Banul, averea și plăcerea capătă valoare minoră pentru el, sunt mijloace de existență, ci nu ideal de viață. Omul acela nu se duce la vrăjitoare și fermecătoare, nu se ia după horoscoape, nu cochetează cu cei de alte religii, nu se duce la adunările sectarilor. Omul acela nu face din ban, din minge, din alcool, din tutun, din droguri, din vile, din mașini și alte bunuri lumești aspirația și bucuria vieții  lui. El Îl are pe Dumnezeu în sufletul lui și-I este de ajuns.  Omul acela nu înjură și nu drăcuie de cele sfinte: de Dumnezeu, de Hristos, de biserică, de cruce, de grijanie, de icoană și altele asemenea. Nu dăruiește celui rău nimic din cele din cer și cele de pe pământ. Întâi gândește și apoi vorbește. E conștient că pe unde-i iese cuvântul îi iese și sufletul și de aceea este foarte atent la ce vorbește. Trăncăneala, bârfa, glumele deșănțate, pârâciunile n-au ce căuta în gura lui. El socotește că dacă vorbește cu Dumnezeu îi este de ajuns. El rostește în gândul lui sau în șoaptă o rugăciune, fiind conștient că nimic nu-i este mai de preț decât vorbirea cu Dumnezeu.  Pentru omul acela sărbătorile sunt zile sfinte, popasuri în care se poate apropia mai mult de Dumnezeu. Se pregătește cu grijă, sufletește și trupește, se duce la biserică, participă la slujbă, urmărește cu atenție rugăciunile și cântările rostite acolo, se spovedește, se împărtășește cât mai des.

             Omul acela își iubește părinții și-i ajută. Niciodată nu se va auzi că i-a bătut, că i-a alungat din casă, că nu le-a dat să mănânce, că i-a ținut în frig, că nu-i iubește și nu-i respectă. Omul acela nu face rău nimănui: nu ucide, nu bate, nu înjură, nu invidiază, nu bârfește, nu pârăște, nu blestemă, nu se judecă prin tribunale. Dacă cineva îi face rău, el îi face bine. Dacă cineva îl înjură sau îl bate, el se roagă pentru acela. Răspunde la ură cu iubire, la încrâncenare cu iertare, răspunde la invidie cu dărnicie, la nedreptate cu răbdare. Știe că acolo, sus, este un Judecător Suprem, care le știe pe toate și le judecă după a Sa dreptate. Nu-și aruncă pruncii la tomberon, ci-i primește ca pe darurile ce Dumnezeu le-a făcut familiei sale. Se îngrijește de educația copiilor săi în spiritul învățăturii creștine. Nu-și distruge trupul cu tot felul de otrăvuri, precum alcoolul, tutunul, drogurile și altele asemenea. Omul acela e în stare să moară de foame decât să fure o bucată de pâine de la cineva. Se mulțumește cu strictul necesar, cu o căsuță modestă, merge cu autobuzul sau pe jos, se lipsește de multe plăceri ale lumii acesteia, dar este atent ca nu cumva să vatăme  cu ceva pe semenul său, să-l lipsească de un bun sau un drept. Omul acela știe să se înfrâneze, să-și stăpânească pornirile de tot felul ale poftelor trupului. El își are familia sa și își vede de ea, nu sparge casa altuia. Nu jură niciodată pe strâmb împotriva semenului său prin instanțe, pe stradă și-n mahala, nu-l bârfește pe acesta, nu minte. Nu poftește bunurile altuia, ci-și vede de mult-puținul ce-l are.


              Omul acela iubește pe Dumnezeu mai presus decât orice, Îl adoră, și pe semenii săi ca pe sine însuși. El are credință puternică în Dumnezeu și nădejde neclintită. El face dreptate de câte ori are prilejul, duce o viață cumpătată, fără excese. Postul este ceva obișnuit pentru el, ca și rugăciunea, ca și faptele bune. Își rânduiește viața cu înțelepciune, conștient fiind că este călător prin această lume. Are ca grijă centrală a vieții lui mântuirea sufletului său. El își mărturisește cu curaj credința și religia lui, chiar dacă este nevoie să sufere pentru aceasta, să meargă în temniță, să fie ucis.  Pentru nimic în lume nu-și abandonează credința părinților, moșilor și strămoșilor săi, ba dimpotrivă: prin cuvânt, scris și faptă o propovăduiește tuturor, încearcă să atragă pe cât mai mulți la credința cea adevărată, creștină-ortodoxă; îi ajută și pe ei să pășească pe drumul mântuirii. Omul acela are inima curată de păcat, pentru că se spovedește și se împărtășește cât mai des,  pentru că se ferește de păcat ca de foc. Este modest, smerit, nu se laudă, nu se mândrește, respectă pe toți și pe toate. El găsește întotdeauna puterea și resursele de a ajuta pe cel aflat în suferință și în nevoie. Se socotește pe sine ca ,,samarinean” din Evanghelie pentru fratele său omul. El are pace cu sine și cu cei din jur; el se străduiește să facă pace între alții. Se roagă pentru pacea lumii. E blând și bun, fața lui iradiază zâmbet, dragoste și bunătate. Găsește pentru fiecare câte un cuvânt de mângâiere, de încurajare, de îndrumare. Găsește timp să dea o mână de ajutor celor ce au nevoie și nu rămâne indiferent față de suferința și nevoia celor din jurul său.

             Astfel de oameni nu sunt apariții stranii, singulare. Dimpotrivă, ei sunt foarte necesari în lumea aceasta. Ei pot să fie drojdia care dospește toată frământătura lumii acesteia atât de îndepărtate de Dumnezeu. Ei pot fi sămânța lumii de mâine, în care împărăția lui Dumnezeu  să se instaureze aici pe pământ. Ei pot fi puntea de legătură dintre Dumnezeu și lumea de rând. Pentru copiii nevinovați, pentru  rugăciunile și viața unor astfel de oameni mai ține Dumnezeu lumea. Ei pot fi asemenea celor zece drepți, care ar fi salvat cetățile Sodoma și Gomora de la pieire.

             Când vezi un asemenea om,  începi să crezi că ,,asemănarea” cu Dumnezeu este posibilă chiar aici pe pământ, în viața aceasta. Este la îndemâna oricui, fiindcă, fie vorba între noi, nici nu este greu să fii un asemenea om, mai ales că și Dumnezeu te ajută, dacă vede că te străduiești să fii ca El.  Fiecare poate să încerce să fie astfel, dacă vrea. Important este să începi. E ca la sport. Unii fac gimnastică de înviorare, alții sport de performanță. Fiecare cât poate. Dumnezeu cântărește inima și dragostea fiecăruia. Chiar dacă nu poți tu muta muntele, important este să încerci să-l muți și să te stăruiești pentru aceasta din toate puterile tale. ,,Ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu” ne încuraja Mântuitorul.

*

                Sfaturi părintești. Din  cuvântările Sfântului Ioan Gură de Aur(347 – 407), patriarhul Constantinopolului mai spicuim câteva sfaturi înțelepte:

           ,,O femeie e mult mai dorită când o cunoaște (are relații intime) doar tânărul cu care s-a unit prin căsătorie, îndrăgostirea e mai caldă, apropierea dintre soți mai adevărată și iubirea mai autentică, când tinerii se căsătoresc cu o atât de mare prevedere.”

           ,,Nu crezi că va fi o căsnicie reușită, dacă soții și-au păstrat amândoi fecioria? În primul rând soția devine mult mai înțeleaptă, la fel și tânărul ei soț. Nu crezi că iubirea lor va fi, înainte de toate, curată? Cel mai important lucru, însă, este acesta: Dumnezeu va fi mult mai îndurător cu ei și va copleși căsnicia lor cu binecuvântări nenumărate, dat fiind că cei doi tineri s-au unit întocmai cum El a poruncit.”

             ,,Dacă tânărul va începe să se desfrâneze înainte de căsătorie și se va nărăvi la tot felul de obiceiuri destrăbălate, își va lăuda soția numai prima și a doua noapte și va aluneca apoi repede spre desfrâu, căutând la soția sa râsul neghiob și trivial, cuvintele pline de necuviințe, expresiile prefăcute și tot ce înseamnă nerușinare, despre care nu ne este permis a vorbi mai mult.”

             ,,Femeia stă pe lângă stăpânul casei. Are şi ea putere asemănătoare cu cea a bărbatului. Bărbatul, însă, are ceva mai mult, un lucru izbăvitor pentru familie. A primit rangul de a fi cap al trupului, aşa cum este Hristos cap al Bisericii, nu numai de a o iubi şi îngriji pe femeie, dar şi s-o călăuzească spre bine, „ca s-o înfăţişeze…”, zice, „sfântă şi fără de prihană” (Efes. V, 27). Şi dacă el se va îngriji ca femeia să dobândească sfinţenie şi neprihănire, toate celelalte vor veni de la sine. Dacă le cere pe cele dumnezeieşti, cele omeneşti vor urma foarte uşor, şi în casă vor domni ordinea, pacea, evlavia.”

                ,,Pe când mândria este moartea virtuților și viața păcatelor, smerenia este moartea păcatelor și viața virtuților."

*

           Avea bunicul. O poezie plină de nostalgie și de adevăr scrisă de Doamna Aurelia Panait cu acest titlu am găsit pe internet. Iat-o:





,,Avea bunicul meu ceva,
ce nimeni altul nu avea:
avea un munte de blândeţe
şi urme adânci de tinereţe;
avea privirea luminoasă
sub ochelari cu rama groasă,
avea cuvinte potrivite
şi daruri neobişnuite...

Avea un pod în care stam,
când înspre lumea mea fugeam:
cu fân, cu scânduri, cereale,
cu cărţi, reviste şi ziare,
cu scule-n lăzi orânduite
şi cuie noi sau ruginite,
cu un anume foarfece
cu care-şi tundea oile.
Acolo sus, în podul lui,
era şi roata timpului
şi o-nvârteam iscoditor
şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat
de-o grindă groasă atârnat
şi îmi plăcea în zbor să cânt
şi nimeni zborul nu mi-a frânt,
c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş
în care mă urcam adesea;
livezi cu pruni, butoaie adânci,
în care prunele s-arunci
şi-avea, în serile cu ger,
şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara
pământul şi-l însămânţa
şi niciodată n-a lăsat
pământu-n rugă nelucrat!
Şi-acum din cer, de sus din stele,
el ară-n gândurile mele,
c-avea dreptate când mi-a zis,
că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun
prin vene sevă de gorun;
avea bunicul meu cel drag
dulceaţa fructelor de frag.
Avea bunicul meu iubit
ceva frumos, neprihănit:
avea copilăria mea
şi a plecat cu tot cu ea!”


*

         File de jurnal – 13 febr. 1982. ,,Luni de dimineață am lucrat acasă. Noaptea, la ora 24, am făcut sfințirea postului de miliție de la Malovăț. Am lăsat mașina în Coasta Glavanilor și m-am dus pe jos. Șeful de post mă aștepta la poartă(…).

            Marți am fost la Severin, iar după-amiază am avut înmormântare la Malovăț(Cocoș Elisabeta, 91 ani). Cu acel prilej, Domnul Sabin Popescu mi-a povestit că, în tinerețe, S. G. din Malovăț a fost cu soția la o petrecere organizată de boierul Bumbaru din Negrești. Acesta avea o concubină. În toiul petrecerii, Bumbaru și-a trimis concubina să ia vin din beci. Domnul S. G. a plecat de la masă și s-a dus după ea. Bumbaru l-a urmărit discret. Când a văzut că vrea să se lege de concubină-sa a vrut să-l ia la bătaie. Domnul S. G. a încercat să fugă. Câinii lui Bumbaru, 40 la număr, atât au așteptat. L-au luat pe Domnul S. G. la goană și nu l-au slăbit până în Valea Boierească, rupându-i haina, nădragii și ceva din nărav. Pe soția lui S. G. a oprit-o Bumbaru la el peste noapte(…).

             Ieri, joi, la ora 16, am avut întâlnire cu Prof. Mite Măneanu și cu Virgil Tătaru. Acesta este buricul publicațiilor din Mehedinți și reprezentantul cenzurii. Fără semnătura d-sale nu pleacă nimic spre tipar. Dl. Măneanu este arhivist la Arhivele Statului. A insistat ca să-l cunosc pe Tătaru și să-i fac o invitație, pentru că vrea să-mi publice în vol. IV din Mehedinți – Istorie și Cultură vreo 130 pagini și e necesar ca și Tătaru să închidă ochii. I-am adus la Bârda. Am petrecut până la 2.30 noaptea. A fost frumos. Au băut țuică rece, țuică fiartă  și vin de Malovăț, pe lângă mâncărurile ce se străduise mama să le facă. Eu nu am gustat băutura, fiindcă așteptam să-i duc la Severin cu mașina. Domnul Măneanu se amețise binișor, dar Tătaru, deși a băut enorm, nici nu se cunoștea. A vorbit mult. Tătaru este un fel de geamăn al lui Petre David de la București. Aceeași fizionomie, chelie, inteligență, diplomație și nevoie astringentă de supraevaluare. Pariez că au aceeași grupă sanguină. În ochii lui Tătaru simțeam, totuși, o ușoară urmă de dușmănie, când îi arătam câte ceva din publicațiile mele.  A vorbit, totuși, frumos despre Războiul de Independență, tratatele de pace de la Livada și San Ștefano, despre personalitatea lui Mihail Kogălniceanu și a lui I. Brătianu. Denigra maniera de înțelegere rusească a prieteniei și alianței. În acest sens aducea exemple cu privire la atitudinea rușilor față de noi la San Ștefano, la poziția pe care au luat-o în Primul Război Mondal, când frontul ajunsese în Moldova. Făcea largi referințe la memoriile doctorului La Fontaine. Aprecia în mod deosebit personalitatea lui I. I. Brătianu în luptele cu legionarii. ,,- Copii, jocul s-a sfârșit!” era expresia lui Brătianu adresată legionarilor. S-au făcut largi referiri la viața lui Mussolini și Hitler, sub aspect comparativ. Felul de achitare a datoriilor de război din Pactul de la Varșovia și Pactul Atlantic au ocupat un loc important în discuții.

                Domnul Tătaru a vorbit mult despre felul cum îl asaltează ,,pilele”și ,,relațiile” diferitelor cadre didactice pentru ca să le publice diferite materiale pentru a-și putea lua gradele profesionale. Sunt invocate de către prietenii lui diferite grade de rudenie, prietenii și relații mai mult sau mai puțin cinstite. În orice caz, revista ,,Școala Mehedințiului” pare o revistă a ,,afaceriștilor”, ,,parveniților” și ,,incompetenților”. Asta reieșea din cele spuse de Dl. Tătaru”(Va urma).

*

           De la Ana la Caiafa. Hotărârea de Guvern 741/2016 privind înmormântările, capelele și cimitirele mi-a dat mult de gândit. E imposibil s-o aplici la nivelul unui sat, cu resursele materiale de care dispune o parohie. Să construiești capelă cu aer condiționat, cu baie cu canalizare, apă curentă și altele asemenea, s-o întreții, să asiguri personal de administrare, nu e treabă simplă și nici ieftină. Inspectorii umblă prin sate, fac procese verbale și  amenzile se ivesc la orizont. Drept urmare, am adresat mai multe memorii către instituțiile pe care le-am crezut competente să introducă în actul normativ respectiv sintagma ,,acolo unde este posibil” și, cum era firesc, am primit răspunsuri, după cum urmează: Președintele trimite memoriul guvernului. Guvernul a trimis memoriul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. N-am înțeles de ce! Peste puțin am primit răspuns de la acest minister, care precizează că n-are fonduri ca să ne acorde pentru înființarea unui cimitir! Dovadă clară că nici n-au citit memoriul! Curtea Constituțională și Ministerul Justiției se spală pe mâini, că nu e de competența lor. Senatul trimite memoriul ,,Domnului Stănciulescu Alexandru, secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte”. Asta-i chiar comic! Camera Deputaților trimite memoriul tot la Secretariatul de Stat pentru Culte, dar, de data aceasta, Domnului Victor Opaschi, secretar de stat. În sfârșit, Ministerul Sănătății își dă și el cu părerea. Reținem din acest răspuns că ,,în cimitir este interzisă expunerea persoanelor decedate, dacă nu există sală de ceremonii funerare, de la această interdicție făcând excepție perioada oficierii serviciului religios”. De asemenea, se mai spune că ,,în ceea ce privește sursa de apă, așa după cum se menționează în HG, aceasta nu trebuie să fie neapărat apă potabilă; nu se specifică necesitatea racordurilor, fiind suficient un puț forat sau fântână și marcarea tipului de apă disponibilă: potabilă/nepotabilă. Sursa de apă este necesară pentru aparținătorii care vin să îngrijească locurile de veci și pentru gropari”.  În concluzie, același minister precizează: ,,sintagma acolo unde este posibil nu poate fi introdusă într-un act normativ, deoarece induce interpretări subiective”.

            Fără comentarii!

*

            Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: ● Domnul Sfetcu Eugen din Franța, fiu al satului Bârda: 974 lei(pentru policandre și biserică); Domnișoara Ecaterina-Rodica Bordeiașu din București: 800 lei (pentru un rând de veșminte preoțești); Doamna Ing. Melania Caragioiu din St. Constant (Canada): 279 lei; Părintele Pr. Dorin Sas din Spania: 123 lei; Domnișoara Filip Georgeta din București, fiică a satului Malovăț: 100 lei; Domnul Ile Teodor din Sânicolaul Mic(AR), fiu al satului Bârda, Doamna Bobăiceanu Florentina din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț și Doamna Crăciunescu Valeria din Câmpulung-Moldovenesc(SV): câte 50 lei;

               ● Deși nu am solicitat nimănui, mai mulți credincioși au făcut donații pentru acoperirea prețului celor două policandre cumpărate pentru bisericile noastre și pentru lucrările privind magazia de la Malovăț. Remarcăm, în continuarea listei din numărul trecut: în Malovăț: Domnul Ciurel Valentin: 100 lei; în Bârda: Domnul Ivașcu Vasile, Domnul Drăghia Tudor, Doamna Motreanu Elena, Doamna Popescu Valeria, Domnul Motreanu Ilie, Doamna Coman Elena: 50 lei și alții cu mai puțin.

             ● Domnul Crumpei Sever  din Malovăț a mai adăugat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 400 lei; Domnul Horodnic Tudor din Bârda a mai adăugat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 250 lei; Doamna Paicu Sabina din Malovăț a mai achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 130 lei;

             Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

             ● În urma  hotărârii Consiliului Parohial, am trimis la tipar vol. I din lucrarea preotului Dvs. , Dicționarul proverbelor religioase românești. Sperând că, începând din primele zile ale lunii decembrie, să putem să distribuim cartea. Vom dona câte un exemplar tuturor familiilor din parohie (care vor veni să ridice cartea de la biserică!); vom trimite, prin poștă, câte un exemplar, tuturor acelor credincioși din afara parohiei, din țară și din străinătate, care au ajutat parohia noastră în perioada 1 dec. 2016-30 nov. 2017 cu cel puțin 50 lei. Rugăm pe toți cei din străinătate, dar mai ales pe cei care ne-au ajutat cu doar 50 lei, să ne comunice o adresă din țară unde să le trimitem cartea, fiindcă este complet neindicat s-o trimitem prin poștă. Cartea costă 45 lei, iar taxa poștală e tot pe atât! La o simplă socoteală…..!  

*

             Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Călător prin Valea Plângerii, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVII(2017), nr. 6991(31 oct.), nr. 6961(15 sept.), p. 7; ,,Scrisoare pastorală”- 360, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2017, 12 nov. 2017, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2017, 13 nov., ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Armonii culturale”, Focșani(VN), 2017, 13 nov., ediție on-line( ); Plin sau gol, în ,,Omniscop”, Craiova, 2017, 15 nov., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Măria Ta, țăran Român(I), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVII(2017), nr. 7001(14 nov.), p. 2; Folclor din Mehedinți(IX), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVII(2017), nr. 7003(16 nov.), nr. 6961(15 sept.), p. 3; Alungarea lui Dumnezeu, în ,,Datina”, an. XXVII(2017), nr. 6961(15 sept.), p. 6;

             Parohia  noastră a publicat cartea preotului Dvs. Folclor din Mehedinți(260 pag.).

             Cartea cuprinde balade, cântece de cătănie și război, cântece de dragoste și dor, colinde și cântece de stea, cântări și recitaluri de nuntă și înmormântare, strigături etc. adunate de-a lungul a cca. 40 de ani din satele de centru și nord ale județului Mehedinți.  Am adunat, de la tinerețe până azi, ori de câte ori am avut prilejul, aceste nestemate ale sufletului românesc. În ele am găsit bucurie, durere, dragoste, mângâiere și speranță. Am cules folclor de la oameni școliți, dar și de la neștiutori de carte. Piesele cele mai pline de sens și frumusețe au fost cele culese de la oamenii simpli, neinfluențați de lecturi, dar și de la oamenii greu încercați în viață. Cântecul le-a fost acestora ca un înger păzitor, însoțitor cotidian la bine și la rău. Cu cântecul în suflet și pe buze, greul n-a mai fost atât de greu, durerea n-a mai fost atât de mare, bucuria a fost trăită cu mai multă intensitate. Cântecul a făcut legătura între oameni și între generații, a vorbit despre vremuri de vitejie și de mărire ale neamului, a proslăvit eroi, a descris în limbajul său dragostea, dorul, jalea, nădejdea de mai bine. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat oamenilor și  muzica alături de hrană, de apă și de aer, de dragoste, de credință și speranță, lumea ar fi fost mult mai săracă, mai puțină, mai tristă, mai îndobitocită.”

*

         Lucrări în comună. În această perioadă a avut loc inaugurarea rețelei de apă potabilă în satul Laz al comunei noastre. Deși mai sunt decât aprox. 60 familii în acel sat,  s-a asfaltat drumul principal, s-a construit un pod masiv peste ogașul ce desparte satul în două părți și s-a adus rețeaua de apă, iar rețeaua de curent electric există mai demult. De asemenea, s-a terminat de asfaltat drumul din Bobaița, care coboară de la biserică până în Cerăt; s-a construit drum și s-a pietruit de la biserica din Bobaița până la cimitir: În Bârda s-a terminat de amenajat ulița Roleștilor și a Memeștilor. Domnul Primar Ing. Ion Michescu înaintează pas cu pas, în limita fondurilor de care dispune:

*

          Zâmbete.  Din toată suflarea omenească, medicii sunt cei mai fericiţi; lumea le trâmbiţează izbânzile, pământul le acoperă greşelile(Francis Quarles);   Singura diferenţă dintre medici şi avocaţi este că avocaţii doar te jefuiesc, pe când medicii te jefuiesc şi te mai şi omoară(A. P. Cehov); Când medicii din Los Angeles au intrat în grevă în 1976, rata mortalităţii din oraş a scăzut cu 18%.(Ross Bergman); Operaţia a fost un succes deplin, dar pacientul a murit din altă cauză(John Chiene); Vai de medicul care nu poate prescrie un tratament costisitor unui pacient bogat(Sydney Tremayne);   Cum se face că poţi să descifrezi întotdeauna nota de plată a medicului, dar niciodată reţeta?(Finley Peter Dunne); Fiecare om care se simte bine e de fapt un bolnav care se neglijează(Jules Romains); Caria e acel mic orificiu dintr-o măsea a copilului tău pentru a cărei umplere e nevoie de foarte mulţi dolari(Bill Dodds); Natura vindecă, iar medicul încasează onorariul(Benjamin Franklin).

*

             Excursii-pelerinaj. Excursia programată pentru 19 nov. se amână pentru primăvară, fiindcă nu s-au completat locurile.

*

              Botezuri. În ziua de 8 nov. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Filip Anastasia, fiica Domnului Filip Florentin și a Doamnei Filip Ștefania-Cosmina din Malovăț. Să le trăiască!

*

            Anunțuri. ● Avem icoane frumoase cu 20, 25 și 30 lei/buc.;

              ● Au sosit calendarele pe 2018. Avem suficiente, pentru toată lumea. Costul: 5 lei/buc. Numai cine nu vrea nu ia. Vă rugăm să nu luați din piață sau de la colțul străzii.

*

              Program. În cursul lunii decembrie avem următorul program de slujbe:  2 Dec.(Malovăț-Bârda); 3 Dec. (Malovăț); 6 Dec. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12,30); 9 Dec. (Malovăț-Bârda); 10 Dec. (Bârda); 16 Dec. (spovedit și împărtășit în Bârda, la biserică și în sat); 17 Dec. (Malovăț);  18 Dec. (spovedit și împărtășit în Malovăț, la biserică și în sat); 19, 20, 21 Dec.(colindul cu icoana în Malovăț); 22, 23 Dec. (colindul cu icoana în Bârda); 24 Dec. (Bârda); 25 Dec. (Malovăț); 26 Dec. (Bârda); 27 Dec.(pomeniri, dimineața, la Bârda; slujbă la Malovăț); 30 Dec.(Malovăț-Bârda); 31 Dec.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.

               Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii!

        La mulți ani!                                             

                               Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu