Iluzii fără
niciun miez
Se-ntoarce
să mai vadă
o dată
oraşul cu
cerul împurpurat
de răsăritul
soarelui
de-acum
propiul său apus.
Cu chipul
livid,
pleoapele
roşii
şi ochii
încercănaţi
privirea i
se pierdu
pe drumul
deşirat
printre
copacii în floare
şi borne
kilometrice
într-o
contemplare absentă.
La capătul
drumului,
cu spatele-i
gârbovit
şi mersul
şovăitor
poartă în
mână
o valijoară
uşoară
pentru că
atât mai putea duce.
În cadrul
porţii
mai multe
umbre
se iţeau
mimând
o compasiune
nestăvilită,
gingaşă şi
naivă urare
de bun
venit.
După ce
primi
paşaport
diplomatic
pentru
şedere definitivă
plângând ca
un puşti
se întoarse
în copilărie,
adolescenţă,
tinereţe…
Începu în
tăcere
să descarce
rând pe rând
frânturi de
amintiri
din pozele
alb-negru
şi
scrisorile parfumate
din
plicurile roz.
Acceptare
tacită
amestecată
cu un fel de furie
în livada
mai mult adormită
în care răsar şi-nfloresc
doar iluzii
fără niciun miez.
————————–
Vasilica
GRIGORAȘ
Vaslui
29
noiembrie, 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu