Ediția jubiliară a Festivalului
„George Enescu”
Grid Modorcea, Dr. în arte
08 Septembrie 2021
Pe
Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului „Enescu”, nu-l
interesează calitatea concertelor, ci experimentul și recordul. Să bifeze cât
mai multe „evenimente pentru prima oară”. Și să fie totul cât mai monumental!
Indiferent câți oameni se află în sală (la ediția precedentă a cântat opere în
primă audiție cu sala aproape goală!), indiferent dacă ce face el se transmite
la TV, indiferent la mesajul lui Zubin Mehta, președintele Festivalului (dacă o
mai fi, fiindcă de pomenit nu mai e pomenit!), care a cerut insistent
factorilor responsabili ai României să construiască Templul Muzicii, o sală
potrivită pentru orchestrele mari. Jurowski e dirijorul și angajatul Orchestrei
Radiodifuziunii din Berlin. Dar el nu face acolo aceste experimente, le face
aici, la București, fiindcă a descoperit că aici există bani și o echipă foarte
dispusă să-i accepte toate cererile.
Sărbătoarea
a 50 de ani de la moartea lui Igor Stravinsky a fost concepută de el
monumental, programând opera „Nunta”, realizată cu 200 de persoane
(instrumentiști și echipele tehnice), plus proiecții media, concepute pentru
orbi, fiindcă instrumentiștii au folosit lămpi individuale pentru iluminarea
partiturilor!! Mai mult, au fost aduse și patru piane la care au cântat tot
atâția pianiști. De unde au fost aduse? Din Austria, de către firma
„Bosendorfer”, care le-a făcut și adus special pentru acest eveniment!
Ochii
melomacilor au văzut pentru prima oară o asemenea minune! Și tot „pentru prima
oară” lucrarea „Potopul” l-a avut ca narator pe Robert Powell, actorul care l-a
întruchipat pe Iisus în filmul lui Zeffirelli „Jesus of Nazareth”. Iar
„proiecțiile media au ancorat povestea în actualitate”. Pentru ce toată această
„ancorare”? Fiindcă dl. Jurowski este responsabil, alături de oamenii de
știință, pentru „criza climatică”. De la Potopul biblic începe „vidul”, adică
Încălzirea Globală! Muzica va salva planeta de la dezgheț! Cred că pentru
aceste bazaconii, Jurowski et co ar fi în stare să cheme și talibanii pentru a
arăta cât de actual este mesajul său (ministrul Bode a declarat deja că România
e gata să primească refugiați afgani, nu ? - n.r.)!
Dar
cine îl aude, cine îl vede? O mână de spectatori mascați, melomaci fără
importanță? Încă nu se înțelege un lucru elementar: muzica are avantaje majore
față de alte arte, pentru că lasă imaginația spectatorului să lucreze în voie,
față de film, de pildă, ale cărui imagini oferă doar un punct de vedere, cel al
regizorului, și te obligă să le accepți. Muzica, atunci când este respectată
partitura, oferă această șansă de libertate interpretativă.
Mă
bucur că nu am luat parte la o asemenea mascaradă, prefer să ascult „Nunta” și
„Potopul”, așa cum le-a creat Stravinsky. Nici Enescu, care a cântat la unul
dintre piane atunci când „Nunta” a avut premiera în SUA, în 1926, nu și-a
imaginat că lucrarea va fi cântată la București într-o sală în care nu se aude
ceea ce cântă el.
Există
impresia greșită că dacă se aduce multă lume pe scena Sălii Palatului și se
cântă „mai tare”, cum cerea tovarășa Suzana Gâdea, se va auzi mai bine.
Dimpotrivă, se va auzi mai prost, așa cum prost s-au auzit toate marile
concerte programate aici, de la simfoniile gigantisime ale lui Mahler și
Șostakovici la „Simfonia cu cor” a lui Enescu sau la opera „Œdipe”. Încă din
2017, când a „vidat” această capodoperă enesciană, i-am spus lui Jurowski că se
află pe o cale greșită, să schimbe placa, dar el a continuat să masacreze
capodoperele. Cine știe ce alte „vidări”
operetistice ne mai pregătește!
Un
alt experiment operetistic și mai „vidat” a fost „Te Deum”, o amplă lucrare de
José Cura, tenor și compozitor argentinian, care a și dirijat-o, dedicată
Ediției Jubiliare a Festivalului. Dat fiind faptul că a fost prezentată în
primă audiție, trebuia neapărat să aibă o coadă multimedia. Așa e la noi, numai
primele audiții se masacrează! Nu erau suficiente forțele muzicale, precum
„Philharmonia Orchestra” din Londra, Corul Academic Radio, Corul de copii al
Radiodifuziunii, mai mulți soliști (6) și un narator, era nevoie și de
proiecții!
Săracii
operatori TV, ce să arate mai întâi? „Philharmonia din Londra” este renumită
prin producțiile sale digitale, prin care plasează privitorul în mijlocul
orchestrei. Da, dar aici nu a fost Mezzo, ci TVR 3, care nu s-a descurcat, a
încurcat planurile, momentele orchestrale și vocale cu proiecțiile. A ieșit un
ghiveci. Ce nevoie era de proiecții? Și așa este foarte discutabil să dedici
Festivalului „Enescu” un „Te Deum”, adică un imn, sub formă de psalm, de
preamărire a lui Dumnezeu, urmat de „Ecce Homo”, care implică povestea lui
Iisus, adică viața sa, procesul, calvarul, răstignirea!
Și
proiecțiile ce ne arătatu? Imagini de la Holocaust, imagini cu Imigrația și
cozi de limuzine, scene cu condamnați la moarte, spânzurători, un copil mort pe
asfalt, femei în doliu, dar bine că erau fragmente, fiindcă tăieturile erau
necesare, operatorii trebuiau să arate și dirijorul, și instrumentiștii, și
coriștii, și soliștii. Iar printre ele, mai plasau și ecranul cu imagini
dezlânate. Poate doar spectatorii din sală, puțini, mult mai puțini ca la
deschidere, să fi putut urmări filmul, să-i găsească vreo idee, vreun rost, dar
noi, telespectatorii, vedeam numai bazaconii, precum pești morți, păsări care
cad, copaci fără număr, stufăriș, un chioșc de ziare cu titluri pe el etc. Ce
rost aveau toate aceste umpluturi?! Sau imaginea cu talibani care ucid afgani!
Ce mizerii! Ce politizare a muzicii sacre!
Muzica
exprimă cu totul altceva, o stare de meditație, de profunzime. Muzica lui José
Cura este de cea mai înaltă calitate, are un suflu epopeic și sacru, o
gravitate religioasă impusă de marile ei teme. Când am primit vestea morții lui
Ion Caramitru, mă aflam în această stare, de parcă această muzică liturgică a
fost scrisă pentru el, pentru acest magician al teatrului românesc, cel mai
mare recitator pe care l-a avut România.
Dar
oamenii bolnavi nu înțeleg. Cum este posibil să-l cocoți pe Enescu, într-o
poziție hilară, stând într-un cot, răsturnat, pe un decor ca o piramidă, când
se cântă „Te deum”? Tocmai pe el, pe marele isihast, pe cel care spunea „cred
cu ardoare în Dumnezeu, sunt un mistic”? Nimeni nu a văzut această blasfemie?
Aceasta este o atitudine de rugăciune? Nu se putea găsit o altă imagine, precum
cele religioase de la Peleș? Ceea ce a făcut acum festivalul, a jignit memoria
lui Enescu, a murdărit această ediție jubiliară!
„Sala
Palatului” nu este o catedrală, nu este un sanctuar, este o fostă locație
comunistă construită pentru Congresele fostului P.C.R., unde o masă de cinci
mii de activiști ovaționa discursurile. Sigur, este nevoie de purificare, dar
cred că după evenimentele din decembrie 1989 au fost preoți care au dat aici cu
agheazmă!
Frumos
din partea lui José Cura, dar total nepotrivit. Aici el a adus o stare de
„Mater Dolorosa”. Și bubuiturile din timpane, care punctau tragedia. Însă bine
că nu i-a dedicat lui Enescu un „Requiem”, cu alt „Kyrie Eleison”! Ar fi fost
necesar pentru experimentaliști! Iar acest „Te Deum” va fi cântat oriunde, nu
are nimic românesc sau enescian. Și ce treabă are Festivalul cu „Stabat Mater”?
Suntem în Săptămâna Patimilor? Este o compoziție proprie, catolică, dedicată
unei stări de chilie, unei meditații religioase, unui serviciu religios solemn,
dar care, pentru a participa, i-a fost „dedicată” Festivalului!
Sigur,
se poate argumenta că „Te Deum laudamus” (Pe tine, Doamne, te lăudăm) este
general-valabil, imn aplicabil oricând și oricum, în orice mediu și orice timp,
fiindcă datorită lui Dumnezeu existăm, lui trebuie să-i mulțumim că trăim, că
putem compune, cânta și asculta, însă e bine să ascultăm muzica, fără
„ilustrații”. Muzica, prin definiție, are în ea ceva sacru. Proiecțiile iar au
încurcat ițele. Sau e vina operatorilor TV? Nu e bun ghiveciul decât pentru
melomaci, care au nevoie de „traducere”. Dar și aici, atenție, căci
„Traduttore, traditore!”.
Aranjament grafic - I.M.
https://www.art-emis.ro/cronica-de-arta/editia-jubiliara-a-festivalului-george-enescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu