BALADA CIȘMIGIULUI
~*~
În București , a fost odată, lângă Splai,
O baltă cu țânțari și iz de putregai
Un rus, general, a dispus asanarea
Un Domnitor Român, a poruncit
înfrumusețarea
Un peisagist vienez, cu muncă de ani,
cu oameni și cai,
A transformat balta neagră, într-o
grădină de rai,
Cu un lac în mijloc, cu lebede și pelicani,
Cu arbori exotici, magnolii și
platani…
Cișmigiu au numit-o, apoi, într-un
târziu
De la
cunoscutul “Mare Cișmegiu”…
Pe-aproape de grădină, șansa mea
totală,
A fost să am și casa, cât și a mea
școală...
În Cișmigiul copilăriei mele
Am mirosit întâia oară, garoafe și
zorele
Cu alți băieți de-o vârstă și fetițe
Priveam fascinați la castori , vulpi
și veverițe
Vara, hoinăream sub cerul fără nor
De la Lac la Cetate și până la Izvor
În apa de sub ram , eu capu-mi
scufundam
Beam cu nesaț, mă răcoream și iarăși
beam
Iar seara–n gașcă, în jocul anarhist,
O zi eram un hoț, o alta un vardist
La Buturuga cu ferestrele deschise
Pe
bani de buzunar, beam când o bragă, când un sirop de caise
Pe lacul înghețat, am patinat întâia
oară,
Pe patine vechi, ce le legam cu
sfoară
În Cișmigiul școlarității mele
Mergeam cu alți colegi la “ cules” de
lalele
Stăteam pe lângă straturi, în rând
aliniați
Și la un semn, plonjam, determinați,
Lalelele suave, din brazdă, le
smulgeam
Și, să nu ne prindă paznicii, fugeam
În zig-zag și-n roi, cât mai
răsfirați
Ne întorceam la școală, zâmbind...
nevinovați
Legam lalelele-n buchet c-un șnur de ață tare
Drept ....cadou, de Ziua unei iubite
Profesoare....
Erau și zile–n care, la școală, mai
lipseam
Da-n
Cișmigiu, de școala de la Sava, nu uitam
La Ora de Română, și nu întâmplător,
Treceam pe la Rotonda Scriitorilor
La Istorie, dacă mai poți să crezi,
Mergeam la Monumentul Soldaților
Francezi
La Ștințe Naturale, n-aveam un punct
precis,
Căci totu-n jur era natură, precum de
paradis...
Mă simțeam, cumva, mai diferit de
alți copii
Cam ca elevii de la Lazăr , din
Cișmigiu et Co
În Cișmigiul adolescenței mele
M-am plimbat c-o fată sub cerul plin
de stele
Pe- o bancă, la Cetate, în
miez de Primăvară
Ne-am sărutat, sfios, întâia oară
În acel loc , de dragă amintire,
A fost ,cândva, se spune-o mânăstire
Lângă gardul verde, și greu de
străbătut,
Ce loc ferice , Doamne, pentru...Primul... Sărut!
Am stat, apoi, ani mulți, pribeag
prin străinătate
Departe de Izvor, de Lac și de Cetate
Într-un târziu, am revenit în parcul,
rostuit pe lângă Splai
Și-am fost primit de porumbeii
grădinii în alai
Lalelele-nfloresc, și-acum, în orice
primăvară
Dar nu mai e în viață, îndrăgita
profesoară…
N-am mai găsit nici Buturuga cu
ferestrele deschise
Unde beam, când o bragă, când un
sirop de caise
N-am mai văzut nici, înfoiați, păunii copilăriei mele
S-or fi schimbat păunii-n porumbei și
turturele ?
Iar, din păcate-acuma, pe banca veche
din trecut,
Nu mai stătea nici Nea Costel,
fotograful…” la minut ”
Și, totuși, dragi prieteni, de-o fi să nu mai fiu
Să-mi puneți, musai, pe mormânt, și
flori din Cișmigiu
Culese…pe furiș, cu dragoste uscate
Răspândind arome dulci și parfumate
Iar
un porumbel, rotunjel, de mesagerie,
Să-mi aducă–n cioc, un dram de apă
vie,
De-aceea, din Izvorul, ce pogoară din
Știrbei
Și s-o picure pe florile depuse, de
prietenii mei…
~*~
IOAN JOHN GIONEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu