sâmbătă, 23 iulie 2022

Marian Ilie - "REVENIM CU TEXTUL CORECTAT

 




Marian Ilie  -  "REVENIM CU TEXTUL CORECTAT

 

Bataiosul nostru confrate Stefan Dumitrescu nu se lasa strivit de morile de vanturi. Am citit cu atentie interesanta lui scrisoare, care mi-a inspirat gandurile din atas - un eseu pe care il ofer confratilor si revistelor literare, ca punct de vedere fata de aceasta "galceava a inteleptului cu lumea"...

 

Avem noi literatură de Premiul Nobel?

 

     De câteva zile suntem asaltați de confratele Ștefan Dumitrescu cu o scrisoare minuțios elaborată, întinsa pe multe pagini, incitantă atât prin dimensiune cât mai ales prin conținutul ei. Lungă, parcă prea lungă scrisoarea, dar concepută după un scenariu interesant , cu personaje marcante ale literaturii și culturii noastre – președintele Uniunii Scriitorilor din România, Dl. Nicolae Manolescu, președintele Academiei Române, Dl. Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu și însuși președintele României, Dl. Klaus Werner Iohannis – chipurile invitați de autor la o cafea, pentru o discuție în format talk-show pe o temă de stringentă actualitate ce vivează literatura româna actuală: daca avem sau nu creatori care să merite a li se decerna Premiul Nobel pentru literatură.

     Cum constatăm de la bun început, autorul susține că el este un scriitor de anvergura premiului vizat și concepe scenariul cu chisnovatica lui cafea turcească în calitate de mare nedreptățit, talk-showul oferindu-i prilejul să-și verse năduful. Da, Ștefan Dumitrescu se consideră nici mai mult nici mai puțin decât un scriitor român de talie mondială, demn de Premiul Nobel pentru literatură. O susține fără rezerve, cu o cerbicie depășind tupeul, dar și cu argumentele ce i-au hrănit această convingere,  chiar conștient fiind că va putea fi taxat ca megaloman. Procedând el astfel, noi trebuie să recunoaștem că ne aflăm în fața unui caz unic în literatura româna - un scriitor polivalent, cu o operă vastă, acoperind mai toate genurile literare și alte domenii ale spiritualității neamului, care pretinde că merita Premiul Nobel, însă nu este propus de catre structurile abilitate să o faca.

     E și normal ca “tupeul”  lui Ștefan Dumitrescu să șocheze, mai ales pe cei care nu i-au citit cărțile; cel puțin acelea care mi-au trecut mie prin mâna sunt, toate, însoțite de note în care diverși confrați, inclusiv critici literari, îi preamăresc talentul scriitoricesc. Pana și această insistență a autorului de a-și etala valoarea deranjează pe mulți, iar el este conștient de asta, linia de bază a dezbaterii “orchestrate” în scrisoarea insistent distribuită de autor fiind tocmai dezvăluirea acelor trăsături din psihologia poporului român care frâneaza ascensiunea purtătorilor de valoare dintre noi la cotele meritate.

     Pai, cum să nu-ți dea ceva frisoane lectura unei sentințe precum aceasta: „Așa se explică, domnule Președinte Iohannis și domnule Președinte al Academiei, de ce suntem un Stat eșuat, o Românie eșuată. Pentru că întreaga clasă intelectuală, cu lumile ei, lumea teatrului, lumea scriitorilor, a artiștilor, academică, a universitarilor este o clasă eșuată. Numai o intelectualitate eșuată, foarte bolnavă putea să dea o clasă politică eșuată, distructivă, atât de bolnavă psihic și social. Eșecul României, al statului român, este determinat de eșecul Intelectualității românești, creație a unui mediu imoral, corupt, bolnavă într-un grad foarte înalt de patologiile despre care vă vorbesc.”

     Nu știu câți dintre noi vor fi de acord cu sentința lui Ștefan Dumitrescu, dar afirmația sa nu este decat o simplă extrapolare a sentinței  președintelui Iohannis, potrivit căruia Romania este „un stat eșuat”. Iar cine nu crede trăiește probabil măcar cu gândul în altă lume.  Ștefan are sentimentul că trăiește în „lumea literară românească grav bolnavă de individualită, de egoplasm, de axofagie, de inteligență negativă...”, un sentiment destul de răspândit în mediul nostru intelectual. Poate că greșește canalizând programata sa discuție pe domeniul psihosocial, lăsând cumva în penumbră celelalte cauze care i-au creat sentimentul acesta de acut disconfort funciar.

     Îl știu încă de la debutul ca poet. Am împărtășit cumva aceeași soartă, marcată de cel puțin două elemente definitorii; aparțineam aceleiași generații, cea șaptezecistă, dominată net de cea precedentă și strivită pur și simplu de cea succesoare, iar după absolvirea facultății aveam să plecăm cu tot calabalâcul literar personal în provincie. Da, ruperea de Centru a marcat evolutia amândurora, dar mai mult pe cea a lui Ștefan Dumitrescu, cu mult mai dedicat literaturii și mai bătăios, încurajat fiind în ambițiile sale și de întâmpinările fulminante din partea unor nume consacrate ale literaturii noastre precum Geo Dumitrescu, Ana Blandiana sau Adrian Păunescu. În mare măsură justificate, aprecierile laudative l-au făcut să persevereze, să abordeze și alte genuri și să-și creeze acea aura de sub care avea să abordeze ulterior actul creației. Merită oare să-l luăm pe el de nebun, câta vreme în 2015,  Prof. Dr. Lucian Rus, din Germania,  comenta în revistele online „Armonii culturale” și  „Art-Emis”, sub titlul  „Stefan Dumitrescu, un scriitor român cât trei cu premii Nobel”, romanul acestuia Feodor Mihailovici Dostoievski s-a sinucis la București, afirmand: „În primul rând trebuie să subliniez că nu am mai citit niciodată un roman atât de bine scris, atât de profund, de inovativ şi de cutremurător. Este cu mult deasupra romanelor lui Garcia Marquez sau Varga Lyosa, sau ale mai bătrânului Thomas Mann. Romanul acesta este de departe un roman de talie internaţională, care ar fi best-seller pe marile pieţe internaţionale de carte dacă ar fi tradus şi publicat în străinătate.” Teribil, nu?

     Am citit acest roman și chiar mi-a plăcut mult. Nu mă hazardez să-l compar cu creațiile marilor scriitori evocati aici, pe care le-am citit în urmă cu mai mulți ani. Nici nu cred în astfel de evaluări ale operelor literare, fiecare autor avându-și propriul univers spiritual în care își exhibă personalitatea. Singurul criteriu de evaluare și eventuală comparare este cel al impactului operei, oglindit în vânzările înregistrate, în  strânsă interdependență cu cu tirajul și întâmpinările din partea criticii literare. Din acest punct de vedere Ștefan Dumitrescu are un handicap insurmontabil, generat în primul rând de lacunele din sistemul nostru de editare și distribuire a cărții. Tirajele mici și distribuirea lacunară diminuează serios impactul pe piață al operei.  Poate și de aceea, prezentându-se cititorilor, dar și invitaților săi la acest talk-show, el recurge la aprecierile din fazele de început ale carierei sale literare. Din păcate, cea mai mare parte din creatorii români au de înfruntat acest handicap.

     M-a frapat, bineînțeles, afirmația citată mai sus a absconsului exeget din diaspora, pe care cred ca și-a întemeiat în bună masură demersul Ștefan Dumitrescu. Numele lui Lucian Rus nu mi-e cunoscut și, din păcate, nici căutările pe Internet nu m-au ajutat să mă edific, așa că nu mă voi pronunța nici asupra veridicității aprecierilor sale și mă voi limita să afirm că mi-au plăcut cele doar două romane semnate de Ștefan Dumitrescu citite de mine, ca și poezia sa, cu care am avut și am contact mai strâns. Da, este un scriitor valoros, polivalent, poate prea aplecat asupra propiei sale imagini virtuale de creator, în detrimentul actului creației în sine. Fără îndoială, și acest talk-show imaginar este o creație a lui Ștefan Dumitrescu, una realist-fantastă, demnă în egală măsură de atenția noastră și a invitaților la taifas ai autorului. Dacă argumentele cu care el se străduie să ne convingă că este „unul din marii scriitori ai lumii” sunt suficiente sau nu ramâne la latitudinea fiecăruia din noi să aprecieze. Cum am scris și argumentat mai sus, eu consider că opera lui, ca și a covarșitoarei majoriați a confraților români este insuficient cunoscută, spre a putea fi apreciată la justa valoare. E valabil și pentru mult-virtualizatul „Birou de viitorologie” în numele căruia Ștefam Dumitrescu  afirmă că  militează – și o face cu binecunoscuta-i cerbicie, solitar, ca în mai tot ce întreprinde. 

     Nu voi comenta tăiosul său excurs prin psihosociologia poporului român și politica de cumetrie de pe malurile Dâmboviței, cu care gazda își supune comesenii imaginari la un adevărat bombardament. Sunt lucruri îndeobște cunoscute, peste care de ani și ani trecem tacit cu vederea, ca și peste invocatul  „Proiect național de salvare a României” din această primă scrisoare dumitresciană. Sunt vizate chestiuni de prea mare extensie, în a caror tratare și însănătoșire puterile unui singur om, fie el și „unul din marii scriitori ai lumii”, sunt de neluat în seamă.

      În definitiv, chestia cu Premiul Nobel este deja un subiect desuet, știută fiind modificarea, de cațiva ani, a criteriilor avute în vedere de juriul fundației titulare în acordarea premiilor – vezi cazul Hertha Müller, cel mai incident temei noastre. Chiar mă întreb dacă Ștefan Dumitrescu nu este conștient de asta. Dacă este conștient, cred că mai bine ar abandona himera cu Premiul Nobel și și-ar consacra eforturile sporirii impactului la public al operei sale - direct, prin mijlocirea contactului cititorilor cu opera și nu prin tamtamul cu sentințe mai mult sau mai puțin actuale și credibile despre ea.  Oricum, numai timpul consfintește valorile. Iar dacă invocarea Zeului Nobel al lieraturii n-a constitutit decât un pretext pentru vărsarea nădufului de simplu cetătațean, trebuie să recunoaștem că Ștefan Dumitrescu este și un foarte bun scenarist.  




COMENTARII:


Ca sa le castigati azi PREMIILE trebuie sa va intrebati care e scopul lor.
Daca ati scrie un roman impotriva lui Putin, acum, sigur veti castiga Premiul Nobel.
Hertha Müller a scris impotriva regimului..., Obama a impanzit pacea pe unde a trecut...,
Azi premiile de orice fel sunt folosite pentru a controla opinia publica, nu pentru a masura valoarea creatorului. Nici Jocurile Olimpice nu mai sunt adevarate.
Chiar Feodor Mihailovici Dostoievski daca ar trai nu ar fi apreciat in societatea secolului XXI. Audienta lor, a generatiei noastre a murit.
Cei de acum nu se deosebesc de caini si pisici ca interes. Incearca sa reciti in strada si vei vedea ca majoritatea sunt cu nasurile in rahatul digital.
Se construieste o noua lume, Noi nu suntem crescuti pentru ea. Treziti-va!
Traiti pentru voi altcum va pierdeti vremea!
Sau CRESTETI,
Ben Todica









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu