Veronica Boldișor - Nicolae Țurcanu, arestat și condamnat pentru o poezie

 

Nicolae Țurcanu, arestat și condamnat pentru o poezie

Veronica Boldișor, Dr. în istorie, Chişinău

17 Iulie 2022

 

Poetul transnistrean Nicolae Țurcanu este exponentul generației de intelectuali români din stânga Nistrului, care au cunoscut de timpuriu ororile regimului sovietic opresor. Locuind în R.A.S.S.M., aceștia au trecut prin „holodomorul” din anii 1932-1933, iar o bună parte din ei, în anul 1937, în timpul celei mai mari epurări staliniste, au fost împușcați sau condamnați la ani grei de Gulag. Voi aminti aici de Toader Mălai, Pavel Chioru, Nichita Marcov, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Nistor Cabac, Samuil Lehtțir, Dumitru Milev, Filimon Săteanu, Petre Sănduță...

 

Deși au proslăvit în opera lor literară orânduirea sovietică și n-au făcut disidență (nici n-o puteau face în U.R.S.S.-ul acelor ani!), în 1937 au fost învinuiți de naționalism, de propagarea românismului, de troțkism, de colaboraționism cu structurile antisovietice din Occident, și de multe alte „păcate”  care reieșeau din teza stalinistă despre „intensificarea luptei de clasă pe măsura înaintării spre comunism”. În realitate, scopul acestor represalii era perpetuarea regimului totalitar comunist și a dictaturii prin crearea unei atmosfere de frică și suspiciune.

 

Și Nicolae Țurcanu, în operele sale literare timpurii, a cântat orânduirea socialistă, crezând sincer în ideologia comunistă, care promova în vorbe dreptatea, egalitatea, fraternitatea. Astfel, în anul 1939 la Tiraspol îi apare prima plachetă de versuri, intitulată „Întâiul păhar”, iar în 1941 - a doua, intitulată „Cântece din tinerețe”, în care vom găsi, pe lângă versuri lirice de certă valoare artistică, și poezii dedicate partidului comunist, ideologiei acestuia, lui Stalin, „fericitului” popor sovietic etc. A urmat o pauză de tocmai 22 de ani până la publicarea următorului volum de poezii - „Rod”, apărut la Chișinău în anul 1963.

 

Ce s-a întâmplat în aceste mai bine de două decenii de tăcere? Privite din perspectiva vremurilor de azi de către un reprezentant al civilizației homo sapiens, indiferent de pe care meridiane ale lumii, cele întâmplate par a fi niște fantasmagorii. Într-adevăr, cum să crezi că un om poate îndura chinuri și suferințe inimaginabile, provocate de o arestare, o condamnare și o deportare la „marginea lumii”, dincolo de Cercul Polar (regiunea Norilsk, Siberia), pentru un... sentiment? Căci asta reprezintă poezia „Salutarea noastră” de Nicolae Țurcanu - exprimarea în vers a unui sentiment nobil, cel al dragostei de patrie!

 

Și n-avea nici o vină poetul că Patria lui era alta decât Uniunea Sovietică, doar Patria este un dat, nu ți-o alegi, cum nu-ți poți alege părinții! În sentința de condamnare este specificat: „În poezia antisovietică « Salutarea noastră » Țurcan își exprimă concepțiile denigratoare la adresa Armatei Roșii și elogiază forța armatei Germaniei naziste”. Pentru ce le trebuia autorităților judiciare sovietice această mistificare? Răspunsul e simplu: pentru a-i da poetului cât mai mulți ani de Gulag, tocmai zece! Acolo urma să i se piardă urma acestui „dușman latent” al U.R.S.S.! Chiar dacă nu săvârșise nicio infracțiune și nu-și exprimase în niciun fel vreun sentiment antisovietic, ar fi putut face asta în viitor, pentru că era un intelectual, pentru că gândea, iar imperiul sovietic nu avea nevoie de ființe gânditoare, ci de spirite gregare, de turmă! Voi ilustra cele menționate supra prin reproducerea poeziei

 

„Salutarea noastră” de Nicolae Țurcanu:

 

„Bună ziua, deal și vale,/ Salut, netedă câmpie,/ Bună ziua, frați și neamuri,/ Salut, dulce Românie.// Care-mbătrânind în urmă/ Înainte-ntinerești,/ Care slava ți se nalță/ Din morminte strămoșești.// Azi poetul mic îți vede/ Preaseninul chip al tău/ Cum l-au luminat strămoșii,/ Cum ți-l are Dumnezeu.// Aici doine mult se cântă/ De-o grădină de poeți,/ Aici păsările zboară,/ Aici soare mult aveți.// Eu de unde vin, doar norii/ Las amurguri pe ruine,/ După douăzeci de ierni/ Azi doar primăvara vine.// Salut, dulce Românie,/ Mamă, soră, frate, tată,/ Noi vă zicem bună ziua,/ Iar adio, niciodată!”.

 

Această poezie a fost scrisă de Nicolae Țurcanu în martie 1942, pe timpul administrației române în Basarabia și Transnistria. Poetul din Nezavertailovca transnistreană se afla la tratament în București și a fost invitat de prietenul său Alexandru Smochină, fiul marelui cărturar Nichita Smochină, originar din Mahala, o suburbie a orașului Dubăsari, la un concert care s-a desfășurat în sala de festivități a Ministerului Educației. Acolo Nicolae Țurcanu și-a recitat poezia, care l-a costat scump după revenirea bolșevicilor pe meleagurile noastre. Dar atunci, în primă audiție, „Salutarea noastră” a plăcut mult, a fost ovaționată, a fost difuzată la radio și publicată în revista „Moldova nouă”.

 

Cine știe, poate că poezia rămânea neobservată după revenirea satrapilor, dacă nu se găsea un denunțător. Nicolae Țurcanu afirmă în corespondența cu prietenul său Grigore Ciugut că acest denunțător a fost Emilian Bucov, cel care, ca o piază rea, îl va urmări întreaga viață, îngrădindu-i toate drumurile spre editurile din Moldova Sovietică.  În așa fel, la 27 iunie 1944, el este arestat de către N.K.V.D. și condamnat la 10 ani de Gulag, dintre care va ispăși opt ani, fiind eliberat în 1952, cu doi ani înainte de termen, pentru comportament și muncă exemplare.

 

În ultimul cuvânt înainte de proclamarea sentinței din 18 iunie 1945, după ce timp de un an a fost purtat prin ședințe de judecată, Nicolae Țurcanu cere clemența gâdelui: „Sunt tânăr, mă voi corija, oricum, pe calea trădării n-am pășit. Rog să-mi redați soarele, libertatea, să mă întoarceți la activitatea literară”. Sancta simplicitas! Încă nu bănuia poetul că gâdele sovietic nu știa de milă. Urma să afle mai târziu!