FERGHETE - PATRIE INIMĂ ROMÂNĂ

PATRIE INIMĂ ROMÂNĂ

~*~

Multă dreptate, de crudă realitate

cu responsabilitate de templu eliberării cu vitralii, pietre a gândirii la temelie,

:adevăr, calale şi viață conştiință Mesie a iubirii,

la nepăsarea mării cu un singur dor auzind  şi simțind în potriveală de şcoală cu iubire

drept la fericire cu înviere la înălțime

de pe orizontală pe verticala evrika ! culme şi nume

verde de albastru de tezaur laudă de zestre al nostru,

simțind şi auzind dragoste şi dor flămând cu profund în sentimente simțid şi auzind: cum iarba creşte,

creşte în culori de nelinişte pur şi simplu odrăslind chiar călcată şi zdrobită iarba,

firul de iarbă, cocoloşită, sufocată sub tălpi

creşte nepăsătoare trăieşte, creşte de sub tălpi

pentru aş lua zbor efemer prin eter către cer, ca fluturele mângâiere de lămpi,

deşi lumea rea din țara mea,

ce-i ce au în mână a țării cârmă, lege,care se bâlbâie şi împedică-n tocmeală,

mare fală straiță goală,

fuduli şi nu deştept destul

ne-apărând pe Eminescu care după noaua reformă, ciumă,

e scos din decor în debara prostesc afirmând că-i demodat că Domn Savaot ce patriot, desecretizat e depăşit,

deşi el decamdată rămâne cel mai iubit,

Hristosul Patriei Limbii Româine

Tras petru totdeauna-n mâin: pace şi pâine,

şi nu,că eu unul fain făinel, țin morțiş să-mi fie acoperiş,

adăpost şi rost; tatăl nost al nemului nost, deşi eu ca nebunul țin la el nepărtinitor, dezinteresat şi aur cenuşiu strecurat,

țin ca păstrăvul la izvor înnotând contra curentului

val pe val în aval cu valea lăsată mai vale la vale cale de adevăr şi viață

şi dealul mai la deal în Ardel conştiință cu viața cum fu mai frumoasă,

mai hristoasă luminoasă în haznă

şi foloasă,

că n-a mai fost ca el vreo unul conştiință mai mare vreodată

în everestici Carpați unde frații trăiesc mândru şi fără modru

ca frați patrie limba română inimă şi minte,

cu iubire, împreună şi hora veşniciei candidând la fericire

cu Carpații vremea bună să se adună,

că sfânt Carpații, deşi vatră cu inimă de piatră

trăiesc nesmintiți tot uniți laolaltă nedespărțindu-se deolaltă vreodată,

că nici nu-i sub soare un altul Eminescu mai Eminescu

nu-i ca el, ca Eminescu vre-un altul frate şi părinte, pâine fierbinte

până-n cel mai depărtat cotlon înalt de munte,

el fiind fără asemănare chiar şi-n lumea lungă, îngustă, lată, largă sau nu înbunătate nelimitată, că el sfântul e o raritate,

deşi corupții, coioții libidinoşii din slăbonălogie nu ştiu la omenie,

din dimnie şi prostie

(dintr-o proastă, împedecată filozofie

cu înteres egoist personal,

întreres pentru fes

cu şcoala lor de tocmeală citind acatatiste prin palament şi miruindu-se cu mir

mânjind cununa cu parfum de spini şi trandafir,

cu fruntea sângerând şi ochii amar lăcramând pentru România vitregită de întregire în pace şi pâine viitor falnic tras în mâine cu drept cu înviere la fericire,

patrie limba, patrie, inimă română.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE