MIHALCA - Între două respiraţii

Între două respiraţii

~*~

Asemeni fluturelui ieşit din crisalidă

aşezat pe sincopa unei respiraţii,

simfonia începe abia când sunetele

imponderabile, de necontrolat,

rămân în urmă

- contururi estompate, sfumati.

În dansul orelor, cu razele lunii în aşteptare,

în fiecare suflare vei găsi o nouă suflare,

în fiecare privire o nouă privire,

în fiecare umbră o nouă umbră,

în fiecare timp un nou timp,

în fiecare strat un nou strat,

în fiecare val un nou val.

Răvăşit, trăirile se lovesc

ca apele de stânci.

În goana spiritului, cu forţă vitală

mergi înainte. Un luptător eşti!

Separate de valuri, în jocul vieţii şi-a morţii,

fiecare iubire îşi lasă paşii

prin intersecţiile unui trecut prezent,

ca un aisberg care intră în mare.

Copleşitor tremolo, atingere de înger-călăuză,

carusel de emoţii, de la extaz la agonie,

explozii de lumină, un vis continuu,

acute penetrante, fără asperităţi,

de-o forţă uluitoare!

Între două respiraţii,

viaţa te desparte de oameni,

fără cuvinte, motive, explicaţii.

Un decalaj există în începuturi,

în timpul tău şi clipa mea,

un decalaj există între plecări şi sosiri,

în cazul în care ne vom mai întâlni

ceru-şi va schimba nuanţele,

planetele cursul.

Dincolo de văl priveşti

rotaţia cadranelor, serafice unde,

chipuri, locuri,

amintiri pline de prospeţime.

Prin trecerea norilor

adie lumina unei voci,

un pianissimo în vârful

unor sunete filate, intercalate.

E lucevan le stelle.

Spectacolul ia o pauză.

Vincero! Vincero!

~*~

IRINA LUCIA MIHALCA