Minunea înmulţirii pâinilor, săvârşită de Sfântul Ioan Botezătorul - MINILECTURA - PUTEREA CRUCII

FORFOTA LUMII - Arhimandritul Sofronie Saharov

             Lumea care ne înconjoara traieste astazi mai dinamic decât înainte. Dar cu cât mai multa este forfota în lume, cu atât mai grea devine pastrarea unui cuget crestinesc. De pretutindeni navalesc asupra noastra tot felul de idei care turbura viata noastra. În vifornitele vremii noastre este de folos totdeauna sa fii treaz. Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultati cuvântul Evangheliei, fiti treji si încetati de a mai fi copii.

            Nu lasati lucrurile acestei lumi sa va risipeasca. Concentrati-va toata luarea-aminte, dati-va toata silinta unei vieti care sa corespunda duhului poruncilor Evangheliei.

Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 37

INGROPACIUNEA - Sfantul Tihon din Zadonsk

             Vezi cum este îngropat un mort ori îti înmormântezi tu tatal sau mama, prietenul sau fratele. Aceasta împrejurare îti da o pricina pentru tânguire, însa nu aceea dintru care multi plâng fara de folos; ci tu sa versi lacrimile tale cugetând la pricina mortii, adica la pacatul care l-a adus într-o stare atât de jalnica pe omul cel care a fost zidit nemuritor si dupa chipul lui Dumnezeu. Temeiul îndreptatitei tânguiri este acesta: prin pacat L-am mâniat pe Dumnezeu si din aceasta pricina am fost supusi mortii. Iar vazându-l mort pe aproapele tau, sa-ti amintesti ca si tu „pamânt esti si în pamânt te vei întoarce” (Facerea 3, 19). Însa apoi sa-i multumesti lui Dumnezeu ca El, prin Fiul Sau si Domnul nostru Iisus Hristos, ne-a dat nadejdea cea buna a Învierii si a vietii veacului ce va sa vie.

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 81

Minunea înmulţirii pâinilor, săvârşită de Sfântul Ioan Botezătorul

  Anul trecut (1939), povesteşte bătrânul Hrisant, am fost pentru o perioadă trapezar. Se apropia prăznuirea Sfintei Drepte a Sfântului Ioan Botezătorul, în Duminica a IV-a din Postul Mare, când de obicei săvârşeam un mic hram. Cu două zile mai înainte, am numărat pâinea şi am văzut că erau 250 de pâinişoare (pe vremea aceea, în loc de pâinea obișnuită, se coceau niște pâinișoare, câte una pentru fiecare persoană). Acestea trebuia să-mi ajungă pentru patru mese. Ştii că la fiecare masă se consumau 70-80 de pâinişoare? Pe lângă aceasta la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul trebuia să dau fiecărui închinător câte una-două pâinişoare de binecuvântare. Am făcut socoteala şi mi-am dat seama că nu-mi vor ajunge pâinile.

Aşa că m-am dus la egumen să îi spun că pâinea nu ne va ajunge şi că a doua zi, în ajunul hramului, va trebui să fac pâine.

Nu ştiu la ce s-a gândit egumenul, dar mi-a spus:

– Nu! Nu trebuie să faci pâine.

– Dar, Gheronda, nu o să ajungă pâinea şi ne vom face de ruşine faţă de străini. O să spună că nu a ajuns pâinea la hramul Sfântului Ioan Botezătorul.

Acela însă a spus din nou:

– Nu, o să ne ajungă!

Ce puteam face? Nu am spus nimic şi am plecat mâhnit şi întristat. Am mers în trapeză şi am împărţit pâinea în două coşuri. Într-unul am pus 150 de pâinişoare, iar în celălalt 100. Toate acestea s-au petrecut vineri dimineaţa. Între timp mă gândeam ca la masa de sâmbătă seara să pun posmag înmuiat, ca să economisesc pâinile. La cele două mese de vineri şi sâmbăta dimineaţă am folosit cele 150 de pâini care erau într-un coş. După ce s-a terminat masa de sâmbătă dimineaţa, am luat coşul gol şi l-am dus în mica magazie unde ţineam posmagul şi rachiul. Îmi rămăseseră numai 100 de pâinişoare, pe care le-am păstrat pentru masa de hram, care era a doua zi.

În după-amiaza zilei de sâmbătă am mers la magazia despre care am amintit mai sus ca să iau posmagul şi vasul în care să-l înmoi, aşa cum hotărâsem. Dar cum am intrat – o, minunile tale, Cinstite Înaintemergătorule! –, am văzut coşul, pe care îl pusesem gol acolo, plin cu pâini proaspete. Am început să mă frec la ochi, gândindu-mă că nu cumva să fie vreo înşelăciune a vrăjmaşului. În acest coş aveam 150 de pâini, dar, parcă le dădusem la cele două mese. Ce-i asta? Cu adevărat, este minunea Sfântului Ioan Botezătorul. Am alergat la egumen bucuros şi i-am spus toate, chemându-l totodată să vină să vadă cu ochii lui minunea şi să creadă. Când a venit şi a văzut, s-a încredinţat de minune şi împreună am preaslăvit pe Sfântul Ioan.

Iar a doua zi, să fi văzut cum îi rugam pe pustnici şi pe închinători să ia nu numai câte o pâine, ci câte cinci-şase fiecare, spunându-le tuturor minunea Sfântului Ioan Botezătorul”.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 148-150)

FANTANILE SPARTE - Sfantul Ioan din Kronstadt

         Majoritatea oamenilor poarta de buna voie în inima o povara satanica, dar s-au obisnuit într-atât cu ea, încât de cele mai multe ori n-o simt si chiar si-o sporesc, fara sa-si dea seama. De altfel, vrajmasul cel rau le înzeceste acea povara si atunci cei ce o poarta încep sa fie cuprinsi de o teribila deprimare, de spaima, cârtesc, iau în desert numele lui Dumnezeu. Cele mai obisnuite mijloace prin care oamenii veacului acesta îsi alunga „aleanul” sunt petrecerile, jocul de carti, dansurile, teatrul. Dar, dupa ce recurg la aceste mijloace, plictisul si lâncezeala inimii sporesc. Daca oamenii acestia au norocul sa se îndrepte spre Dumnezeu, inima li se despovareaza, încep sa-si dea seama limpede cât de apasata le era ea mai înainte, cât de mare era greutatea care o strivea, desi de cele mai multe ori ei nu-si dade au seama . Cât de multi sunt oamenii care L-au parasit pe Dumnezeu, s-au îndepartat de „izvorul apei vii” si „si-au sapat fântâni sparte, care nu pot tine apa”? (Ieremia 2, 13) Foarte multe asemenea fântâni sparte se întâlnesc la oameni, aproape câte una de fiecare. Fântânile sparte sunt inimile noastre, patimile noastre.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 55

PUTEREA DRAGOSTEI

„Momentele când am putut să săvârşesc Sf. Liturghie între paturi au fost cele mai sublime momente ale vieţii mele. Acolo, într-o infirmerie, am slujit vreo 2-3 Sfinte Liturghii, cât s-a putut şi cum s-a putut… Dar n-am avut niciodată emoţia, în viaţa liberă, în faţa altarului, cum am avut-o acolo. Erau 2-3 muribunzi care trebuiau să se împărtăşească. După 3 zile au şi murit… Slujind, am simţit într-adevăr căldura, fierbinţeala Duhului. Când ne-au scos ei, după vreo cinci ani de încorsetare din celulă, eram vreo 700 – 800 de oameni, eram după o ne-revedere de ani şi ani… Îmbrăţişările, sărutările… Turele erau pline de securitate în jur, în curtea Aiudului … I-au turmentat pe ăştia, n-au ştiut ce se întâmplă: „Ce vor, ce se sărută aşa, ce se îmbrăţişează, de unde le vine?”.

             Ei bine, n-au ştiut să ne despartă! Ca, până la urmă, să se facă un semnal puternic, al unui căpitan din serviciul de securitate. S-a făcut linişte. A apărut comandantul puşcăriei, Kohler, evreu-ungur: „Tot bandiţi aţi rămas? Tot n-aţi învăţat nimic?” Adică, când a văzut legătura, dragostea dintre noi şi faptul că suferinţa, dimpotrivă, ne-a legat mai mult, atunci ne-a dispersat: unii la Baia Sprie, alţii la [mina] Nistru, la Canal… Iată, deci ce i-a înspăimântat pe dânşii: DRAGOSTEA.”

Părintele Iustin Pârvu

PUTEREA CRUCII - Pr. D. Stăniloae

„… Exista însă și un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta însă nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

               Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

             Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.

              Daca trec pe langa el, daca nu raman impreuna cu el, daca nu-l ajut, voi suferi toata viata. Poate ca el se va pierde pentru totdeauna. Va spune: <<Ce fel de preot e acesta? Ce fel de crestin e acesta?>> Astfel, atunci cand sufar pentru el sunt multumit.”

                                                  

  Părintele Dumitru Stăniloae

Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA