MINUNAREA SUFLETULUI - Sfantul Ioan
din Kronstadt
Închipuie-ti, pe cât de viu poti,
atotputernicia si maretia cuvântului lui Dumnezeu. El zice, si Cuvântul Sau
devine imediat fiinte multe si diferite. El zice: „Sa fie lumina” – si iata
lumina. El zice: „Sa fie o tarie”, si El creeaza taria. El zice: „Apele de sub
tarie sa se adune la un loc… Sa fie luminatori pe taria cerului… În ape sa
misune vietuitoare – si a fost asa” (Facere 1, 3-20) dupa Cuvântul Sau, dupa
cum vocea unui comandant, vibrând în aer, ajunge la urechile soldatilor si face
ca trupele sa se miste dupa vointa lui, le asaza aici sau dincolo, le face sa
împlineasca o anumita miscare, sa realizeze intentiile si planurile sale.
Închipuie-ti masa materiei create.
Închipuie-ti muntii enormi iesind din pamânt la Cuvântul lui Dumnezeu;
închipuie-ti zgomotul marilor ape atunci când s-au adunat în oceane, în mari,
în râuri si în izvoare.
Închipuie-ti cum s-a risipit
aerul; cum la un singur Cuvânt al lui Dumnezeu-Creatorul, nemarginita varietate
a plantelor a aparut dintr-o data. Închipuie-ti cum au aparut planetele, cum
si-au început ele drumul fara sfârsit; cum pestii, pasarile, reptilele au
aparut dintr-o data, si, în sfârsit omul. Si toate acestea (înafara omului) au
fost create din aceeasi materie informa, sau mai bine zis din cele patru
elemente, fara suflet, fara forma, fara viata. O, nu-i asa ca sufletul se
minuneaza de aceasta? „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu
întelepciune le-ai facut!” (Psalm 103, 25). Astfel, si acum înca Stapânul scoate
din materie tot ceea ce Îi place. El zice, si se face. El preface pâinea si
vinul în Trupul si Sângele Sau euharistic.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 165-166.
TATĂL NECREDINCIOS
Odată a avut loc următorul dialog
dintre un tată și fiul său:
– Tată, a spus într-o Duminică fiul tatălui
său, am voie să merg la Biserică?
– Nu, i-a răspuns necredinciosul tată.
Biserica nu este pentru tine. Este pentru moșnegi și babe.
– Dar, tăticule, la școală am învățat că
porunca a patra a lui Dumnezeu, spune să mergem în fiecare Duminică la
biserică, ca să-L adorăm pe Dumnezeu: „Adu-ti aminte de ziua Domnului si o
cinsteste”.
– Aceasta este o prostie, a răspuns tatăl.
– Atunci, tăticule, dacă este o prostie să
păzim porunca a patra, tot o prostie este să păzim și porunca a cincea, care
spune să-i cinstești pe părinții tăi: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca
bine să-ți fie bine și mulți ani să trăiești pe pământ”.
Cuvintele
acestea au căzut ca un fulger în urechile tatălui, care în cele din urmă a
acceptat dorința copilului său. Căci Dumnezeu ne învață și prin pruncii cei
mici… Să luăm aminte, așadar, ce-i învățăm pe copii!
ANTONAKI
Drumul era plin de joculețe. Copilul pe
care-l ținea tatăl de mână se smiorcăia întruna, cu toate că îi cumpărase cu
puțin mai înainte un joc. Se vede că voia și altceva. Plângea și se smiorcăia
și îl trăgea pe tatăl său spre locul unde voia el. Acela însă, păstrându-și
sângele rece, șoptea încet și cu blândețe:
– Liniștește-te, Antonaki! Nu te mânia,
Antonaki! Stăpânește-te, Antonaki!
Doamna care
venea în urma lor, aproape că s-a indignat văzând purtarea copilului răsfățat.
Se minuna de stăpânirea de sine a tatălui său, de aceea a vrut să-l felicite
pentru aceasta:
– Domnul meu, vreau să vă felicit pentru
blândețea dumneavoastră. Eu, dacă ar fi fost al meu copilul, nu aș fi putut să
mă stăpânesc. I-aș fi tras la funduleț vreo două-trei, ca să mă țină minte.
Apoi s-a
întors spre copil și i-a spus:
– Copiii cuminți nu fac așa ca tine, Antonaki.
Nici nu plâng pe stradă, nici nu-l supără pe tatăl lor.
Atunci
copilul s-a oprit pentru puțin din scâncit și privind cu mirare pe femeie, i-a
spus:
– Nu mă cheamă Antonaki, ci Iannis. Pe tatăl
meu îl cheamă Antonaki…
Sursa: ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu