joi, 4 octombrie 2018

Un Congres ARA 42 – Iaşi La Aniversarea Centenarului Marii Uniri




Un Congres ARA 42 – Iaşi
La Aniversarea Centenarului Marii Uniri

Nici că ar fi putut fi un loc mai potrivit unui congres al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (ARA 42, 26-29 august 2018, (http://ara42congress.tuiasi.ro/) la aniversarea centenarului Marii Uniri decât „dulcele târg al Ieşilor”, loc atât de important pentru istoria şi cultura românească. Şi spaţiile unde s-a ţinut congresul sunt la fel de marcate de tradiţie şi semnificaţie: frumoasa sală istorică Aula Magna, bijuterie de arhitectură tradiţională, aparţinâd instituţiei gazdă a congresului, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”; Sala Paşilor Pierduţi (unde participanţii s-au întâlnit în pauze înconjuraţi de muralele-tablouri de Sabin Bălaşa, şi unde au fost prezentate expoziţiile de carte, artă şi arhitectură); impresionanta sală „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, azi Primăria Iași (unde au avut loc recepţia de deschidere, duminică 26, şi banchetul, luni 27, în prezenţa primarului oraşului Iaşi, Mihai Chirica şi a fostului primar prof dr. Constantin Simirad), şi complexul muzeal Eminescu de la Ipoteşti, loc de pelerinaj de suflet şi cultură pentru noi românii. Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” este cea mai veche universitate din Iaşi, iar biblioteca ei, clădire istorică, prin măiestria şi frumuseţea construcţiei, este considerată ca una din primele zece cele mai frumoase biblioteci din lume. La această universitate a absolvit prima promoţie de ingineri din România, în 1940.
Organizatori locali al congresului: prof. dr. Alexandru Sălceanu si , Univ. Tehnica „Gh. Asachi”. Preşedinta Congresului: dna. prof. dr. Ileana Costea, din Los Angeles, de la Universitatea de Stat din California, Northridge (CSUN), şi „Preşedintie de Onoare” acad. prof. dr. Constantin Corduneanu, Preşedintele ARA si. Dan Caşcaval.
Congresul s-a bucurat de un mare succes şi s-a simţit o întoarcere la atmosfera congreselor ARA aşa cum au gândit-o fondatorii, cu prezentări de calitate academică, cu discuţii şi schimburi de idei de înalt nivel intelectual, într-un spirit de prietenie, armonie, şi de pasiune pentru cultura românească.
Iatâ câteva din trăsăturile prin care s-a distins acest congres: * O numeroasă participare, 200 participanți, peste 85 de lucrări prezentate pe teme variate de la lingvistică, literatură, artă, științe - economie, matematică, fizică, chimie, educație, la inginerie, medicină şi drept. Publicații frumoase, volumul cu abstractele prezentărilor şi note biografice ale autorilor şi al doilea volum din seria nouă a Jurnalului ARA pentru secţia umanistă, ARA Journal (new series) Arts and Humanities vol. 35.1, 2018, editor dna. dr. Oana Leonte. * Interesul pentru acest congres a unor persoane cu o lungă tradiție de activitate ARA (acad. prof. dr. Ctin. Corduneanu, care a mai fost Preşedinte ARA şi în trecut), patru Preşedinți de Congrese ARA: prof. Dr. leana Costea, ARA 17 1992, Northridge, California, SUA şi ARA 42 2018, Iaşi, România; dr. Monica Grecu, ARA 20 1995, Reno, Nevada, SUA; dr. Adrian Stoica, ARA 38 2014, Pasadena, California, SUA; dr. Oana Leonte, ARA 41, Sinaia, România; Participanți la Congrese ARA: Alina Mihai care a prezentat o lucrare la ARA 42 este fata regretatei Silvia Mihai, care a participat la congresul ARA din 1991, Doina Țetcu şi Dinu Rădulescu, participanți la ARA 42, au participat şi la Congresul ARA 17, Northridge, dr. Anca Fanea, care a fost în perioada 1991-1998 persoana de contact a ARA-ei pentru România şi Basarabia în timpul preşedinților ARA Maria Manoliu-Manea şi Constantin Corduneanu. * Larga participare a tinerilor (elevi, studenți, doctoranzi, tineri cercetatori care au trimes lucrari pentru prezentare la congres).
Concertul de duminică 26 august, a fost dat de elevii şcolilor de muzică din Iaşi Coordinator muzical al programului: Nina Munteanu, profesor de vioară la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă “. Master Acompaniator la pian: dr. Aurelia Simion, profesor de pian şi Pro-rector la Universitatea de Arte “George Enescu“. Corepetitor Oana Antiniea, profesor la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă”. S-a cântat muzică clasică la pian, vioară şi violă, muzică de operă şi populară: elevi la clasa de canto ai baritonului, Ştefan Gabriel Gheorghiţă, solist al Operei din Iaşi şi a Adinei Pavalache, profesor la colegiul „Octav Băncilă; la clasa de violă a cunoscutei Susie Meszaros de la Royal Northern College of Music, UK; la clasa de vioară a Ninei Munteanu de la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă” şi de pian a Inei Cristea. Au performat elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, Universitatea Nationala de Muzică „George Enescu”, Şcoala privată „Ina Cristea”, din clasa 4-a până în clasa 12-ea: vocalişti Andreea Chifan, Diana Cruceanu, Vlad Herţescu, Diana Penişoară, Beatrice Spiridon; la pian Sophia Chiriac; la vioară Daniel Robert Gherasim şi Bogdan Lazăr şi la violă Teodor Gabriel Dirţu. Programul s-a încheiat cu o piesă compoziţie proprie executată la pian de prof. dr. Aurelia Simion.
Printre tinerii oameni de ştiinţă sau cercetatori în domenii umaniste menţionăm pe bursiera Fullbright Cristiana Grigore, New York, Alina Mihai, Germania, dr. Roxana Patraş, Iasi, medic rezident Ruxandra Mădălina Păunescu, Bucureşti, dr. Virgil Adumitroaie şi dr. Adrian Stoica, NASA, JPL, Los Angeles. Nouă studenţi de la arhitectură, univ. „Gh. Asachi” au prezentat lucrări duminică 26 august (în sesiuni moderate de arhitecţii şef lucrări Ion-Daniel Vişan, Iaşi, Maia Dragotă, Tg. Mureş, şi prof. dr. Ileana Costea, SUA): Andreea Felciuc, Laura Finkelstein, Alexandru Ctin. Vişan, Simona-Lorena Ciosnar, Monica Zavate, Anca Budău, Ioana Antaluţă, Bogdan Olaria, şi Ioana Capbun.
*Faptul ca sesiunile s-au ţinut în două localităţi: Iaşi şi apoi o zi la Botoșani/Ipoteşti, marţi 28 august.
*Prezentări atât de înalt nivel cât şi ţinute de persoane cu cariere academice remarcabile, şi lista e lungă. Spicuiri sunt date mai jos.
Luni 27 august, în Aulă, la Iaşi, Rectorul Universităţii Tehnice “Gh. Asachi”, Dan Caşcacal, s-a adresat participanţilor la sesiunea de deschidere oficială a congresului. Au urmat “In Memoriam” pentru doi plecaţi de dintre noi anul acesta: Miron Bonca (trezorierul ARA, din 1992 până în 2000 – a vorbit şi a arătat o poză de la ARA 1994 Northampton, dr. Oana Leonte), și Elisabeta Isanos (evocată emoţionant de scriitorul Ion Lazu). Lucrările au început cu cele în plen pe tema Centenarulului Marii Uniri: Bogdan Simionescu - conferința plenară, Mariana Zavati Gardner - poezia "Iți Amintești? O sută de Ani... (1918-2018) devenită motoul Congresului, Ion Lazu, Maria Andreia Fanea, Lucia Olaru-Nenati, Nicolae Petrescu-Redi.
Pentru prima dată, după mult timp, secţiunea de lingvistică a fost reprezentată cu trei lucrări excepţionale: prof. univ. dr. Alexandra Cornilescu de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea, Universitatea Ovidius Constanţa şi Universitatea "Valahia" din Târgovişte şi conf. univ. dr. Cristina – Alice Toma, Université libre de Bruxelles şi Universitatea din Bucureşti. La secţiunea de literatură şi stilistică au trimes lucrări: Emilia Ţuţuianu – “Today for Tomorrow”, Roxana Patraş – “A stylistic of Exiled Lived”, Maria Andreia Fanea – “Exile - Protest and Resignation in Bujor Nedelcovici’s work”, Cristiana Grigore – “The Roma Peoples Project at Columbia University”, Anca Andrei-Fanea, “Remembers ARA 1991-1998” şi Monica Grecu (University of Nevada, Reno) – “Eminescu: The Theme of Love and The Image of The Woman”.
* Intervenţii de la mare distanţă pe Skype, din Los Angeles, Pasadena, SUA şi Melbourne, Australia au avut Ştefania Madgison, Virgil Adumitroaie, Adrian Stoica, şi Ben Todică. Un detaliu plăcut: mama şi fratele domnului. dr. A. Stoica, ieşeni, s-au aflat în sală la prezentarea acestuia pe Skype.
Câteva sesiuni speciale: Masa Rotundă a Mass-Mediei Româneşti organizată de Ileana Costea, şi la care şi-au exprimat interesul să participe: din Iaşi Cassian Maria Spiridon (Convorbiri Literare), şi Lucian Vasiliu (Scriptor şi Editura „Junimea”), Lucia Olaru Nenati şi Florin Egner, colaboratori la Monitorul de Botoşani, Emilia Ţuţuianu (Editura Muşatină, Revista Melidonium), Ben Todică, realizator de programe radio şi TV în română la Melbourne, Australia, Marius Petraru (colaborator la ziarul Mioriţa, Sacramento), USA şi Grigore Culian, (New York Magazin şi autor al unui volum recent apărut despre Media Românească). Workshopuri de sănătate (Doina Țetcu, despre Qigong, Gheorge Drăgan Hypo Test). Prezentarea plină de miez a doamnei dr. Didi Surcel, despre frontierele şţiintelor biologice. Sesiuni de mediere (Beatrice Blohorn-Brenneur, Preşedinta Asociaţiei Internaţionale a Mediatorilor), Nancy Nemeş, Manager Google, Germania, despre Inteligenţă Artificială, Alina Mihai despre „global warming” şi metode de a controla poluarea. Irina Margareta Nistor despre cinematografia românească. Ion-Daniel Vişan a prezentat arhitectul român foarte cunoscut în Canada, Dan Hanganu. Ileana Costea a vorbit despre sculptorul bucureştean Dinu Rădulescu şi junimistul Ioan D. Caragiani. Ana Trestieni a creat un moment emoţionant despre Brâncuşi. Roxana Patraş a prezentat para-biografiile lui Eminescu şi Cioran ale scriitoarei Ilina Gregori, din Germania, menţionând şi cartea recent scrisă “Păstrat în uitare? Matila Ghyka. Numărul și verbul.” Elizabeth Sheen (Univ. of Richmond, Virginia) a vorbit despre creativitate în arta lui Jerry W. McDaniel. Ştefania Magdison o lucrare despre Fundaţia Blue Heron şi romanul „Magiciaul Alb”, Cristiana Grigore din New York, despre proiectul Romi de la Columbia University.
Câteva evenimente mai deosebite: recitalul de poezie "Cornul de Argint", cu triluri improvizate al poetei Lidia Lazu (în seara banchetului); conferinţa-spectacol a Luciei Olaru-Nenati cu interpretand cântece pe care le cânta chiar Eminescu; festivitatea de sărbătorire a împlinirii a 90 ani a prof. dr. Corduneanu. S-au prezentat doua Laudatio: unul de către Vice Preşedintele Academiei Române, Acad. Bogdan Simionescu şi al prof. dr. de Gh. Moroşanu in lectura dr. Oana Leonte.
Pe toată durata Congresului a avut loc o expoziţie de carte (la care un rol important, aducând cărţi din biblioteca personală l-au avut Ion Lazu, Anca şi Maria Andreia Fanea şi Roxana Patraş), o expoziţie de postere de artă: pictură (Jerry W. McDaniel, Los Angeles şi Rodica Vescan, Tg. Mureş), sculptură (Dinu Rădulescu, Bucureşti; Patriciu Mateescu, Princeton, New Jersey, SUA), artă fotografică (Emanuel Tânjală, Foto-jurnalist, Lynchburg, Virginia, SUA) şi grafică pentru modă (Smaranda Schächtele, Creator de Tendinţe, Düsseldorf, Germania; şi o expoziţie de proiecte de arhitectură ale studenţilor din anii 2, 3 şi 6 de la Univ. „Gh. Asachi”, coordionator arhitectul, şef de lucrări, Ion-Daniel Vişan.
S-au dat premii I, II şi III pentru proiectele studenţilor de arhitectură, şi premiul inaugural Nicolae Stoica, pentru cea mai bună lucrare de economie, creat prin donaţia lui Adrian Stoica, ($1500 pentru încept, pentru 5 ani, a câte $300/an). Premiul Nicolae Stoica a revenit Adrianei Păcuraru (Horaciu) doctorandă a Prof. univ. dr. Ion Cucui, Univ. "Valahia: Târgovişte.
Efortul şi munca depusă de către toţi organizatorii congresului, suportul oferit de Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, de primaria Iaşi, de fostul primar al Botoşanilor şi de conducerea Memorialului Eminescu, cu dedicaţia deosebită a tuturor ieşenilor implicaţi şi înalta calitate academică a lucrărilor prezentate au dus la un Congres ARA 42 de un deosebit succes, adecvat unui eveniment cultural la Aniversarea Marii Uniri.

Anca Andrei-Fanea
Maria Andreia Fanea
şi Ileana Costea





Ileana Costea     10/3/2018

http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=18935








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu