vineri, 3 octombrie 2025

Dorina Măgărin - Poezia – uimire și admirație

 



Poezia – uimire și admirație – de Dorina Măgărin

 

Marţi, 30 septembrie 2025, la Secţia de Artă a Bibliotecii Judeţene Timiş, pe lângă marea ospitalitate acordată scrisului românesc şi pe lângă încurajarea talentelor bănăţene, ca şi din restul ţării, iată că se păstrează ca într-un chivot sacru şirul evenimentelor Cenaclului RESPIRO fiindcă începând cu ora 17:00, a avut loc lansarea volumului de versuri a scriitoarei Alexandra Dogaru-ALDO.

 

Amfitrioana evenimentului a fost prof. univ. dr. Viorica Bălteanu, iar printre invitaţi s-au distins: criticul literar Adrian Dinu Rachieru, Mariana Dorina Măgărin, Ana Caia, editorul Daniel Luca, rectorul Ioan Talpoş.

 

Volumul Alexandrei Dogaru, „Kalógheros”, premiat la concursul de debut în poezie organizat de Editura Castrum de Thymes, apărut aşadar la Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2025, este asemuit cu Tora sau Pentateuhul, fiind compus din cinci părţi: „In memoriam”, „Eros şi Agape”, „Povara karmei”, „Miniaturi”, „Ala-bala-portocala”. Dar acest volum poate fi şi Itaca lui Kavafis, un Kavafis atras de Sfântul Efrem Sirul și de calea gnosticilor, drumul spre mântuire prin cunoaștere.

 

Despre miracol, zbucium şi metamorfoză interioară sunt poemele din ciclul Eros şi Agape („Să-mi cânți despre Troia, din liră”, „Albastru marin de Santorini”, „Marea la Vouliagmeni”, „Agapiméni mou”, „Lykavitos”, …), o asceză care durează toată viaţa, un Cântec pentru patria greacă de la Alfa la Omega (Liviu Franga, 2024).

 

Alexandra Dogaru a trăit în Elada Penelopei, a Irenei Papas, a Mariei Callas. I-a plăcut să admire frumusețea lucrurilor, să descopere, în imperceptibil și în neînsemnat, sufletul poetic al universului de aceea foloseşte un limbaj poetic uluitor, a cărui creativitate verbală încântă spiritul şi imaginaţia, seducând simţurile până la cel mai înalt punct al plăcerii: „Iubirea e o stare/a Eului –/aceea în care/ Adultul se face/ că moare,/ iar Părintele/ pleacă de-acasă/ și lasă/Copilul/ de capul lui,/ să umble haihui,/ cu sufletul desculț?” (Lecția de Analiză Tranzacțională); „îmi zidesc inima/și glasu-ți răsună/la ea, în fântână;/ de mi-aș opri respirația,/ mi-ai trece negreșit/ prin văzduh – ei bine,/ deja am devenit/ templul iubirii de Tine” (Conquista); „te-aș? întreba/…/dacă inima ta/este ea, oare,/ cum este inima mea/ pentru ea…” (Te-aș întreba).

 

Poetă neomodernistă, Alexandra Dogaru a ştiut să aleagă piesele al căror ecou sonor îl recreează pe cititor, care dorim din toată inima să aprecieze la justa valoare originalitatea creatoare a acestei voci feminine prin monologul interior: „azi-noapte, de Bunavestire,/cometa trecu peste lume,/cu trenă de-nvârtejite poeme,/ torenți de scântei curg întruna,/ cui să spun, pe cine să strig?/ omenirea în transă/ scoate pe buze lexeme,/ efemeride ce lasă în urmă nectar,/ în orgasm mecanic, tresar caișii,/ aruncă petale în aer,/ visând/ Sangue de Beirona,/…/„de nu vei găsi dulce/ sângele mielului,/ nu-l ponegri pe acela/ ce-a scris coladeira” (din poemul Cesária Évora replay – „portret uimitor al supraviețuirii și rezistenței”); „poezia sunt eu/ în stare de Iubire,/ când îmi urlă în sânge/ lupi de lumină,/ înainte de-a arde/ pe rug/ cu iubitul plecat;/ regăsirea în alte lumi/ e poezie, sunt eu/ în rugăciune,/ Una cu Dumnezeu” (din poemul Blues); „numai în vis pot lua/ chipul tău/ înș?elându-mă/ că sunt ș?i partea ta/ de iubire,/când bate luna plină/ în neștire/ din clopote,/ mă cutreieri/ măsurat cu ropote/ de greieri/ de lumină… ” (din poemul Nocturnă în si bemol minor).

 

Fără să idilizez sau idealizez nici trecutul, nici viitorul, fiindcă m-aş simţi jefuită de bucuria prezentului, vă invit să călătoriţi asemeni Olandezului zburător, încercând să atingeţi absolutul sau perfecţiunea prin meditaţia stăruitoare a poemelor Alexandrei Dogaru, citind „Kalógheros”, carte seducătoare prin unitatea ei, „lampa Inimii” autoarei care a câștigat premiul prestigios al Editurii Thymes, amintind totodată şi ce spunea Edgar Allan Poe: „Dacă o poezie nu ți-a spulberat sufletul, atunci încă nu ai experimentat poezia”.

 

De asemenea, ţin să menţionez că evenimentul s-a bucurat de expoziţia grafică a artistului Rafael Matias, precum şi de un moment muzical oferit de Gianluca Vanzelli, prim flautist al Operei Naţionale Române Timişoara.

 









https://uzpr.ro/03/10/2025/poezia-uimire-si-admiratie-de-dorina-magarin/







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu