DRAGĂ CITITORULE,
Motto: “Fantome fugare spre volbura Lethei,
Cu inimi uscate şi
sufletul gol,
În nopţi de orgie dau vieţii ocol,
Şi veşnic i-mbată doar versul
monetei”
G. Tutoveanu (1920)
Cu îngăduinţa ta, precizez că personajele din
această lucrare sunt total fictive şi anonime. Numai faptele lor, deşi reale,
sunt produse într-o lume cu totul şi cu totul aberantă.
Spre înţelegere, îţi voi oferi un mic dicţionar
explicativ cu ajutorul căruia să poţi desluşi ceea ce se întâmplă în textele
atât de… ermetice. Dar să ştii că nu voi urma regula alfabetică obligatorie
pentru orice dicţionar, ci voi aplica definirea termenilor în funcţie de corespondentul lor în
realitatea umană.
Pensionar - om furat şi hărţuit până la epuizare de către
personajele fictive ale statului; sau sătul de statul la coadă şi de
viaţă, îndreptându-se, cu paşi rari şi disperaţi, către... cerşit şi sinucidere!
Hoţie - luarea fără vreo
remuşcare, cu lege şi fără lege, din buzunarele tale şi ale statului, pentru
întregirea “avuţiei” familiei… conducătoare. De câte ori votezi de atâtea ori accepţi să fii furat şi hăituit.
Boc - un zgomot puternic pe care îl fac “mascaţii” şi procurorii când te invită să le juri
pe Biblie că nu ai votat împotriva “familiei
prejdenţiale” sau a altui personaj
fictiv din camarila ei!
Udre - o specie nouă de
lăcuste care se înmulţeşte şi trăieşte cel mai bine şi cel mai mult în bazinele
de înot, în parcurile şi terenurile de fotbal în pantă, toate de la sate, dar
şi pe pârtiile “ultra moderne” şi sihăstriile de pe la munte. Iubitoare de apă, vara se retrag în vilele de la
mare.
Na-na - un spaţiu “utopic” din
care au fost izgoniţi ţăranii şi a fost
“adaptat” pentru veşnicirea personajelor fictive şi care dă roade bogate
lăcustelor de mai sus!
Familie “prejdenţială” - aceleaşi personaje fictive, care s-au înmulţit
asexuat şi chiar sexuat, şi care au făcut din acest popor un anonim în
relaţiile internaţionale - pe măsura caracterelor lor fictive!
Funeri(u) - exemplar unicat de microorganisme, macrodimensionat de radiaţii
şi expus în vitrina ministerială de la muzeul “Grigore Antipa”.
Posibil, în text o să mai întâlneşti şi alţi termini care nu îţi sunt la
îndemână. Nu i-am inclus aici, pentru a-ţi lăsa libertatea să le dai
înţelegerea pe care o crezi mai aproape de semnificaţia lor istorică.
II
DRAGĂ “ A” MIC
I
Mă gândesc adesea la tine ca la o iluzie ce rătăceşte
mereu prin subteranele acestei existenţe! Nu ştiu nici cum şi nici de
ce, pot să gândesc aşa despre tine. Abia mai ieri cineva îmi spunea că te-a
văzut alergând de zor după “inter/city/ul”
de Iaşi. Altul îl contrazice şi îmi mărturiseşte că te-a zărit ţiind
“hăţurile” unui “Porche” care gonea pe drumul ce duce spre capitală. Dar e greu
să mi te închipui şi sub aceste două ipostaze, mai ales că odată ţi-ai
destăinuit fobia faţă de viteză şi de înălţime. Curând aş crede că eşti undeva,
pe un jilţ căptuşit cu piele de tigru sau a altei fiinţe fioroase. De ce? Pentru că mi-ai dovedit mereu
cruzimea faţă de patrupedele inteligente, şi de multe ori, plăcerea de a lua
masa în aer liber având drept companie două, trei exemplare încă ne-şlefuite
din rasa celor ce cuvântă.
Sunt surprins
de atătea zvonuri despre tine, mai ales că te ştiam un biet slujbaş pe la un
han sătesc. Mă bucuram, tare mult când, apropiindu-mă să iau o înghiţitură de
bere rece, master-şeful striga: “Du-o tu pe asta, ginerică”! La-nceput nu ştiam
că ţi-ai schimbat numele “Ginerică”, dar m-am convins abia când ai apărut de
după uşile pliante şi mi-ai aruncat în faţă ţapul cu bere şi alunele acelea, pe
care trebuia să le mănânc a doua oară, căci prima dată le ronţăise alcineva…
Ai crescut frumos, dragă “a”mic şi ai intrat în etapa altor “avataruri”.
De la ginerică ai traversat “puntea”
la master – şef; de la master… te-ai urcat, pe scară, la “patron”,
iar de aici au început să ţi se deschidă toate zările vieţii. Drept urmare,
sunt mai mult ca sigur că din căruţă ai sărit în camion, din camion în vreun
biet Audi, iar acum în elegantul şi prea “rupătorul” de distanţe “Porche”.
Ce să-i faci? Te-ai dedat şi tu cu lumea
mare!
În
ultima vreme, cineva îmi şoptea, cu mândrie tainică şi nedisimulată, că te-ai
apucat să faci legi. Cică te-a văzut el în televizor cum “pledai” pentru că,
dacă vrem ordine, să facem “trecere pietoni” din stradă direct în zid, iar pe
şosele să punem “semnul mirării” din 50 în 50 de metri, ca să se poată mira şi
şoferii şi trecătorii unde le sunt banii lor!
Să
nu te laşi, dragă Ginerică, mare parlamentar, ca idioţeniile tale să nu devină
legi şi aplicaţii. Foarte bine!
Flagrantul şi hoţia le-ai trecut la “trafic de influenţă”, un
termen destul de postmodern. Ai liberalizat intrarea fără oprelişti a hoţilor
şi mascaţilor în casele votanţilor, ai
pus prostituţia şi gay-ismul ca priorităţi legislative, acum “chibzuieşte” cum să faci o lege pentru eliberarea
găinarilor de mai multe categorii şi să oferi naţiunii libertatea de a consuma droguri şi toate E-urile toxice
ale lumii - pentru a mări starea de euforie a poporului. Da! Poporul
ăsta trebuie scos din starea de însingurare şi sărăcie. Or, singurul remediu ar
fi “halucinizarea” (tulburarea dacă vrei) minţii pentru a nu mai şti să se
întoarcă acasă! Că tot degeaba s-ar întoarce. El trebuie să uite de sine şi să
te voteze mereu pe tine, Ginerică, pentru că tu eşti singur/a care ai relaţii
europene şi ne poţi încărca desaga cu noi datorii pentru cei care se vor naşte,
dacă vor putea să se mai nască. (Vezi poate mai faci rost de Sida sau eba(ola)
că mare nevoie avem de ele)...
- De ce ai luat bunătate de monică şi ai dat-o
moştenire Europei; nu ar
fi mai bine s-o repatriezi (cu tot cu leafă) şi să-i dai biciul pentru a
ne împinge pe toţi la Mititica?
Nu încăpem? Ba
da, că ţara asta nu e
altceva decât un ţarc în care
guvernatorul ne stropşeşte în fiecare zi, la ore fixe.
- De ce nu
faci tu o lege prin care să fie sechestrate toate imobilele, precum la
Timişoara, şi donate cu acte în regulă regelui Cioabă şi împăratului
rromilor? Aşa ai rezolva o problemă a datoriilor la cămătari şi la
bănci, iar bolnavii, bătrânii şi copiii care mai sunt, să fie lăsaţi să
trăiască în aer liber, că tot vorbim de încălzirea globală, iar noi câţi
mai suntem şi până când om mai fi, ne îngrămădim în case şi în... canale.
- Iar pădurile şi râurile câte mai sunt ar fi bine să
fie donate nemţilor, ungurilor şi austriecilor decât să facă umbră degeaba
pământului nostru ori, să ne producă inundaţii. Ar avea şi ei mai târziu
unde să-şi ducă gunoaiele industriale, menajere şi chiar nucleare aşa cum
au mai făcut-o de câteva ori. De ce să nu-i salvăm şi pe ei, mai ales că
gunoaiele nucleare duc rapid la creşterea părului în mod deosebit pe
chelii “prejdenţiale”.
Te rog, Ginerică, dă-ne ascultare şi fă-ne
“onoarea” de a fi fericiţi!
Ştiu că odată te-am deranjat din
treburile tale... inutile!
Regret incidentul. Am rugat-o pe madama, destul de cochetă, dar tare prost
crescută, să te anunţe că vreau să te văd. Cu un aer holliudean, şi-a ridicat
genele stufoase şi unse cu păcură şi m-a întrebat ferm şi batjocoritor: ”Cine
eşti?”… Imobilizat i-am răspuns cam bâl-bâit: “Sunt
un Om. Ştie el...”
Atunci
s-a ridicat ca împuşcată de pe scaun, a deschis uşa, arătând cu mâna a lehamite
spre mine şi ţi-a adus la cunoştinţă: “Ăsta e... N-are nume, e anonim”.
Tu, fără să ridici ochii sau să faci vreun gest, ai rostit tot autoritar:
“Să vină încoace!” Şi
te-ai îngropat iar în “blana” fotoliului de nu mai ştiu pe unde să te
mai caut. Eram bucuros, dar mai mult trist că te-am deranjat la o oră
nepotrivită pentru… siesta ta! Când m-ai zărit ai făcut o grimasă cam
bătătoare la ochi şi m-ai întrebat: ce doresc? Dintr-un sentiment de jenă ţi-am răspuns că am venit să te văd şi că…
“Ştiu, ştiu... de când sunt capul acestei... mari instituţii, toţi
vreţi să mă vedeţi şi să-mi cereţi. De ce nu făceaţi acelaşi lucru când
nenorocitul ăla de director mi-a tăiat leafa pe trei luni pentru că l-am pârât
la securitate că are trei amante şi cinci copii nelegitimi. Voi, colegii mei
râdeaţi de mine şi vă bucuraţi de necazurile mele!”
“Acum…”. “Da, acum, am răspuns eu, te voi lăsa în pace netrebnicule,
că cine ştie ce mai pui la cale cu mintea ta de şef.!” Izbii... politicos, pe măsura primirii,
uşa capitonată şi o luai iute la picior.
II
Oamenii au
început să-i spună domnul Basculă. O poreclă cu care el însuşi începea să se
mândrească de mama focului. Povestea a început într-o zi de vară, când bietul
primar intră într-un local, ceru o vadră de bere şi 40 de mici, mai mărişori
decât cei pe care chelnerul îi împărţea celorlalţi meseni. Înfulecă micii-mari,
bău vadra de bere, trase apoi, cu ochii un ocol localului şi plecă sforăind a
saţietate.
Eu nu-l mai
văzusem cam de multă vreme, de când mai mergeam la ştrand în spatele Palatului
Culturii şi uneori, în lacurile Ciricului. Pe atunci era un flăcăiaş bine
clădit fizic, dar cu oarecare deficit neuronal, ceea ce îl mai încurca uneori
ba la „anatomia şi fiziologia” omului, ba la priceperea altor „mizerii” şcolare cum le zicea el!.
Când l-am
întâlnit ultima oară, m-a impresionat foarte tare şi nu am reuşit decât să-l
întreb: “Ce faci neaţă? ”Neaţă îi spunea profesorul de matematică, pentru că
era destul de bâlbâit, şi nu putea pronunţa “ceaţă”. Când îl scotea la tablă şi
îl vedea că gâdilă mereu enunţul, striga la el : “Neaţă, iar o să burduşesc
geamul cu tine.”
Dar “neaţă”
îmi răspunse clar şi la obiect; “Sunt inginer mecanic agricol, iar nebunii
ăştia noi mi-au dat împuternicirea de
lichidator, însă nu mi-au spus ce să
lichidez. Atunci am trecut la treabă şi am lichidat tot - şi utilajele şi terenurile
SMT dar şi oamenii!” Cu o mândrie aproape satanică, îşi ridică şapca de pe ochi
şi îmi şopti sacadat: “Le-am luat tot, bre, iar ei au rămas doar cu sărăcia
legată de gât!!!...”
Nu ştiu Neaţă unde îţi mai duci tu veacul, dar
sunt sigur că ţi-ai căpătuit bine viaţa. Eşti un exemplar pe deplin realizat!
Vorba umblă că te-ai lăţit, în faţă şi spate, iar şuncile ţi-au acoperit
atât ochii, cât şi “arătătorul”
cu care ţi-ai zămislit cei patru “neaţă” ai viitorului….
Da când tocmai mă gândeam la tine, am descoperit
într-o “coajă” de ziar o poză
şi un nume “Basculă”.
Cercetând cu
minuţiozitatea unui scrib de ghişeu, am descoperit că Neaţă al nostru este de
fapt, domnul Basculă - răsfăţatul şi aprigul lichidator, acum mare edil în
urbea natală!.
Te rog, Neaţă, ai grijă să nu mai faci vreo
prostie. Nu te lua după şeful tău cu “interesuri”, care ţi-a dat “permisuri” să
provoci acelaşi haos în urbea ta, aşa cum a procedat el. Cred că ţi-ajunge
osânza pe care ai căpătat-o ca lichidator şi ar fi bine să nu laşi cu laţul
sărăciei de gât şi pe contârgoveţii tăi. Nu e frumos, Neaţă! Nu e frumos şi
nici omeneşte. Să nu burduşească ăştia şi ...puşcăria cu tine!
III
Iartă-mă dragă
“a” mic pentru întîrzierea cu care îţi scriu. Din câte am aflat deunăzi, acum
lucrezi la o revistă pe care o conduce ”constructorul de mături zburătoare”. Mă
bucur mult că, după multe încercări de sinucidere, pentru că încă nu-ţi găseai
locul pe acest pământ, te-a procopsit Dumnezeu şi pe tine cu un locuşor mai
călduţ şi mai bine plătit. Este
frumos că, odată cu prima ta îndatorire - adică nimicurile pe care le scrii pe
hârtie, ai “debutat” şi în zona informaticii. Aşa, să ştie lumea că
te-ai născut şi exişti şi tu pe acest pământ - care a devenit aşa de primitor
şi de roditor pentru atâtea alte mediocrităţi ce se uită ca mâţa-n calendar în
cărţi, dar încă n-au învăţat să citească şi să înţeleagă despre ce este vorba
acolo!
Ştiu că în
cariera ta ai avut multe obstacole până ai ajuns aici. E bine însă că acum ai
început măcar să silabiseşti şi să mai pricepi câte ceva!
Ai luat exemplul şefului tău care a “devenit” un model absolut pentru tine. El a început cu
reciclarea capacelor de canal, a trecut o ţâră prin „marea filosofie” a lui
Ţuţea până a ajuns să construiască „mături zburătoare” cu care se plimbă
nestingherit prin imperiul... poeziei.
E bine că ai
un model de personalitate aşa de ilustru şi nu-ţi mai pune nimeni stavilă la
delirantele şi derapantele tale încercări de „critică filosofică”! Să ştii că
şi el, pe lângă poezie, datorită ticului romantic cu care a rămas la ieşirea
din... Ţuţea, comite mereu şi chiar sforăie gânduri filosofice. De aceea, cred,
nu ţi-a pus stavilă la afirmarea ta.
Îmi spunea
cineva că, apropiindu-te de o lucrare de adevărată filosofie, ai avut o
dumnezeiască revelaţie, aproape aşa cum ar fi avut-o Socrate când îl zgândăra
demonul. Ai scris chiar câteva pagini şi le-ai imprimat pe cotorul...
revistei. Bravo ţie, nene Stavilă, că ţi-ai descoperit gândurile şi vocaţia
de... critic-filosof, căci prea mult a aşteptat şeful tău să aibă prin preajmă
o asemenea „mână dreaptă”.
Mă bucur mult
că ai început şi tu să gângăveşti în legea ta, adică ai deprins în oarecare
măsură limbajul, chiar dacă n-ai descoperit ce este şi ce trebuie să faci cu
el. Probabil la pensie vei avea timp să afli şi aceste două taine. Dar până
atunci, vreau să-ţi spun o poveste!
Ai auzit de
taurul din Paşcani? Nuuu? Păcat! Îţi voi relata eu întâmplarea. Un
ţăran, care era, chipurile, faţă bisericească în sat la el, a scăpat taurul pe
străzile Paşcanilor. Văzând el o maşină roşie pe trotuar, şi neînţelegând ce e
maşină şi că e de tablă, a început să-şi înfingă în ea coarnele lui “boureşti”
de taur înfuriat. A bătut maşina până şi-a rupt
“un mândru corn”. Era,
pe semne, un taur destul de... comunal! Morala? Ţi-am
spus eu că nu trebuie să te “bagi”
în domenii în care nu eşti nici măcar novice şi nici nu le înţelegi? Iată ce mare descoperire ai făcut
tu; după ce ai îngăimat câteva
propoziţii de om care a descoperit că ştie să şi scrie: “ciudat este faptul că autorul (a cărui lucrare ai cercetat-o pe
la coperţile exterioare) nu explică perspective, metodologia abordată, nu-şi
defineşte conceptele puse în joc, strategia interpretativă şi nici scopul unui
asemenea demers” etc, etc! Bine măi ţâcă:
1. „Metodologia” nu se “abordează” pentru că ea este însuşi
conţinutul unei lucrări -indiferent de problematica acesteia.
2. „Conceptele” nu se „pun” şi
nici nu intră “în joc”, întrucât ele nu sunt babaroaze cu care
joci tu alba-neagra. Atunci, orice lucrare va trebui să rezerve mai mult de jumătate din spaţiul tipografic
pentru redefinirea (şi nu definirea) conceptelor care circulă într-un anumit
domeniu. Exemplu: pod = este o construcţie care leagă malurile unei râpi
pentru a o putea traversa şi idioţii şi
deştepţii.
3. “Perspectiva” nu se
explică, ci se descoperă în structura argumentării, iar scopul sau finalitatea
lucrării este ceea ce a fost de demonstrat ca să înţeleagă alt specialist şi nu
orice neştiutor al domeniului sau/şi
de carte!
Te-ai mai “agăţat” cu gândirea ta rudimentară de
“tratarea problemei fiinţei” şi de “problematica filosofiei limbajului” acreditând părerea că sunt cuprinse în
“doar zece pagini” şi respectiv în “numai trei file”, neştiind să faci
diferenţa între semnalarea apariţiei unei cărţi pe piaţă şi abordarea
raportului între limbaj şi ontologic.
Fără să înţelegi o iotă,
aplici epitetul de “exclusivist cultural”, înţelegând prin aceasta că
formaţia ta culturală se reduce la “marile”
opere pe care le-au produs Vitner, Crohmălniceanu, A. Toma, Patapievici,
Liiceanu ş.a.m.d. şi care au
răsturnat complet valorile noastre şi au instituit negativismul şi batjocorirea
în structura criticii literare!.
Aşa că, dragă “a” mic, atunci când mai vezi vreo carte,
în afară de tomurile alinătoare ale şefului tău, fugi cât poţi ca să nu ţi se
tocească şi cei trei neuroni pe care îi mai ai. Dacă, îi pierzi şi pe ei, s-ar
putea să nu mai ştii pe unde să te întorci acasă!...
Cât de frumos
ţi-ar sta dacă te-ai apuca de manele şi nu ţi-ai risipi talentul pe lucrări
grele pentru tine.
IV
Am stat mereu
în cumpănă, când mă gândeam, întâmplător, la tine. Te ştiam ca pe băiatu
necioplit încă, a cărui lucrare ziaristică semăna mai mult cu zidurile năpădite
de buruieni şi doar “Bug Mafia”, în multiplicare, strălucea de la distanţă sub
razele lunii. De multe ori, căutam
ideea îngăimată de tine în propoziţii, care sunau gramatical anapoda de ciudat.
Timpul mă presa, iar eu încercam să dau o anumită acurateţe şi eleganţă
limbajului tău aiuritor despre “progresele agricole” şi să trimit materialul
consumului cotidian!
Atunci credeam
că eşti în creştere şi vei deprinde ceva din truda cu care încercam să mai
umanizez maculatura din portofoliul tău cotidian de publicist. Nu mai vorbesc
de faptul că, uneori, schimbai titlul şi personajele, mutai doar locul acţiunii,
şi reportajul era gata de publicare.
S-a întâmplat
să ne despărţim. Deci Dumnezeu a ţinut cu mine şi m-a lăsat să plec într-ale
mele. Însă cred că a ţinut într-o măsură mai mare cu tine, deoarece după
plecarea mea, ai primit darul vieţii tale intelectuale: înscrierea şi
“examenul” (citit şi socotit) de la o “Academie jurnalistică”. Aşa că ai prins doi iepuri: ai scăpat de
mine şi ai devenit ditamai studentul jurnalist. Aceşti “iepuri” ai tăi m-au
bucurat, crezând, sau măcar, presupunând, că îţi vei şlefui cât de cât mintea
şi vei mai uita năravurile tale de bădăran sadea şi de mândria aproape ucigaşă
când descopereai adaosurile sau clarificările mele pe maculatura ta.
Însă timpul
iartă, dar nu uită şi nu repară nimic. Ce a lăsat Dumnezeu şi natura stricat, aşa va rămâne în veci. Am constatat lucrul ăsta după două
revederi cu tine şi câteva misive reciproce. Chiar am scris undeva şi despre o
carte a ta şi te-am recomandat ca un bun “cercetător”. Dar te-am privit ca o eroare care poate fi
îndreptată. Or, între timp,
mi-ai demonstrat că eşti o eroare iremediabilă şi de neţinut pe lângă “casa
omului”, unde mai pot vieţui doar
erorile domestice.
Să nu confunzi niciodată compasiunea şi
amabilitatea cu prietenia. Aşa că am făcut un experiment psihologic, iar
relaţiile acestea au durat doar cât stă o cioară în vârful parului. Şi nu am
putut îndrepta “eroarea”
chiar dacă regret.
Ai absolvit acea “Academie” şi la un moment dat ai fost “catapultat” la Academia adevărată, unde era nevoie
de “epuratori ideologici”.
Vremea a trecut, iar tu ai rămas locului, fie din milă, fie prin natura ta
duplicitară şi instabilă. Esenţial este faptul că ai rămas acolo şi ai început
să faci şi câteva lucruri bune. Dovada e şi cartea despre care am scris ceva cândva.
Am totuşi o nedumerire care mi-a
adus aminte de tine pierdut undeva în zarea tinereţii mele. Nu-mi pot explica
de ce tocmai tu ai căzut în această nedumerire a mea. Mai ales că ai soarta ta, banii tăi, realizările
şi eşecurile tale, te-a depărtat (şi îndepărtat) Dumnezeu de sub aripa mea.
S-ar putea ca mâine poimâne să
devii… Academician, cu… pensie suplimentară (dacă încă n-ai primit-o!) Să ştii că nu te invidiez, ci îţi
apreciez ambiţia şi efortul, chiar dacă mă îndoiesc de calităţile tale umane şi
de talentul pe care îl ai ca… intelectual.
Nedumerirea mea a pornit de la faptul că eu te-aş
putea considera un fel de “curier”, care poartă colete de colo-colo. Deşi nu e
aşa, tu mi-ai demonstrat că eşti totuşi un “curier” dar de vorbe urâte şi suburbane,
nedemne pe culoarele unei Academii adevărate. Iartă-mă că de data asta nu te
îmbrăţişez, că îţi doresc doar binele cel mai bun posibil.
Şi chiar de vei fi cândva, inclusiv post-mortem,
pe lista nemuritorilor, nu îmi vei schimba niciodată gândurile despre tine…
V
Dragă “a” mic, îţi aduc aminte că eu sunt un provincial sadea. Am fost uneori prin
multe locuri, chiar de vis, de aici de acasă, dar şi în cele străinătăţi care
ţie ţi-au luat mintea cu mirajul lor. Am luat în aceste peregrinări, ocazionale
sau de îmbogăţire a ceea ce mai ştiam, cu sufletul şi mintea -selectiv- tot
ceea ce credeam de cuviinţă: din cărţi, de la oameni, din întâmplări
hazlii sau chiar dramatice uneori!
Mă întorceam tot în provincie şi decantam o perioadă tot ceea ce văzusem,
auzisem şi trăisem acolo. Eram un om mai bogat, fără însă să fac din asta un
fel de mândrie a păunului, aşa cum am văzut destul de mulţi împăunaţi.
Am stat şi în
capitale. Chiar şi în capitala ţării mele, deşi unii, trăind acolo, când pleacă
undeva, le e ruşine să se recunoască români. Adică s-ar da drept altceva, ca nu
cumva străinii să le spună ţigani, adică rromi (mai nou) şi fiinţe fără ţară.
Ştiu că
„provincia” şi chiar capitala nu sunt la loc de onoare în patrimoniul tău
moral, deşi te-ai născut într-un sătuc românesc. După multă zbatere, te-ai
stabilit în capitală şi te-ai “capitalizat”
adică ai devenit “om de
afaceri”! Dar să-ţi spun eu un
lucru: cum văd eu capitala? Un loc în care, cei ca tine, mănâncă, beau, fură, uneori se mai împuşcă, iar
în weekend pleacă la Predeal sau Sinaia să-şi refacă forţele! Alteori mergeţi pe Coasta de Azur, Hawai,
Grecia, Turcia şi iar vă întoarceţi în capitala voastră, mâncaţi, beţi, furaţi,
puneţi la cale fel de fel de mârşăvii, mai vă împuşcaţi între voi sau/şi pe alţii!
Apoi iar plecaţi...
Tu ai auzit
vreodată de Gazprom? Ştiam că ai să-mi spui că umblu cu prostii! Tu eşti un ins
postmodern şi n-ai nevoie să-ţi încarci mintea cu alte... epoci. Viaţa-i viaţă
şi vrei s-o trăieşti liber ca pasărea cerului şi nu ca omul înrobit
obligaţiilor. Dar obligaţiile tale sunt de altă natură faţă de ale noastre -
muritorii de rând şi pe care, adeseori, cei ca alde tine ne încolonează forţat
la rând ca să stie câţi mai suntem şi să strângă birurile pentru a nu rămâne ei
fară leafă.
Nu te
invidiez, dar îţi admir postura ta de transfrontalist. Totuşi sunt curios şi
indiscret: de unde ai tu
atâta dragoste pentru meleaguri străine şi la ce te ajută aceste “migrări” periodice către alte zări? Ce fântână fermecată ori peşti de aur
îţi finanţează o astfel de viaţă?
Ţi-am spus că nu te invidiez, dar vreau totuşi să-mi spui ce s-a întâmplat cu
tine?!.... Aaaa! Dacă tot nu
vrei să răspunzi şi te-am supărat, voi încerca eu să mă consolez cu propriile
răspunsuri. Aşa că...
Am avantajul
că te cunosc şi nu trebuie să mai completez “bibliografia” cu alte
surse documentare străine sau “interne”. Sunt destule la Interne şi…
Te-ai născut într-un sat pierdut pe undeva pe
lângă mare. Tatăl tău, miliţian cu vechi state de plată în bulibăşeala de după
1944-1945, proletar rural şi fără carte, de pe malul Prutului, a ajuns mai
târziu colonel pensioner! A făcut şcoala de “alfabetizare” şi şcoala “vieţii”, adică multe arestări,
torturări, şantajări pe care tu le-ai făcut pentru tine un ideal de viaţă. Ai
trecut ca gâsca prin apă prin toate şcolile şi ai ajuns mariner. Originea
“sănătoasă” şi sprijinul direct al colonelului te-au făcut mariner şef, pe vas
comercial, deşi tu nu ştiai nici măcar diferenţa dintre catarg şi far. Sprijinul a continuat.
Securitatea, datorită vocaţiei tale de
“pârâtor şi cârmaci” dar şi de contrabandist, te-a “promovat” la…
Anvers, unde au înflorit calităţile tale de escroc înrăit.
Ţara, în loc
să te zvârlă în vreo văgăună şi să-ţi confişte osânza potlogăriilor, te-a
catapultat într-un loc în care era nevoie să se pună ordine. Tu ce-ai făcut? Prima grijă a ta a fost să-l
trimiţi pe subalternul tău G.B. să înfiinţeze în Indonezia o companie de
escrocare a flotei comerciale române! În câteva luni navele româneşti, de mare performanţă în acea
vreme, au început să fie înghiţite de pavilioane străine sau date pe
comisioane. Asta e prima ta mare escrocherie, după care au urmat altele, ca şi
cum te-ai născut să distrugi o ţară şi să pleci cu bunuri în iad.
Prostia unor
români şi a altora, pe care i-ai cumpărat sau ai falsificat milioane de voturi,
te-au ridicat în rang de edil, deşi de mult trebuia să baţi babaroazele la
Mititica.
Aici altă
fântână fermecată! Ai adunat scursurile urbei, damblăgită de lis, le-ai
“instruit” bine şi le-ai dat drumul în lumea interlopă ca să stabilească
legături trainice cu hoţii calificaţi, indiferent de “specializarea” lor.
Roadele nu au întârziat să apară, Viloaie în Mihăileanu, pământuri intravilane,
şiruri de case expropriate-vândute şi re-revândute, distrugerea fermelor de
stat ale cercetării Fundulea ş.a.m.d., ş.a.m.d.
După ce ai
legat ştreangul de gâtul urbei, te-ai repezit, la .... ştii tu!
O prostime, ameţită de elucubraţiile şi idioţeniile tale electorale, la care se
adaugă furturile groaznice din urnele de vot, te-au fixat în proţap ca bou...
naţional şi de unde nu vrei să mai pleci.
Aici alte
dandanale! Mita şi mitomania,
singurele tale arme de apărare, te-au făcut faţă... europeană. Dar, între timp,
ai avut mare grijă, ca prin guvernare, să-ţi subvenţionezi mereu susţinerea.
Prostia unora şi banii noştri nu ţi-au fost de ajuns. Ai zălogit ţara iar noi
te-am declarat liber să-ţi găseşti loc de muncă chiar şi în Patagonia, dar nu
aici! Tu ţi-ai răscumpărat demnitatea, pe care nu o ai, cu cotizaţia de partid
şi prin recidiviştii penali din CCR (curte pe care, în cei zece ani, ţi-ai
construit-o după chipul şi asemănarea ta). Eşti irecuperabil şi iremediabil. Ai
îmbătrânit şi ai chelit degeaba. Şi tot degeaba faci umbră pământului, pentru
că, în afară de beţie şi hoţie, nu rămâne nimic în urma ta.
Ăştia vor să
te bage la trădare de ţară. Dar nu e drept. Trebuie să se gândească mai bine la
cât ai supt şi cât ai distrus din averea acestei ţări, dar mai ales la câte
familii ai distrus şi la câte fiinţe umane nevinovate ai omorât cu măsurile
tale de prim-Căpcăun. Mai curând ar merge pe genocid ca să simţi că tu nu ai
fost şi nu eşti om, chiar dacă ai unele trăsături apropiate vag de ale noastre!
Şi chiar dacă
te năşteai de n ori şi tot n-ai fi ajuns niciodată la calitatea de fiinţă
umană!...
Dacă tot ai
ajuns până aici, am să-ţi mai pun câteve întrebări: după 24 de ani de maidanez
în capitală, ai aflat unde e Teatrul Naţional? Dar Opera Română sau măcar
Biblioteca Naţională şi cea a Academiei? Ai intrat măcar odată în aceste
forumuri Culturale sau le pândeai să le transformi în cârciumi? Dar de Lucian
Blaga ai auzit? Nu ăla de la Partid
care ţi-a făcut servicii, ci marele gânditor de la Cluj? În afară de cârcătescul şi patpieviciul tău,
ai mai buchi-sit ceva, adică vreo cărţulie sau vreun tratat despre altceva
decât “notele informative” pentru şantaj? Nuuu? Păcat! Te-ai născut şi ai rămas la desenele de
pe pereţii grădiniţei săteşti cu “Ali
Baba şi cei 40 de hoţi”. Istoria ta culturală s-a oprit aici, adică la stagiul
gregar de... troglodit!
Şi totuşi
te-ai pus pe domnie ca şi cum totul ţi-ar aparţine. Dacă în ţară îţi ridicai
buricul până la ceruri, când te duceai în Europa, ca mare ales al acestei
naţii, stăteai mereu în spatele coloanei oficiale, ca un cerşetor jigărit şi
nimeni nu te lua în seamă, deşi tu le trimeteai milioanele - un fel de
cotizaţie de partid - prin golirea fără jenă a visteriei naţionale!
Deşi noi te-am
“graţiat” de responsabilităţi de câteva ori, tu ai închiriat resursele ţării în
nume propriu, deci ca unic proprietar, unor derbedei străini, iar milioanele
comision s-au scurs în bănci din Siria, Monaco, poate şi în Panama, tot în nume
propriu.
Ultima ta
dorinţă era să te transformi din boier de tinichea în moşier de Bărăgan. Pentru
această transformare au lucrat de zor scursurile din jurul tău, captivii din
procuratură şi justiţie, amnistiaţii recidivişti, etc.
Însă vremurile
au început să se schimbe, chiar dacă destul de greu, şi cred că a venit timpul
să dai socoteală în faţa ţării şi a legii!
Dragă “a” mic,
primesc orice reclamaţie şi... rectificare la răspunsurile mele, însă sunt
sigur că ăştia te vor ascunde pentru o perioadă destul de îndelungată.
Fii bărbat! Recunoaşte că eşti un nimic dat în
custodie acestei nobile specii de oameni! Ia-ţi şi cântecul cu tine:
“Foaie verde fă Mărie,
Na-ni, na-na!
Am rămas fără moşie,
Na-ni, na-na!”
VI
Dragă Şmenarule, undeva scriam, acum câţiva ani,
că, citez din memorie pentru a nu fi acuzat că am copiat de pe la cineva:
“Prin furt masiv de voturi se reînscăunară
Şi-un pact făcu cu bercea
mondialul
S-arunce jale mare peste ţară
Şi să ne cânte-n veci Ţambalul!”
Iată însă că a venit
momentul să constat că lucrurile s-au inversat puţin. Ţambalul justiţiei a
început să-ţi cânte ţie „de dor de libertate şi de jale”, iar ţara va
rămâne doar jefuită şi cu o mare ruşine în istorie! Probabil a venit timpul ca
justiţia - cât a mai rămas din ea şi pentru noi - să te “achiziţioneze” şi pe
tine sub “umbrela” terasei de la Mititica, alături şi împreună cu mondialul şi
băsică, mânca-ţi-aş! Că tare mult rău ai făcut acestei ţări!
Deşi
lucrurile sunt mai clare decât orice zi care ţi-a rămas, tu, derbedeu şi
maidanez fără ruşine, latri pe sticlă şi prin comunicate (care nu sunt decât
lătrături de ameninţare a justiţiei) că eşti proaspăt ieşit din apele Iordanului şi că nu ai mâncat nici pui
cu usturoi de la Popescu Dâmboviţă şi nici gura nu-ţi pute!
Vrei să joci
rolul tău netrebnic până în ultima clipă, deşi ţi-a sunat ceasul izbăvirii.
Sunt curios, pe cine vei mai “trage după tine”
înainte să te ascundă ăştia?
E greu de presupus că vei fi
singur-singurel într-o dubă aşa de mare!
Ce n-au reuşit
cei 8 milioane de români oneşti să facă, datorită susţinerii golanilor plătiţi
din exterior şi ccr, a reuşit băsică.
Acum, ţi-a pus poalele pe cap şi
trebuie să te spovedeşti, împreună cu cei care au ascuns ţambalul!
Dragă
“a” mic, ai auzit zicala că “Dumnezeu nu bate
cu ciomagul”, ci te dă linşajului
public? Da’ aia cu urciorul? Nu? E trist. Tu credeai că eşti
etern şi fără judecată pe pământ, iar ăştia, dar mai ales băsică, ţi-au
zdruncinat bunătate de iluzie.
Aşa că, te rog, învaţă pe de rost
această rugăciune, că tot nu ştii să citeşti decât…, conturile personale din
străinătate!
Doamne, Doamne ceresc tată,
Mi-a venit nota de plată;
Aş plăti, dar banii nu-s,
Eu în Siria i-am dus...
Ocrotescă-i cel de sus!
Când am ridicat pocalul
Cu bercică mondialul,
Am crezut că-mi aparţine
Toată ţara asta!’n
fine
Şi că sunt doar Voievod
Peste un popor nerod!
Şi-uite, Doamne, iac’ aşa
Am rămas o... tinichea!
VII
Am asistat
întâmplător la un proces în care tu erai chiar acuzatorul, adică “apărătorul
statului de drept” şi nu al celui de “strâmb” cum mi s-a părut mie. Eram
impresionat de întrebările tale “meşteşugite”. Nu ştiam că şcolile astea
particulare de pe la casele de cultură şi cu frecvenţa făcută cu port-bagajul
sunt atât de bune, şi pregătesc oameni străluciţi de prin justiţie
O
să-ţi relatez pe scurt cazul şi momentul tău de glorie pentru a-ţi putea aminti
clipa în care te-am putut admira în toată splendoarea ta vocaţională.
Judecătorul, o faţă impozantă sub barba căruia se ascundeau câteva kilograme de
grăsime, îşi ridică tacticos jumate din şuncile burţii pe masă, privi în sală
şi spuse răstit: “debitează acuzat...” Acesta, sfios şi parcă atins în mândria
lui de om corect începu: “Domn” judecător, eu nu debitez, ci am să spun aşa cum
s-a întâmplat. Joia aceea, am legat-o pe Joiana mea să pască pe marginea
şanţului, aproape de poarta vecinului care m-a tras în tribunal. După vreo două
ore, când m-am dus s-o iau pe Joiana să o duc pe islaz, n-am mai găsit-o. Mă
uit bine şi văd că “paşii” ei duceau în curtea vecinului. Întrai şi văzui vaca
în şura de lângă casa lui. Noroc că i-am auzit răgetul. Tanti Cuţi apare în
prag, tocmai când plecam cu Joiana mea, şi începu să urle ca turbată de s-a
auzit în tot satul: Săriţi, oameni buni, mă violează! Mai strigă de câteva ori,
apoi căzu leşinată de-a lungul prispei... Când să ies pe poartă, hop, şi
gospodarul ei! Îmi trase o bâtă în cap, îmi luă vaca, mă duse lângă coana şi
chemă poliţia şi un alt vecin, cu care eram certat! Când m-am trezit, nici tu
vacă, nici tu casă, ci încătuşat în sediul poliţiei!”.
-Atât?
-Atât, domn’judecător.
-Acuzarea, vă rog! Spuse răstit
judecătorul şi-şi retrase o parte din “şunci” de pe masă şi se răstigni într-un
cot cu mâna dreaptă proptită în falcă!
Tu te-ai
ridicat brusc de pe scaun şi ai început să “perorezi”. Câte iluzii nu mi-am făcut şi câte laude îmi sunau prin minte.
Dar… dar!” Onorată instanţă, aşa cum am spus, acest individ este un mare
pericol social. El a mai fost de câteva ori bănuit de către vecina lui
că îi dă târcoale, dar nu a fost dovedit până acum. Chiar vaca este a
reclamantului şi a crescut-o de când era o viţică...
-Auzi, acuzatule?
-Nu-i adevărat. Am cumpărat-o de
la el cu 1500 lei, când avea un an. Cât despre tanti Cuţi, nici nu se pune
problema. Ea are peste şapte decenii fix, deşi se sulemeneşte mereu, iar
nevastă-mea are doar 30 de ani. Socotiţi şi dumneavoastră, cum i-aş da eu
târcoale unei femei care...”
„Ajunge”, te-am auzit urlând pe
tine un ”a” mic!...
Până la urmă, judecătorul, om al
dreptăţii, i-a dat Joiana înapoi, iar pe Cuţi a amendat-o cu 200 lei pentru
fals în declaraţii.
Cât
despre tine, pănă mai ieri, nu ştiam nimic, însă ţi-am văzut chipul pe sticlă.
Aveai barbă şi o carte în mână, un fel de biblie. Cred că erau doar coperţile
cărţii sfinte, iar tu puneai ţăranii să jure pe ele că n-au pus ştampila
împotriva derbedeului.
Atunci am plâns în sinea mea de
halul în care ai ajuns, dar mai ales de soarta oamenilor care îţi asigură leafa
şi dau dreptatea de partea ta!
VIII
Pierdut
printre feţele oficioase ale vremii, eram într-o grea cumpănă şi nu ştiam unde
să te pun în istoria figurilor labile pe care o am în memorie. Însă, tu,
frecând mereu “sticla” cu faţa ta
de… berbant, neajuns la maturitate, deşi eşti destul de îmbătrânit sub aspect
fizic, mi-am amintit. Erai băiatul care călărea, în fiecare zi, un deal către o
mică şcoală rurală ca să dai unor ucenici din puţinul tău de profesor de
istorie! Canonul n-a durat prea mult până ce ai făcut pasul într-o sectă
politică şi ai primit rapid, sub oblăduirea unor meşteri mai vechi, un post de
ministru!
Ah, ce vremuri ţi-au scăldat
prima ta tinereţe şi ce destin măreţ ţi s-a deschis în cale!
Prin
tenacitate şi obiedienţă nativă, te-ai ţinut mereu deasupra, deşi corăbiile
sectei şi aripile politice se scufundau una câte una. A venit timpul ca un C,
personaj destul de robust şi autoritar, dar mai aproape de ceea ce se numeşte
om de stat, a căzut. Ai pândit momentul, şi ţinându-te de poala influentă a
unor hoţi de petrol şi mobilă, ai renăscut cocoţându-te pe catargul funcţiei
politice. Apoi, ţi-ai sărbătorit “majoratul” politic prin aderarea la o alianţă
credibilă şi cu mari, aproape absolute, şanse de a te propulsa în proţapul...
naţional. Chiar ai gustat câteva luni din prăznuirea de la Cotroceni.
Dar după
câtăva vreme, sigur pe menirea ta divină, ai uitat că eşti total dependent de
oameni şi ţi-ai frânt gâtul!
Crinii se ofilesc foarte repede, când uită că ei nu sunt nimic, decât o
picătură de culoare efemeră, în raport cu celelalte flori... Aşa că ţi-ai săpat
groapa şi ai început să-ţi cari şi bagajele în ea, crezând ca prostul într-o
nouă înviere, deşi ai început să te fosilizezi alături de pulpana celui care te
şantajează! Din acest punct de vedere te consider un erou ratat şi te compătimesc.
N-ai învăţat că jocul dublu sau bătutul la două darabane diferite nu-ţi aduce
decât o fericire de-o clipă urmată de o cădere totală.
Îmi permit,
aşadar, să te consider o ţoapă politică gelatinoasă. Te-ai dat singur dracului,
crezând că haldăul îţi va oferi daruri, dacă te mişti într-un picior şi îi faci
jocurile murdare.
Orice ai
crede, pentru mine rămâi în veci un ratat, şi profesional şi politic.
IX
Ştii de ce îmi
cutreieri amintirile, dragă “a” mic?
N-ai aflat încă, dar am să-ţi spun eu până la urmă. Tu nu eşti încă apt să ţii
minte cam pe unde cutreieri cu belelele tale de canalie. Venind dintr-un pământ
românesc, cu dragoste de neam, tu, blestematule, în loc să iei cu tine această
sevă dătătoare de mari fapte, ai plecat cu vidul tău intelectual în lume, dar
şi cu gândul rebel de a te război cu ea! Cele 150 centime înălţime şi capul tău
cu câţiva neuroni, revoltaţi pe micimea ta, te-au purtat spre nişte studii
serale care să te mai lumineze un pic. În zadar! Tu ai rămas aceeaşi mizerie umană complexată mereu de nimicnicia
ta!
A dat Dumnezeu
să-ţi găseşti secta ta politică în care se adunaseră toţi cei de teapa ta şi
te-ai bucurat ca la a doua înviere!
Aşa ai păşit, plin de răzbunare către ceea
ce numin de obicei funcţii politice. Ai devenit măscăriciul saltimbanc în urbea
care cu greu te-a alfabetizat. De acolo, alt mascărici te-a luat şi te-a
cocoţat în vârful piramidei administrative pentru a-şi construi mecanismele de
distrugere a avuţiei naţionale şi a demnităţii publice.
Din saltimbanc ai devenit
marionetă, deşi mintea ta era non-funcţională. I-au trebuit doar câteva sfori
cu care să te lege şi să te arate lumii... conducând! Ce? Nu ştiu! Apoi au rămas din tine doar sforile, iar
mânuitorul lor a devenit un real Arlechin. Tu te-ai retras bosumflat, în
culise, căci erai prea prost ca să mai râdă lumea de prezenţa ta! Ba mulţi au plâns uneori când vedeau cât
de mic erai ca... om de stat!
El lua milioanele de pe autostrăzi, iar pe
tine te trimetea ba la coasă, ba la numărat pietrele de la borduri de pe
toloacă.
Până şi tatăl
tău, Domnul să-l odihnească, când a văzut ce odraslă proastă are şi ce canalie
doctă a crescut, a spart oul de... tinicheaua ta fără păr!
Mândru peste poate, târât prin
cele mai puturoase lături, te-ai întors de unde plecaseşi, fără a-ţi cere
iertare măcar faţă de acest popor pe care l-ai adus în pragul disperării...
Aş vrea totuşi
să închei cu ceva care îţi aparţine ca o trasătură definitorie: „Pe zei, spune
Erasmus, se află oare pe pământ muritori mai fericiţi decât cei alintaţi
îndeobşte cu numele de proşti, smintiţi, neghiobi şi dobitoci?” (p. 49)
X
Din puzderia de nimicuri care au
compus coroana guvernamentală a distrugeriii te-am ales şi pe tine, dragă
analfabetule, care te-ai cocoţat în farul călăuzitor al învăţământului şi
cercetării ştiinţifice!
Încă de la urcarea ta acolo, ai
dovedit atâta ştiinţă şi atâta poliglotism, încât când erai întrebat ceva, nu
descopereai unde te aflai şi aşteptai să-ţi sufle tanti educatoarea cam ce să
spui.
Încă de la început, prin apariţia
ta în fruntea unei demnităţi naţionale de asemenea anvergură, mi-am dat seama
că eşti cel mai tipic idiot al timpurilor contemporane.
Nu ştiu, nici nu mă interesează
unde şi în ce cămaşă de forţă ai fost conservat până atunci, însă mi-ai
provocat cea mai mare spaimă din istoria postdecembristă a acestei ţări.
Credeam că evoluţia speciei se
încheiase, însă tu mi-ai demonstrat pe viu că, de fapt, ea abia începe, chiar
dacă au trecut atâtea zeci de mii şi milioane de ani.
Nu mi-am închipuit niciodată că, după
atâta istorie şi civilizaţie, specia umană poate oferi vederii, în funcţii
publice, exemplare unicat de astfel de cretinoide!
Nici în cele mai mari laboratoare de genetică, unde sunt conservate în
formol cele mai inimaginabile mutaţii biologice, nu am văzut aşa ceva!
Crede-mă! Sunt total decepţionat şi dezamăgit că nu am intuit ce curiozităţi
populează arealul unei astfel de secte politice, deşi am presupus mereu că
magicianul va scoate din pălăria sa şi alte curiozităţi cu care să impresioneze
şi să înspăimânte sensibilitatea noastră!
Eşti un idiot tipic, nu ştii carte şi nici nu ai comportamente şi
deprinderi elementare umane. Şi totuşi ai pus slugile să-ţi consemneze
activitatea ca cercetător în Japonia! Eu cred însă că, ori eşti din fauna degradată de la Hiroşima, ori te-au
găsit în vreo peşteră şi te-au trimis direct în pălăria culegătorului de
exemplare infim de rare. Mă aşteptam ca după atâtea pagube grave produse în
ministeriat, să te găsesc la muzeul Antipa. Însă magicianul te-a recuperat ca purtător
de chei la crama de la Cotroceni şi sac de box în care îşi mai dezmorţeşte
pumnii în nenumăratele lui dimineţi de ticăloasă… oficialitate!
Apoi te va conserva în formol, căci nu va mai curge whiski, prin toate
canalele! Aşa că, eşti şi vei rămâne un nimic, exemplar microscopic,
macrodimensionat de iradiaţii, şi supus studiului… speologiei racoviţene!
Ultima scenă
-Milică, bă Milică? Ce ai băiatule, de îţi clănţănesc dinţii şi curg
sudorile de pe tine ca puhoaiele de pe lângă Palatul Victoriei? Bă, ăsta nu-i coşmar! Suntem iar
împreună...
- Dar, tovarăşe, am visat sau
ne-au achiziţionat ăştia?
- Nu bă! Visul tău este real, iar
ei n-au făcut alceva decât să ne aducă împreună. Ia ascultă ce-am făcut eu, cât
tu te luptai cu mascaţii şi strigai că nu vrei să vii lângă mine!
“Foaie verde fă mărie,
Na-ni, na-na!
Am rămas fără moşie,
Na-ni, na-na!”
Doar cu udre vis-à-vis
Nani, Nana,
S-o jelesc pân’oi muri,
Nani, Nana,
Cu emil la dreapa mea,
Na-ni, na-na!
Şi-l aştept şi pe Blejneu,
Na-ni, na-na!...
-Cum adică? Avem iar şedinţă de guvern?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu