Artur Silvestri, veșnică aducere aminte

Artur Silvestri a venit ca un fulger și a stârnit teama în dușmanii României, iar în români mândrie și drag pentru cultura română, pentru patrimoniul național, comori care ne legitimează ca națiune și ca proprietari ai acestor locuri. Direcția lui a pus pe gânduri vestul care deja înspăimântat de ideia parteneriatului cu România, o țară care s-a dovedit atât de ușor adaptabilă, trecând cu ușurință de la o țară cu profil țărănesc-agricol la una de industrie avansată, aliniată cu primele țări din lume și la un pas de arma nucleară, care i-ar fi asigurat loc la masa puterilor lumii, toate la un loc dovedind forța și capacitatea acestui neam. Toți ar fi vrut-o subjugată, demontată și împărțită, jefuită și înrobită. Artur Silvestri a înțeles pericolul care se prăvălea asupra țării și viguros a investit în promovarea literaturii române și a talentului neglijat de golul creat de după revoluție. Artur Silvestri precum Moise a avut revelația scoaterii neamului de sub vălul negru a lui Ramses care amenința identitatea românului. A hotărât să ridice și să promoveze talentul și valorile literare din toate colțurile lumii, să împletească și să împlânte adânc rădăcinile, să apere și să conserve istoria și monumentele neamului, lucru care i-a deranjat pe cei împotrivă. Însă, Artur s-a îmbolnăvit brusc și tot atât de fulgerător precum a venit în viața noastră ne-a părăsit într-unul din spitalele Vienei. Se împlinesc anul acesta șase ani de când a plecat în eternitate.

Artur Silvestri, 19 Martie 1953 – 30 Noiembrie 2008

Îi datorez momente de neuitat acestui brav român.

Odihnească-se în pace!

Ben Todică

***

Aproape în majoritate, conducătorilor din ziua de azi le e frică de adevăr și sinceritate. Se cutremură împotriva acestor acte și le iau drept nebunie. Românii nu mai au curajul la măreție, sunt intimidați. Mi-aduc aminte cu lacrimi de strigătul din El Zorab „Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu” – Doamne, câtă iubire și în Coșbuc!!! Adevărul a devenit aproape comic și iubirea de țară o mare povară. Silvestri a rămas ca Moise în eternitate iar românul continuă să parcurgă în tăcere exodul.

***

La vremea sa, mai zicea Tudor Vladimirescu: ”Patria se cheamă norodul, și nu tagma jefuitorilor”.

***

Jefuitorii, criminalii, trădătorii, asasinii sunt liberi.

***

Da, nu numai că mulți conducători nu iubesc adevărul, ei nu se mai iubesc și nu se mai respectă nici pe ei înșiși. Singura lor iubire e BANUL, pentru care sunt în stare să-și trădeze părinții, frații, … ce să mai spunem de țară!

Marii oameni se duc și tineretul nu prea mai are exemple vii de comparat și urmat. Încet, încet devenim o masă de mancurți [persoane care își pierd memoria (eu spun memoria națională, memoria demnității, a umanității) și devin robii stăpânului].

***

Istoria se repetă – intrăm în SCLAVAGISM?