joi, 27 noiembrie 2014

Artur Silvestri, comemorare

ARTUR SILVESTRI

 (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008)

COMEMORARE

Se împlinesc, pe 30 noiembrie 2014, 6 ani de la decesul celui care rămâne în istoria literaturii române ca un important scriitor, critic literar, istoric al culturii, editor și generos promotor al valorilor patrimoniului național dar și un mentor, prieten, sfătuitor, sprijin la nevoie pentru  cei care l-au cunoscut, apreciat, iubit și care resimt și acum marele gol lăsat în urmă de cel plecat brusc și mult prea devreme spre eternitate.

Să-l pomenim creștinește, cu o rugăciune și o lumânare aprinsă și, dacă e posibil, participând alături de familie la
SLUJBA RELIGIOASĂ DE POMENIRE, SÂMBĂTĂ,
29 NOIEMBRIE 2014, ORA 9, la Mânăstirea PASĂREA,
locul odihnei sale de veci.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să-l odihnească în pace, în Împărăția Sa!

Cu aceeași  durere,
Mariana Brăescu Silvestri, soția împreună cu întreaga familie






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu