Cert este ca Ion C Pena publica si era apreciat in perioada interbelica
in marile publicatii bucurestene Universul literar, Vremea, Prepoem, Pacala,
Epigrama, cat si in cele teleormanene Oltul, Drum, SO4H2, Graiul
tineretului.
Mormantul scriitorului Ion C Pena
in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
Pentru inceput, va supun atentiei
un necunoscut, pe Ion C Pena, care fiind oale si ulcele in Cimitirul Eroilor
din Alba Iulia, nu mai razbate sa-si zica oful neputintei si amaraciunii
traite, ranit fiind, pe patul spitalului militar de unde urma sa plece
neampacat.
Trebuia sa se insoare dupa
razboi. N-a mai apucat, se daruise patriei. Maria, o floare de femeie, a ramas strivita
toata viata. Patria, sa traiasca!
RESPECT, ROMANULE!
Pasind pe varfuri, vin si va pun
in atentie pe scriitorul Ion C Pena, care este un vizionar, talentat si curajos
scriitor teleormanean - belitorean - poet, epigramist si prozator.
Ca sa fie clar, Ion C Pena a fost
fratele tatalui mamei mele, Petre C Pena.
De va va placea ce a scris, poate
ii stergeti lacrimile, scotandu-i la lumina profilul literar. Asa cum a fost,
chiar si intr-un colt de revista sau ziar, poate a mai ramas, totusi, un loc
printre pamanteni. E posibila o restituire? Foarte bine ! Cititi si judecati!
Lacrimi si sfinti.
Asta-i pasul meu!
Daca ati ajuns aici, va multumesc!
marin scarlat, 0724002535
ION C PENA -
1911-1944 poet, epigramist, prozator
La inceputul anilor '40, poetul, Ion C Pena, publica in UNIVERSUL LITERAR
la rubrica "Cantece noui".
Se stie ca Palatul Universul, de
pe Brezoianu, a fost centrul presei interbelice. "Universul literar"
era suplimentul celui mai popular si influent ziar din perioada interbelica,
Ziarul UNIVERSUL.
In "UNIVERSUL LITERAR "
din 7 martie, 1941, la rubrica "Cantece noui", Stefan Baciu, il numea
pe Pena "un poet plin, de un talent robust, original si format, care face
o figura cu totul aparte in corul celorlalti", "versurile lui trebuesc
citite cu luare aminte, in miezul lor se zbate un poet de rasa" si apoi
adauga: "Iata un poet!"
Scrisoare din oraş
Comuna mea cu leat
pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu
case de argilă,
Prin visul meu, prin
alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată
şi umilă.
Eu am plecat în
larguri de migdale
Din anii mici ca
nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe
coastele ogale
Cu grâu şi flori şi
râurii zuvelcii.
Poate-i mai bine,
dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de
catapeteasmă,
Arar să-mi joci în
orele de sgură
Pe canavaua gândului
mireasmă.
Prin jurul meu e colb
amar şi trudă,
În creştet nici-un
înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd
o paparudă
Şi chiar regina
vântului e chioară.
Căsoaie mari, cu
pântece bălţate
Sudalme sure bucură
peisajul,
Poemele sunt frânte,
lăbărţate,
Pe vârfuri e actor
cabotinajul.
Şi nimeni nu visează
o minune.
Un boloboc de logică
e traiul,
Pe-aici e mort şi
timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai
vântură mălaiul.
Ci tu eşti doar un
pumn de sărăcie
Dar eu te simt,
comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în
veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte
şi altare.
In 23 mai 1942, in numar
aniversar - "La un an de Cantece noui" - poezia lui
Pena,"Opriti-va", este prima prezentata din cele zece poezii alese;
undeva mai jos fiind si o poezie de Stefan Aug Doinas.
Opriţi-vă
În drumul meu
opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu
târnăcoape.
Am să vă dau mistere
şi arginţi,
Ca dulcea bogăţie să
vă’ngroape.
Mi-e inima de fulgere
ocean,
Mi-e fruntea
năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul
ochean
Să beţi înfiorarea
hăbăucă.
Pe steiul ars de foc
şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă,
să vă doară.
Crepuscul de altare
şi zefiri
Şi vorba peste moarte
să vă moară.
Nu închinaţi cu mine
rugăciuni
Ci treceţi, ca
barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne
şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul
ca o carte.
Eu voi rămâne,
singur, vagabond,
Un cerşetor de soare
şi de vise.
Voi ocoli destinul
rubicond
Cu porţile de
marmură, închise.
UN NEDREPTATIT,
UN DESTIN TRAGIC
Ion C Pena s-a nascut pe 25
august 1911 intr-o familie de tarani din comuna Belitori (azi, Troianul)
judetul Teleorman, fiind primul din cei sapte copii ai familiei Chirita
(Firica) Pena (1888 - 1963) si Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 -
1971)
Debuteaza in 1932, in
"Revista - SO4H2", din Turnu Magurele, cu poezia
"Alpinism", scrisa in 1928, pe cand avea 17 ani. Tot in acel an
traduce impreuna cu Stefan Baljalarschi, "Poemele mele" a lui Serghei
Esenin.
Ion C Pena şi-a creat multe
adversităţi publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei şi
culturii germane”, vezi "SO4H2", din 1933, pe cand avea doar 22 de
ani; apoi publica poezii într-o revistă devenita, intre timp, de orientare
legionară deşi – după cum mărturisea - nu avea predilecţie pentru cultul
legionar. In fapt colaborarea lui literara cu "Prepoem" - Revista
romaneasca de poesie - dura din septembrie 1939, cu un an inainte de venirea
legionarilor la putere. Fiind un vizionar - vezi, Moneda fantazienilor, legionarii
au considerat ca este oportun sa-l promoveze in continuare in revista, strict
literar.
Acum, in 2014, noi putem sa
judecam povestirea utopica "Moneda fantazienilor", scrisa la
Sichevita, jud. Caras Severin, in 1937, in care Ion C Pena merge cu anticipatia
pana in ianuarie, 2000. In povestire, previziunile autorului au mari analogii,
surprinzatoare, cu colectivizarea si cooperativizarea, dovedindu-se un bun
analist social de anticipatie.
Asa cum spunea prozatorul Victor
Marin Basarab: "Moneda fantazienilor ar trebui pusa in circulatie si
asezata intr-o exacta comparatie cu proza urmuziana, intr-o corecta intelegere
a vizionarismului sud-est european si, de ce nu, la baza teatrului absurdului
ionescian."
Tot Pena, antibolsevic convins,
scria, înainte de venirea trupelor sovietice, in "Revista Pacala",
care avea pe frontispiciu: „Iar când la Patria Română/ Râvneşte hidra
bolşevică/ Nesăţioasă şi păgână,/ Ia şi o armă, că nu strică!
Saturati de previziuni, acum, in 2014, noi putem sa judecam la rece
povestirea utopica "Moneda fantazienilor", scrisa la Sichevita, jud.
Caras Severin, in 1937, in care Ion C Pena merge cu anticipatia pana in
ianuarie, 2000. In povestire, previziunile autorului au mari analogii,
surprinzatoare, cu colectivizarea si cooperativizarea, dovedindu-se un bun analist
social de anticipatie.
Constantin Stan, prozatorul, in Ziarul de Duminica, vorbeste despre
faptul ca Pena il devanseaza pe Orwell, ...
Asa cum spunea prozatorul Victor Marin Basarab: "Moneda
fantazienilor" ar trebui pusa in circulatie si asezata intr-o exacta
comparatie cu proza urmuziana, intr-o corecta intelegere a vizionarismului
sud-est european si, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian."
Profesional, ca finantist (perceptor)
a functionat timp de 5 ani la Sichevita - judetul Caras Severin (1936 - 1941),
ca delegat de agentie. Aici infiinteaza caminul cultural - "Lumina",
cu sediul in incinta Primariei. Doneaza caminului cultural un aparat radio, iar
bibliotecii din localitate carti in valoare de mii de lei. Iar, ulterior, le
ofera un aparat de proiectie.
Apoi, la Domnesti - Muscel Arges,
Ion Pena lucreaza ca agent administrativ. Aici infiinteaza, in martie 1941,
"Biblioteca moderna": prin care cauta sa satisfaca cerintele de
lectura ale localnicilor, implicandu-se puternic in activitatea de
culturalizare a satenilor.
In Domnesti se imprieteneste cu
Gheorghe Suta, care-l si gazduieste pana la plecarea pe front.
Acesta era presedintele Partidului
National Taranesc, mare industrias si comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din
Nucsoara, participanta activa la Rezistenta anticomunista din Muntii Fagaras,
"Haiducii Muscelului".
Fiind mobilizat din Domnesti, pe
frontul Celui de al Doilea Razboi Mondial, Ion Pena moare de tanar la 29 iulie
1944, fiind inmormantat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Batu Ionita urma
sa implineasca 33 de ani pe 25 august.
Este al cincelea copil, din cei
sapte, pe care parintii, Firica si Lisandra Pena, aveau sa-i inmormanteze in
timpul vietii. Ce trebuie sa fi fost in sufletele strabunicilor mei, ce-o fi
fost in sufletul lui Pena, care si-a condus la cimitir, pe ultimul drum, patru
din cei sapte frati: Nina, Fanica, Nicu si Costache. O tragedie imensa, grea
povara de purtat prin anii vietii.
Ion C Pena a fost membru şi
susţinător al Partidului Naţional Ţărănesc, de aici si prietenia lui cu
Gheorghe Suta, presedintele PNT din Domnesti. Orientările amintite aici i-au
adus – în perioada 1945-1989 - după plecarea sa din această lume - represaliile
securităţii care l-a înscris în catalogul alfabetic al cărţilor constituite în
„Fondul special – interzise”, i-a căutat şi confiscat manuscrisele, cărţile şi
revistele ce conţineau creaţiile sale. Abia după „dezgheţul ideologic” din
deceniul al şaptelea, patru (4 ) epigrame ii apar în antologia
"Epigramisti romani de ieri si de azi" a lui N. Crevedia, din 1975 -
Ed. Eminescu.
In casa bunicului Petre, tatal
mamei, unde s-a nascut si a trait Ion C Pena, singura carte pe care am vazut-o
era Biblia. Pana sa aflu de embargoul securitatii si comunistilor, impus lui
Pena intre 1945 - 1989, mi se parea straniu pentru un perceptor - scriitor sa
nu aiba o biblioteca cat de cat, o masina de scris, revistele in care
publicase, manuscrise, ...
Dupa cum am mai spus, Ion C Pena
a fost fratele tatalui mamei mele, Petre. Desigur, pot fi acuzat de
sentimentalisme ieftine, totusi, in perioada interbelica, prin publicarea
frecventa a epigramelor sale in marile reviste de gen, "Epigrama" si
"Pacala", a fost recunoscut drept un epigramist valoros.
Batu' Ionita nu a fost casatorit
si n-a avut copii. Ca nepot, menirea mea este sa-i fac cunoscute scrierile
imprastiate in revistele vremii, acum la 70 de ani de la plecarea lui, dar din
pacate eu sunt de profesie inginer proiectant si e mai greu cu literele. Insa,
in privinta poeziilor, sarcina imi este usurata de parerile elogioase ale
criticilor din redactia de la "Universul literar", in frunte cu
Stefan Baciu. Epigrama, din punctul meu de vedere, tine foarte mult epoca in
speta, in care s-a manifestat epigramistul. Judecata i-au dat-o confratii sai
cu care s-a duelat in revistele vremii.
Cert este ca Ion C Pena publica
si era apreciat in perioada interbelica in marile publicatii bucurestene Universul
literar, Vremea, Prepoem, Pacala, Epigrama, cat si in cele teleormanene Oltul,
Drum, SO4H2, Graiul tineretului ...
Cred ca produsele sale literare
pot vorbi cel mai bine despre Pena, perceptorul - scriitor . Cititi-i poeziile,
"Exclusivismul culturii si rasei germane", "Moneda fantazienilor",
savurati-i epigramele !
In anul 2011, la implinirea a
100 de ani de la nasterea sa a aparut cartea "Scrieri" de Ion Pena.
Marin Scarlat
Poezii publicate
în diferite ziare şi reviste ale vremii
Alpinism ( 1928)
Pe piscuri goale,
fără viaţă,
Unde nici vulturi nu
s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara
sfîntă
A trupului flămînd de
viaţă.
Cu patimă m-am strîns
pe stîncă
Strîngînd spasmodic
piatra tare …
Şi-i drept că
gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de
la stîncă.
Prăpăstii mi-au surîs
sarcastic,
Guri de-abia
înfiorătoare,
Dar prins de culme cu
ardoare,
Am rîs şi eu – la fel
– sarcastic …
Publicată în „SO4H2”, anul I, nr. 1, din 15 aprilie 1932
Noapte la Turnu
Măgurele (1933)
Noaptea caldă ...
noapte pasăre nocturnă
Aripa de neguri grele
şi-a lăsat-o
Pe oraş ca un „Adio
del Passato”
Fredonat într-o
lagună taciturnă.
Pietonii pe trotuare
trec în grabă.
Liniştea se sparge’n
uşi de cafenele.
Catedrala’nalţă
turlele spre stele
În mirosul de grătar
şi de tarabă.
Stingerea se sună
lung la regimente,
Cu ecouri prelungite.
În grădină
Teatrul râde-n
revelaţii somnolente,
Pe când paznic al
luminilor de lapte
Sfinx pe soclul său
de piatră carpatină
Stă eroul de la
şaptezeci şi şapte ...
Publicată în „Graiul tineretului”, anul II, nr. din 11 iulie
1933
Voiaj
Sbor alb, aruncat
peste zare,
Trec albe legiuni de
gânduri –
Nici-o stea, nici-o
statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în
curânduri.
Alergam, aur, printre
platanii suri,
Ceas deşteptător
pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie,
plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca
un eunuc.
Privire departe, cer
larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu
inima mea;
Somnul e mort, visul
e deschis
Către viaţă, moarte,
aer, catifea.
Plouă la sud, fulgeră
norii,
Peste noi ţipă
cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără
călătorii
Şi rugăciuni adânci
singur îngaimă.
Publicată în „DRUM”, anul II, nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937
Anii mei
Anii mei ca merele
toamnei trec
Cu dragostea, cu
tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste
zile m-aplec
Şi-mi plac colindele
şi Sântamaria.
Visez ades la
biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu
joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o
menajerie
Şi eu evoluând, între
ele, Irod.
Drumuri în apă,
berzele călătoare,
Feerie de primăveri
şi uimire.
Blândul Isus între
copii, sunătoare
În frunza de plopi –
aninată vuire.
Anii mei, lunile şi
zilele mele,
Fraţi şi surori cu
viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi
vă scutur nuiele
În sufletul negru cum
este cernirea.
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937
Melancolie
Stăm aşa gravi, timpul
ne plouă,
Cu destinul alături
îmbătrânim;
Altă lumină, aer,
lume nouă
Şi călătorim etern
către ţintirim.
Scocul nădejdii sec,
gândul coclit,
Prin sânge trece
cornul tristeţii:
Plânge, aripa ruptă,
vag infinit
În care coboară
pâraiele vieţii.
La răsărit zările
pară,
Alămuri ruginite ţipă
strident,
Vrerea uitată, surdă,
amară,
Şi cortina lăsată
funebru, atent.
Poate mai ştii idila
de an, de zece,
Creşte-n noi
amintirea cenuşie,
Toamna, moarte, visul
falnic trece
Şi privim în ram pe
Sfânta Marie.
Publicată în „DRUM”, anul III,nr. 8 - 9, 24 aprilie 1938
Poetul din urmă
Pe-aici poetul este
rătăcit,
Prin hârburi de
anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere
i-au murit
Şi plânsu-i-au
durerile în glesnă.
De vreme îndelungă-i
călător –
Cu pietrele şi roua
din grădină,
Cu pulberea, cu norul
tunător,
Cu toamna îmbrăcată
în rugină.
A năzuit o ţară de
poveşti –
Naiade în albastră
legiune,
Luceferi în betele
îngereşti
Şi verile cu umbră de
cărbune.
Să fluture alaiele în
zob,
Pe lanuri să se
scuture belşugul,
Din cupe să hălădue -
şi rob
Ca neaua să-i
lucească meşteşugul.
O ţară de lumină şi
de vis
Poetul peste ani a
căutat-o;
I-e sufletul de
negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a
aflat-o.
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II,
seria II, nr.19 din iunie 1941
Opriţi-vă
În drumul meu
opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu
târnăcoape.
Am să vă dau mistere
şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să
vă’ngroape.
Mi-e inima de fulgere
ocean.
Mi-e palma năzdrăvană
şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul
ochean
Să beţi înfiorarea
hăbăucă.
Pe steiul ars de foc
şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă,
să vă doară.
Crepuscul de altare
şi zefiri
Şi vorba peste moarte
să vă moară.
Nu închinaţi cu mine
rugăciuni
Ci treceţi, ca
barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne
şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul
ca o carte.
Eu voi rămâne singur,
vagabond,
Un cerşetor de soare
şi de vise.
Voi ocoli destinul
rubicond
Ca porţile de
marmură, închise.
Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL
LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942
Vântule!
Te caut,vântule,cu
palma sus
Ca să te prind şi să te
fac pândar
Pe toate vorbele ce
nu s-au spus –
Să le păzeşti cu
veghe de ogar.
Din ele eu apoi să
împletesc
Minune de lumină şi
noroi,
Stindarde cu argint
împărătesc
Şi noapte cu
luceferii strigoi.
Nu vămuiesc tratate
şi comori –
Istoria-i bolnavă de
eres.
Tu să-mi aduci din
soare şi din nori
Hambare de cuvinte
cu’nţeles.
Te-oi pune autor,
deopotrivă,
Cu mine pe coperte,
pe uluci,
Dar, iată, ţi-este
glezna colestivă
Şi aripa copaie de
năluci.
O! vântule, cu palma
către cer
Zadarnică e plasa ce
ridic
Ai ostenit bătrâne
cavaler
Şi eu rămân, departe,
mai calic ...
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938
După amiază
Cine oare a murit
În oraşul’ncremenit,
În oraşul necăjit?
Bate clopotul a gol
Cine e de-acum sobol?
Cine spânzură de cer
Cu suflarea ca de
zer?
Bate clopotul şi
bate;
Mare doliu în cetate
–
Au murit o mie poate
De tot bate şi mai
bate.
De tot bate şi mai
bate.
(Din volumul în
manuscris „Iarmaroc”)
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, din noiembrie - decembrie 1938
Moartea Mariei
Ce să însemn în gând,
în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din
apele tăriei?
Întinse moartea mâna
fioroasă
Şi, cald, culese
sufletul Mariei.
Odihna veşnică îi stă
acuma
Pe ochi, pe buze şi
pe mărţişoare,
N’o mai călca,
zglobie, toamnele şi bruma
Şi n-o mai pune
vara’n chiotoare.
Cinci oameni vor veni
după amiază
Cu paşi de pâslă şi
cu mâini uscate –
O vor culege parcă ar
fi trează
Şi-or aştepta să-i
dea nişte agate.
Dar pân’ la urmă rece
va rămâne,
Cu cer şi cu ţărâna
măritată;
Isuse ’nalte, nobile
stăpâne,
Dece chemaşi, la
tine, mândra fată?
(Din volumul în
manuscris „Iarmaroc”)
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, noiembrie – decembrie 1938
Hei, moarte
Hei, moarte, ce treci
ca un vânt,
cu zile de cer şi
pământ,
opreşte trasura
dealatul cu noi,
dealatul atâtui
gunoi.
şi stai ca să bem un
cotnar
magnific de bun şi de
rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut
românesc.
Hei, moarte, ursuză
şi rea,
cu fruntea de negură
grea
deshumă focoşii
cârlani
să bem un milion de
ani,
să bem sacadat şi
urât
cu toată durerea în
gât.
Tu, moarte, nimic nu
câştigi
că noaptea în ochi
mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia
nebuni
un hoit obosit mai
aduni.
Tu, moarte la fel
hăueşti
cu lupii şi câinii
cereşti,
că omul în viaţă
adastă
o vârstă mai vastă.
Ci lasă porunca
eternă
şi vino cu noi în
tavernă
la mese bălţate şi
mici,
cu turme de palizi
calici.
Petrece cu noi şi te
joacă,
bizară, hidoasă,
potroacă,
retează-ne palma, ne
fură din bile
dar lasă-ne sacul de
zile.
Ah, iată şi iată –
n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi
rămâi
în legile astea lălâi
...
un rece tăcut
negustor
pe-al vieţii pridvor.
Te bucuri s’adoarmă
drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii
şi naşii
îi iei chiuitul şi
paşii.
Hai, trage’n
bătătură,
să mă sui în trăsură.
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în
„UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942
Amintirea vârstei
Amintirea vârstei
fără prihană
Ca un cocor fâlfâie
peste suflet;
Aud clopote, chiote,
dojană,
Iarba cum creşte şi
melcii la umblet.
Copil fug, alunec
peste băltoace,
Munţilor le fac
căciulă de azur.
Port în palmă pietre,
lemne de toace
Şi cioburi de sticlă
gunoaelor fur.
Vârsta trecută, mamă
eşti uitată,
Acum am crescut,
urmărul e mare:
Furtuni de neguri,
apă tulburată,
Cruce pe gânduri
peste amplă zare,
Duc prin viaţă
trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de
picior, aplecat,
Efigie de stele pe
cerul întins
Sau lac din care
nuferii albi au secat.
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 46, Crăciun 1939
Golănească
Să bem, prieteni,
mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu
ne adastă,
la urma urmei tot ne
poticnim
şi ni se culcă
greerii în ţastă.
Acelaşi basm urît e
împrejur
cu aripa de plumb şi
coiful rupt,
deasupra cerul pus în
abajur
şi îngerii ce visele
ne-au supt.
În ăst peisaj
călătorim mereu
dealung de ani şi
veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un
empireu
ce nu se mai iveşte’n
dimineţi.
Zădărnicia stă cu noi
la cot
şi’n suflete ne urlă
când şi când.
Măcar să bem cotnarul
lumii tot
învinşi, nemîngîiaţi
şi fluierînd.
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 şi în „PREPOEM” an
I, nr. 10 din aprilie 1940
Scrisoare scurtă
Bunul meu prieten,
n’am
nici un câine ca să
facă ham!
Nicio mâţă oarbă ca
să ţipe
la soboli şi la
aceste clipe.
N’am un greer mic în
grindă
veşnicia’n cîntec să
aprindă.
N’am un strop de seu,
o lumînare
ca să-ţi scriu misivă
mare.
Iată un bătut de ger,
de hârtoape şi de
nopţi de fier,
De stafii mărunte ca
un zob
şi durerii mele rob.
Ce să fac prin ceasul
greu?
Morţii putrezesc
mereu.
putrezeşte şi Isus în
gînd,
i-auză-l plîngînd.
(Din volumul în
manuscris „Iarmaroc”)
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 şi în „PREPOEM”, an I, nr. 7,
ambele din aprilie 1940
Uite strigoii
Uite strigoii, uite
liliecii
Au ieşit în marginea
potecii
şui, bădărani şi
tărcaţi
ca nişte argaţi.
Aşteaptă să treacă
fata cu zodia seacă,
s’o ademenească, s’o
fure
pentru subpământeana
pădure.
Măi strigoilor, măi
liliecilor,
ajunge-v-ar umbletul
melcilor,
lăsaţi fata, lăsaţi
bucuria
cu numele Maria.
Ştiu o babă slută,
o poiană de cucută
acolo e de voi.
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai
1940
Sahara
Degeaba strigi
Domnule cu şapte
covrigi.
Hulubăria e încuiată
pentru orice rimă,
pentru orice fată.
Bate la cer
cu toiag de fier,
bate la pădure
cu armură de mure.
Poate acolo
o mai trăi Apolo.
La noi e tristeţe.
Au murit bietele
precupeţe.
Caişii au îngenuncheat
peste marele hat
şi alungat cu resteul
a fugit curcubeul.
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai
1940
Panoramă
Vraciule înfricoşat
surd, olog şi guşat
arată-mi comorile
tale
înalte, pătrate,
ovale.
De câteva zeci de ani
vinzi minuni pe
gologani
dragoste, noroace,
blesteme,
care modeste, care cu
steme.
Poate ai aur, poate
ai rubine,
căpestre, ogoare,
albine
sandale ca Petre Schlemil
ori alt obiect mai
util.
Dă-mi-le pe toate mie
pentru o imensă
filotimie,
pentru ca să cumpăr
cojoace
la toţi puii care ies
din găoace.
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai
1940
Parabolă
Unde sunt miresmele,
Cocorii,
catapetesmele?
Cine e hoţul, cine e
blestematul
Care ne-a jefuit
satul?
Plecaţi în toate
părţile,
Cercetaţi pădurile,
cercetaţi hărţile,
Răsturnaţi
împărăţiile
Şi aflaţi bucuriile.
Până la veacul mic
Mai e un drum de
nimic,
O şchioapă, o
săritură de piţigoi.
Să n-ajungem cu
desagii goi.
Arhanghelii, îngerii,
sfinţii
Aşteaptă să le ducem
arginţii
Şi din toate cele
câte ceva.
Măcar o aţă, o
mucava.
Altfel nu dau zapis
Că vom intra în
paradis
Că vom săruta mereu
şi mereu
Bocancii lui
Dumnezeu.
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai
1940
Sindrofie
Feţi frumoşii,
harapii, călăii,
broscoii, ţînţarii,
dulăii
veniră la mine’n
pridvor
din toate ghiocile
lor.
Domnilor, iubiţi
vizitatori!
iată scaune, merinde,
viori,
parabole, sîrme,
cotnar în bărdace.
Luaţi de unde vă
place.
În seara aceasta
bătrînă
sîntem o apă, o
targă, o mînă,
mari evadaţi din
poveşti
fără căciuli şi fără
caleşti.
Şi eu sînt frate cu
voi.
Mi-e fruntea stelară,
piciorul gunoi
atîtea cuvinte încurc
şi tot către moarte
mă urc.
Ci poate vreodată
O glorie pală, uşor
deşelată
ne-o rîde, ne-o
plînge pe crestele mici
pe unde fugirăm aşa
de calici.
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai
1940
Epilog
Lăsaţi licuriciul să
vie
la pasărea din
colivie
să i-aducă lumină
sacră
în colivia acră.
Pasăre sunt şi eu
în colivia lui
Dumnezeu
dar sărăcia şi
migrenele
mi-au escamotat
penele.
C-o schiloadă mînă
stau rezemat de
ţărînă.
C-o slabă cutremurare
holbez ochii a
mirare.
Licuriciul meu e
mort.
Nu-mi mai aduce steluţe
în cort,
nu mai rîde, nu mai
luminează
ceasul ca o amiază.
Poate Maica Precestă
o ieşi pe secetă
cu Isus feericul,
s’alunge întunericul.
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în „PREPOEM”, ambele din mai
1940
Scrisoare din oraş
Comuna mea cu leat
pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu
case de argilă,
Prin visul meu, prin
alba dimineaţă
Te năzăresc
îndepărtată şi umilă.
Eu am plecat în
larguri de migdale
Din anii mici ca
nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe
coastele ogale
Cu grâu şi flori şi
râurii zuvelcii.
Poate-i mai bine,
dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de
catapeteasmă,
Arar să-mi joci în
orele de sgură
Pe canavaua gândului
mireasmă.
Prin jurul meu e colb
amar şi trudă,
În creştet nici-un
înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd
o paparudă
Şi chiar regina
vântului e chioară.
Căsoaie mari, cu
pântece bălţate
Sudalme sure bucură
peisajul,
Poemele sunt frânte,
lăbărţate,
Pe vârfuri e actor
cabotinajul.
Şi nimeni nu visează
o minune.
Un boloboc de logică
e traiul,
Pe-aici e mort şi
timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai
vântură mălaiul.
Ci tu eşti doar un
pumn de sărăcie
Dar eu te simt,
comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în
veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte
şi altare.
Publicată în „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi
„UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10,
din 7 martie 1942
Portret
Eu sunt sălbatec ca
un vis
Ce noaptea liniştea
sugrumă,
Ca un profet păgân
închis
În carapacea mea de
humă.
Eu sunt înalt ca un
stindard
Ce-i ros de umbră şi
de glorii,
Ca un păcat spălat de
nard
În patruzeci de
purgatorii.
Eu sînt pribeag ca un
strigoi
Ce scuipă lumea cu
blesteme,
Ca un nebun cu pumnii
goi
Şi tidva plină de
poeme.
Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941
Metamorfoze
Acest drumeag de
lespezi încâlciţi
Îmi rupe carnea goală
şi trufaşă
Pe urmele a mii de
neofiţi
Şi cu azur durerea mă
înfaşă.
Nestăvilit’nainte mă
îndemn
Urcat pe uriaşe
crepuscule,
E lumea ca o amforă
de lemn
Şi fluer în
sărăciile-i pătule.
Hei, suflete
deapururea hoinar
Opreşte la o margine
de vară
Şi soarele luându-l
felinar
Să trecem peste
margine afară.
Voi ocărâ de-acolo,
fără cosorog
Acest pământ aidoma
cu-o sferă
Şi voi scuipa pe
mersul lui olog
De brută prăbuşită în
holeră.
Nu-i voi mai cere
niciun dumicat,
Nicio tingire doldora
de varză
Ci-a ferecat în foame
şi păcat
Îl voi lăsa să urle
şi să arză.
Târziu în veacuri,
poate, rătăcit
Voi reveni pe urme
vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de
peticit
Şi fi-voi jaguar sau
împărat.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10 din 7 martie 1942
Rechizitoriu
Burgul e rânced de
păcate,
Orbit de noapte şi de
scame.
Gigantice clădiri
durate
Încep fiinţa să-i
destrame.
Ziua e şchiopă ca o
targă.
Ograda văduvă de
spice.
Nerăzbunata sete
largă
Ţipă în creştete şi
bice.
Molii se coc în
rădăcină
Pe lângă seci
mărgăritare.
Gingaşe stele nu mai
pot să vină
Ca să ne dea un coif
la fiecare.
Isus a rebegit în
pieţe
Uitat, lovit, cu faţă
mută.
Între borfaşi, naivi
şi precupeţe
Nimeni durerea nu-i
sărută.
Vrednic în sparta lui
ogivă
Ca să primească trei
sodoame,
Burgul e putred
deopotrivă
De bogăţie şi de
foame.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 17, din 25 aprilie 1942
Roşiorii de Vede
E-o viaţă, mai
vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de
care îmi legai
Adolescenţa mea
trudită şi învinsă –
Năvod de stele, vis
şi putregai.
Îmi pare toamna mai
fără conture
Cu miros de răşini şi
de inert
Decât altdată barca
ei uşure
Ce reteza nădejdile
pe sfert.
Alţi oameni defilează
pe’nserare
Ca să-şi înghită
porţia de timp.
Burghezi mărunţi, ei
nu duc în spinare
Nici besne mari, nici
ţăndări din Olimp.
Încătuşat pe-o rână
în restrişte
A amuţit şi parcul ca
un gând.
Pe bănci nu’ncearcă
nimeni să mai rişte
Să-i gâtuie
tristeţile, râzând.
Şi totuşi câtă
pulbere subţire
Nu se cernea din
soare pe aici.
O! burgul meu frumos
din amintire
Azi parcă din cavouri
te ridici!
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 25, din 20 iunie 1942
Către Don Quijotte
Cules din mituri,
însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima
bolnavă
De uriaşa visului
otravă –
În piscul tău cu
râvnă m’ai primit.
Sărac şi bleg prin
holde de pământ,
Contrariu cum
canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost
mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care
straniu legământ.
În jur, încet,
trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele
de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec
cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al
lor mărgăritar.
Surpat ades în
vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un
ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot
visul meu grămadă,
Cu ochii veseli,
niciodată trişti.
Întrezăresc în tine,
ireal
Erou de comedie
zăpăcită:
Străfundul omenirii
ce palpită
Mereu, după un fir de
ideal.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 30, din 25 iulie 1942
Noiembrie
Soare veşted, soare
vechi
Cât o palmă de înalt,
Îl iau plopii de
urechi
Fără scară, fără
salt.
E bolnav de veşnicii
Câte-a tors şi-a
îngropat,
Câte umbre şi stihii
Între timp a
destrămat.
Soare umil, saore mic
Cât o ancoră abea
Înfloritu-i-a în spic
Dulcea somnului
zăbrea.
O să doarmă iar
blajin
Undeva adânc şi cald
Rotunjindu-ne cu chin
Pentru mâine alt
smarald.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 37, din 13 septembrie
1942
Prefaţă
Gingaş întâi, un ger
îmi creşte’n oase
O iarnă rea, cu-aromă
plumburie.
Din piscuri mari de
piatră şi trufie
Mă râd, bălane, stele
somnoroase.
E chinul meu trudind
între hotare
Nelimpezi înainte,
nici în urmă
Ca să culeg din vreme
ce se curmă
O zestre-abea, cu
boabele amare.
Visai un pod pe
veacuri şi pe spaţii
Sub care-o lume
proaspătă să crească
Dar mărginit în coaja
lui firească
Se sparse visu’câteva
vibraţii.
Drumeţ, bătrân acuma
de înfrângeri,
Întorc în umbră
aripile-acasă.
Poema strâmbă doar le
e rămasă.
Te simt, citită,
inimă cum sângeri.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 42, din 24 octombrie
1942
Şes natal
Şi, Doamne, eu fui pe
aici.
În ţara cu luceferii
înalţi,
Văzui catapetesme cum
ridici
Şi floarea cu parfumuri
cum înalţi.
Văzui însămânţările
cu rod,
Stupinele cu miere,
dimineţi
Cu mândre aurore în
năvod
Şi falnică sburarea
de ereţi.
Zimbirea călărea
peste obraz,
În vine se rotiau
chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi
cu praz
Creşteau peste hotare
sărituri.
În urnă tresăriau şi
mai adânci
Pâraele cu apă şi cu
har,
Credeam în ele,
Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine
pândar.
Cu visul mă culcam şi
mă sculam,
Irod între coteţe şi
cârlani,
În gene bucuria o
ştiam ...
Aveam atuncia 12 ani.
Publicată în „VREMEA”, an XIV, nr. 676, din 29 noiembrie 1942
Realism
Mă suflete, tâlhar de
primăveri,
De azurii migdale şi
tării
Întoarce şi tu coarda
pe averi
Şi te ridică’n sure
clădării.
Priveşte, am rămas
doar noi calici,
Cu tidva şi cu tolba
de imagini –
Din rime potrivim
mereu panglici
Şi’n buzunar ne
miaună paragini.
Ce te mai uiţi la
acatiste şi iconi,
La glorii afumate, la
candori ?
Imită larg atâţia
histrioni
Şi-om hăuli şi noi
între comori.
Poema noastră nu ne
dă nimic
Nici în gâtlej şi
nici îmbrăcământ.
La dracu toată zarea
din colnic –
Mai bună e o traistă
de pământ.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 48, din 10 decembrie
1942
Leit - motiv
Simt toată vremea
care curge hău
Cu Dumnezeu de mână
prin oraş
Şi-o prinde omul, hoţ
ca un geambaş,
Ca s-o anime-n
calendarul său.
Ispita asta ne-a
cuprins de mult,
Orânduiţi sub moarte
şi sub cer
Şi ne-a legat în
zodii ca un fier -
Otrepe vechi în
cosmicul tumult.
Culegem an cu an în
traista grea,
O movilă de ani până
la fund,
Cădem sub crucea ei –
rotund,
Laţi şi fărâmaţi ca o
curea.
O, dă-ne Doamne,
ceasul cât un veac,
Cât muntele de piatră
necuprins,
Să trecem pe sub
stele mai întins
Departe mai un pic de
berbeleac.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943
Invocare
În toată ora mică
măcinat
De cai ce duc mereu
la cimitir
Eu ţie, Doamne, des
m-am închinat
Din palme
ridicându-ţi un potir.
Cu fruntea aruncată
către cer
Un sac de osanale
ţi-am trimis
Că mi-aperi în
talazele de ger
Merindele de stele şi
de vis.
În carnea-mi răvăşită
peste ani
Tu mare şi cărunt ai
zăbovit
Şi-n pleava de ferigă
şi golani
Deasupra m-ai purtat,
neistovit.
Eu robul unui lut
nemângâiat
În suflet te amestec
şi te cresc,
Dă-mi arcul de
arhangheli ferecat
Pe demoni în grumaz
să-i nimeresc.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943
Lucifer
Eu navighez pe marile
genuni,
Pe anii răi, pe
temple de dureri.
În cîrca mea duc
haite de nebuni,
Bătrîne răni şi
secolii de ieri.
Cu linişti aspre
nopţile întind
Strigoii-mi sar
atuncea din hambar,
Arhangheli albi în
stele se aprind
Şi dorul mă încearcă
fără har.
De veşnicii mă sbat
şi mă întorc
Să prind de cer şi
aprig să-l sugrum.
Aceleaşi ape vrăjile
îmi torc
Şi stau golaş în
veacuri şi în drum.
Bolnav mi-e iadul
plin de mucegai
Săracă fierăria de
cătuşi,
Mă sfîşie mînia ca un
scai
Şi blestem pe Isus de
după uşi.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943
Cuvintele mele
Cuvintele mele moi ca
nişte bureţi
Duceţi-vă unde vreţi,
Unde vă place, unde
vi se pare,
Eu nu vă mai dau de
mâncare.
A venit moartea la
uşă
Să mă culeagă, să mă
facă cenuşă.
Cum să vă mai ţiu,
cum să vă mai cresc
În chivotul meu prea
pământesc.
Pentru lunga voastră
călătorie
Luaţi-vă merinde,
luaţi-vă pălărie.
Până la Învierea cea
mare
E o vreme fără
hotare.
Şi dacă vorbiţi cu
bravul Pan
Spuneţi-i că naiul nu
mai face un ban,
Că peste umanitate
Urlă zeiţa Răutate.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din februarie 1944
Nocturnă
Hei telegari ai
visului,
Purtaţi-mă pe unde nu
voi ajunge vreodată,
La porţile
paradisului
De crin, de ismă şi
de vată.
Eu sânt un om sănătos
Bun pentru etajul cel
mai de jos
Al vieţii a doua,
Sudul şi slava şi
roua.
Cel puţin uşoara
voastră cotigă
Să mă treacă pe lângă
Dumnezeu
S’aud pe Arhangheli
cum strigă
La sufletul meu.
Apoi la’nvierea cea
mare
Nu voi mai aprinde
lumânare,
Nu voi mai scula
oasele
Să-mi poarte
ponoasele.
Cu multă societate la
cot
Voi face băi de
pucioasă şi fiere,
Îngerul negru va
strânge din bot
Gândind la edenica
miere.
Aşa voi străbate
eternitatea
Cu păcatul, cu
răutatea.
Aşa voi flămânzi
În fiecare zi.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 8 din martie 1944
Paşte
Lepădaţi căpestrele
Deschideţi ferestrele
Să intre
binecuvântarea
Cât Golgota, cât
zarea.
Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Şi-am venit înapoi
Să vă dau anafura
vieţii d’apoi.
Să fiţi cuminţi toţi
Miniştri, cerşetori
şi idioţi;
Cu roua, cu
deşertăciunea
Faceţi-vă zilnic
rugăciunea.
Eu am să plec
imediat.
Satan e concediat
Aşa că veţi trăi fără
frică
Şi om şi măgar şi
pisică.
Voi mai veni odată
La Învierea cea
adevărată.
Să-mi pregătiţi
hlamidă
Fără pălămidă.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din aprilie – mai 1944
Primăvara
Ceasul fagilor a
venit înapoi.
Toţi fagii au costume
noi,
Eftine, fragede,
verzi,
Numai să le
desmierzi.
Parca e vorba de nu
ştiu ce protocol
În marele pădurii
ocol,
Până şi mărăcinii şi fragii
Şi-au pregătit
nădragii.
Filosofilor, aruncaţi
ceasloavele,
Puneţi la cai
potcoavele,
Ucideţi veghea,
ucideţi casna
Şi luaţi-o rasna.
O să vă’ntâlniţi cu
Dumnezeu
În muguri, în
fluturi, în curcubeu
Şi o să vă spună el
Cât e regatul vostru
de mititel.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 11 din iunie 1944
II. Poezii pregătite pentru publicare, rămase dactilografiate în
placheta
„SIMPLE NIMICURI” - 1940
Iubirea
Mario, sărut dimineaţa
ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în
mine.
Munţilor, deschideţi
magice căi
Să treacă iubita cu
gesturi feline.
Hei, arcaş fioros al
zădărniciei
Nu mă cutremură
hohotul tău.
Păzit de fericirea
iubitei
Trec mândru şi-ţi
zic: nătărău!
Ştiu, mâine va fi un
apus
Caraghios, banal,
îndoliat
Totuşi mă voi lăuda
cu fruntea sus:
- Ceasul fericit a
existat.
Vizită
Pădurea măreţ
m’a’ntîmpinat:
- Intră la mine’n
palat
Descreerată creatură,
hoinar copil
Şi umblă pe cât e
posibil tiptil.
Eu sunt alegoria
viselor tale.
Toate frunzele mele-s
pocale
În care stă vinul
cerului sfînt.
Ridică-te şi bea-l
fără cuvînt.
Am avut şi smei
odinioară,
Zîne, vîntoase, mama
pădurii chioară.
Nu ştiu ce s’au
făcut, nu ştiu cum
Au devenit legendă şi
fum.
Copil hoinar, sărută
coaja copacilor mei,
Obrazul bătrînilor
mei soldaţi
Şi sufletul meu
dacă-l vrei
În scorburi înalte
să-l caţi.
Fuga din cotidian
Prostii. Se’nvîrteşte
pămîntul?
Nu e smeu pocit
vântul?
Nu strănută noaptea,
nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să rîzi
şi să mori.
Ce’ndrugă lunganul
acela?
Doar e tatăl
domnişoarei Manuela
Îl ştiam normal şi om
de lume!
De cînd face asemenea
glume!
Iată basme călări pe
cocostîrci
Demoni înjugaţi cu
năpîrci
La carul osîndei –
îngeri apoi
Măturînd paradisul
doi cîte doi.
Şi cîte mai sunt.
Cavaleri, cosînzene,
Miracole, greeri,
petale, migrene,
Mere de aur, parcuri
de aur
Crunt străjuite în
jur de balaur.
Toate-s înaintea mea
În vis, în ochi, în
jur, după perdea.
Ca o trenă lungă se
ţin după mine,
Cum să te cred
lunganule pe tine?
Logica ta o calc cu
picioarele.
Eşti căpcăunul ce-mi
strică odoarele,
Mîndrele odoare,
cugetul bun.
Adio, adio, perfid
căpcăun
Prietenul sinucis
Epaminonda, frate,
băete,
Tânăr ai îmbrăţişat
necunoscutul.
Plînseră atâtea fete
Că nu ţi-au gustat
sărutul.
Mîine viermii vor
muşca din el.
Duşmane rădăcini îl
vor pătrunde
Încă o zi, încă un
an, încă niţel
Şi nimeni n’o mai
spune: unde?
Idealul tău despre
viitor, despre artă
Bolnav a căzut în
ţărînă.
Epaminonda, amintire
deşartă
Nu mă chema cu
putreda-ţi mînă.
Peisaj
Octombrie. Aer ceţos,
dens.
Timpul parcă e lipsit
de sens.
Dimineţile gripate
Şi decese multe în
cetate.
Ciorile se ploconesc
la cer
Mirosind a iarnă, a
pătul, a fier.
Domnilor, cu bunăstare,
Pregătiţi-le, vă rog,
din vreme demîncare.
Tristeţea umblă pe
stradă
În haine de mare
paradă.
Ne umple ochii, ne
mîngîie mîna
Tristeţea e moale,
uşoară ca lîna.
În vechiul parc, în
vechiul parc
E numai Aureliu Marc.
Un Marc – statuie de
granit
Şi palidul poet
ţîcnit.
Intrus
Nu era nicio
sanctitate în cer.
Lipsea marele
cavaler,
Arhanghelii, îngerii
deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu
silueta costelivă.
Ciupercile,
crizantemele, bujorii
Îşi fardau fără jenă
obrăjorii.
Berzele şi rândunicile
Dănţuiau ca
furnicile.
Până unde, până unde
se vedea
Brazii, palatele erau
de acadea.
Poveştile, vorbele cu
paturi de puf
Lungite suveran în
zăduf.
Nu ştiu cât am mers,
nu ştiu cât am stat
Dar la urm’ un gândac
m’a acostat
Şi mi-a ordonat cu
voce barbară:
- Eşi afară, eşi
afară!
Poetul
Oratorul a cuvîntat
patetic
Pentru solitara lună,
pentru motivul estetic,
Pentru toate
culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel
de miracole.
Creatorul naiv.
Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile
înţelegeau,
Numai licuricii,
teii, biata păpădie
Acompaniau divina
melodie.
Anii stau roată,
palatele semeţe.
Disputele generale se
purtau pentru coteţe.
Biata reverie se
uscase
Jocul cu amărăciune
dezertase.
Cîndva oratorul a dat
ortul popii.
L-au jelit numai
greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii,
elevii repetenţi.
Principii erau
absenţi.
Reflux
Amarele, profundele
tăceri
Au ucis ziua de ieri.
Steaua, victoria,
dragostea mea
Cine le fură, cine le
bea?
Ah, aprindeţi
corabia.
Frângeţi catargul şi
sabia,
Ne-ameninţă tot mai
nebun
Nebiruitul, măreţul
taifun.
Universul e văduv de
bucurii.
Plecară cele din urmă
copilării,
Cele din urmă
poveşti.
Nici lămâiţa nu mai e
la fereşti.
Pentru ce să
cutremurăm ţărîna
Dacă ne putrezeşte
mîna!
Pentru ce se invocăm
cerul
Dacă nu ne aude
misterul!
Propun o sinucidere
generală
În costume de gală.
Halucinaţie
Falsul echinox
tălăzuia pe ape.
Ochiul meu abil îl
percepuse,
Din mireasma lui voia
să scape
Şi exilul cu mirare
începuse.
Falsul echinox era ca
luna.
Mîna mea rîdea, sbura
în jur.
Se lărgeau mirarea şi
laguna,
Infinitul apărea mai
pur.
Anii treceau, în
flanc, îmbătrîniţi.
Genii coborau de pe
statui,
Falsul echinox, cu
sateliţi,
Rătăcea mereu al
nimănui.
- Pelerin nebun, mi
te opreşte!
Zis-a infinitul la o
vreme.
L-a ucis cu dreapta,
voiniceşte
Şi-a tîşnit o salbă
de poeme.
Zeul nopţii
Zeul nopţii umblă pe
stradă.
E foarte afemeiat şi
beţivan,
Il cheamă Stafie,
Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele
să nu cadă.
L-am întâlnit în
grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de
o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a
candoare
Şi semăna groază ca
ochii ocnaşului.
Fremătau crizantemele
de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau
impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii
meditau nemernicii.
Numai luna era plină
de îndrăsneală şi faimă.
Zeul nopţii m’a
sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau
gustul morţii.
Am mers alături până
la pervazul porţii
Unde m’a lăsat cu
toate grijile mărunte.
După el stăruia ceva
ca o dojană paternă.
Strigoii, liliecii erau
singura-i zestre
Şi după ce-a
îmbrăţişat o mulţime de ferestre
A intrat în prima
tavernă.
Punctual pînă la rang
de model
Seară de seară face
la fel.
Om sărac
Doamne, sunt tare
pismătăreţ
Şi am toate motivele,
toate:
Tu ai îngeri şi
luceferi în coteţ,
Eu numai pofte şi
goalele-mi coate.
M’ai creat după
chipu-ţi în van
Şi m’ai aruncat în
ţărînă.
Nu mi-ai dat aripi,
nici grâu, nici găvan.
Stau năcăjit într-o
rînă.
Ce cruzimi ai pîrguit
în mine?
Ce gînduri, ce ură ai
prăbuşit?
Doamne, rodesc ca un
mărăcine
Numai ghimpi, otravă,
scrîşnit.
Dă-mi din împărăţia
ta, tată,
Măcar un cer cît de
mic, cît de sur,
Măcar un luceafăr cu
lumina deşelată
Să-mi lumineze
împrejur.
Degradări
Mărunt şi păcătos sub
cer
Totuşi cu râvnă mai
visez un pisc.
Trufia bleg am pus-o
în cuier
Şi umil câte-o şuetă
mai isc.
Crezui odată în
minuni, destul.
Cetăţi cădeau, mureau
dureri mîrşave,
Avea tot orbul soare
în pătul
Şi’nalt sunau
aplauzele grave.
Ci anii curseră sătui
de glod.
Arcaş, văzduh s’au
poticnit în trestii.
N’a izbăvit tăria un
crîmpei de rod
Gemea în jurul
doldora de bestii.
Cu arcul frînt,
tocit, bolnav
Astăzi mai urc între
zăbrele
Şi de azur, de vis
gîngav
Strîng putregai şi
scrum de stele.
Cîntecul din urmă
Am obosit umblînd
alandala
Prin hîrburi, dudaie
şi gloate.
Demult mi-e tocită
sandala
Şi moarte iubirile
toate.
Acuma, la actul
final,
Numai
strigoii-amintirii
Dănţuie crud,
rătăcind, infernal
În jur, în meandrele
firii.
Cerul e şi el putred,
lălîu,
Nicio salvare nu-i
ţipă în creştet.
Nicio minune în
ciute, în grîu
Şi Domnul e veşted.
Meschin se dărîmă,
rece coboară
Visul în cripta
bolnavă.
Rîme băloase, neguri
omoară
Fruntea suavă.
O! naiv jucător în
azur,
Flamura, slava,
cocorii ucide;
Drept se ridică,
sălbatec, impur
Lupul uitării cu
deşte livide.
marin scarlat
0724002535
Cititi din
epigramele perceptorului Pena!
Adormind Adam, Dumnezeu i-a scos o coastă şi
din ea a creat pe Eva (Biblia)
Adame, oricît socotim
Noi o concluzie găsim:
Erai aşa de fericit
Şi somnul te-a nenorocit ...
Succesiunea generaţiilor
Atila, regele hain,
Lăsat-a demn moştenitor:
Îl ştie orişice creştin
Căci se numeşte ... perceptor.
Lui A. C. Cuza
Din tinereţe n’a mai dat
O epigramă – şi-i păcat!
Misterul? Muza i-a fugit
Ca nu cumva pîn’ la sfîrşit,
Uzînd de abila-i suveică
S-o scoată şi pe ea evreică.
Lui Al. O. Teodoreanu, la volumul
„Tămîie şi otravă”
Eu am ghicit îndată, bre,
Deşi nu-s neam de ghicitor:
Tămîia pentru critici e
Otrava pentru ... cititor.
Dramaturgului Nicolae Iorga
Piesele văzîndu-i, toate,
Am conchis ca spectator:
Iorga-i, fără doar şi poate,
... Cel mai crud inchizitor.
Lui Ion Minulescu, la romanul
„Corigent la limba romînă”
Nu ştiu dacă chiar aşa e
Cum te lauzi – dar se ştie
Că romanul va rămîne
Corigent la ... veşnicie.
La decesul unui scriitor
Muri şi Păstorel, în fine,
Aşa cum moare orişicine.
Efectul: jubilară cititorii
Şi plînseră grozav viticultorii ...
Lui Păstorel Teodoreanu, la o agapă
Lumea-i zice Păstorel ...
Eu propun, iubiţi convivi,
Ca să fim obiectivi
Şi să-i zicem ... Păhărel.
La o „cronică a vinului”, semnată de
Păstorel.
Am citit-o, vai, acuma-i
Un minut – şi-am priceput
Că talent el are numai
Cînd e vorba de băut ...
Pe mormîntul lui Minulescu.
Aici zace Minulescu,
Renumitul scriitor;
Îl citesc şi astăzi unii
Şi de plictiseală mor ...
Pe mormîntul unui senator
Cetăţeni păşiţi uşor
Fiindc’ aici un senator
Îşi continuă ’mpăcat
Somnul lui de la Senat ...
Pe mormîntul autorului
Ca scriitor făcu în viaţă
Cîteva zeci de epigrame;
Ca perceptor el fu mai harnic:
Făcut-a mii şi mii de ... drame.
Unui volum de poezii a cărui apariţie a
premers
cu puţin premierea câtorva cărţi mediocre de
către S.S.R.(n.n. Societatea Scriitorilor din
România)
L-am citit, trei zile-acum
Şi-am rămas contrariat:
Când e-atât de prost volum
Cum n’a fost laureat ?
Unei edituri în criză.
Editura N. lucrează
La o carte „FALIMENTUL”;
Unii zic: „- Îşi editează
Mai degrabă ... testamentul”.
Lui Nicolae Iorga
Că-i uriaş eu nu contest
Cum unii fac – orbiţi de ură
Ci, dimpotrivă, întăresc:
E formidabil ... la statură.
Unui pictor
În salon la Ateneu
Îţi văzui mai eri pictura
Şi în toată, domnul meu,
Ţi-admirai doar ... semnătura.
Unui funcţionar cinstit
Cinstea ta este de fier
Şi ai falnic cazier;
Cazier cu „nota bene” –
Ce folos ... că n’ai ismene.
Cîrciumarilor
Doar în ... poveşti, ştiam, răsar
Din apă falnice palate:
La voi constat adesea că
Răsar şi în ... realitate.
Felicitare la o agapă
Păţit cu vîrf, amicul meu,
Ţi-urez ca şi pe viitor
Să te ferească Dumnezeu
... De soacră şi de perceptor.
Organizatorilor săptămînii laptelui ... care
săptămînă s’a încheiat anul acesta fără succesul scontat (Ziarele).
Şapte zile dedicară
Laptelui – cu multă rînză
Şi la urmă – ce ocară!
Nu făcură nicio ... brînză.
Unui scriitor, care pregăteşte un volum cu
„Portrete de dispăruţi”.
De morţii tăi, ce pot să zic?
Sînt morţi şi nu mai ştiu nimic.
Dar vezi, amice, mă’nfiori
Cîţi oameni vii o să omori!
Lui Tudor Arghezi şi duşmanilor săi
Pigmei îţi stau în bătătură,
Livizi, acriţi ca o gutuie
Că nu pot culmile să-ţi suie
Şi drept urmare ... te injură!
Duetul Ponţiu Pilat – Ion Pillat
„Pilat” în amîndoi. Aici e cheia
În care stă curată potriveala,
Dar vezi că unul guvernă Iudeia
Şi altul guvernează ... plictiseala.
Infernului
Voi fi al tău. O ştiu curat.
Dar nu-mi fac inimă amară.
Voi declama din I. Pillat
Şi sigur voi fi dat afară ...
Lui Octav Dessilla, la romanul său „Două
chemări”
Ce potriveli fenomenale
Se văd în lume uneori,
Cum e şi cazul dumitale:
„Două chemări” ... doi cititori!
Poetului Ion Pena, care se laudă că şi
Cervantes a fost perceptor.
În van te lauzi peste tot
Şi eşti prieten cu trufia
Căci lui Cervantes, toţi socot,
I-ai moştenit doar meseria ...
Bate şi ţi se va deschide (proverb)
A bătut Ion Lopată,
A bătut vreo doi Popeşti
Şi i s’a deschis îndată
... Uşa de la Văcăreşti.
Unde dai şi unde crapă (proverb), sau meditaţie cu ocazia
acordării Premiului naţional de literatură lui Al. Cazaban
Cînd avem cu-adevărat
Zeci şi zeci de scriitori,
Ţara asta – ce ciudat! –
Premiază ... vînători.
Unei văduve de căpitan
Cu’n general pensionat
S’a măritat – ce pompă mare!
Şi toată lumea s’a mirat
De-aşa ... rapidă avansare.
Unei doamne sau vîrsta femeilor
De patruzeci de ani în şir
O felicit de ziua ei,
De patruzeci – ca un martir
Şi ea susţine că de ... trei.
Capra sare masa, iada sare casa (proverb)
Dacă stai niţel şi caţi
Este vorbă-adevărată:
Are mă-sa doi bărbaţi,
Fata are ... o armată.
Unui ginere
Dîndu-i-se să aleagă
Omului, un căpătîi,
Între viperă şi soacră
A ales pe cea dintîi ...
Unui cîrciumar care vinde scump
Aferim, ţi-e bun cotnarul ...
O minune – cîrciumare!
Dar sunt trist – privind paharul,
Că ... doar preţul este mare.
Unei expoziţii a vinului
Amănunţit ... am vizitat-o
Dela şampanie la must
Şi rezolut am decretat-o
Că-i expoziţie cu ... gust.
Controversă la un cîrciumar
– Nene ce mai tura-vura,
Nu ţi-e bună băutura.
Vinu-i bun, pe cinstea mea,
Însă ... apa este rea.
Globului pămîntesc.
Absurd. Eu cheltui şi o mie
Pe zi – cu bine or cu boli
Iar tu trăeşti de-o veşnicie
O! Tera, numai cu ... doi poli.
Măgarului
Purtaşi în spate pe Isus
Dar nu ştiuşi, sărman naiv,
Să speculezi acest motiv
Şi să ajungi ... bogat şi sus.
Furnicii, pe marginea fabulei cu greerul.
În veci rămîi stigmatizată
Că egoistă, îngîmfată
Şi cu avere – o comoară –
Lăsata-i artele să moară.
Lunii
Sărmana! Iar ni se arată
Cu faţa-i galbenă, de sfînt.
Mă mir că nu roşeşte-odată
De cîte vede pe pămînt ...
Banilor
Văzut-am renegaţi puhoi
Pe-a lumii sumbră canava
Dar n’am văzut pe cineva
Să vă renege şi pe voi
La moartea lui Ion Pena
S’a bucurat poporul tot
Şi-a răsuflat cu dublu rost:
Ca perceptor fu cel mai bun,
Ca scriitor fu cel mai prost.
Un epitaf.
În acest cavou măreţ
Odihneşte-un precupeţ;
Viu, munci precum un bou
Numai pentru-acest cavou.
Pe mormîntul uneia
Aici zace o femeie
De moravuri cam uşoare:
Este maximum, desigur,
Cât putea să mai coboare ...
Altui medic
Medic e – dar înţeleaptă
Toată lumea l-ocoleşte
Căci el nu atît îndreaptă
Cît mai mult îmbolnăveşte.
Unui bătăuş electoral.
Vivat! Politica de vorbe
O fac atîţia papă lapte
Dar tu cu ţuica şi bastonul
Făcuşi politică de ... fapte.
La un Paşte cu zăpadă
Zic, pentru a fi în notă
Să trimitem nişte jalbe
Şi Sinodul să ne-aprobe
Paştele cu ouă ... albe
Gâştelor, pe marginea ispravei din Capitoliu,
când au salvat Roma
Vă admiră tot mereu
Pentru istorica bravură
Savanţi atâţia – însă eu
Nu vă admir decât ... friptură.
Păduchilor
Privind cu ochii certăreţi
A lumii grea claviatură
Constat, amar, că voi sunteţi
... O palidă miniatură.
Inscripţie pe mormântul unui negustor
Trecători cu gânduri bune
Înnălţaţi o rugăciune
De-aveţi timp şi nu vi-i greu
Ca să-l erte Dumnezeu
C’a ajuns milionar
Vînzând lipsă la cântar.
Unui medic poet
Să spunem clar, la o adică,
Lăsînd hermeticele ponturi:
Cu el necazul se complică,
E asasin pe două fronturi ...
Unui poet, care şi-a tipărit poeziile într’un
volum cu portretul său.
Ghicii în plin ce te-a mînat
Să scrii volumul cu figura:
Ai năzuit, neapărat,
Să compromiţi literatura .
Poeziei.
Adesea, trist şi gînditor,
Deplîng destinu-ţi fără chip:
Să ai poeţi cît e nisip
Şi niciun biet de cititor ...
Contribuabililor mei ( autorul e perceptor)
V’am somat de mii de ori,
V’am somat ca să plătiţi.
Azi, cu ochi surîzători,
Vă somez ... să mă citiţi.
Unui poet „hermetic”, foarte lăudat de
critică.
Zadarnic laudele-abundă
Căci adevăru-i evident:
El scrie-aşa ca să-şi ascundă
Totala lipsă de talent ...
Undeva într’o iarnă
Burghezii discutau sonor
Despre poetul urbei lor:
Auzi! Să doarmă fără foc.
Ce ... insensibil dobitoc.
Negustorilor, a doua zi după ce s-a votat
legea speculei, înaintea căreia existau deja numeroase ordonanţe comunale
(nerespectate desigur) în acest sens.
Ce farsă! Omul să turbeze ...
L’era oprit să speculeze.
Şi înainte, făr’ de lege;
De-acum vor specula ... cu lege.
Păstorel în faţa Bărăganului
-„Eu măreţe Bărăgan,
Nu te preţuiesc un ban,
Nici un ban şi nici o mie
Fiindcă nu eşti podgorie” ...
Artei
Cercetată cu temei
Arta e profund ciudată:
Mulţi trăesc pe urma ei,
Autorii niciodată ...
Unui gazetar
Nu se odihneşte-un pic.
Scrie-atît că te cruceşti,
Dar, la naiba, cînd citeşti
Vezi că nu scrie nimic ...
Lui Iancu Brezeanu
E milos la nebunie,
Caracteru-i nu ne scapă.
E milos, precum se ştie,
Pînă şi cu biata apă ...
Într’o noapte
Un om flămînd, al nimănui,
Privea, robit, frumoasa lună.
Şi-o admira în felul lui
E cît o mămăligă bună ...
„Specula va fi stăvilită” (Ziarele)
Refren străvechi. Mereu ador
Superba-i aristocraţie:
El nu s’amestecă’n popor,
Tronează veşnic pe hîrtie ...
Adevărului
Adevăr, din început,
Chinuit, tu veşnic sîngeri.
Nu eşti pentru noi făcut,
Tu eşti numai pentru îngeri ...
Unei biblioteci
E superbă. Ca un rai
Mii volume-o făuresc.
Dar o preţuieşte, vai,
Numai neamul şoricesc ...
La un volum de poezii „cu portretul
autorului”
Din fire foarte curios
Îl răsfoii minuţios;
Mărturisesc cu tot regretul,
Că nu aflai decît portretul ...
Uneia
I-a dat natura frumuseţe
Cum dă adeseori: cu carul.
Ea, ca s’o facă productivă,
Exploatează ... trotuarul.
Unui cîrciumar
Le ştie clar şi cu prisos:
E un creştin adevărat,
Deaceea, orişicînd, zelos,
Preferă totul ... botezat.
Socrate avea o nevastă rea (Istoria)
Deşi s-agită varii teze
E foarte simplu, fără doară,
Dece putînd să evadeze,
Socrate-a preferat să moară ..
Unui politician, postmortem.
Statuie ţi-au făcut acum,
Un chip puhav pe soclu mic
Şi zice lumea, stînd în drum:
Iată statuia lui ... Nimic!
Ion Pena este amintit
printre epigramiştii care au răspuns concursului intitulat: „Ce este femeia”,
cu răspunsurile:
Femeia e un compromis
Între materie şi vis.
Când vis e ... tace ca un peşte,
Când e materie ... vorbeşte.
Femeia, domnii mei, redusă
Tăios la ultima esenţă.
Nu e, mă rog, decât o limbă
În veşnică efervescenţă ...
S-au adunat 10 milioane pentru statuia lui Eminescu (Ziarele)
Era viu şi n-avea ort
Nici să puie la icoane.
Strâmbă lumea. Azi e mort
Şi-are zece milioane.
Daca ati ajuns aici, va multumesc
!
marin scarlat
0724002535
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu